CONVENŢIA
nr. 183/2000 privind revizuirea Convenţiei (revizuită) asupra protecţiei maternităţii din 1952, adoptată la cea de-a a 88-a sesiune a Conferinţei Generale a Organizaţiei Internaţionale a Muncii la Geneva la 15 iunie 2000
Textul actului publicat în M.Of. nr. 535/23 iul. 2002

Conferinţa Generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, convocată la Geneva de Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii şi reunindu-se aici la 30 mai 2000, în cea de-a 88-a sesiune a sa,
luând notă de necesitatea revizuirii Convenţiei (revizuită) asupra protecţiei maternităţii din 1952, precum şi a Recomandării privind protecţia maternităţii, 1952, cu scopul de a promova într-o mai mare măsură egalitatea tuturor femeilor care muncesc, precum şi sănătatea şi securitatea mamei şi copilului şi cu scopul de a recunoaşte diversitatea dezvoltării economice şi sociale a membrilor, precum şi diversitatea întreprinderilor şi a evoluţiei protecţiei maternităţii în legislaţiile şi practicile naţionale,
luând notă de prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului (1948), Convenţiei Naţiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei (1979), Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copiilor (1989), Declaraţiei şi Programului de acţiune de la Beijing (1995), Declaraţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind egalitatea de şanse şi de tratament a lucrătoarelor (1975), Declaraţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii cu privire la principiile şi drepturile fundamentale la locul de muncă şi urmărirea aplicării acesteia (1998), precum şi ale convenţiilor şi recomandărilor internaţionale asupra muncii, care vizează garantarea egalităţii de şanse şi de tratament a lucrătorilor şi lucrătoarelor, în special Convenţia privind lucrătorii cu responsabilităţi familiale (1981),
ţinând seama de situaţia femeilor care muncesc şi luând act de necesitatea de a asigura protecţia gravidităţii, care este o responsabilitate comună a autorităţilor publice şi a societăţii,
după ce a decis să adopte diferitele propuneri cu privire la revizuirea Convenţiei (revizuită) şi a Recomandării privind protecţia maternităţii, 1952, chestiune ce constituie al patrulea punct de pe ordinea de zi a sesiunii,
după ce a decis că aceste propuneri vor lua forma unei convenţii internaţionale,
adoptă în această zi, 15 iunie 2000, următoarea convenţie care va fi denumită Convenţia privind protecţia maternităţii, 2000.

DOMENIUL DE APLICARE

ARTICOLUL 1

În sensul prezentei convenţii, termenul femeie desemnează toate persoanele de sex feminin, fără nici o discriminare, iar termenul copil, orice copil, fără nici o discriminare.

ARTICOLUL 2

1. Prezenta convenţie se aplică tuturor femeilor angajate, inclusiv femeilor care se află în forme atipice de muncă dependentă.

2. Totuşi, după consultarea organizaţiilor reprezentative patronale şi sindicale interesate, fiecare membru care ratifică prezenta convenţie poate să excludă total sau parţial din domeniul de aplicare a acesteia categorii limitate de lucrători, atunci când aplicarea convenţiei în cazul acestor categorii ar ridica probleme speciale de o importanţă deosebită.

3. Orice membru care face uz de posibilitatea prevăzută la paragraful precedent trebuie să indice în primul său raport referitor la aplicarea prezentei convenţii, întocmit în baza art. 22 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, categoriile de lucrători astfel excluse, precum şi motivele excluderii lor. În rapoartele ulterioare fiecare membru trebuie să descrie măsurile luate pentru a extinde progresiv aplicarea prevederilor prezentei convenţii la aceste categorii.

PROTECŢIA SĂNĂTĂŢII

ARTICOLUL 3

După consultarea organizaţiilor reprezentantive ale patronilor şi lucrătorilor fiecare membru trebuie să adopte măsurile necesare pentru ca femeile însărcinate sau care alăptează să nu fie constrânse să efectueze o muncă ce a fost declarată de autoritatea competentă ca fiind dăunătoare sănătăţii lor sau a copilului ori despre care s-a stabilit printr-o evaluare că prezintă un risc semnificativ pentru sănătatea mamei sau a copilului.

