DECIZIE nr.166 din 6 iunie 2002
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 207/2000 privind modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, aprobată şi modificată prin Legea nr. 456/2001
Textul actului publicat în M.Of. nr. 539/24 iul. 2002

Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ioan Vida - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.207/2000, aprobată şi modificată prin Legea nr. 456/2001, excepţie ridicată de Ştefania Stoicheci în Dosarul nr. 8.192/2001 al Judecătoriei Sectorului 5 municipiul Bucureşti.
La apelul nominal răspunde partea Cristian Tecsila, lipsă fiind autorul excepţiei, precum şi celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent informează asupra cererilor formulate de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate şi de Ministerul Finanţelor Publice pentru acordarea unui nou termen de judecată, în vederea asigurării apărării. Informează, de asemenea, că dosarul se află la al doilea termen de judecată întrucât la termenul anterior tot autorul excepţiei a solicitat amânarea judecăţii pentru acelaşi motiv invocat şi în prezenta cerere.
Partea prezentă şi reprezentantul Ministerului Public se opun acordării unui nou termen de judecată.
Deliberând, Curtea respinge cererile formulate, întrucât, potrivit art. 156 alin. (1) din Codul de procedură civilă, pentru lipsă de apărare, temeinic motivată, instanţa de judecată poate acorda un singur termen.
Partea prezentă, având cuvântul pe fond, lasă la aprecierea Curţii soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, întrucât apreciază că adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.207/2000 este justificată de existenţa unui caz excepţional, astfel încât nu sunt încălcate prevederile art. 114 alin. (4) din Constituţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 9 ianuarie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 8.192/2001, Judecătoria Sectorului 5 - municipiul Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.207/2000, aprobată şi modificată prin Legea nr. 456/2001, excepţie ridicată de Ştefania Stoicheci într-o cauză penală în care sunt aplicabile dispoziţiile ordonanţei criticate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, care sunt legi organice, printr-o ordonanţă de urgenţă, în lipsa unui caz excepţional, este contrară art. 114 din Constituţie. De asemenea, se mai susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.207/2000 contravine şi art. 21 şi 24 din Constituţie, deoarece îngrădeşte accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare.
Judecătoria Sectorului 5 - municipiul Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece modificarea unei legi organice prin ordonanţă de urgenţă, în absenţa cazului excepţional, este neconstituţională.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.207/2000 sunt constituţionale, deoarece Guvernul, pentru salvgardarea unui interes public, poate emite ordonanţe de urgenţă şi în domenii rezervate legii organice.
Guvernul consideră că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.207/2000 a fost adoptată cu respectarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 114 alin. (4), ale art. 21 şi 24. Cazul excepţional reclamat de aceste dispoziţii constituţionale a fost determinat de pericolul public pe care îl constituiau furturile de bunuri din sistemele de irigaţii, din reţeaua de înaltă tensiune, de ţiţei sau produse petroliere ori gaze naturale din conducte etc. De asemenea, acest act normativ a devenit necesar pentru restabilirea echilibrului între pedepsele prevăzute de Codul penal şi condiţiile de acordare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, a executării pedepsei sub supraveghere şi a executării pedepsei la locul de muncă. În sfârşit, se apreciază că prin prevederile ordonanţei criticate nu este îngrădit nici liberul acces la justiţie şi nici dreptul la apărare.
Preşedintele Senatului nu a transmis punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.207/2000 privind modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.594 din 22 noiembrie 2000, aprobată şi modificată prin Legea nr. 456/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.410 din 25 iulie 2001.
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, ordonanţa criticată încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21, 24 şi 114, dispoziţii potrivit cărora:
- Art. 21: „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.”;
- Art. 24: „(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.”;
- Art. 114: „(1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
(2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe.
(3) Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei.
(4) În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu.
(5) Aprobarea sau respingerea ordonanţelor se face printr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au încetat potrivit alineatului (3).”
