LEGE nr.459 din 9 iulie 2002
privind Ordinul Virtutea Militară şi Medalia Virtutea Militară
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 563/31 iul. 2002 |
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1. - (1) Ordinul Virtutea Militară şi Medalia Virtutea Militară cu însemne de pace şi de război, prevăzute la art. 8 lit. A şi B şi la art. 9 lit. A pct. V şi lit. B pct. I din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, fac parte din categoria decoraţiilor pe domenii de activitate.
(2) Ordinul Virtutea Militară cu însemne de pace şi de război este asimilat în ierarhie, la grade egale, cu ordinele Virtutea Aeronautică şi Virtutea Maritimă.
(3) Medalia Virtutea Militară cu însemn de pace este asimilată n ierarhie, la clase egale, cu medaliile cu însemne de pace Virtutea Aeronautică şi Virtutea Maritimă.
(4) Medalia Virtutea Militară cu însemn de război este cea mai naltă decoraţie de război care se poate acorda persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (2) din prezenta lege, fiind echivalentă ca importanţă cu Ordinul Mihai Viteazul pentru ofiţeri.
Art. 2. - (1) Ordinul Virtutea Militară cu însemne de pace şi de război se prezintă:
(2) Însemnul de pace al Ordinului Virtutea Militară este o cruce cu braţe egale, emailată albastru, cu bordura albă, având aplicată pe medalionul central, avers, o acvilă ţinând în cioc o cruce ortodoxă.
(3) Însemnul de război al Ordinului Virtutea Militară se distinge de însemnul de pace al Ordinului Virtutea Militară prin aplicarea ntre braţele crucii a două spade încrucişate, cu vârfurile în sus.
(4) Bareta Ordinului Virtutea Militară cu însemn de război se distinge de bareta Ordinului Virtutea Militară cu însemn de pace prin aplicarea pe panglica specifică a două spade încrucişate, cu vârfurile în sus.
Art. 3. - (1) Medalia Virtutea Militară cu însemn de pace se prezintă:
(2) Medalia Virtutea Militară cu însemn de război se prezintă sub trei forme cu valoare ierarhică egală: însemnul, bareta pentru militari şi rozeta pentru civili.
Art. 4. - (1) Însemnul de pace al Medaliei Virtutea Militară este o piesă circulară care are pe avers redată în relief stema României.
(2) Însemnul de război al Medaliei Virtutea Militară este o cruce cu braţe egale, având aplicată pe medalionul central, avers stema României.
(3) Bareta Medaliei Virtutea Militară cu însemn de război se distinge de bareta Medaliei Virtutea Militară cu însemn de pace prin aplicarea pe panglica specifică a două spade încrucişate, cu vârfurile în sus.
Art. 5. - Descrierea formei, dimensiunile, modul de acordare şi modelul desenat ale Ordinului Virtutea Militară şi ale Medalie Virtutea Militară, pentru fiecare grad sau clasă, sunt prevăzute în anexele nr. 1-4 care fac parte integrantă din prezenta lege.
Art. 6. - (1) Ordinul Virtutea Militară cu însemne de pace şi de război se poate acorda:
(2) Medalia Virtutea Militară cu însemn de pace se poate acorda:
(3) Medalia Virtutea Militară cu însemn de război se poate acorda persoanelor prevăzute la alin. (2), indiferent de categoria de forţe armate sau de instituţia de care aparţin.
Art. 7. - (1) Ordinul Virtutea Militară şi Medalia Virtutea Militară se conferă de Preşedintele României prin decret, în baza propunerilor de decorare individuale făcute, potrivit art. 4 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 29/2000, de miniştrii şi conducătorii instituţiilor centrale autonome de resort pentru persoanele din domeniul lor de activitate.
(2) Propunerile nominale pentru conferirea Ordinului Virtutea Militară şi a Medaliei Virtutea Militară sunt avizate de Cancelaria Ordinelor, în conformitate cu art. 5 din Legea nr. 29/2000.
(3) Preşedintele României poate să confere Ordinul Virtutea Militară şi Medalia Virtutea Militară şi din proprie iniţiativă, în proporţie de 1% din numărul total stabilit prin lege pentru fiecare grad sau clasă a fiecărei decoraţii, cu excepţia gradului de Mare Ofiţer, în conformitate cu art. 4 alin. (3) din Legea nr. 29/2000.