CONCEDIUL DE MATERNITATE

ARTICOLUL 4

1. La prezentarea unui certificat medical sau a unui alt certificat corespunzător care să indice data probabilă a naşterii, stabilit conform legislaţiei şi practicii naţionale, orice femeie căreia i se aplică prevederile prezentei convenţii are dreptul la un concediu de maternitate cu durata de cel puţin 14 săptămâni.

2. Durata concediului menţionată mai sus trebuie să fie specificată de fiecare membru într-o declaraţie care însoţeşte ratificarea prezentei convenţii.

3. Ulterior orice membru poate să depună la directorul general al Biroului Internaţional al Muncii o nouă declaraţie care să extindă durata concediului de maternitate.

4. Luând strict în calcul protecţia sănătăţii mamei şi copilului, concediul de maternitate trebuie să includă o perioadă de 6 săptămâni de concediu obligatoriu după naştere, exceptând cazul în care, la nivel naţional, guvernul şi organizaţiile reprezentative ale patronilor şi lucrătorilor au convenit altfel.

5. Durata concediului de maternitate prenatal trebuie să fie prelungită cu un concediu echivalent cu durata cuprinsă între data prezumată a naşterii şi data efectivă a naşterii, fără reducerea duratei concediului postnatal obligatoriu.

CONCEDIUL ÎN CAZ DE BOALĂ SAU COMPLICAŢII

ARTICOLUL 5

În caz de boală, complicaţii sau risc de complicaţii rezultate ca urmare a sarcinii ori a naşterii, la prezentarea unui certificat medical trebuie să se acorde un concediu, înainte sau după perioada concediului de maternitate. Forma şi durata maximă ale acestui concediu pot fi stabilite conform legislaţiei şi practicii naţionale.

PRESTAŢII

ARTICOLUL 6

1. Conform legislaţiei naţionale sau în orice alt mod conform practicii naţionale, trebuie să se asigure prestaţii în bani femeilor care absentează de la muncă, fiind în concediul prevăzut la art. 4 sau 5.

2. Prestaţiile în bani trebuie să fie stabilite la un nivel care să permită femeii să poată să se întreţină singură şi să întreţină copilul în condiţii bune de sănătate şi la un nivel de viaţă corespunzător.

3. În cazul în care legislaţia sau practica naţională prevede ca prestaţiile în bani, plătite pentru concediul prevăzut la art. 4, să fie stabilite pe baza venitului anterior, suma acestor prestaţii nu trebuie să fie mai mică de două treimi din venitul anterior al femeii sau al venitului luat în considerare pentru calculul prestaţiilor.

4. În cazul în care legislaţia sau practica naţională prevede ca prestaţiile în bani, plătite pentru concediul prevăzut la art. 4, să fie stabilite prin alte metode, suma acestor prestaţii trebuie să aibă acelaşi ordin de valoare ca aceea care rezultă în medie prin aplicarea paragrafului precedent.

5. Orice membru trebuie să garanteze faptul că aceste condiţii impuse pentru a beneficia de prestaţii în bani pot fi îndeplinite de marea majoritate a femeilor cărora li se aplică prevederile prezentei convenţii.

6. În cazul în care o femeie nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de legislaţia naţională sau prevăzute în orice alt mod, conform practicii naţionale, pentru a beneficia de prestaţiile în bani, aceasta are dreptul la prestaţii corespunzătoare finanţate din fondurile de asistenţă socială, sub rezerva unui control al nivelului veniturilor impus pentru acordarea acestor prestaţii.

7. În conformitate cu legislaţia naţională sau cu orice alt mod, conform practicii naţionale, mamei şi copilului trebuie să li se asigure prestaţii medicale. Prestaţiile medicale trebuie să includă îngrijirile prenatale, îngrijirile legate de naştere, îngrijirile postnatale şi spitalizarea atunci când aceasta este necesară.

