DECIZIE nr.78 din 8 august 2002
privind protecţia minorilor în cadrul serviciilor de programe
Textul actului publicat în M.Of. nr. 609/16 aug. 2002

Având în vedere dubla calitate a Consiliului Naţional al Audiovizualului, de garant al interesului public şi de unică autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale,
ţinând seama de nevoia de protecţie şi îngrijire specială a copilului, generată de lipsa sa de maturitate fizică şi intelectuală, precum şi de discernământul redus al acestuia,
interesaţi în cel mai înalt grad de creşterea şi educaţia copilului în spiritul valorilor şi idealurilor democratice, proclamate de Carta Naţiunilor Unite şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, conştienţi de necesitatea pregătirii sale pentru o integrare armonioasă în viaţa socială,
ţinând seama, în mod corespunzător, de importanţa tradiţiilor şi valorilor culturale ale fiecărui popor în protecţia şi dezvoltarea armonioasă a copilului,
conştienţi de necesitatea respectării drepturilor copilului, de faptul că în toate deciziile care îi privesc pe copii interesele superioare ale acestora trebuie luate în considerare cu prioritate,
având în vedere obligaţiile ce revin Consiliului Naţional al Audiovizualului în asigurarea protecţiei minorilor, dar şi faptul că afectarea dezvoltării fizice, mentale sau morale a minorilor este o problemă de interes public,
în temeiul prevederilor art. 10 alin. (3) lit. e) şi ale art. 17 alin. (1) lit. d), coroborate cu dispoziţiile art. 39 din Legea audiovizualului nr. 504/2002,
membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea decizie:

Protecţia drepturilor minorului

Art. 1. - În sensul prezentei decizii, prin minor se înţelege persoana fizică având vârsta de până la 18 ani.

Art. 2. - Este interzisă prezentarea în programele de ştiri, emisiuni de dezbateri şi reportaje audiovizuale a minorilor în vârstă de până la 14 ani, în situaţia în care aceştia sunt acuzaţi de comiterea unei infracţiuni ori sunt victimele infracţiunilor, cu excepţia răpirii, sau au fost supuşi abuzurilor fizice, psihice ori sexuale.

Art. 3. - Sunt interzise mărturiile sau relatările audiovizuale ale minorilor în vârstă de până la 14 ani, care au asistat la evenimente dramatice petrecute în comunitate sau în familie ori la comiterea unor infracţiuni.

Art. 4. - Este interzisă prezentarea în cadrul unui program audiovizual a minorilor sub 14 ani în reconstituirea unor evenimente dramatice, în special a celor petrecute în familie, sau în reconstituirea unor infracţiuni.

Art. 5. - (1) Minorii cu vârste între 14 şi 16 ani, acuzaţi de comiterea unei infracţiuni, victime ale infracţiunilor sau abuzaţi fizic, psihic ori sexual, pot participa sau pot fi prezentaţi în programele de ştiri, emisiuni de dezbateri sau reportaje audiovizuale, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

a) existenţa prealabilă a consimţământului lor;
b) existenţa prealabilă a consimţământului părinţilor sau al reprezentanţilor legali, în formă scrisă;
c) asistarea pe parcursul transmisiei sau înregistrării de către un părinte ori de către reprezentantul legal, respectiv de avocat, în cazul cercetării penale sau al arestării;
d) eliminarea oricăror elemente care ar putea duce la identificarea lor în cazurile în care minorii sunt victimele unor infracţiuni sau ale abuzurilor fizice, psihice ori sexuale.

(2) În cazul minorilor cu vârste între 16 şi 18 ani, acuzaţi de comiterea unei infracţiuni, sunt necesare acordul în scris al acestora şi asistarea de către avocat, în situaţia în care sunt cercetaţi penal, reţinuţi sau arestaţi.