Art. 8. - (1) Repartiţia pe ministere şi instituţii centrale autonome a numărului maxim de decoraţii privind Ordinul Virtutea Militară şi Medalia Virtutea Militară, care se acordă anual, se face de către Cancelaria Ordinelor, în limitele locurilor vacante, în baza consultării secretariatului Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, proporţional cu efectivele fiecărei instituţii şi în funcţie de importanţa domeniului în care activează personalul asimilat forţelor terestre.
(2) Pentru primul an de la intrarea în vigoare a prezentei legi se poate conferi maximum 15% din numărul decoraţiilor pentru fiecare grad şi clasă.
Art. 9. - (1) Ordinul Virtutea Militară cu însemn de pace este imitat la maximum 7.000 de membri, cu însemne diferite pentru militari şi civili.
(2) Ordinul Virtutea Militară cu însemn de pace, conferit cetăţenilor străini, nu intră în numărul prevăzut la alin. (1).
(3) Ordinul Virtutea Militară cu însemn de război se poate conferi nelimitat.
Art. 10. - Unităţile militare decorate cu Ordinul Virtutea Militară cu însemn de pace nu intră în numărul prevăzut la art. 9 alin. (1).
Art. 11. - Ordinul Virtutea Militară cu însemne de pace şi de război cuprinde 4 grade. Acestea sunt în ordine crescătoare următoarele:
Art. 12. - Medalia Virtutea Militară cu însemn de pace cuprinde 3 clase. Acestea sunt în ordine crescătoare următoarele:
Art. 13. - (1) Medalia Virtutea Militară cu însemn de pace se poate acorda nelimitat pentru clasele a III-a şi a II-a şi este limitată la 7.000 de membri pentru clasa I, având însemne diferite pentru militari şi civili.
(2) Medalia Virtutea Militară cu însemn de pace clasa I, confe rită cetăţenilor străini, nu intră în numărul prevăzut la alin. (1)
Art. 14. - (1) Medalia Virtutea Militară cu însemn de război cuprinde două clase. Acestea sunt, în ordine crescătoare următoarele:
(2) Medalia Virtutea Militară cu însemn de război se poate conferi nelimitat.
Art. 15. - (1) Atestarea Ordinului Virtutea Militară şi a Medaliei Virtutea Militară se face printr-un brevet, în conformitate cu art. 24 din Legea nr. 29/2000.
(2) Brevetele pentru Ordinul Virtutea Militară cu însemne de pace şi de război sunt validate, pentru gradele de Cavaler ş Ofiţer, prin parafa Preşedintelui României, iar pentru gradele de Comandor şi Mare Ofiţer, prin semnătura autografă a Preşedinte lui României. Brevetele pentru toate gradele sunt contrasemnate autograf de miniştrii sau de conducătorii instituţiilor centrale auto nome de resort şi de cancelarul ordinelor, în conformitate cu art. 26 lit. b) din Legea nr. 29/2000.
(3) Brevetele pentru Medalia Virtutea Militară cu însemn de pace sunt validate, pentru clasele a III-a şi a II-a, prin parafa miniştrilor sau a conducătorilor instituţiilor centrale autonome de resort şi prin semnătura cancelarului ordinelor, iar pentru clasa I prin semnătura miniştrilor sau a conducătorilor instituţiilor centrale autonome de resort şi prin semnătura cancelarului ordinelor, în conformitate cu art. 28 din Legea nr. 29/2000.
(4) Brevetele pentru Medalia Virtutea Militară cu însemn de război sunt validate prin semnătura autografă a Preşedintelui României şi prin contrasemnăturile ministrului apărării naţionale ş cancelarului ordinelor, în conformitate cu art. 27 din Legea nr. 29/2000.
Art. 16. - Membrii Ordinului Virtutea Militară, indiferent de gradul pe care îl au, sunt numiţi "Cavaleri ai Ordinului Virtutea Militară"
Art. 17. - (1) Ziua Ordinului Virtutea Militară se sărbătoreşte la data de 23 aprilie, sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, patronul spiritual al forţelor terestre.
(2) Cu prilejul Zilei Ordinului Virtutea Militară Cancelaria Ordinelor organizează, cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale şi al Ministerului de Interne, întrunirea Cavalerilor Ordinulu Virtutea Militară.