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională constată următoarele:
I. Potrivit unei prime critici de neconstituţionalitate, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.207/2000 a fost adoptată cu încălcarea art. 114 alin. (1) din Constituţie, care exclude posibilitatea delegării legislative în domenii rezervate legilor organice; or, conform prevederilor constituţionale ale art. 72 alin. (3) lit. f), infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora se reglementează prin lege organică, astfel încât Codul penal şi Codul de procedură penală nu puteau fi modificate prin ordonanţă de urgenţă. Pe de altă parte, se susţine c㠄modificarea actelor normative menţionate nu a fost reclamată de cazuri excepţionale”, fiind, aşadar, încălcate şi prevederile alin. (4) al art. 114 din Constituţie.
În legătură cu aceste susţineri, Curtea observă că ordonanţa criticată nu a fost adoptată în temeiul unei legi de abilitare, situaţie în care Guvernul este obligat să ţină seama, astfel cum prevede alin. (1) al art. 114 din Constituţie, de domeniile rezervate legii organice, ci în temeiul alin. (4) al aceluiaşi articol, potrivit căruia, pentru adoptarea ordonanţei de urgenţă, este necesară existenţa unui caz excepţional. Sub acest din urmă aspect, în absenţa unei definiţii constituţionale a conceptului de caz excepţional, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat - prin Decizia nr.65 din 20 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.129 din 28 iunie 1995 că acesta trebuie definit în raport cu „necesitatea şi urgenţa reglementării unei situaţii care, datorită circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public”. Aşa fiind, Curtea este competentă să verifice, de la caz la caz, în măsura în care este sesizată, dacă ordonanţa de urgenţă dedusă controlului de constituţionalitate este impusă de o situaţie care întruneşte trăsăturile unui caz excepţional, sens în care Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr.15 din 25 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.267 din 14 iunie 2000.
Din examinarea Notei de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.207/2000, Curtea reţine că adoptarea acestei ordonanţe în regim de urgenţă se justifică prin necesitatea protejării unor sectoare de importanţă deosebită ale economiei naţionale - sistemul energetic naţional şi sectorul agricol -, confruntate la acea dată cu pierderi mari provocate de sustragerea de componente care asigură funcţionarea sistemului energetic naţional, sistemelor de irigaţii, sistemelor ori dispozitivelor de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau în caz de dezastru, precum şi de sustrageri de produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite sau cisterne, iar pagubele cauzate prin astfel de fapte sunt de dimensiuni alarmante prin consecinţele produse asupra economiei naţionale. Se arată că, pornind de la aceste realităţi, se impune „preîntâmpinarea şi combaterea cu maximă urgenţă şi eficienţă a furturilor ce periclitează principalele domenii ale economiei naţionale”, prin perfecţionarea unor dispoziţii din Codul penal care reglementează infracţiunea de furt calificat, ce va fi sancţionat cu pedepse mai grele, care să corespundă gravităţii faptelor săvârşite şi vinovăţiei făptuitorilor. În sfârşit, se arată că prin noile dispoziţii „se urmăreşte o reaşezare a competenţei materiale a instanţelor judecătoreşti”, astfel încât să se asigure soluţionarea mai rapidă a cauzelor penale cu acest obiect.
În raport de cele arătate, Curtea consideră că în speţă sunt întrunite elementele cazului excepţional, în accepţiunea art. 114 alin. (4) din Constituţie, motiv pentru care Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.207/2000 nu contravine textului constituţional, astfel încât sub acest aspect excepţia de neconstituţionalitate ridicată urmează a fi respinsă.
II. Cea de-a doua critică de neconstituţionalitate, potrivit căreia dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.207/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 456/2001, îngrădesc accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare, încălcând astfel art. 21 şi 24 din Constituţie, urmează, de asemenea, să fie respinsă, întrucât Curtea nu reţine contrarietatea dintre dispoziţiile de lege criticate şi textele constituţionale menţionate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.207/2000 privind modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, aprobată şi modificată prin Legea nr. 456/2001, excepţie ridicată de Ştefania Stoicheci în Dosarul nr. 8.192/2001 al Judecătoriei Sectorului 5 - municipiul Bucureşti.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iunie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 16:55

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.