DECIZIE nr.200 din 4 iulie 2002
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unităţile socialiste de stat
Textul actului publicat în M.Of. nr. 566/1 aug. 2002

Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Gabriela Ghiţă - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unităţile socialiste de stat, excepţie ridicată de Ştefan Zaiţ în Dosarul nr. 6.446/1999 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 41C/2002
având în vedere că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de Ioan Obada în Dosarul nr. 9.156/2001 al Tribunalului Suceava - Secţia civilă este identic cu cauza menţionată.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru conexare.
Curtea, în temeiul prevederilor art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată şi al art. 164 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 41 C/2002 la Dosarul nr. 39 C/2002, care este primul înregistrat.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 354/2001.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 19 decembrie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 6.446/2001 al Curţii de Apel Timişoara Secţia civilă, respectiv prin Încheierea din 14 ianuarie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 9.156/2001 al Tribunalului Suceava - Secţia civilă, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unităţile socialiste de stat, excepţii ridicate de Ştefan Zaiţ şi, respectiv, de Ioan Obada.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de Ştefan Zaiţ se susţine că prevederile de lege criticate încalcă principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor prevăzut la art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât „există dispoziţii legale, prin care s-au instituit norme diferite de acelea ale art. 16 din Legea nr. 1/1970, norme prin care suspendarea din funcţie a unui salariat sau a unui funcţionar public se poate face numai în condiţii bine determinate, una dintre aceste condiţii fiind fie începerea urmăririi penale împotriva persoanei respective, fie punerea în mişcare a acţiunii penale, ceea ce creează o vădită inegalitate între cetăţeni, întemeiată nu pe diferenţa de situaţie juridică a acestora, ci pe funcţia deţinută”. Totodată, se arată că prin suspendarea din funcţie a unei persoane, în baza art. 16 din Legea nr. 1/1970, se instituie o prezumţie de vinovăţie împotriva acelei persoane, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 23 alin. (8) din Legea fundamentală.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de Ioan Obada se arată că prevederile art. 16 din Legea nr. 1/1970 încalcă dispoziţiile art. 23 alin. (8) şi ale art. 38 alin. (1) din Legea fundamentală, deoarece aduc atingere dreptului la muncă şi prezumţiei de nevinovăţie.
Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 23 alin. (8) şi ale art. 38 alin. (1). Se arată în acest sens că dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 1/1970 „nu numai că încalcă prezumţia de nevinovăţie, instituită prin art. 23 alin. (8) din Constituţie, dar aduc şi o gravă îngrădire a dreptului la muncă, astfel cum este acesta garantat de art. 38 alin. (1) din Legea fundamentală, cu atât mai mult cu cât, pe timpul suspendării din funcţie, contestatorului i s-a oferit un loc de muncă inferior pregătirii sale profesionale”. De asemenea, se suţine că prevederile art. 16 din Legea nr. 1/1970 sunt discriminatorii, deoarece „suspendarea din funcţie a celor mai multe categorii socioprofesionale, a căror activitate este reglementată de acte normative adoptate după 1989 (de exemplu: art. 59 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi art. 79 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici), operează doar în condiţiile în care împotriva persoanelor ce fac parte din aceste categorii au fost declanşate proceduri judiciare, respectiv fie începerea urmăririi penale, fie punerea în mişcare a acţiunii penale, nefiind suficientă existenţa unei plângeri prealabile”.
Tribunalul Suceava - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens se arată că situaţia reglementată de art. 16 din Legea nr. 1/1970 nu încalcă prevederile art. 38 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, „deoarece salariatul are posibilitatea încadrării pe un alt post într-o altă unitate sau chiar în aceeaşi unitate”.
Totodată se consideră că dispoziţiile art. 23 alin. (8), referitoare la prezumţia de nevinovăţie, nu au incidenţă în cauză.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor arată că nu se poate reţine neconstituţionalitatea prevederilor legale criticate, deoarece acestea nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorii excepţiei.