Art. 18. - În cazul în care decernarea ordinului nu a fost făcută direct de şeful statului, persoanele decorate cu Ordinu Virtutea Militară în grad de Comandor şi Mare Ofiţer pot solicita prin Cancelaria Ordinelor, dreptul de a fi primite în audienţă la Preşedintele României pentru a-i mulţumi personal. În funcţie de programul Preşedintelui României Cancelaria Ordinelor va orga niza audienţa personală sau în grup a celor decoraţi.
Art. 19. - În cazul decesului unui cavaler al Ordinulu Virtutea Militară familia va înştiinţa Cancelaria Ordinelor, autorităţile locale şi centrul militar teritorial, în vederea sprijinirii organizări funeraliilor, în conformitate cu art. 51 din Legea nr. 29/2000.
Art. 20. - (1) Calitatea de membru al Ordinului Virtutea Militară se poate pierde în condiţiile prevăzute la art. 52 din Legea nr. 29/2000.
(2) Pentru judecarea faptelor dezonorante, care aduc prejudicii morale membrilor ordinului, altele decât cele ce au dus la con damnarea membrilor Ordinului Virtutea Militară la o pedeapsă privativă de libertate prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă se constituie un consiliu de onoare în conformitate cu art. 53 din Legea nr. 29/2000.
Art. 21. - (1) Consiliul de onoare al Ordinului Virtutea Militară este compus din 5 membri, astfel: câte un membru din gradele de Cavaler, Ofiţer şi Comandor şi câte 2 membri din gradul de Mare Ofiţer. Preşedinte al Consiliului de onoare va fi cel mai în vârstă membru din gradul de Mare Ofiţer. În mod obligatoriu ce puţin un membru al Consiliului de onoare trebuie să fie civil, în cazul în care din ordin fac parte şi civili.
(2) Consiliul de onoare se constituie sau se alege cu prilejul Zilei Ordinului Virtutea Militară, pe termen de 5 ani, de Cavaleri Ordinului Virtutea Militară.
(3) Pot fi realeşi pentru o nouă perioadă 3 dintre membri Consiliului de onoare, dintre care cel puţin unul din gradele inferioare
(4) Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul de Interne vo pune la dispoziţie, prin rotaţie la 5 ani, spaţii adecvate desfăşurării activităţii Consiliului de onoare.
Art. 22. - (1) Cavalerii Ordinului Virtutea Militară pot semnala Consiliului de onoare atitudini şi fapte comise de alţi membri ai ordinului, considerate că aduc prejudicii morale acestora.
(2) Ca urmare a sesizării se convoacă Consiliul de onoare şi persoana învinuită, în termen de maximum 30 de zile de la sesizare.
(3) Cavalerii Ordinului Virtutea Militară pot semnala şi direct Cancelariei Ordinelor atitudini şi fapte comise de alţi membri ai ordinului, considerate a aduce prejudicii morale acestora. Ca urmare a sesizării Cancelaria Ordinelor convoacă Consiliul de onoare şi persoana învinuită, în termen de maximum 45 de zile de la sesizare.
(4) În cazul în care persoana învinuită nu se prezintă la termenul fixat, Consiliul de onoare o convoacă la alt termen, iar în cazul neprezentării şi a doua oară cazul va fi judecat în lipsă.
(5) Consiliul de onoare deliberează şi decide după cercetarea cazului, dar nu mai târziu de 60 de zile de la prima întrunire pentru cazul respectiv. Dacă faptele aduse la cunoştinţă sunt întemeiate, Consiliul de onoare poate propune Cancelarie Ordinelor retragerea decoraţiei.
(6) Retragerea decoraţiilor se face prin decret semnat de Preşedintele României, la propunerea Cancelariei Ordinelor, în conformitate cu art. 59 din Legea nr. 29/2000.
Art. 23. - Consiliul de onoare al Ordinului Virtutea Militară judecă şi faptele socotite dezonorante ale persoanelor decorate cu Medalia Virtutea Militară. În acest caz în Consiliul de onoare sunt cooptaţi pentru cauza în speţă şi 2 titulari ai medaliei, care vor avea drept de vot deliberativ, în conformitate cu art. 55 din Legea nr. 29/2000.
Art. 24. - Sumele necesare confecţionării Ordinului Virtutea Militară şi a Medaliei Virtutea Militară, precum şi a anexelor acestora, cuprinzând rozetele, baretele, brevetele şi cutiile decoraţiilor vor fi asigurate din bugetul aprobat anual Administraţie Prezidenţiale.
