HOTĂRÂRE nr.796 din 25 iulie 2002
pentru aprobarea Metodologiei de achiziţionare, prin cumpărare, schimb sau donaţie, de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, prin Regia Naţională a Pădurilor, a terenurilor ce pot fi incluse în fondul forestier proprietate publică a statului
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 603/15 aug. 2002 |
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. - Se aprobă Metodologia de achiziţionare, prin cumpărare, schimb sau donaţie, de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, prin Regia Naţională a Pădurilor, a terenurilor ce pot fi incluse în fondul forestier proprietate publică a statului, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. - (1) Regia Naţională a Pădurilor va lua măsurile necesare pentru asigurarea fondurilor de cumpărare a terenurilor şi pentru folosirea lor potrivit destinaţiei prevăzute de lege, conform Programului anual de extindere a fondului forestier elaborat de autoritatea centrală care răspunde de silvicultură.
(2) În fiecare an, prin grija Regiei Naţionale a Pădurilor, suprafeţele de teren care îşi schimbă destinaţia prin scoaterea definitivă din fondul forestier proprietate publică a statului vor fi compensate cu suprafeţe cel puţin egale ca mărime, cumpărate în numele statului, conform metodologiei prevăzute la art. 1.
Art. 3. - Regia Naţională a Pădurilor şi inspectoratele teritoriale de regim silvic şi cinegetic din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură vor aduce la îndeplinire dispoziţiile prezentei hotărâri.
Art. 4. - Necomunicarea de către direcţia silvică aparţinând Regiei Naţionale a Pădurilor a refuzului motivat al ofertei de vânzare către inspectoratul teritorial de regim silvic şi cinegetic constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei.
Art. 5. - Neluarea de către direcţiile silvice aparţinând Regiei Naţionale a Pădurilor a tuturor măsurilor pentru ca opţiunea privind cumpărarea terenului, în cazul vânzărilor cu drept de preemţiune, să fie comunicată în termenul prevăzut de lege sau nerespectarea ordinii de priorităţi prevăzute în metodologie la achiziţionarea unui teren constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000.000 lei la 20.000.000 lei.
Art. 6. - Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 4 şi 5 se fac de personalul silvic, împuternicit în acest scop, din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi din cadrul inspectoratelor teritoriale de regim silvic şi cinegetic.
Art. 7. - Contravenţiilor prevăzute la art. 4 şi 5 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor,
Ilie Sârbu
p. Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
Bucureşti, 25 iulie 2002.
Nr. 796.
ANEXĂ
METODOLOGIE
de achiziţionare, prin cumpărare, schimb sau donaţie, de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, prin Regia Naţională a Pădurilor, a terenurilor ce pot fi incluse în fondul forestier proprietate publică a statului
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - Prezenta metodologie se aplică la evaluarea în vederea achiziţionării, prin cumpărare, schimb sau prin donaţie, a unor terenuri, în numele statului, de către Regia Naţională a Pădurilor.
Art. 2. - (1) Fac obiectul evaluării şi achiziţionării categoriile de terenuri în următoarea ordine de priorităţi:
(2) Zonele deficitare în păduri în înţelesul alin. (1) lit. c) se stabilesc pe judeţe, prin ordin comun al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor şi al ministrului apelor şi protecţiei mediului, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei metodologii.
(3) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură elaborează Programul anual de extindere a fondului forestier, până la sfârşitul primului trimestru al anului anterior, pe baza propunerilor Regiei Naţionale a Pădurilor şi ale inspectoratelor teritoriale de regim silvic şi cinegetic. Aplicarea prevederilor programului anual se face de către Regia Naţională a Pădurilor.
Art. 3. - Sunt considerate enclave, în sensul prezentei metodologii, terenurile evidenţiate ca atare în amenajamentele silvice (tabelul enclavelor), precum şi alte terenuri, cu sau fără vegetaţie forestieră, înconjurate de fond forestier proprietate publică a statului.
Art. 4. - Prin acţiunea de corectare a petrimetrului fondului forestier proprietate publică a statului se înţelege acţiunea de obţinere a suprafeţei fondului forestier cu un contur cât mai regulat, în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de administrare.
Art. 5. - (1) Sumele necesare în vederea cumpărării terenurilor ce fac obiectul prezentei metodologii se asigură din:
(2) Repartizarea din aceste fonduri a sumelor necesare se face de Regia Naţională a Pădurilor, la solicitarea direcţiilor silvice, în conformitate cu prevederile Programului anual de extindere a fondului forestier elaborat de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.
