Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic. - Se aprobă Instrucţiunile privind metodologia de calcul al impozitului pe profit, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

p. Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat

p. Şeful Departamentului
de Politici Economice,
Petrişor Peiu,
secretar de stat

Ministrul pentru întreprinderile mici
şi mijlocii şi cooperaţie,
Silvia Ciornei

Bucureşti, 16 august 2002.
Nr. 859.

ANEXĂ

INSTRUCŢIUNI
privind metodologia de calcul al impozitului pe profit

Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, denumită în continuare lege:

Art. 1. - (1) Sunt obligate la plata impozitului pe profit, în condiţiile prezentei legi, şi denumite în continuare contribuabili:

Instrucţiuni:

1.1. Fac parte din această categorie companiile naţionale, societăţile naţionale, regiile autonome, indiferent de subordonare, societăţile comerciale, indiferent de forma juridică de organizare şi de forma de proprietate, inclusiv cele cu participare cu capital străin sau cu capital integral străin, societăţile agricole şi alte forme de asociere agricolă cu personalitate juridică, organizaţiile cooperatiste, instituţiile financiare şi instituţiile de credit, fundaţiile, asociaţiile, organizaţiile, precum şi orice altă entitate care are statutul legal de persoană juridică constituită sub legislaţia română. Din categoria persoanelor juridice plătitoare de impozit pe profit nu fac parte contribuabilii care sunt obligaţi la plata impozitului pe venit, potrivit legii.

Lege:

Instrucţiuni:

1.2. Persoanele juridice străine, cum sunt: companiile, fundaţiile, asociaţiile, organizaţiile şi orice entităţi similare, înfiinţate şi organizate în conformitate cu legislaţia unei alte ţări, devin subiect al impunerii atunci când îşi desfăşoară activitatea, integral sau parţial, prin intermediul unui sediu permanent în România, astfel cum este definit la art. 17 din lege, de la începutul activităţii acestuia.

Lege:

Instrucţiuni:

1.3. Veniturile şi cheltuielile rezultate din asocierile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) şi d) din lege, potrivit dispoziţiilor legale, se contabilizează distinct de persoana juridică română stabilită prin contractul de asociere, cu respectarea reglementărilor contabile în vigoare. Persoana juridică română are şi obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a vărsa impozitul pentru profitul determinat, precum şi de a depune declaraţia de impozit pe profit pentru persoanele fizice şi juridice nerezidente, cât şi pentru persoanele fizice rezidente care fac parte din asociere, în termenele prevăzute la art. 20 şi 21 din lege.

Partea din venituri şi cheltuieli care se cuvine persoanelor juridice rezidente dintr-o astfel de asociere se înregistrează în contabilitatea proprie şi se include în baza impozabilă a acestora.

1.4. În cazul asocierilor dintre persoanele juridice române, veniturile şi cheltuielile determinate de operaţiunile asocierii se contabilizează distinct de către unul dintre asociaţi, stabilit conform contractului, urmând ca lunar să se transmită pe bază de decont partea ce revine fiecărui asociat, în vederea înregistrării în contabilitatea proprie. În cazul în care din asociere fac parte mai multe persoane juridice române, persoana juridică care ţine evidenţa contabilă potrivit contractului de asociere trebuie să îndeplinească obligaţiile prevăzute la pct. 1.3.

Lege:

Instrucţiuni:

1.5. Pentru determinarea impozitului pe profit se iau în calcul veniturile şi cheltuielile aferente acestora. Nu intră sub incidenţa acestor prevederi veniturile care sunt subiect al impozitului cu reţinere la sursă.

Lege:

(2) Sunt exceptate de la plata impozitului pe profit:

Instrucţiuni:

1.6. Sunt exceptate de la plata impozitului pe profit unităţile economice fără personalitate juridică ale organizaţiilor de nevăzători, de invalizi şi ale persoanelor cu handicap, înfiinţate conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare.

Lege:

Instrucţiuni:

1.7. Fundaţia constituită ca urmare a unor legate, în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, este subiectul de drept înfiinţat de una sau mai multe persoane, care, pe baza unui act juridic pentru cauză de moarte, constituie un patrimoniu afectat în mod permanent şi irevocabil realizării unui scop de interes general sau, după caz, comunitar.

Lege:

Instrucţiuni:

1.8. Sunt exceptate de la plata impozitului pe profit cooperativele care funcţionează ca unităţi protejate ale persoanelor cu handicap, dacă sunt organizate potrivit prevederilor Decretului-lege nr.66/1990 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei meşteşugăreşti, cu modificările ulterioare.

Lege:

Instrucţiuni:

1.9. Nu intră sub incidenţa acestor prevederi persoanele juridice şi orice alte entităţi care realizează produse pe bază de autorizaţie acordată de fiecare cult religios, pentru veniturile realizate din activităţile menţionate.

Lege:

Instrucţiuni:

1.10. Sunt exceptate de la plata impozitului pe profit instituţiile de învăţământ pentru veniturile obţinute din activităţi economice, care sunt utilizate potrivit prevederilor Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

1.11. Veniturile obţinute de instituţiile de învăţământ din activităţi economice, care nu sunt folosite în scopurile expres menţionate la pct. 1.10 sau care sunt destinate altor scopuri, se impun cu o cotă de 25%, plata impozitului făcându-se la termenele stabilite la art. 20 din lege.