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 28 mai 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 17 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TĂRĂCILĂ
Bucureşti, 9 iulie 2002.
Nr. 459.
ANEXA Nr. 1
REGULAMENT
privind descrierea şi acordarea Ordinului Virtutea Militară
Art. 1. - Ordinul Virtutea Militară cu însemne de pace şi de război se acordă pe viaţă.
Art. 2. - (1) Ordinul Virtutea Militară cu însemn de pace este imitat la maximum 7.000 de membri, împărţiţi pe grade astfel:
(2) Depăşirea numărului membrilor fiecărui grad şi fiecărei categorii constituie o încălcare a prezentului regulament. Decoraţiile conferite peste numărul limită sunt nule de drept, iar nsemnele vor fi restituite.
Art. 3. - (1) Însemnul de pace al gradului de Cavaler al Ordinului Virtutea Militară este o cruce cu braţe egale, confecţionată din argint cu titlul de 800ä, emailată albastru, cu o bordură albă şi cu diametrul de 42 mm; capetele braţelor au ăţimea de 18 mm şi sunt uşor convexe, laturile braţelor sunt uşor concavizate şi lângă medalion sunt late de 8 mm. Bordura albă este lată de 1,8 mm.
(2) Medalionul central, cu un diametru de 23 mm, este emailat albastru şi are o bordură emailată alb, lată de 2,5 mm.
(3) Pe aversul medalionului este aplicată o acvilă, ţinând în cioc o cruce ortodoxă, în gheara dreaptă o sabie, iar în gheara stângă un buzdugan şi având pe piept armele României, confecţionată din argint şi înaltă de 16 mm. Pe inel este scris cu tere albastre, înalte de 1,8 mm, "VIRTUTEA MILITARĂ", iar în partea inferioară sunt 3 steluţe albastre.
(4) Pe reversul medalionului este ştanţată silueta Sfântului Mare Mucenic Gheorghe călare, străpungând balaurul cu lancea, naltă de 16 mm. Pe inel sunt scrişi cu cifre albastre, înalte de ,8 mm, şi separaţi de câte o steluţă albastră anii: "1864", "1872", 1940" şi "2000", reprezentând date istorice privind Ordinul Virtutea Militară.
(5) Însemnul este surmontat de o semicunună formată dintr-o amură de stejar la stânga şi una de laur la dreapta, legate în partea de jos cu o fundă; lăţimea exterioară a semicununii este de 30 mm, iar înălţimea de 24 mm.
(6) Însemnul pentru militari are între braţele crucii o cunună circulară din frunze de stejar, lată de 5 mm, emailată verde deschis.
(7) Însemnul pentru doamne, personal civil, are panglica pliată sub formă de fundă, care are lungimea de 120 mm.
(8) Panglica este din rips moarat roşu-vişiniu, având la 2 mm de margini câte o bandă albastru deschis, lată de 4 mm, mărgi nită spre interior de un fir argintiu de 1 mm; înălţimea aparentă a panglicii este de 50 mm, iar lăţimea este de 40 mm.
(9) Bareta se prezintă sub forma unei panglici dreptunghiulare din rips, aplicată pe un suport metalic, lungă de 20 mm, lată de 10 mm şi având dimensiunile benzilor culorilor de bază ale pan glicii reduse la 50%. Pe spate are un sistem de prindere.
(10) Rozeta se prezintă sub forma unei panglici dreptunghiu lare din rips, lungă de 16 mm, lată de 6 mm şi având dimensiu nile benzilor culorilor de bază ale panglicii gradului reduse la 40%. Pe spate are un sistem de prindere.
Art. 4. - Însemnul de război al gradului de Cavaler a Ordinului Virtutea Militară are caracteristicile generale ale însemnu lui de pace, cu următoarele particularităţi:
Art. 5. - Însemnul de pace al gradului de Ofiţer al Ordinulu Virtutea Militară are caracteristicile generale ale însemnului de pace al gradului de Cavaler, cu următoarele particularităţi:
Art. 6. - Însemnul de război al gradului de Ofiţer al Ordinulu Virtutea Militară are caracteristicile generale ale însemnului de pace al gradului de Cavaler, cu următoarele particularităţi:
Art. 7. - (1) Însemnul de pace al gradului de Comandor al Ordinului Virtutea Militară are diametrul de 53 mm şi este confecţionat din argint aurit, cu titlul de 925ä; capetele braţelor au ăţimea de 18 mm, iar lângă medalion acestea sunt late de 10 mm. Bordura albă este lată de 2,2 mm.