(3) În cazul minorilor cu vârste între 16 şi 18 ani, care sunt victime ori martori la comiterea unor infracţiuni sau care au fost abuzaţi fizic, psihic ori sexual, sunt necesare:

a) acordul scris al acestora;
b) la solicitarea minorilor, eliminarea oricăror elemente care ar putea duce la identificarea lor.

Art. 6. - Este interzisă, în cadrul programelor de ştiri, al dezbaterilor sau al reportajelor, difuzarea de imagini care redau:

a) minori decedaţi ca urmare a infracţiunii de omor, a unui accident auto, a unui accident casnic, minori care s-au sinucis;
b) minori care au decedat în spital;
c) minori în vârstă de până la 14 ani, aflaţi în una dintre următoarele situaţii:
- internaţi în spital pentru intervenţii chirurgicale dificile;
- bolnavi de SIDA;
- bolnavi incurabili;
d) fac excepţie de la prevederile lit. c) intervenţiile chirurgicale cu caracter de excepţie sau în premieră, apelurile umanitare, campaniile cu scop caritabil;
e) minori în vârstă de până la 16 ani, acuzaţi sau reţinuţi pentru practicarea prostituţiei;
f) minori în vârstă de până la 16 ani, aflaţi sub influenţa drogurilor sau a băuturilor alcoolice.

Art. 7. - Este interzisă difuzarea de emisiuni al căror scop principal este exploatarea aspectului fizic al minorelor în vârstă de până la 16 ani sau expunerea acestora în ipostaze nepotrivite vârstei.

Art. 8. - Este interzisă difuzarea emisiunilor în care minorii sunt folosiţi de către părinţi, rude, reprezentanţi legali sau avocaţi în scopul de a obţine avantaje personale sau de a influenţa actul de justiţie.

Art. 9. - Interviurile luate minorilor sub 16 ani trebuie făcute cu grijă, astfel încât să nu fie chestionaţi pentru a li se smulge păreri asupra problemelor intime de familie sau pentru a li se cere opinii în probleme care depăşesc puterea lor de judecată.

Art. 10. - Radiodifuzorii au obligaţia de a lua toate măsurile, astfel încât minorii implicaţi, în orice mod, în emisiuni de radio sau de televiziune să nu fie expuşi nici unui risc fizic, psihic sau moral care ar putea decurge din realizarea respectivelor emisiuni.

Art. 11. - Respectarea prezumţiei de nevinovăţie este obligatorie.

Art. 12. - Este interzisă orice referire peiorativă sau discriminatorie referitoare la originea etnică, naţionalitatea, rasa, religia ori la vreun handicap al minorilor.

Serviciile de programe şi protecţia minorilor

Art. 13. - Producţiile care nu sunt adecvate minorilor nu vor fi transmise în intervalul orar 600-2200.

Art. 14. - Toţi radiodifuzorii au obligaţia să pună la dispoziţie publicului informaţii suficiente, orare de difuzare exacte, recomandări şi avertizări acustice şi vizuale, pentru a permite părinţilor sau reprezentanţilor legali ai minorilor să facă alegerea potrivită, astfel încât programele vizionate sau ascultate în familie ori numai de către minori să nu afecteze dezvoltarea fizică, mentală sau morală a acestora; aceleaşi obligaţii sunt valabile şi pentru serviciile de programe destinate exclusiv publicului din România, retransmise de distribuitorii de servicii.

Art. 15. - Sunt interzise în cadrul emisiunilor destinate minorilor fumatul şi consumul băuturilor alcoolice, trivialităţile, limbajul vulgar, aluziile sexuale, ridiculizarea defectelor fizice şi a handicapurilor.

Art. 16. - Sunt interzise, în intervalul orar 600-2200, anunţurile promoţionale pentru programe care includ scene de violenţă, sex, limbaj vulgar sau alte elemente care pot afecta minorii.

Art. 17. - Este interzisă prezentarea în detaliu, în programele de ştiri, dezbateri sau reportaje audiovizuale, a mijloacelor şi a metodelor de sinucidere.