Lege:

Instrucţiuni:

1.12. Sunt exceptate de la plata impozitului pe profit asociaţiile de proprietari şi asociaţiile de locatari recunoscute ca asociaţii de proprietari, constituite ca persoane juridice potrivit prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru veniturile obţinute din activităţi economice cum ar fi închirierea spaţiilor comune, care sunt utilizate pentru îmbunătăţirea confortului şi eficienţei clădirii, pentru întreţinerea şi repararea proprietăţii comune.

1.13. Veniturile obţinute de asociaţiile de proprietari şi de asociaţiile de locatari recunoscute ca asociaţii de proprietari din activităţi economice, care nu sunt folosite în scopurile expres prevăzute la pct. 1.12 sau care sunt destinate altor scopuri, se impun cu o cotă de 25%, plata impozitului făcându-se la termenele prevăzute la art. 20 din lege.

Lege:

(3) Persoanele juridice române fără scop patrimonial sunt exceptate de la plata impozitului pe profit pentru următoarele categorii de venituri:

Instrucţiuni:

1.14. Persoanele juridice române fără scop patrimonial sunt: organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale înfiinţate în baza unor legi speciale, asociaţiile şi fundaţiile înfiinţate în baza Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, precum şi alte asemenea organizaţii înfiinţate în baza unor legi speciale.

1.15. În scopul aplicării acestor prevederi veniturile şi cheltuielile aferente activităţilor desfăşurate în scopul obţinerii de profit se evidenţiază din punct de vedere contabil conform reglementărilor contabile, iar calculul impozitului pe profitul rezultat se efectuează conform metodologiei prevăzute la cap. II din lege.

Lege:

(4) Persoanele juridice fără scop patrimonial, pentru veniturile realizate din activităţi economice până la nivelul echivalentului în lei de 10.000 euro, realizate într-un an fiscal, dar nu mai mult de 10% din veniturile totale neimpozabile prevăzute la alin. (3), sunt exceptate de la plata impozitului pe profit.

(5) Persoanele juridice române fără scop patrimonial care nu se încadrează în condiţiile referitoare la nivelul veniturilor prevăzute la alin. (4), pentru profitul obţinut din activităţi economice, plătesc impozit pe profit, calculat potrivit art. 2 alin. (1).

Instrucţiuni:

1.16. Persoanele juridice române fără scop patrimonial care obţin venituri din activităţi economice plătesc impozit pe profit pentru profitul corespunzător veniturilor ce depăşesc limitele stabilite la art. 1 alin. (4) din lege. În scopul determinării impozitului pe profit datorat pentru activitatea economică impozabilă se face ponderea veniturilor neimpozabile în total venituri din activităţi economice. Ponderea rezultată este aplicată la valoarea impozitului pe profit calculat la nivelul întregii activităţi economice, în vederea stabilirii impozitului datorat pentru activitatea economică impozabilă.

Cursul de schimb valutar euro/ROL este cel de la data înregistrării veniturilor în contabilitate.

1.17. La stabilirea profitului impozabil pentru activitatea economică desfăşurată de persoanele juridice fără scop patrimonial se aplică regulile stabilite la cap. II din lege. Cheltuielile cu indemnizaţia de deplasare, acordată salariaţilor pentru deplasări în ţară şi în străinătate, sunt deductibile până la nivelul stabilit la art. 9 alin. (7) lit. c) din lege, numai în măsura în care aceste deplasări sunt justificate ca fiind efectuate strict în scopul desfăşurării activităţii economice.

Lege:

Art. 2. - (1) Cota de impozit pe profit este de 25%, cu excepţiile prevăzute de prezenta lege.

(2) În cazul Băncii Naţionale a României cota de impozit pe profit este de 80% şi se aplică asupra veniturilor rămase după scăderea cheltuielilor deductibile şi a fondului de rezervă, potrivit legii.

(3) Contribuabilii care obţin venituri din activităţile desfăşurate pe bază de licenţă în zona liberă plătesc o cotă de impozit pe profit de 5% pentru profitul impozabil care corespunde acestor venituri, până la data de 31 decembrie 2004.

Instrucţiuni:

2.1. Pentru contribuabilii care desfăşoară activităţi în zonele libere pe bază de licenţe eliberate potrivit Legii nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, profitul obţinut din aceste activităţi este impozitat cu cota de 5% până la data de 31 decembrie 2004, cu excepţia cazului prevăzut la art. 3 alin. (2) şi la art. 35 alin. (5) din lege.

2.2. În cazul în care contribuabilul îşi desfăşoară activitatea în zona liberă prin unităţi fără personalitate juridică, acesta este obligat să ţină evidenţă contabilă distinctă pentru veniturile şi cheltuielile aferente acestei activităţi, până la nivel de balanţă de verificare. La determinarea profitului aferent activităţii se iau în calcul şi cheltuielile de conducere şi administrare, precum şi alte asemenea cheltuieli, proporţional cu veniturile obţinute în zona liberă faţă de veniturile totale realizate de persoana juridică.

2.3. Pierderea rezultată din operaţiunile realizate în zona liberă nu se recuperează din profitul impozabil realizat în afara zonei, aceasta urmând să fie recuperată din profiturile obţinute din aceeaşi zonă.