Art. 6. - (1) Pentru evaluarea terenurilor ce fac obiectul achiziţiei de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, prin Regia Naţională a Pădurilor, se înfiinţează, la nivelul fiecărei direcţii silvice din structura organizatorică a Regiei Naţionale a Pădurilor, o comisie de evaluare formată din 5 membri, în următoarea componenţă:
(2) Comisia de evaluare îşi desfăşoară activitatea în baza unui regulament de organizare şi funcţionare şi are următoarele atribuţii principale:
Art. 7. - (1) Pentru negocierea contractelor de vânzare-cumpărare ce urmează să fie încheiate de Regia Naţională a Pădurilor în numele statului se constituie, la nivelul fiecărei direcţii silvice din structura organizatorică a regiei, comisia de negociere formată din 5 membri, în următoarea componenţă:
(2) Comisia de negociere îşi desfăşoară activitatea în baza unui regulament de organizare şi funcţionare şi are următoarele atribuţii principale:
CAPITOLUL II
Procedura de cumpărare
Art. 8. - (1) Vânzarea terenurilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) şi b), potrivit legii, face obiectul dreptului de preemţiune al autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. Exercitarea dreptului de preemţiune se face prin Regia Naţională a Pădurilor, în termen de 30 de zile de la data afişării ofertei la sediul primăriei în a cărei rază teritorială se află terenul respectiv, prin comunicare înregistrată la primărie. Comunicarea va conţine şi preţul oferit, stabilit conform prevederilor art. 10 alin. (2).
(2) Vânzarea terenurilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c), e) şi f), dar numai a celor agricole situate în extravilan, face obiectul dreptului de preemţiune al statului, în calitate de vecin, în condiţiile Legii nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor. Exercitarea dreptului de preemţiune se face de către Regia Naţională a Pădurilor, în numele statului, în termen de 45 de zile de la data afişării ofertei de vânzare la sediul primăriei în a cărei rază teritorială se află terenul respectiv. Comunicarea va cuprinde şi preţul oferit, stabilit potrivit art. 10 alin. (2), şi va fi înregistrată la primărie.
(3) Regia Naţională a Pădurilor răspunde de asigurarea dreptului de preemţiune al statului, respectiv al autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, pentru toate vânzările de terenuri prevăzute la alin. (1) şi (2) şi este obligată să ia toate măsurile în acest sens.
(4) În situaţia în care Regia Naţională a Pădurilor optează pentru neacceptarea unei oferte, direcţia silvică va comunica în scris refuzul motivat inspectoratului teritorial de regim silvic şi cinegetic, în termen de 60 de zile de la data afişării ofertei de vânzare.
(5) Direcţiile silvice ale Regiei Naţionale a Pădurilor vor lua toate măsurile necesare pentru ca opţiunea privind cumpărarea terenului să fie comunicată în cadrul termenelor prevăzute la alin. (1), respectiv la alin. (2), după caz.
Art. 9. - Cumpărarea de terenuri care fac parte din categoriile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c)-f), cu excepţia terenurilor agricole situate în extravilan, se face prin negociere.
Art. 10. - (1) Direcţia silvică, în termen de 10 zile de la data înregistrării ofertei de vânzare la primărie, respectiv de la data înregistrării ofertei de vânzare la direcţia silvică, pentru vânzările care nu fac obiectul dreptului de preemţiune, elaborează, prin Compartimentul Fond forestier, documentaţia ce se va utiliza la evaluarea terenului de către comisia de evaluare. Informaţiile necesare evaluării în scopul cumpărării terenului sunt prezentate în anexa nr. 1. Mărimea suprafeţei terenurilor care fac obiectul cumpărării se va stabili pe baza informaţiilor cadastrale pentru imobilele intabulate sau pe baza măsurătorilor directe efectuate de experţi autorizaţi.
(2) În termenul prevăzut la alin. (1) directorul direcţiei silvice convoacă comisia de evaluare care, în termen de 5 zile, analizează documentaţia, face propuneri privind oportunitatea cumpărării terenului, stabileşte, pe baza procedurilor prevăzute în anexa nr. 2, preţul maxim ce se poate oferi şi propune, după caz, preţul de pornire ce va sta la baza negocierii.