Art. 18. - În cadrul tuturor serviciilor de programe difuzate în clar sau codat, lungmetrajele cinematografice, filmele concepute pentru televiziune şi orice alte producţii audiovizuale care pot aduce prejudicii minorilor se difuzează, pe toată durata lor, cu un semn de avertizare situat în zona din dreapta-jos a ecranului.

Art. 19. - Criteriile în conformitate cu care se apreciază producţiile difuzate în serviciile de programe au drept scop stabilirea unor restricţii în programarea difuzării lor şi totodată atenţionarea publicului asupra efectului pe care producţiile respective îl pot avea asupra minorilor.

Art. 20. - Categoriile în care se încadrează producţiile sunt următoarele:

a) producţii accesibile tuturor categoriilor de public, care se transmit fără restricţii şi fără semne de avertizare;
b) producţii care pot fi vizionate de minorii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul părinţilor (violenţă moderată, limbaj sau expresii vulgare, nuditate nonsexuală, comportamente periculoase sau dăunătoare ce pot fi uşor imitate de copii, consumul de alcool şi fumatul, prezentate ca activităţi plăcute, uzul de arme albe şi de arme de foc);
c) producţii interzise minorilor sub 12 ani (violenţă cu intensitate şi durată medie, scene cu implicaţii sexuale, scene de conflict în familie, acompaniate sau nu de violenţe fizice ori de ameninţări care pot provoca frică şi sentimente de insecuritate, consum de alcool sau de droguri fără evidenţierea consecinţelor nefaste ale acestuia, comportamente şi atitudini antisociale ce pot fi imitate cu uşurinţă, scene de cruzime faţă de oameni sau de animale, uzul nejustificat de arme de foc, scene care sugerează violul, scene de sinucidere sau de spânzurare, dialoguri cu subiect sexual);
d) producţii interzise minorilor sub 16 ani (violenţa fizică sau psihică repetată, nuditate integrală, simularea actului sexual, detalii privind tehnicile criminale, divertismentul pe teme sexuale sau în care se foloseşte limbajul violent ori excesiv de trivial, în special cu conotaţii sexuale, filme horror sau cu un conţinut substanţial de cruzime ori de sadism, uzul excesiv de arme, consum ostentativ şi repetat de alcool şi droguri, emisiuni de divertisment pe teme de sex, scene de viol, filme erotice);
e) producţii interzise minorilor sub 18 ani (filme şi emisiuni pornografice, care prezintă explicit actul sexual, modalităţile de satisfacere a dorinţelor sexuale, violenţa care încurajează plăcerile sadice ori consumul de droguri, filmele, altele decât cele pornografice, care în Statele Unite ale Americii şi ţările membre ale Uniunii Europene sunt interzise publicului sub 18 ani).

Art. 21. - Producţiile prevăzute la art. 20 lit. b) nu vor fi difuzate înainte şi imediat după emisiuni destinate copiilor şi vor fi însoţite de un semn de avertizare reprezentând un cerc, iar în interiorul acestuia, majusculele AP (acord parental) de culoare albă pe fond roşu.

Art. 22. - Producţiile prevăzute la art. 20 lit. c) se difuzează numai după ora 2000 şi vor fi însoţite de un semn de avertizare reprezentând un cerc, iar în interiorul acestuia, numărul 12 de culoare albă pe fond roşu.

Art. 23. - (1) Producţiile prevăzute la art. 20 lit. d) se difuzează numai după ora 2200 şi vor fi însoţite de un semn de avertizare reprezentând un cerc, iar în interiorul acestuia, numărul 16 de culoare albă pe fond roşu.

(2) Filmele erotice vor fi difuzate numai după miezul nopţii şi vor fi însoţite de acelaşi semn de avertizare.