Lege:

(4) Contribuabilii care au încasat printr-un cont bancar din România venituri în valută din exportul bunurilor şi/sau al prestărilor de servicii, realizate din activitatea proprie, direct sau prin contract de comision, plătesc o cotă de impozit pe profit de 6% pentru partea din profitul impozabil care corespunde ponderii acestor venituri în volumul total al veniturilor. Suma aferentă reducerii cotei de impozit pe profit de la 25% se repartizează la sfârşitul anului ca sursă proprie de finanţare, în limita profitului rămas după înregistrarea cheltuielii cu impozitul pe profit. Prestările de servicii pentru care se aplică cota de impozit redusă sunt cele pentru care beneficiarul prestării este în străinătate.

Instrucţiuni:

2.4. Pentru a calcula impozitul pe profit cu cota redusă exportatorii de bunuri trebuie să facă dovada prin înregistrările din contabilitatea de gestiune, în funcţie de specificul activităţii, că aceste bunuri sunt realizate din activitatea proprie prin procesarea materiei prime, prelucrarea sau transformarea acesteia.

2.5. Serviciile realizate din activitatea proprie includ orice servicii executate pentru care beneficiarul prestării este în străinătate.

2.6. Beneficiază de această facilitate şi comisionarii care au încheiat contracte de comision cu o entitate străină, pentru veniturile încasate ca urmare a prestării serviciilor prevăzute în aceste contracte. În această situaţie producătorii beneficiază de cota redusă corespunzătoare valutei încasate într-un cont bancar din România, pentru partea ce reprezintă contravaloarea aportului propriu la realizarea exportului.

2.7. În vederea aplicării acestei facilităţi se întocmeşte o situaţie a veniturilor încasate din export la cursul de schimb în vigoare la data încasării, nediminuate cu costurile privind transferul bancar. Ponderea veniturilor încasate din export în volumul total al veniturilor înregistrate conform reglementărilor contabile se face cumulat de la începutul anului. Cota redusă se aplică asupra profitului impozabil aferent acestei ponderi, calculat şi evidenţiat, cumulat de la începutul anului fiscal.

2.8. Justificarea efectuării operaţiunilor de export, inclusiv a operaţiunilor de lohn, se face pe baza contractelor încheiate cu beneficiarii externi, însoţite de facturi, DVE şi/sau DIV, extrase de cont bancar.

2.9. Contribuabilii care prestează servicii turistice către beneficiari străini, persoane fizice şi juridice nerezidente, beneficiază de cota redusă în baza contractelor externe, a facturilor emise şi încasate într-un cont bancar din România prin transfer bancar sau prin cărţi de credit.

2.10. În grupa veniturilor totale care se iau în calcul la determinarea ponderii veniturilor realizate din export se includ toate veniturile înregistrate conform reglementărilor contabile, cu excepţiile prevăzute la pct. 7.2.

2.11. În categoria veniturilor încasate printr-un cont bancar din România intră şi veniturile încasate prin intermediul cecurilor, în condiţiile în care aceste instrumente de plată presupun derularea de transferuri bancare.

2.12. Nu intră sub incidenţa art. 2 alin. (4) din lege veniturile încasate în numerar din exportul de bunuri şi servicii, precum şi operaţiunile de comerţ internaţional prin care nu se încasează valută în conturile bancare din România, cum sunt, de exemplu: clearing, barter, alte forme de reexport, precum şi cele încasate în conturi bancare în străinătate, chiar şi în situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile de autorizare ale Băncii Naţionale a României. Tranzacţiile efectuate numai scriptic, în scopul principal de a beneficia de cota redusă de impozit, nu se încadrează în prevederile art. 2 alin. (4) din lege. În cazul serviciilor financiare sunt luate în considerare numai cele pentru care sunt identificate anumite comisioane, suma luată în calcul la determinarea veniturilor realizate din export fiind limitată numai la valoarea acestor comisioane. Nu beneficiază de cota redusă de export dobânzile încasate pentru creditele externe acordate.

2.13. În cazul exporturilor complexe cota redusă de impozit pe profit se acordă atât contractantului general, cât şi subcontractanţilor definiţi potrivit legii, proporţional cu contribuţia la realizarea exportului.

2.14. Pentru determinarea impozitului datorat se iau în calcul şi încasările din anul curent, aferente veniturilor din export realizate în anul fiscal încheiat, până la termenul prevăzut la art. 21 sau 22 din lege pentru depunerea declaraţiei definitive privind impozitul pe profit pentru anul fiscal expirat. Contribuabilii care au definitivat până la data de 25 ianuarie închiderea exerciţiului financiar anterior depun declaraţia definitivă de impunere până la această dată inclusiv. Contribuabilii care depun declaraţia definitivă de impunere până la data depunerii situaţiilor financiare anuale conform legii iau în calcul şi încasările înregistrate până la această dată, aferente exporturilor facturate până la data de 31 decembrie a exerciţiului financiar încheiat.

Lege:

(5) Începând cu data de 1 ianuarie 2003 cota de impozit pe profit este de 12,5% pentru partea din profitul impozabil care corespunde ponderii veniturilor încasate din export în volumul total al veniturilor. Începând cu data de 1 ianuarie 2004 cota de impozit pe profit este de 25%.

(6) Stimularea exporturilor se va face printr-un sistem de sprijin cu finanţare prin bugetele anuale, iar mecanismul de acordare va fi aprobat prin hotărâre a Guvernului.