(2) Medalionul central are diametrul de 27,5 mm, iar bordura sa este lată de 3 mm; acvila de pe avers şi silueta ecvestră a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe de pe revers au înălţimile de 19,5 mm; literele şi cifrele au înălţimea de 2,2 mm.
(3) Pentru militari cununa din frunze de stejar emailată verde, dintre braţele crucii, este plasată la 3 mm de vârful braţelor şi are o lăţime de 5,5 mm.
(4) Însemnul este surmontat de o cunună deschisă formată dintr-o ramură de stejar la stânga şi o ramură de laur la dreapta, egate în partea de jos cu o fundă; ea are lăţimea exterioară de 35 mm şi înălţimea de 30 mm. Un inel plat, lat de 4 mm şi înalt de 30 mm, este petrecut prin bara ce uneşte capetele deschise ale cununii.
(5) Panglica este lată de 45 mm şi are lungimea reglabilă, pentru a fi adaptată la circumferinţa gâtului; benzile albastru deschis au lăţimea de 4,5 mm şi sunt plasate la 2,5 mm de margini, fiind mărginite spre interior de un fir argintiu de 1 mm.
(6) Bareta se prezintă sub forma unei panglici dreptunghiulare din rips, aplicată pe un suport metalic, lungă de 24 mm, lată de 10 mm şi având dimensiunile benzilor culorilor de bază ale panglicii reduse la 50%. Pe centrul baretei este prins un disc din argint cu diametrul de 5 mm. Pe spate are un sistem de prindere.
(7) Rozeta gradului de Comandor este formată din suprapunerea rozetei gradului de Ofiţer cu cea a gradului de Cavaler.
(8) Gradul se poartă cu panglica prinsă sub cravată, însemnul fiind aparent în partea stângă a cravatei, la 50 mm sub nodul acesteia.
(9) Pentru doamne, personal civil, panglica are aceleaşi caracteristici cu cele prevăzute la alin. (5).
Art. 8. - Însemnul de război al gradului de Comandor al Ordinului Virtutea Militară are caracteristicile generale ale însemnului de pace, cu următoarele particularităţi:
Art. 9. - Însemnul gradului de Mare Ofiţer al Ordinului Virtutea Militară este compus din însemnul propriu-zis şi placa gradului.
Art. 10. - (1) Însemnul propriu-zis şi panglica de pace ale gradului de Mare Ofiţer al Ordinului Virtutea Militară sunt identice cu însemnul şi panglica de pace ale gradului de Comandor.
(2) Bareta are dimensiunile celei a gradului de Comandor, pe ea fiind aplicat un romb în relief, din argint, având diagonala mare de 7 mm şi diagonala mică de 5 mm. Pe spate are un sistem de prindere.
(3) Rozeta se prezintă sub forma unei panglici dreptunghiulare din rips argintiu, lungă de 16 mm şi lată de 6 mm, peste care se aplică rozeta gradului de Ofiţer. Pe spate are un sistem de prindere.
Art. 11. - (1) Placa însemnului de pace a gradului de Mare Ofiţer este o stea bombată cu 8 grupe de raze, confecţionată din argint cu titlul de 925ä şi având un diametru de 75 mm; în centru este un medalion emailat alb, cu diametrul de 33 mm, pe care este aplicată o acvilă din argint aurit, înaltă de 30 mm, ţinând în cioc o cruce ortodoxă, cu sabia şi buzduganul în gheare şi cu armele ţării pe piept. Pe spate are un sistem de prindere.
(2) Medalionul este înconjurat de un inel emailat albastru, lat de 10 mm, pe care, în partea superioară, este scris cu litere albe, înalte de 5 mm, "VIRTUTEA MILITARĂ". Partea inferioară a nelului are următoarele caracteristici:
Art. 12. - Însemnul de război al gradului de Mare Ofiţer a Ordinului Virtutea Militară are caracteristicile generale ale însem nului de pace, cu următoarele particularităţi:
Art. 13. - Placa însemnului de război al gradului de Mare Ofiţer primeşte sub medalionul central două spade încrucişate, cu vârfurile în sus, lungi de 82 mm, aurite.