8. Pentru a proteja situaţia femeilor pe piaţa muncii, prestaţiile aferente concediului prevăzut la art. 4 şi 5 trebuie să fie asigurate printr-o asigurare socială obligatorie sau prelevări din fondurile publice ori în alt mod stabilit de legislaţia şi practica naţionale. Angajatorul nu este personal responsabil de costul direct al oricărei prestaţii financiare de acest gen, datorată uneia dintre femeile angajate, fără a consimţi expres la aceasta, cu excepţia cazului în care:

a) acest lucru a fost prevăzut de practica sau de legislaţia în vigoare în statul membru înainte de adoptarea prezentei convenţii de către Conferinţa Internaţională a Muncii; sau
b) a fost astfel convenit ulterior, la nivel naţional, de către guvern şi de organizaţiile reprezentative ale patronilor şi lucrătorilor.

ARTICOLUL 7

1. Orice membru ale cărui economie şi sistem de securitate socială sunt insuficient dezvoltate este considerat că respectă prevederile art. 6 paragrafele 3 şi 4 dacă prestaţiile în bani au un nivel cel puţin egal cu valoarea prestaţiilor de boală sau de incapacitate temporară prevăzută de legislaţia naţională.

2. Orice membru care face uz de posibilitatea prevăzută la paragraful precedent trebuie să explice motivele şi să precizeze nivelul la care sunt plătite prestaţiile în bani, în cadrul primului raport referitor la aplicarea convenţiei, întocmit în baza art. 22 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii. În rapoartele sale ulterioare statul membru trebuie să descrie măsurile luate în vederea creşterii progresive a acestui nivel de prestaţii.

PROTECŢIA LOCULUI DE MUNCĂ ŞI NEDISCRIMINAREA

ARTICOLUL 8

1. Se interzice unui angajator să concedieze o femeie pe perioada gravidităţii, a concediului prevăzut la art. 4 şi 5 sau pe o perioadă care va fi stabilită de legislaţia naţională, următoare întoarcerii sale din concediu, cu excepţia cazurilor care nu au legătură cu graviditatea, naşterea copilului şi consecinţele acesteia şi alăptarea. Responsabilitatea de a dovedi că motivele concedierii nu au legătură cu graviditatea, naşterea copilului şi consecinţele acesteia şi alăptarea revine angajatorului.

2. Femeia trebuie să aibă garanţia că la sfârşitul concediului de maternitate, când îşi reia lucrul, se întoarce pe acelaşi post sau pe un post echivalent, remunerat la acelaşi nivel.

ARTICOLUL 9

1. Orice membru trebuie să adopte măsurile corespunzătoare care să garanteze că maternitatea nu constituie o sursă de discriminare în materie de ocupare, implicit de acces la ocupare, inclusiv în ceea ce priveşte prevederile paragrafului 1 al art. 2.

2. Măsurile la care face referire paragraful precedent cuprind interdicţia de a solicita unei femei care îşi depune candidatura pentru un post de a se supune unui test de sarcină sau de a prezenta un certificat care să ateste sau să infirme starea de graviditate, cu excepţia cazului în care legislaţia naţională prevede aceasta pentru munci care:

a) sunt interzise, total sau parţial, femeilor însărcinate sau care alăptează, în conformitate cu legislaţia naţională; sau
b) comportă un risc recunoscut sau semnificativ pentru sănătatea femeii şi a copilului.

MAME CARE ALĂPTEAZĂ

ARTICOLUL 10

1. Femeia are dreptul la una sau mai multe pauze zilnice ori la reducerea duratei de lucru zilnice pentru a-şi alăpta copilul.

2. Perioada în timpul căreia sunt permise pauzele de alăptare sau reducerea duratei de lucru zilnice, numărul şi durata acestor pauze, precum şi modalităţile de reducere a programului de lucru zilnic trebuie stabilite prin legislaţia şi practica naţionale. Aceste pauze sau reducerea programului de lucru zilnic sunt considerate ca timp lucrat şi remunerate în consecinţă.

EXAMINARE PERIODICĂ

ARTICOLUL 11

Orice membru trebuie să examineze periodic, în consultare cu organizaţiile reprezentative ale patronilor şi lucrătorilor, oportunitatea extinderii duratei concediului prevăzut la art. 4 şi creşterea sumei sau nivelului prestaţiilor în bani prevăzute la art. 6.