Art. 3. - (1) Contribuabililor care beneficiază de facilităţile prevăzute la art. 2 alin. (3)-(5) nu li se aplică dispoziţiile art. 11 alin. (5). Contribuabilii îşi exprimă opţiunea pentru una dintre cele două facilităţi la începutul anului fiscal.

Instrucţiuni:

3.1. Contribuabilul trebuie să îşi exprime opţiunea pentru una dintre cele două facilităţi. Opţiunea va fi înscrisă pe prima declaraţie privind obligaţiile la bugetul de stat, urmând să fie depusă până la termenul stabilit de lege. În cazul în care opţiunea nu este exercitată, contribuabilul se consideră că a optat pentru facilităţile prevăzute la art. 2 alin. (3)-(5) din lege.

Lege:

(2) În cazul contribuabililor care îşi desfăşoară activitatea în zonele libere, pentru veniturile realizate din export se aplică cota cea mai favorabilă prevăzută la art. 2 alin. (3) şi (4).

(3) Contribuabilii care beneficiază de facilităţile prevăzute la art. 2 alin. (3)-(5) şi la art. 11 alin. (5) nu mai beneficiază de facilităţile de natura impozitului pe profit, prevăzute în alte acte normative.

(4) Contribuabilii prevăzuţi la art. 35 alin. (3)-(5) nu intră sub incidenţa alin. (3).

Art. 4. - (1) Anul fiscal al fiecărui contribuabil este anul calendaristic.

(2) Când un contribuabil se înfiinţează sau încetează să existe în cursul unui an fiscal, perioada impozabilă este perioada din anul fiscal pentru care contribuabilul a existat.

Instrucţiuni:

4.1. În cazul înfiinţării unui contribuabil într-un an fiscal perioada impozabilă începe:

4.2. Perioada impozabilă se încheie în cazul divizărilor sau fuziunilor care au ca efect juridic încetarea existenţei persoanelor juridice supuse acestor operaţiuni, la următoarele date:

4.3. În cazul lichidării unui contribuabil într-un an fiscal perioada impozabilă încetează o dată cu data radierii din registrul unde a fost înregistrată înfiinţarea acestuia.

Lege:

Art. 5. - (1) Cu excepţia dispoziţiilor alin. (2), în cazul asocierii sau al altor forme de organizare fără personalitate juridică, fiecare partener, asociat sau beneficiar se impozitează în limita care i se cuvine din profit.

Instrucţiuni:

5.1. Sub incidenţa prevederilor art. 5 alin. (1) din lege intră orice formă de asociere, inclusiv asocierile dintre persoane juridice străine care desfăşoară activităţi economice pe teritoriul României în vederea obţinerii de venituri.

5.2. În cazul asocierilor dintre persoane nerezidente care desfăşoară activităţi economice pe teritoriul României, veniturile şi cheltuielile determinate de operaţiunile asocierii se contabilizează de către unul dintre asociaţi, stabilit în mod obligatoriu în contractul de asociere. Persoana nerezidentă obligată prin contract să ţină contabilitatea are şi obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a vărsa impozitul aferent profitului determinat pentru persoanele nerezidente care fac parte din asociere, precum şi de a depune declaraţia de impozit pe profit la termenele prevăzute la art. 20 şi 21 din lege.

Lege:

(2) În cazul asociaţiunilor în participaţiune sau al asocierilor similare, veniturile şi cheltuielile sunt alocate acestora în limita cotelor de participaţiune deţinute de fiecare asociat. Orice plăţi suplimentare prevăzute în contractul de asociere, inclusiv contribuţiile suplimentare, nu sunt deductibile la calculul profitului impozabil.

Instrucţiuni:

5.3. În cazul asocierilor în participaţiune partea rezultată din veniturile şi din cheltuielile asocierii se distribuie fiecărui asociat pentru determinarea profitului impozabil, proporţional cu cotele menţionate în contractul de asociere. În acest scop orice plăţi suplimentare prevăzute în contractul de asociere nu sunt cheltuieli deductibile.

Lege:

Art. 6. - În cazul contribuabililor care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, a cluburilor de noapte, a discotecilor şi a cazinourilor, impozitul pe profit datorat potrivit prezentei legi, aferent acestor activităţi, nu poate fi mai mic de 5% din veniturile realizate din aceste activităţi.

În situaţia în care impozitul pe profit este mai mic de 5% din veniturile acestor activităţi, contribuabilul este obligat la plata unui impozit de 5% aplicat asupra acestor venituri realizate.

Instrucţiuni:

6.1. Contribuabilii care desfăşoară activităţile prevăzute la art. 6 din lege ţin evidenţă contabilă distinctă pentru veniturile şi cheltuielile aferente acestor activităţi, până la nivel de balanţă. La determinarea profitului aferent acestor activităţi se iau în calcul şi cheltuielile de conducere şi administrare şi alte asemenea cheltuieli ale contribuabilului, proporţional cu veniturile obţinute din aceste activităţi. În cazul în care impozitul pe profitul datorat pentru activităţile prevăzute la art. 6 din lege este mai mic de 5% din veniturile din aceste activităţi, contribuabilul este obligat la plata unui impozit de 5% din aceste venituri, indiferent de suma impozitului pe profit rezultată din desfăşurarea celorlalte activităţi.