Art. 14. - Toate însemnele vor avea marca cu titlul metalulu din care sunt confecţionate şi numărul de ordine pentru fiecare grad
Art. 15. - (1) Cutia care conţine decoraţia este îmbrăcată în piele mată albastru închis şi în interior este căptuşită cu pluş de aceeaşi culoare.
(2) Pe capacul cutiei sunt imprimate auriu stema României titulatura şi gradul ordinului.
Art. 16. - (1) Bareta se poartă numai la uniforma militară, pe pieptul stâng al vestonului.
(2) La uniforma militară se poartă alăturat baretele tuturor gradelor, în ordinea descrescătoare a acestora, prima fiind cea a gradului cel mai înalt.
(3) Militarii în ţinută civilă pot purta numai rozeta gradului ce mai înalt.
(4) Bareta însemnului de război are întâietate, chiar dacă este a unui grad mai mic.
(5) Personalul civil poate purta zilnic numai rozeta gradului ce mai înalt. Rozeta se poartă la butoniera de la reverul stâng a hainei sau taiorului.
Art. 17. - (1) Ordinul Virtutea Militară se poartă, de regulă cu prilejul Zilei Naţionale a României şi al celorlalte sărbător naţionale sau religioase, cu ocazia Zilei Ordinului şi în alte situaţi stabilite prin regulamente specifice.
(2) Militarii poartă Ordinul Virtutea Militară în conformitate cu reglementările din prezenta lege şi cu regulamentele militare specifice.
(3) Personalul civil poartă Ordinul Virtutea Militară în aceleaş condiţii ca militarii.
Art. 18. - (1) Unităţile şi marile unităţi militare pot fi decorate cu Ordinul Virtutea Militară în toate gradele. Însemnul decoraţie se ataşează drapelului de luptă al unităţii astfel:
(2) Pentru ordinul conferit cu însemn de război canaful este auriu
Art. 19. - (1) Conferirea Ordinului Virtutea Militară cu însemn de pace se face obligatoriu începând cu gradul de Cavaler.
(2) Conferirea Ordinului Virtutea Militară cu însemn de pace se poate face numai după îndeplinirea cu rezultate deosebite, timp de 5 ani, a unor funcţii militare sau civile în cadrul unităţilor sau instituţiilor din cadrul sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, aparţinând forţelor terestre.
Art. 20. - (1) Pentru a se conferi un grad superior aceleiaş persoane este necesară efectuarea unui stagiu în gradul imedia inferior, astfel:
(2) În propunerile de conferire trebuie să se ţină seama de criteriile stabilite în prezentul regulament, inclusiv pentru prima promoţie de decorare.
(3) Conferirea directă a gradelor superioare la prima promoţie se face ca urmare a unei însumări de merite deosebite, care a fi putut conduce la acordarea de grade succesive.
Art. 21. - Pentru merite cu totul deosebite termenul de 5 ani ca şi vechimea minimă în grad, prevăzute la art. 19 alin. (2) şi la art. 20 alin. (1), pot fi reduse cu maximum o treime.
Art. 22. - Decoraţiile cu însemn de război se conferă fără a se ţine seama de timpul servit în armată.
Art. 23. - (1) Conferirea unui grad superior duce automat la radierea persoanei respective din evidenţa gradului inferior, locul devenind vacant.
(2) Însemnul gradului inferior rămâne în posesia celui decorat.
Art. 24. - (1) Ordinul Virtutea Militară cu însemn de pace recompensează serviciile deosebite aduse statului român în domeniile apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale care aparţin orţelor terestre, inclusiv apărării antiaeriene şi radiolocaţiei, de unităţile militare, de ofiţeri şi de personalul civil cu studii superioare.
(2) Prin servicii deosebite, în sensul prezentului regulament, se înţelege:
(3) Ordinul Virtutea Militară cu însemn de război se acordă pentru fapte de arme deosebite şi pentru acte de eroism în timp de război sau pentru acţiuni de luptă de succes, desfăşurate sub egida unor organisme internaţionale.
Art. 25. - Ministerele şi instituţiile centrale autonome cu responsabilităţi în domeniile apărării, ordinii publice şi siguranţe naţionale, care aparţin forţelor terestre, inclusiv apărării antiaeriene şi radiolocaţiei, vor elabora, în baza art. 24, reglementăr specifice domeniului lor de activitate, în care se vor detalia condiţiile în care se conferă Ordinul Virtutea Militară.
