HOTĂRÂRE nr.834 din 31 iulie 2002
privind transmiterea unor imobile, proprietate publică a statului, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, pentru Universitatea din Oradea
Textul actului publicat în M.Of. nr. 609/16 aug. 2002

În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se aprobă transmiterea unor imobile, proprietate publică a statului, situate în municipiul Oradea, judeţul Bihor, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, pentru Universitatea din Oradea.

Art. 2. - Predarea-preluarea imobilelor transmise potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

p. Ministrul educaţiei şi cercetării,
Radu Damian,
secretar de stat

p. Ministrul apărării naţionale,
George Cristian Maior,
secretar de stat

p. Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat

Bucureşti, 31 iulie 2002.
Nr. 834.


ANEXĂ

DATELE DE IDENTIFICARE
a imobilelor care se transmit din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru Universitatea din Oradea

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Locul unde este situat  Persoana juridică        Persoana juridică 
   imobilul care se       de la care se         la care se transmite                   Caracteristicile tehnice 
 transmite transmite         imobilul               imobilul                               ale imobilului
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Municipiul Oradea,     Ministerul Apărării    Ministerul Educaţiei şi Cercetării,   Suprafaţa construită = 2.311,52 m2
str. Armata Română     Naţionale              pentru Universitatea din Oradea       Suprafaţa desfăşurată = 2.311,52 m2
nr. 5, judeţul Bihor                                                                Suprafaţa totală a terenului, 
                                                                                    inclusiv construcţiile = 4,3565 ha
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Municipiul Oradea,     Ministerul Apărării    Ministerul Educaţiei şi Cercetării,   Suprafaţa construită = 2.313 m2
str. Armata Română     Naţionale              pentru Universitatea din Oradea       Suprafaţa desfăşurată = 5.157 m2
nr. 30, judeţul Bihor                                                               Suprafaţa totală a terenului,
                                                                                    inclusiv  construcţiile = 1,2386 ha
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Imobilul 2.311 din municipiul Oradea, str. Armata Română nr. 5, este înregistrat în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, existent la Ministerul Finanţelor Publice, la nr. de cod 8.29.09 - nr. MFP 106.721.
Imobilul 425 - parţial, din municipiul Oradea, str. Armata Română nr. 30, este înregistrat în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, existent la Ministerul Finanţelor Publice, la nr. de cod 8.29.09 - nr. MFP 106.714.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 23:46

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.