Lege:

CAPITOLUL II
Determinarea profitului impozabil

Art. 7. - (1) Profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi se adaugă cheltuielile nedeductibile.

(2) În cazul bunurilor mobile şi imobile produse de către contribuabili şi valorificate în baza unui contract de vânzare cu plata în rate, contribuabilii pot opta pentru înregistrarea valorii ratelor la venituri impozabile, la termenele scadente prevăzute în contract. Cheltuielile corespunzătoare sunt deductibile la aceleaşi termene scadente prevăzute în contractele încheiate între părţi, proporţional cu valoarea ratei înregistrate în valoarea totală a contractului. Opţiunea se exercită în momentul livrării bunurilor şi nu se poate reveni asupra ei.

Instrucţiuni:

7.1. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul veniturile şi cheltuielile, precum şi orice alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor, din care se scad veniturile neimpozabile şi se adaugă cheltuielile nedeductibile conform cap. II din lege. Nu se iau în calcul efectele schimbării politicilor contabile în cazul în care nu sunt cerute de lege şi nici diferenţele rezultate ca urmare a utilizării unor politici contabile diferite de regulile fiscale aplicabile elementelor de natura veniturilor şi cheltuielilor.

7.2. În scopul aplicării prevederilor legii sau ale prezentelor instrucţiuni, care se referă la calculul ponderii veniturilor contribuabilului, nu sunt luate în calcul: veniturile înregistrate în conturile 711 „Venituri din producţia stocată”, 721 „Venituri din producţia de imobilizări necorporale” şi 722 „Venituri din producţia de imobilizări corporale”, precum şi veniturile care sunt rezultate din evaluarea activelor în valută şi, după caz, eventualele venituri din evaluarea datoriilor în valută, conform reglementărilor contabile.

7.3. La calculul impozitului pe profit datorat de contribuabilii care îşi încetează existenţa în urma operaţiunilor de divizare, dizolvare sau lichidare nu sunt impozitate rezervele constituite din profitul net, inclusiv sumele aferente unor reduceri ale cotei de impozit, repartizate ca surse proprii de finanţare pe parcursul perioadei de funcţionare, potrivit legii, acestea fiind tratate în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.26/1995 privind impozitul pe dividende, aprobată şi modificată prin Legea nr. 101/1995, cu modificările ulterioare. Acelaşi tratament se aplică şi rezervelor constituite din diferenţe de curs favorabile aferente capitalului social în devize.

7.4. Veniturile ori cheltuielile înregistrate eronat sau omise se corectează prin ajustarea profitului impozabil al perioadei fiscale căreia îi aparţine. În cazul în care contribuabilul sau organele fiscale constată că după depunerea declaraţiei anuale un element de venit sau de cheltuială a fost omis sau a fost înregistrat eronat, contribuabilul este obligat să depună declaraţia rectificativă pentru anul fiscal respectiv. Dacă în urma efectuării acestei corecţii rezultă o sumă suplimentară de plată a impozitului pe profit, atunci pentru această sumă se datorează majorări şi penalităţi conform legislaţiei în vigoare.

7.5. La calculul profitului impozabil limitele cheltuielilor deductibile prevăzute de legislaţia în vigoare se aplică trimestrial sau lunar, după caz, astfel încât la finele anului acestea să se încadreze în prevederile legii.

7.6. Pentru determinarea profitului impozabil contribuabilii sunt obligaţi să întocmească un registru de evidenţă fiscală, într-un singur exemplar, compus din 100 de file, care trebuie numerotat, şnuruit, parafat şi înregistrat la organul fiscal teritorial. Completarea se face în ordine cronologică, fără ştersături, iar informaţiile înregistrate trebuie să corespundă cu operaţiunile fiscale şi cu datele prezentate în declaraţiile de impunere. Registrul de evidenţă fiscală se completează în toate situaţiile în care informaţiile cuprinse în declaraţia fiscală sunt obţinute în urma unor prelucrări ale informaţiilor furnizate de contabilitate.

Modul de completare a registrului de evidenţă fiscală este la latitudinea fiecărui contribuabil, în funcţie de specificul activităţii şi de necesităţile proprii ale acestuia. Exemplificăm în acest sens: calculul dobânzilor şi al diferenţelor de curs deductibile fiscal, amortizarea fiscală, reduceri şi scutiri de impozit pe profit, evidenţa fiscală a vânzărilor cu plata în rate şi alte asemenea operaţiuni, potrivit legii.

Lege:

Art. 8. - În înţelesul prezentei legi, sunt considerate neimpozabile următoarele venituri:

Instrucţiuni:

8.1. Veniturile obţinute ca urmare a aplicării prevederilor art. 8 lit. b) din lege sunt impozabile la data transmiterii cu titlu gratuit, cesionării sau retragerii titlurilor de participare (acţiuni, părţi sociale).

8.2. În sensul prevederilor art. 8 lit. c) din lege, sunt considerate venituri neimpozabile veniturile care vin să acopere cheltuielile pentru care nu s-a acordat deducere la momentul efectuării lor, cum sunt: rambursările de impozit pe profit plătit în perioadele anterioare, restituirea unor majorări de întârziere, venituri din anularea unor provizioane care au fost considerate cheltuieli nedeductibile la data constituirii şi altele asemenea.