ANEXA Nr. 2
REGULAMENT
privind descrierea şi acordarea Medaliei Virtutea Militară
Art. 1. - Medalia Virtutea Militară cu însemne de pace şi de război se acordă pe viaţă.
Art. 2. - (1) Medalia Virtutea Militară cu însemn de pace este nelimitată ca număr pentru clasele a III-a şi a II-a şi limitată la un număr de 7.000 de membri pentru clasa I, astfel: 5.000 pentru militari şi 2.000 pentru civili.
(2) Depăşirea numărului pentru clasa I constituie o încălcare a prezentului regulament. Decoraţiile conferite peste numărul limită sunt nule de drept, iar însemnele vor fi restituite.
Art. 3. - (1) Însemnul de pace al Medaliei Virtutea Militară este circular, cu diametrul de 35 mm, şi are bordura înălţată, fiind confecţionat din tombac.
(2) Pe avers este redată în relief stema României, înaltă de 30 mm, înconjurată de un cerc perlat.
(3) Pe revers, marginal, este ştanţată o cunună deschisă din runze de laur şi măslin. Central sunt scrise în relief, cu cifre şi itere înalte de 3 mm, anii şi denumirea "1872/VIRTUTEA/ MILITARĂ/2000", reprezentând date istorice privind Medalia Virtutea Militară cu însemn de pace.
(4) Pentru militari însemnul este surmontat de o semicunună ormată dintr-o ramură de stejar la stânga şi una de laur la dreapta, având lăţimea de 28 mm şi înălţimea de 20 mm.
(5) Pentru civili însemnul este surmontat de un mic inel perpendicular pe medalie şi unul prin care se prinde un inel cu diametrul de 20 mm.
(6) Panglica, lată de 35 mm şi cu înălţimea aparentă de 50 mm, este din rips moarat roşu-vişiniu, având la 1 mm de margine câte o bandă albastru deschis, lată de 4 mm.
(7) Bareta se prezintă sub forma unei panglici dreptunghiulare din rips, aplicată pe un suport metalic, lungă de 18 mm, lată de 0 mm şi având dimensiunile benzilor culorilor de bază ale panglicii reduse la 50%. Pe spate are un sistem de prindere.
Art. 4. - Deosebirea dintre clase este următoarea:
Art. 5. - Medalia Virtutea Militară cu însemn de război cuprinde două clase. Acestea sunt, în ordine crescătoare, următoarele:
Art. 6. - (1) Însemnul de război al Medaliei Virtutea Militară este o cruce cu braţe egale, confecţionată din argint cu titlul de 625ä şi având diametrul de 35 mm; braţele, înalte de 9 mm, au aturile uşor concavizate, iar capetele lăţite şi convexe au lăţimea de 16 mm în vârf şi 7 mm lângă medalion. Braţele au o bordură de 1,5 mm, adâncită şi lisă, mijlocul fiind granulat fin. În centrul piesei este un medalion circular cu diametrul de 7 mm, iar între braţele crucii este o cunună din frunze de stejar, lată de 4 mm.
(2) Pe avers medalionul are redată în relief stema României, naltă de 15 mm.
(3) Pe revers medalionul are scrise în relief anii şi denumirea "1880/VIRTUTEA/MILITARĂ/2000", reprezentând date istorice privind Medalia Virtutea Militară cu însemn de război, şi are marca titlul metalului din care este confecţionat.
(4) Însemnul este surmontat de o semicunună formată dintr-o ramură de stejar la stânga şi o ramură de laur la dreapta, având lăţimea de 28 mm şi înălţimea de 20 mm.
(5) Panglica, lată de 35 mm şi cu înălţimea aparentă de 50 mm, este din rips moarat roşu-vişiniu, având la margini un fir aurit, lat de 1 mm, şi o bandă albastru deschis, lată de 4 mm
(6) Bareta se prezintă sub forma unei panglici dreptunghiulare din rips, aplicată pe un suport metalic, lungă de 20 mm, lată de 10 mm şi având dimensiunile benzilor culorilor de bază ale panglicii reduse la 50%. Peste panglica baretei sunt aplicate două spade încrucişate, lungi de 15 mm, cu vârfurile în sus confecţionate din materialul corespunzător clasei. Pe spate are un sistem de prindere.