(3) Rezultatele analizei comisiei de evaluare se consemnează într-un proces-verbal de evaluare semnat de toţi membrii prezenţi ai comisiei. Pe baza acestuia comisia de evaluare emite o hotărâre care va fi înaintată directorului direcţiei silvice şi care va fi semnată de preşedintele comisiei. Exemplificarea modului de calcul este prezentată în anexa nr. 6.
Art. 11. - (1) Pe baza hotărârii comisiei de evaluare referitoare la oportunitatea cumpărării terenului ce face obiectul negocierii, însuşită de conducerea direcţiei silvice, aceasta din urmă va comunica ofertantului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării ofertei de vânzare, opţiunea sa. În cazul în care se optează pentru cumpărarea terenului, în răspunsul transmis în scris proprietarului sau coproprietarilor, după caz, se va preciza termenul şi se va propune locul negocierii.
(2) Termenul prevăzut la alin. (1) nu poate fi mai mare de 10 zile de la data comunicării opţiunii, iar negocierea se face de regulă la sediul direcţiilor silvice, al inspectoratelor teritoriale de regim silvic şi cinegetic ori al ocoalelor silvice, al primăriilor sau al altor instituţii.
(3) În situaţia în care preţul solicitat depăşeşte limita maximă stabilită conform prezentei metodologii, direcţia silvică va comunica ofertantului preţul maxim oferit, urmând ca acesta să comunice în termen de 30 de zile acceptarea preţului oferit, după caz.
(4) În situaţia în care se optează pentru neacceptarea unei oferte ca urmare a lipsei fondurilor disponibile, acest fapt va fi comunicat în scris ofertantului şi inspectoratului teritorial de regim silvic şi cinegetic, în termen de 60 de zile de la data înregistrării ofertei.
Art. 12. - (1) Comisia de negociere, în baza mandatului scris acordat de conducerea direcţiei silvice, va negocia cu proprietarul preţul de cumpărare şi celelalte condiţii necesare în vederea încheierii contractului de vânzarecumpărare. În situaţia în care s-a impus determinarea mărimii suprafeţei prin măsurători directe, iar acestea nu s-au putut efectua până la data negocierii, în procesul-verbal încheiat cu această ocazie se va preciza că valoarea unitară negociată (lei/ha) este fermă, iar valoarea totală a negocierii va fi modificată în funcţie de rezultatele ridicărilor în plan. Contractul de vânzare-cumpărare se va încheia numai după cunoaşterea rezultatului măsurătorilor directe şi actualizarea, în funcţie de acesta, a valorii obţinute în negociere.
(2) Procesul-verbal prevăzut la alin. (1) va fi semnat de toţi membrii prezenţi ai comisiei de negociere şi de vânzătorul terenului sau de reprezentantul legal al acestuia.
Art. 13. - După încheierea contractului de vânzarecumpărare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, direcţia silvică va executa procedurile legale de înregistrare în cadastrul general şi forestier.
Art. 14. - Regia Naţională a Pădurilor ia măsuri de identificare a situaţiilor prevăzute la art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.226/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 66/2002, pentru care proprietarii sunt de acord cu vânzarea de terenuri şi iniţiază în interesul/numele statului elaborarea documentaţiilor prevăzute în prezenta metodologice.
CAPITOLUL III
Donaţii
Art. 15. - În sensul prezentei metodologii, prin donaţie se înţelege un contract solemn, unilateral şi cu titlu gratuit prin care o persoană, fizică sau juridică, denumită donator, transmite în mod irevocabil, cu intenţia liber exprimată, fără să primească ceva în schimb, un teren asupra căruia are drept de proprietate, către stat, prin Regia Naţională a Pădurilor, în calitate de donatar.
Art. 16. - Între donator şi donator se încheie în formă autentică un contract de donaţie. Procedurile necesare în vederea încheierii contractului de donaţie şi trecerii terenului în proprietatea publică a statului se fac cu respectarea prevederilor Codului civil şi ale Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. Pentru a produce efecte juridice este necesară o manifestare, în formă autentică, a consimţământului ambelor părţi.
Art. 17. - Terenul ce face obiectul contractului de donaţie trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii: să fie în circuitul civil, să fie dobândit în mod licit, să aibă amplasament determinat, să existe. Donatorul trebuie să aibă calitatea de proprietar. Dreptul de preemţiune asupra terenului nu este aplicabil donaţiei.