Lege:

Instrucţiuni:

8.3. Contribuabilii pentru care prin legi speciale s-a prevăzut faptul că profitul aferent anumitor activităţi nu este impozabil sunt obligaţi la ţinerea unei evidenţe contabile distincte pe elemente de venituri şi cheltuieli, prin care să se asigure determinarea veniturilor, cheltuielilor şi profitului aferent. La determinarea profitului aferent acestor activităţi se iau în calcul şi cheltuielile de conducere şi administrare şi alte asemenea cheltuieli ale contribuabilului, proporţional cu veniturile obţinute din acele activităţi.

Lege:

Art. 9. - (1) La calculul profitului impozabil cheltuielile sunt deductibile numai dacă sunt aferente veniturilor impozabile.

Instrucţiuni:

9.1. Cheltuielile efectuate de un contribuabil sunt considerate ca fiind aferente veniturilor impozabile numai dacă sunt efectuate în scopul realizării veniturilor.

9.2. Nu sunt deductibile cheltuielile cu amortizarea caselor de odihnă proprii sau a imobilizărilor, care nu sunt utilizate pentru realizarea veniturilor, de tipul navelor, aeronavelor, vaselor de croazieră şi altele asemenea, precum şi toate celelalte cheltuieli aferente acestora. Nu se deduc din baza de impunere a profitului sumele care reprezintă cheltuielile efectuate cu asigurarea serviciilor de cazare, masă şi transport pentru persoanele care nu sunt salariate ale contribuabilului. De asemenea, nu se deduc cheltuielile de transport, cu cazarea şi masa, efectuate pentru salariaţii proprii în afara perioadei de pregătire, în cadrul centrelor de pregătire proprii.

Lege:

(2) Metodele contabile stabilite prin reglementări legale în vigoare, inclusiv metoda LIFO, sunt recunoscute la calculul profitului impozabil. Metoda de evaluare aplicată trebuie să fie aceeaşi pe tot parcursul exerciţiului financiar.

Instrucţiuni:

9.3. Metodele contabile de înregistrare pe cheltuieli a ieşirii din gestiune a stocurilor, potrivit art. 9 alin. (2) din lege, sunt recunoscute la calculul profitului impozabil dacă sunt respectate reglementările contabile în vigoare. În cazul utilizării preţului prestabilit contribuabilul va trebui să ţină evidenţa stocurilor pe grupe similare.

Lege:

(3) La calculul profitului impozabil sunt deductibile numai următoarele sume utilizate pentru constituirea sau majorarea rezervelor şi a provizioanelor:

Instrucţiuni:

9.4. La determinarea profitului impozabil se iau în calcul creşterile sau scăderile rezervelor constituite conform legii. În vederea calculării rezervei prevăzute la art. 9 alin. (3) lit. a) din lege se ia în calcul profitul contabil lunar sau trimestrial, după caz, cumulat de la începutul anului, înainte de determinarea impozitului pe profit din care se scad veniturile neimpozabile, şi se adaugă cheltuielile aferente acestor venituri neimpozabile.

Lege:

(4) Orice alte rezerve constituite în baza unor acte normative speciale nu sunt cheltuieli deductibile. Excepţie fac rezervele legale constituite de Banca Naţională a României, băncile, fondurile de garantare şi cooperativele de credit.

(5) Schimbarea destinaţiei rezervelor şi a fondurilor care au fost deductibile din profitul impozabil, potrivit prevederilor legale, prin distribuirea către acţionari, sub orice formă, cu ocazia lichidării, divizării, fuziunii, dizolvării societăţii sau retragerii unui acţionar/asociat, va atrage impunerea sumelor respective cu impozit pe profit şi impozit pe dividende, conform prevederilor legale în vigoare. Fac excepţie sumele transferate în cazul dizolvării fără lichidare, dacă succesorul de drept al contribuabilului menţine sistemul de impunere conform prezentei legi.

Instrucţiuni:

9.5. Rezervele deductibile din punct de vedere fiscal în cazul băncilor, precum şi în cazul sucursalelor din România ale băncilor, persoane juridice străine, sunt cele reglementate de Legea bancară nr. 58/1998, cu modificările şi completările ulterioare.

Rezervele legale se constituie lunar din profitul băncii, în cotele şi în limitele stabilite, şi din alte surse, conform legii. Rezervele astfel constituite se completează în condiţiile prevăzute de lege, în cazul micşorării lor. Rezerva generală pentru riscul de credit se constituie din profitul băncii, în cotele şi în limitele stabilite de lege, în funcţie de soldul creditelor acordate, existent la sfârşitul perioadei.

În cazul societăţilor din domeniul asigurărilor şi reasigurărilor sunt deductibile rezervele tehnice calculate conform prevederilor Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supraveghere a asigurărilor, cu modificările ulterioare.

Conform dispoziţiilor acestei legi rezervele de prime şi de daune se constituie din cote-părţi corespunzătoare sumelor aferente riscurilor neexpirate în anul în care s-au încasat primele.

În cazul contractelor pentru care riscul a expirat, rezervele aferente se anulează sau se diminuează în mod corespunzător prin înregistrarea sumelor respective la venituri.