(7) Rozeta se prezintă sub forma unui triunghi echilateral din rips roşu-vişiniu, aplicată pe un suport metalic, cu laturile de 14 mm, având pe latura stângă un fir aurit, lat de 1 mm, şi pe latura dreaptă o bordură albastră, lată de 1 mm. Pe spate are un sistem de prindere.
Art. 7. - Deosebirea dintre clase este:
Art. 8. - (1) Cutia în care se păstrează medalia este din carton îmbrăcat în pergamoid albastru şi este căptuşită cu mătase de aceeaşi culoare.
(2) Pe capacul cutiei sunt imprimate argintiu denumirea ş clasa medaliei.
Art. 9. - (1) Bareta se poartă la uniforma militară, pe pieptul stâng al vestonului.
(2) La uniforma militară se poartă alăturat baretele tuturor claselor, în ordinea descrescătoare a acestora, prima fiind cea a clasei celei mai mari.
(3) Militarii în ţinută civilă decoraţi cu Medalia Virtutea Militară cu însemn de război pot purta numai rozeta clasei celei mai mari
(4) Bareta însemnului de război are întâietate, chiar dacă este a unei clase mai mici.
(5) Personalul civil decorat cu Medalia Virtutea Militară cu însemn de război poate purta zilnic numai rozeta clasei celei mai mari. Rozeta se poartă la butoniera de la reverul stâng al haine sau al taiorului.
Art. 10. - (1) Medalia Virtutea Militară se poartă, de regulă, cu prilejul Zilei Naţionale a României şi al celorlalte sărbători naţionale ş religioase, precum şi în situaţiile stabilite prin regulamente specifice
(2) Militarii poartă Medalia Virtutea Militară în conformitate cu prevederile prezentei legi şi cu regulamentele militare specifice
(3) Personalul civil poartă Medalia Virtutea Militară în aceleaş condiţii ca militarii.
Art. 11. - (1) Conferirea Medaliei Virtutea Militară cu însemn de pace se face obligatoriu începând cu clasa a III-a.
(2) Conferirea Medaliei Virtutea Militară se poate face numai după îndeplinirea cu rezultate deosebite, timp de 4 ani, a unor funcţii militare sau civile în cadrul unităţilor sau al instituţiilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Art. 12. - (1) Pentru a se conferi o clasă superioară aceeiaşi persoane este necesară efectuarea unui stagiu în clasa mediat inferioară, astfel:
(2) Conferirea directă a claselor superioare la prima promoţie se poate face ca urmare a unor însumări de merite deosebite, care ar fi putut conduce la acordarea de clase succesive.
Art. 13. - Pentru merite cu totul deosebite termenul de 4 ani, ca şi vechimea maximă în clasă, prevăzute la art. 11 alin. (2) şi a art. 12 alin. (1), pot fi reduse cu maximum o treime.
Art. 14. - Militarilor în termen li se poate conferi Medalia Virtutea Militară pentru merite cu totul deosebite şi fac excepţie de la termenele şi condiţiile prevăzute la art. 11 şi 12.
Art. 15. - (1) Medalia Virtutea Militară cu însemn de pace recompensează rezultatele remarcabile obţinute, în exercitarea atribuţiilor şi îndeplinirea misiunilor încredinţate, de către maiştri militari, subofiţeri, militari în termen, militari angajaţi şi personalul civil fără studii superioare din ministere şi instituţiile centrale auto nome, în domeniile apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale care aparţin forţelor terestre, inclusiv apărării antiaeriene şi radio locaţiei.
(2) Medalia Virtutea Militară cu însemn de război se acordă maiştrilor militari, subofiţerilor, militarilor şi personalului civil pentru fapte de arme deosebite şi pentru acte de eroism săvârşite în timp de război sau pentru acţiuni de luptă de succes, desfăşurate sub egida unor organisme internaţionale.
Art. 16. - Ministerele şi instituţiile centrale autonome cu responsabilităţi în domeniile apărării, ordinii publice şi siguranţe naţionale, care aparţin forţelor terestre, inclusiv apărării antiaeriene şi radiolocaţiei, vor elabora, în baza art. 15, reglementări specifice domeniului lor de activitate, în care se vor detalia condiţiile în care se conferă Medalia Virtutea Militară.
ANEXA Nr. 3*
Modelul desenat al Ordinului "Virtutea Militară"
......................................................................................................................
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.