Guvernul apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale şi propune respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că art. 16 din Legea nr. 1/1970, care dispune suspendarea contractului de muncă numai până la finalizarea plângerii penale, nu încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (8) din Constituţie, „întrucât pe perioada suspendării contractului de muncă, salariatul se poate angaja într-o altă funcţie, fie la o altă unitate, fie chiar în aceeaşi unitate, dar pe o funcţie care să nu atragă incompatibilitatea în raport cu fapta penală săvârşită”. De asemenea, se consideră c㠄prin dispoziţia de lege criticată nu se aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie prevăzute la art. 23 alin. (8) din Constituţie, deoarece suspendarea din funcţie a salariatului nu are valoarea unei sancţiuni disciplinare, penale sau de altă natură, ci reprezintă o măsură obligatorie, cu caracter preventiv, ce se impune a fi luată de unitate împotriva salariatului în legătură cu care există bănuiala că ar fi comis o faptă penală incompatibilă cu funcţia deţinută”. În opinia exprimat㠄art. 16 din Legea nr. 1/1970 nu încalcă nici principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, statuat în art. 16 alin. (1) din Constituţie, măsura suspendării contractului de muncă fiind obligatorie pentru oricare salariat împotriva căruia unitatea a formulat plângere penală sau a fost trimis în judecată pentru fapte penale”.
Preşedintele Senatului nu a transmis punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unităţile socialiste de stat, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 27 din 27 martie 1970, text care are următorul cuprins: „În cazul în care unitatea a făcut plângere penală împotriva unui salariat sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale, incompatibile cu funcţia deţinută, conducerea unităţii îl va suspenda din funcţie. Pe timpul suspendării nu se plătesc drepturile de salariu.”
Textele constituţionale invocate de autorii excepţiei sunt art. 16 alin. (1), art. 23 alin. (8) şi art. 38 alin. (1), texte potrivit cărora:
- Art. 16 alin. (1): „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”;
- Art. 23 alin. (8): „Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.”;
- Art. 38 alin. (1): „Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit.
Alegerea profesiei şi alegerea locului de muncă sunt libere.”
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unităţile socialiste de stat nu contravin normelor constituţionale invocate. Astfel, prevederile art. 16 din lege, în temeiul cărora formularea plângerii penale împotriva unui salariat determină suspendarea acestuia din funcţie, nu contravin dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, deoarece ele nu creează un regim privilegiat pentru salariaţi, ci instituie un tratament juridic diferit pentru cei care sunt trimişi în judecată pentru fapte penale sau împotriva cărora s-a făcut o plângere penală.
Suspendarea din funcţie a acestor salariaţi este o măsură legală care protejează unitatea (societate comercială, regie autonomă etc.) faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale unei fapte penale. De altfel, prin însăşi natura sa, măsura suspendării din funcţie are un caracter provizoriu, ceea ce exclude încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, consacrată la art. 23 alin. (8) din Constituţie.
Totodată, raportarea dispoziţiilor legale criticate la prevederile art. 38 alin. (1) din Constituţie nu poate fi primită, deoarece suspendarea din funcţie a unei persoane împotriva căreia s-a formulat o plângere penală nu este de natură să îngrădească dreptul la muncă, în condiţiile în care persoana în cauză poate să îşi aleagă un alt loc de muncă.
Curtea a mai examinat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 1/1970, prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale, şi, prin Decizia nr.354 din 19 decembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.16 din 14 ianuarie 2002, a respins excepţia ca neîntemeiată. Soluţia şi considerentele deciziei menţionate sunt valabile şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate întemeiată pe lipsa de corelare a dispoziţiei legale în discuţie cu alte norme legale care reglementează aceeaşi materie (art. 59 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi art. 79 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici), Curtea observă că acestea nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unităţile socialiste de stat, excepţie ridicată de Ştefan Zaiţ în Dosarul nr. 6.446/1999 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilă şi de Ioan Obada în Dosarul nr. 9.156/2001 al Tribunalului Suceava - Secţia civilă.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 iulie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Florentina Geangu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 22:42

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.