Art. 18. - Oferta donatorului se înregistrează la direcţia silvică în a cărei rază teritorială se află terenul. Aceasta identifică obiectul ofertei şi obţine informaţiile necesare în vederea luării deciziei de acceptare a donaţiei, potrivit anexei nr. 1. Direcţia silvică, pe baza informaţiilor înscrise în anexa nr. 1 şi avizate de comisia de evaluare, analizează oferta şi stabileşte dacă:
Art. 19. - Dacă în urma analizei efectuate nu s-au identificat motive care să împiedice acceptarea donaţiei, direcţia silvică elaborează memoriul de fundamentare a deciziei de acceptare a donaţiei şi transmite Regiei Naţionale a Pădurilor documentaţia în forma completă prevăzută în anexa nr. 4.
Art. 20. - Regia Naţională a Pădurilor se pronunţă asupra oportunităţii donaţiei şi transmite documentaţia autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. Dacă obiectul donaţiei este un teren agricol, se solicită de la autoritatea publică centrală care răspunde de agricultură un aviz referitor la schimbarea destinaţiei acestuia.
Art. 21. - (1) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură transmite, prin Regia Naţională a Pădurilor, donatorului actul de acceptare a donaţiei. După comunicarea actului de acceptare se încheie contractul de donaţie.
(2) Donatorul va preda Regiei Naţionale a Pădurilor, pe bază de proces-verbal, terenul donat statului, potrivit clauzelor stabilite în contract, fiind răspunzător de eventuale deteriorări produse din culpa sa.
Art. 22. - Cheltuielile efectuate pentru încheierea în formă autentică a contractului de donaţie, precum şi cele necesare pentru intabularea sau înscrierea modificărilor în registrele de publicitate imobiliară a terenului ce face obiectul donaţiei se suportă de Regia Naţională a Pădurilor, în calitate de administrator al fondului forestier proprietate publică a statului.
Art. 23. - Procedura de evaluare prevăzută la art. 10 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător şi pentru terenurile donate de proprietari şi preluate de Regia Naţională a Pădurilor în numele statului român.
Art. 24. - Regia Naţională a Pădurilor va înregistra în amenajamentele silvice şi în evidenţele de cadastru general terenul dobândit prin donaţie.
CAPITOLUL IV
Schimburi de terenuri
Art. 25. - Terenurile forestiere proprietate publică a statului, administrate de Regia Naţională a Pădurilor, pot face obiectul schimbului, cu respectarea prevederilor Legii nr. 213/1998, numai în situaţia în care lipsesc din fondurile prevăzute la art. 5 sumele disponibile necesare cumpărării terenurilor.
Art. 26. - (1) În scopul eliminării enclavelor din fondul forestier proprietate publică a statului, pentru corectarea perimetrului acestuia, precum şi în scopul majorării suprafeţelor împădurite din zonele deficitare în păduri, în vederea combaterii secetei şi schimbărilor climatice, Regia Naţională a Pădurilor propune autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură efectuarea schimbului de terenuri. Propunerile vor fi însoţite de documentaţiile de evaluare şi echivalare întocmite conform prezentei metodologii, precum şi de dovada lipsei sumelor necesare prevăzute la art. 25.
(2) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură verifică propunerile prevăzute la alin. (1) şi, după caz, aprobă efectuarea schimbului numai după realizarea extinderii fondului forestier naţional cu cele 100.000 ha prevăzute în Planul de acţiune al Programului de guvernare pe perioada 2001-2004, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.455/2001.
(3) Pentru efectuarea schimbului terenurile pentru care există aprobare în vederea schimbului se trec din domeniul public al statului în domeniul privat al statului prin hotărâre a Guvernului, la iniţiativa Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei şi al Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului. În aceeaşi hotărâre a Guvernului va fi menţionată şi suprafaţa de teren ce urmează să fie achiziţionată de Regia Naţională a Pădurilor prin schimb cu terenul trecut în domeniul privat al statului.
Art. 27. - (1) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 26 alin. (3) se încheie contractul de schimb în condiţiile legii.
(2) Prin schimburile de terenuri efectuate potrivit alin. (1) fiecare teren dobândeşte situaţia juridică şi destinaţia terenului pe care îl înlocuieşte.
(3) În situaţia în care contractul de schimb nu poate fi încheiat în termenul prevăzut la alin. (1), autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură va iniţia, la expirarea acestui termen, proiectul de hotărâre a Guvernului prin care terenul oferit la schimb de Regia Naţională a Pădurilor revine în fondul forestier proprietate publică a statului.
