DECIZIE nr.80 din 13 august 2002
privind protecţia demnităţii umane şi a dreptului la propria imagine
Textul actului publicat în M.Of. nr. 619/21 aug. 2002

Având în vedere dubla calitate a Consiliului Naţional al Audiovizualului, de garant al interesului public şi de autoritate unică de reglementare în domeniul serviciilor de programe audiovizuale,
convinşi că libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esenţiale ale unei societăţi democrate, motiv pentru care presa audiovizuală trebuie să beneficieze de o protecţie deosebită,
convinşi totodată de faptul că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine,
având în vedere obligaţiile care revin atât Consiliului Naţional al Audiovizualului, cât şi radiodifuzorilor în protejarea demnităţii umane, în special, a drepturilor fundamentale ale omului, în general, şi faptul că încălcarea acestora poate aduce prejudicii grave interesului public,
în temeiul art. 3 alin. (1), art. 10 alin. (3) lit. e), art. 17 alin. (1) lit. d) şi al art. 40 din Legea audiovizualului nr. 504/2002,
membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea decizie:

Art. 1. - (1) Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei, fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.

(2) Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea naţională, integritatea teritorială ori siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei ori a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.

Art. 2. - În sensul prezentei decizii, sunt considerate a fi de interes public justificat orice probleme, fapte sau evenimente locale sau naţionale, cu semnificaţie pentru viaţa comunităţii, care nu contravin bunelor moravuri şi care nu încalcă drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

Art. 3. - (1) Nu orice interes sau curiozitate a publicului trebuie satisfăcută; invocarea dreptului la informare nu poate servi la acoperirea preocupărilor preponderent financiare ale radiodifuzorilor.

(2) Dreptul la propria imagine nu trebuie să împiedice aflarea adevărului în probleme de interes public justificat.

Art. 4. - (1) Înregistrările conţinând imagini sau/şi convorbiri ale unei persoane nu pot fi difuzate decât cu acordul acesteia.

(2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) situaţiile în care:

a) demersurile jurnalistice răspund unui interes public justificat;
b) înregistrarea este incidentală şi este realizată în locuri publice.

Art. 5. - (1) Orice persoană acuzată sau cercetată pentru săvârşirea unei infracţiuni este prezumată nevinovată atât timp cât nu a fost condamnată printr-o hotărâre penală definitivă şi irevocabilă.

(2) Respectarea prezumţiei de nevinovăţie este obligatorie în orice program audiovizual.

Art. 6. - (1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei sale.

(2) Este interzisă difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau reportaje audiovizuale privind viaţa privată şi de familie a persoanei fără acordul acesteia.

(3) Fac excepţie de la prevederile alin. (2) situaţiile în care sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii:

a) existenţa unui interes public justificat;
b) existenţa unei legături semnificative şi clare între viaţa privată şi de familie a persoanei şi interesul public justificat;
c) efectele amestecului în viaţa privată şi de familie a persoanei să nu intre sub incidenţa prevederilor art. 1 alin. (2).

Art. 7. - (1) Este interzisă difuzarea de imagini ale persoanei, filmate în propria locuinţă sau în orice alte locuri private, fără consimţământul acesteia.

(2) Este interzisă difuzarea de imagini ale proprietăţii private, filmate din interiorul acesteia, fără acordul proprietarului.

(3) Fac excepţie de la prevederile alin. (2) situaţiile în care imaginile difuzate:

a) pot preveni săvârşirea unei infracţiuni;
b) surprind sau pot proba săvârşirea unei infracţiuni;
c) protejează sănătatea publică.

Art. 8. - Este interzisă difuzarea de imagini şi sunete înregistrate cu microfoane şi camere de luat vederi ascunse, cu următoarele excepţii:

a) materialul audiovizual astfel obţinut este esenţial în stabilirea credibilităţii şi certitudinii unui fapt de interes public justificat;
b) materialul audiovizual astfel obţinut nu putea fi realizat în condiţii normale, iar conţinutul prezintă un interes justificat pentru public;
c) filmarea sau înregistrarea consemnează un fapt cu incidenţă penală sau morală, cu semnificaţie pentru viaţa comunităţii.

Art. 9. - Înregistrările destinate emisiunilor de divertisment tip „camera ascuns㔠nu trebuie să pună persoana în situaţii înjositoare sau de risc şi pot fi difuzate numai cu acordul persoanelor care au făcut obiectul filmării.

Art. 10. - Difuzarea înregistrărilor convorbirilor telefonice sau a corespondenţei, ajunse în posesia radiodifuzorilor, este permisă în următoarele situaţii:

a) răspunde unor necesităţi ale siguranţei naţionale, ordinii publice sau asigură prevenirea unor fapte penale;
b) probează comiterea unei infracţiuni;
c) protejează sănătatea sau morala publică.

Art. 11. - În cazul excepţiilor prevăzute la art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (3), art. 7 alin. (3), la art. 8 şi 10 radiodifuzorii sunt obligaţi să încunoştinţeze persoana în cauză înaintea difuzării materialelor audiovizuale şi să solicite punctul de vedere al acesteia.

Art. 12. - (1) Orice persoană are dreptul la propria imagine.

(2) În cazul în care în emisiunile audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane, privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale concrete, acestea trebuie susţinute cu dovezi.

(3) Realizatorii emisiunilor au obligaţia să respecte dreptul persoanei la propria imagine şi să pună în vedere interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice cel puţin probele care le susţin.

(4) Este interzisă în programele audiovizuale orice referire peiorativă la adresa persoanelor în vârstă sau cu handicap, precum şi punerea acestora în situaţii ridicole sau umilitoare.

Art. 13. - (1) Este interzisă difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de manifestări antisemite sau xenofobe.

(2) Este interzisă în programele audiovizuale orice discriminare pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, sex, orientare sexuală sau etnie.

Art. 14. - (1) Este interzisă difuzarea de imagini ale persoanei aflate în situaţia de victimă, fără acordul prealabil al acesteia.

(2) Este interzisă difuzarea de imagini ale persoanei fără discernământ sau decedate, fără acordul familiei.

(3) Este interzisă difuzarea de imagini care exploatează sau scot în evidenţă traumele ori traumatismele unei persoane.

(4) În cazul martorilor la comiterea unei infracţiuni, difuzarea imaginilor se va realiza cu asigurarea protecţiei depline a identităţii lor.

Art. 15. - (1) Orice persoană are dreptul la respectarea intimităţii în momente dificile, precum o pierdere ireparabilă sau o nenorocire.

(2) În cazul situaţiilor de suferinţă umană, al dezastrelor naturale, accidentelor sau al actelor de violenţă radiodifuzorii sunt obligaţi să asigure un echilibru între dorinţa de a satisface informarea corectă a publicului şi riscul de a produce un amestec nejustificat în viaţa privată.

Art. 16. - (1) În cazul nerespectării prevederilor art. 13 se vor aplica dispoziţiile art. 90 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002.

(2) În cazul nerespectării celorlalte prevederi ale prezentei decizii se vor aplica dispoziţiile art. 91 din Legea nr. 504/2002.

(3) În cazul în care nerespectarea demnităţii umane şi a dreptului la propria imagine prejudiciază grav interesul public se vor aplica dispoziţiile art. 95 din Legea nr. 504/2002.

p. Preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului,
Gabriela Stoica

Bucureşti, 13 august 2002.
Nr. 80.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 20:17

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.