Art. 24. - (1) Producţiile prevăzute la art. 20 lit. e) se difuzează astfel:

a) filmele, altele decât cele pornografice, care în Statele Unite ale Americii şi în ţările membre ale Uniunii Europene sunt interzise publicului sub 18 ani, pot fi difuzate în cadrul serviciilor de programe ale radiodifuzorilor aflaţi în jurisdicţia României în intervalul orar 000-500;
b) filmele şi emisiunile cu caracter pornografic, producţiile canalelor cu tematică exclusiv sexuală nu vor fi difuzate sau retransmise de radiodifuzorii aflaţi în jurisdicţia României;
c) producţiile menţionate la lit. b) pot face parte din serviciile de programe codate oferite de distribuitorii de servicii în pachete opţionale, numai în intervalul orar 000-500;
d) producţiile prevăzute la lit. a) şi b) vor fi difuzate sau retransmise însoţite de un semn de avertizare reprezentând un cerc, iar în interiorul acestuia, numărul 18 de culoare albă pe fond roşu.

Art. 25. - Difuzarea anunţurilor promoţionale pentru producţiile prevăzute la art. 20 lit. b), c), d) şi la art. 24 lit. a) va conţine semnul de avertizare corespunzător, cu respectarea prevederilor art. 17.

Art. 26. - (1) Publicitatea pentru convorbirile telefonice erotice se difuzează numai între orele 000-500.

(2) Publicitatea directă sau indirectă la publicaţii erotice se difuzează numai în intervalul orar 2200-500.

Art. 27. - (1) Radiodifuzorii au obligaţia de a informa sonor şi vizual publicul, înainte de începerea difuzării, cu privire la conţinutul producţiei sau al emisiunii a cărei vizionare este restricţionată.

(2) Durata anunţului prevăzut la alin. (1) nu va fi mai mică de 10 secunde.

(3) Radiodifuzorii au obligaţia de a promova sonor şi vizual noul sistem de restricţionare, astfel încât acesta să devină cunoscut publicului.

(4) Radiodifuzorii au obligaţia să solicite ca publicarea programelor de radio şi de televiziune să fie însoţită de marcajele prevăzute în prezenta decizie.

Programele de ştiri şi protecţia minorilor

Art. 28. - (1) Programele de ştiri şi de actualităţi se supun cerinţelor de protecţie a minorilor şi vizionării în familie, ceea ce nu restrânge gama subiectelor abordate şi nici nu implică neprezentarea anumitor evenimente înainte de ora 2200.

(2) Sunt obligatorii avertizarea publicului în cazul difuzării unor scene de violenţă şi o atenţie maximă în ceea ce priveşte repetarea şi frecvenţa acestora.

(3) Este interzisă prezentarea de materiale care incită la comiterea de infracţiuni grave.

(4) Secvenţele care prezintă execuţii, oameni ucişi sau voluntari ai morţii, indiferent de motivaţia acestora, se difuzează numai în cazuri temeinic justificate şi în conformitate cu deontologia jurnalistică.

Sancţiuni, dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 29. - (1) Nerespectarea prevederilor art. 24 alin. (1) se sancţionează în conformitate cu dispoziţiile art. 90 alin. (2) din Legea nr. 504/2002.

(2) Pentru nerespectarea prevederilor celorlalte articole se vor aplica dispoziţiile art. 91 din Legea nr. 504/2002.

Art. 30. - Dispoziţiile art. 20-25 se aplică în termen de maximum 30 de zile de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, termen până la care se păstrează sistemul de marcaj prevăzut în Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 47/2000 privind restricţii şi avertizări în scopul protecţiei minorilor.

Art. 31. - La data intrării în vigoare a prevederilor prezentei decizii se abrogă Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 47/2000 privind restricţii şi avertizări în scopul protecţiei minorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.186 din 2 mai 2000.

Preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului,
Şerban Madgearu

Bucureşti, 8 august 2002.
Nr. 78.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 15:07

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.