Art. 28. - Terenurile ce intră prin schimb în domeniul privat al statului în condiţiile art. 27 vor fi trecute în fondul forestier proprietate publică, administrat de Regia Naţională a Pădurilor, în condiţiile Legii nr. 213/1998.
Art. 29. - Nu pot face obiectul schimbului terenurile din fondul forestier proprietate publică a statului care, la data intrării în vigoare a prezentei metodologii, sunt înregistrate în următoarele categorii:
Art. 30. - Nu pot fi preluate în fondul forestier proprietate publică a statului, prin schimb, următoarele categorii de terenuri:
Art 31. - Terenurile care fac obiectul schimbului vor fi situate în limitele teritorial-administrative ale aceluiaşi judeţ, cu excepţia schimburilor efectuate în scopul creşterii suprafeţei fondului forestier în zonele deficitare, dacă terenul ce urmează să fie preluat în fondul forestier este situat în zonele nominalizate în Programul anual de extindere a fondului forestier prevăzut la art. 2 alin. (3).
Art. 32. - Regia Naţională a Pădurilor ia măsuri de identificare a situaţiilor prevăzute la art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.226/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 66/2002, pentru care proprietarii sunt de acord cu efectuarea schimburilor de terenuri şi iniţiază, în numele statului, elaborarea documentaţiilor prevăzute în prezenta metodologie.
Art. 33. - Regia Naţională a Pădurilor încheie cu proprietarul terenului ce face obiectul schimbului un antecontract în care se stipulează acordul acestuia pentru efectuarea schimbului. În acelaşi act se vor înscrie şi condiţiile de suportare de către cele două părţi a contravalorii cheltuielilor efectuate de Regia Naţională a Pădurilor ca iniţiator, cu ocazia elaborării documentaţiilor de schimb.
Art. 34. - Schimbul prevăzut în prezentul capitol se efectuează prin echivalarea valorică a terenurilor în cauză. Pentru realizarea echivalenţelor valorice direcţiile silvice au obligaţia de a obţine informaţiile necesare în vederea evaluării pentru terenurile implicate. Informaţiile se înscriu în formularul prevăzut în anexa nr. 1. Fişele se întocmesc pentru fiecare entitate teritorială implicată în schimb, omogenă din punct de vedere al amplasamentului şi bonităţii staţionale. Pentru terenurile pe care Regia Naţională a Pădurilor le preia în administrare, anterior completării fişei prevăzute în anexa nr. 1, se execută, prin unităţi specializate, studii de diagnoză staţională, care să prezinte concluziile referitoare la şansele de instalare a vegetaţiei forestiere şi la soluţiile tehnice necesare (compoziţii de regenerare, tehnologii şi altele asemenea).
Art. 35. - Documentaţia de evaluare şi echivalare se supune analizei comisiei de evaluare, care emite hotărârea pe baza căreia directorul direcţiei silvice înaintează Regiei Naţionale a Pădurilor propunerea de schimb.
CAPITOLUL V
Dispoziţii finale
Art. 36. - Terenurile obţinute prin cumpărare, donaţie sau schimb, în condiţiile prezentei metodologii, devin terenuri cu destinaţie forestieră în proprietatea publică a statului şi în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor.
Art. 37. - În termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei metodologii Regia Naţională a Pădurilor va elabora regulamentele de organizare şi funcţionare pentru comisia de evaluare şi pentru comisia de negociere prevăzute la art. 6 şi 7, ce vor fi supuse aprobării autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
Art. 38. - Documentele emise în aplicarea procedurilor de evaluare şi achiziţionare prevăzute în prezenta metodologie se arhivează pentru fiecare teren care a făcut obiectul evaluării, urmând să fie păstrate în condiţii de deplină siguranţă. Conţinutul documentaţiei arhivate este prezentat în anexa nr. 4.
Art. 39. - Inspectoratele teritoriale de regim silvic şi cinegetic vor ţine evidenţa ofertelor şi achiziţiilor de terenuri, având obligaţia de a urmări respectarea priorităţii la achiziţionare a ofertelor, modul de tratare şi finalizare a acestora.
Art. 40. - Actualizarea valorilor înscrise în tabelele 1, 2a şi 2b din anexa nr. 3, utilizate în procedurile de evaluare şi cumpărare descrise în anexa nr. 2, se face prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, o dată cu modificarea preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, potrivit legii.
Art. 41. - Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta metodologie.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.