PUNEREA ÎN APLICARE

ARTICOLUL 12

Prezenta convenţie trebuie pusă în aplicare prin acte normative, cu excepţia cazului în care va produce efecte prin orice alt mijloc, precum contractele colective, sentinţele arbitrale, hotărârile judecătoreşti sau orice alt mod conform practicii naţionale.

DISPOZIŢII FINALE

ARTICOLUL 13

Prezenta convenţie revizuieşte Convenţia (revizuită) asupra protecţiei maternităţii din 1952.

ARTICOLUL 14

Ratificările prezentei convenţii sunt comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrate de acesta.

ARTICOLUL 15

1. Prezenta convenţie nu produce efecte decât pentru membrii Organizaţiei Internaţionale a Muncii ale căror ratificări au fost înregistrate de directorul general al Biroului Internaţional al Muncii.

2. Prezenta convenţie intră în vigoare la 12 luni după ce ratificările a doi membri au fost înregistrate de directorul general al Biroului Internaţional al Muncii.

3. Ulterior prezenta convenţie intră în vigoare pentru fiecare membru la 12 luni de la data la care ratificarea sa a fost înregistrată.

ARTICOLUL 16

1. Orice membru care a ratificat prezenta convenţie poate să o denunţe la expirarea unei perioade de 10 ani de la data intrării iniţiale în vigoare a acesteia, printr-o notificare comunicată directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrată de acesta. Denunţarea nu are efect decât la un an după înregistrarea sa.

2. Orice membru care a ratificat prezenta convenţie şi care, în termen de un an după expirarea perioadei de 10 ani menţionată în paragraful precedent, nu se foloseşte de posibilitatea denunţării prevăzute de prezentul articol este legat pe o nouă perioadă de 10 ani şi, ca urmare, poate denunţa prezenta convenţie la expirarea fiecărei perioade de 10 ani, în condiţiile prevăzute de acest articol.

ARTICOLUL 17

1. Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii notifică tuturor membrilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrarea tuturor ratificărilor şi a tuturor actelor de denunţare care îi sunt comunicate de membrii Organizaţiei Internaţionale a Muncii.

2. Notificând membrilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrarea celei de-a doua ratificări care i-a fost comunicată, directorul general atrage atenţia membrilor acesteia asupra datei la care prezenta convenţie intră în vigoare.

ARTICOLUL 18

Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va comunica secretarului general al Naţiunilor Unite, în scopul înregistrării, conform art. 102 din Carta Naţiunilor Unite, informaţii complete cu privire la toate ratificările şi toate actele de denunţare pe care le-a înregistrat în conformitate cu articolele precedente.

ARTICOLUL 19

De fiecare dată când va considera necesar, Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii prezintă Conferinţei Generale a Organizaţiei Internaţionale a Muncii un raport privind aplicarea prezentei convenţii şi examinează dacă este cazul să fie înscrisă pe ordinea de zi a Conferinţei problema revizuirii totale sau parţiale a acesteia.

ARTICOLUL 20

1. În cazul în care Conferinţa Generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii adoptă o nouă convenţie care revizuieşte total sau parţial prezenta convenţie şi dacă noua convenţie nu dispune altfel:

a) ratificarea de către un membru a noii convenţii care revizuieşte antrenează de plin drept, inclusiv în ceea ce priveşte prevederile art. 16, denunţarea imediată a prezentei convenţii, sub rezerva ca noua convenţie care modifică să fi intrat în vigoare;
b) începând cu data intrării în vigoare a noii convenţii care revizuieşte, prezenta convenţie încetează să mai fie deschisă ratificării de către membri.

2. Prezenta convenţie rămâne în orice caz în vigoare, în forma şi conţinutul actuale, pentru membrii care au ratificat-o şi care nu ratifică convenţia privind revizuirea.

ARTICOLUL 21

Versiunile în limbile franceză şi engleză ale textului prezentei convenţii au valoare egală.

Joi, 24 septembrie 2026, 06:20

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.