Rezervele constituite lunar sau trimestrial, după caz, potrivit art. 9 alin. (3) din lege sunt deductibile la calculul profitului impozabil. În luna sau în trimestrul, după caz, în care profitul brut se diminuează sau se înregistrează pierdere, sumele repartizate în cursul anului fiscal curent pentru constituirea fondului de rezervă şi a rezervei generale pentru riscul de credit, deductibile la calculul profitului impozabil, se diminuează sau se anulează în mod corespunzător în declaraţia privind impozitul pe profit. Schimbarea destinaţiei rezervelor şi a fondurilor constituite din profitul brut, potrivit prevederilor legale, prin distribuirea lor acţionarilor sub forma dividendelor sau cu ocazia lichidării societăţii, atrage impunerea sumelor respective cu impozit pe profit şi impozit pe dividende.

Lege:

(6) Sunt deductibile la calculul profitului impozabil:

Instrucţiuni:

9.6. Nu sunt considerate perisabilităţi şi sunt deductibile la calculul profitului impozabil pierderile prevăzute în normele de consum tehnologic.

Lege:

(7) Potrivit prezentei legi, cheltuielile nedeductibile sunt:

Instrucţiuni:

9.7. Cheltuielile de transport şi de cazare, ocazionate de deplasarea în ţară şi în străinătate a salariaţilor în interes de serviciu, nu intră sub incidenţa art. 9 alin. (7) lit. c) din lege, ele fiind deductibile pe bază de documente justificative.

Lege:

Instrucţiuni:

9.8. Cheltuielile cu bunurile de natura stocurilor constatate lipsă din gestiune sau degradate şi neimputabile, pentru care s-au încheiat contracte de asigurare, nu intră sub incidenţa prevederilor art. 9 alin. (7) lit. f) din lege, inclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă.

Cheltuiala cu valoarea neamortizată a activelor corporale lipsă din gestiune sau distruse, pentru care nu s-au încheiat contracte de asigurare, nu este deductibilă fiscal, inclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă. Cheltuiala cu valoarea neamortizată a activelor corporale lipsă din gestiune sau distruse, care excede valoarea recuperată în baza contractelor de asigurare încheiate, inclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă, nu este deductibilă fiscal.

Lege:

Instrucţiuni:

9.9. Sunt considerate cheltuieli făcute în favoarea acţionarilor sau asociaţilor, potrivit art. 9 alin. (7) lit. h) din lege, următoarele:

Lege:

Instrucţiuni:

9.10. Nu intră sub incidenţa prevederilor art. 9 alin. (7) lit. i) din lege cheltuielile efectuate în România pentru realizarea veniturilor aferente sediului permanent. Prin salarii impozabile, în sensul lit. i), se înţelege toate veniturile brute din salarii realizate de salariaţii sediului permanent din România, care se iau în calcul la aplicarea Ordonanţei Guvernului nr.7/2001 privind impozitul pe venit, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 493/2002.

Lege:

Instrucţiuni:

9.11. Înregistrările în evidenţa contabilă se fac cronologic şi sistematic, pe baza înscrisurilor ce dobândesc calitatea de document justificativ care angajează răspunderea persoanelor care l-au întocmit, conform reglementărilor contabile în vigoare.

Sunt nedeductibile la calculul profitului impozabil reducerile de natură comercială şi/sau financiară, acordate clienţilor, care nu sunt evidenţiate distinct în documentele justificative de vânzare, potrivit prevederilor legale în vigoare.

Orice reduceri de natură comercială şi/sau financiară pentru a fi deductibile la calculul profitului impozabil trebuie:

Lege:

Instrucţiuni:

9.12. Cheltuielile reprezentând pierderi de valoare a titlurilor de participare şi a altor titluri imobilizate, ca urmare a reducerii valorii capitalului social la societatea comercială la care se deţin participaţiile sau ca urmare a modificării cotaţiei pe piaţa bursieră, sunt cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil.

Nu intră sub incidenţa acestor prevederi cheltuielile reprezentând valoarea titlurilor de participare sau ale activităţii de portofoliu, vândute ori cedate.

În cazul vânzării titlurilor de participare sau a titlurilor imobilizate ale activităţii de portofoliu profitul impozabil se determină ca diferenţă între valoarea obţinută în urma vânzării şi costul de achiziţie al titlurilor respective.

Lege:

Instrucţiuni:

9.13. Cheltuielile de protocol prevăzute la art. 9 alin. (7) lit. q) din lege reprezintă cheltuielile ocazionate de acordarea de cadouri, trataţii şi mese partenerilor de afaceri, efectuate în scopul afacerii.

Baza de calcul la care se aplică cota de 2% o reprezintă diferenţa dintre totalul veniturilor şi cheltuielile înregistrate conform reglementărilor contabile, la care se adaugă cheltuielile cu impozitul pe profit, cheltuielile de protocol, cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile şi se scad veniturile neimpozabile.

Lege:

Instrucţiuni:

9.14. Nu intră sub incidenţa art. 9 alin. (7) lit. s) din lege serviciile cu caracter ocazional prestate de persoane fizice şi juridice, care se referă la întreţinerea şi repararea activelor, servicii poştale, de comunicaţii şi de multiplicare. În baza acestor prevederi este necesar ca serviciile să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract scris care să cuprindă date referitoare la prestatori, termene de execuţie, precizarea serviciilor prestate, precum şi a tarifelor percepute, respectiv valoarea totală a contractului, iar defalcarea cheltuielilor de această natură să se facă pe întreaga durată de desfăşurare a contractului sau pe durata realizării obiectului contractului. Verificarea prestaţiei se realizează prin analiza documentelor justificative care atestă efectuarea serviciilor situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piaţă sau orice alte materiale corespunzătoare.

Lege:

Instrucţiuni:

10.1. Sub incidenţa art. 10 din lege intră numai împrumuturile angajate după data intrării în vigoare a Legii nr. 414/2002, cu excepţia art. 10 alin. (5) din lege care se aplică şi pentru dobânzile aferente împrumuturilor angajate înaintea datei intrării în vigoare a legii de la alte entităţi decât instituţiile de credit autorizate.

10.2. În vederea determinării valorii deductibile a cheltuielilor cu dobânzile se efectuează mai întâi ajustările conform art. 10 alin. (5) din lege. Valoarea cheltuielilor cu dobânzile care excede nivelul de deductibilitate permis conform art. 10 alin. (5) este considerată nedeductibilă, fără a mai fi luată în calcul în perioadele următoare. În cazul în care capitalul propriu are o valoare negativă sau gradul de îndatorare este mai mare sau egal cu 1, contribuabilul aplică limitarea prevăzută la art. 10 alin. (2) din lege. Prin instituţii de credit autorizate se înţelege acele entităţi care sunt autorizate legal să funcţioneze.

10.3. Gradul de îndatorare al capitalului se determină ca raport între capitalul împrumutat şi capitalul propriu. Prin capital împrumutat se înţelege totalul creditelor şi împrumuturilor cu termen de rambursare peste un an, respectiv credite bancare, împrumuturi de la instituţii financiare, împrumuturi de la acţionari, asociaţi sau alte persoane, credite furnizori. Capitalul propriu cuprinde capitalul social, rezervele legale, alte rezerve, profitul nedistribuit, profitul exerciţiului şi alte elemente de capital propriu constituite potrivit reglementărilor legale.

Capital împrumutat Gradul de îndatorare = ------------------- Capital propriu

10.4. În vederea determinării impozitului pe profit, gradul de îndatorare se calculează ca raport între media capitalului împrumutat şi media capitalului propriu. Pentru calculul acestor medii se folosesc valorile existente la începutul anului şi la sfârşitul perioadei pentru care se determină impozitul pe profit, după cum urmează:

Capital împrumutatînceputul anului fiscal + Capital împrumutatsfârşitul perioadei ---------------------------------------------------------------------------------- 2 Gradul de îndatorare = ---------------------------------------------------------------------------------- Capital propriuînceputul anului fiscal + Capital propriusfârşitul perioadei ---------------------------------------------------------------------------------- 2

astfel:

Capital împrumutatînceputul anului fiscal + Capital împrumutatsfârşitul perioadei Gradul de îndatorare = ----------------------------------------------------------------------------------- Capital propriuînceputul anului fiscal + Capital propriusfârşitul perioadei

10.5. În cazul în care gradul de îndatorare astfel determinat este mai mic decât 1, cheltuielile cu dobânzile şi cu pierderea netă de curs valutar sunt deductibile integral după ce s-au efectuat ajustările prevăzute la pct. 10.1.

10.6. Dacă gradul de îndatorare astfel determinat este 1 sau mai mare decât 1, suma cheltuielilor cu dobânzile şi cu pierderea netă din diferenţe de curs valutar este deductibilă numai în limita următoarei sume: venitul din dobânzi al contribuabilului plus 10% din celelalte venituri impozabile ale acestuia. Celelalte venituri nu includ: veniturile din dobânzi, veniturile din diferenţe de curs valutar, veniturile înregistrate în conturile 711, 721 şi 722, precum şi eventualele venituri rezultate din operaţiuni care au ca scop majorarea limitei prevăzute în art. 10 alin. (2) din lege.

10.7. Cheltuielile rămase nedeductibile după aplicarea prevederilor pct. 10.6 sunt reportate în perioada următoare şi sunt tratate din punct de vedere fiscal ca fiind cheltuieli ale perioadei respective, urmând să devină subiect al limitării aplicabile în acea perioadă.

10.8. Exemplu:

Un contribuabil are următoarea situaţie:

------------------------------------------------------------------------------------- Valori la data de --------------------------------------------- 1 ianuarie 31 martie 30 iunie anul N anul N anul N ------------------------------------------------------------------------------------- Capital propriu 100.000 120.000 120.000 Capital împrumutat 120.000 90.000 130.000 Cheltuieli cu dobânzile 0 20.000 30.000 Venituri din dobânzi 0 10.000 12.000 Celelalte venituri impozabile 0 80.000 100.000 Pierderea netă din diferenţe de curs 0 25.000 35.000 -------------------------------------------------------------------------------------

Pentru a determina nivelul deductibilităţii cheltuielilor cu dobânzile şi al pierderii nete din diferenţe de curs valutar la nivelul trimestrului şi apoi al semestrului, contribuabilul calculează gradul de îndatorare a capitalului aferent perioadelor menţionate anterior.

Capital împrumutat1 ianuarie + Capital împrumutat31 martie Gradul de îndatoraretrim. I = ---------------------------------------------------------- Capital propriu1 ianuarie + Capital propriu31 martie

120.000 + 90.000 Gradul de îndatoraretrim I = -------------------- = 0,95 100.000 + 120.000

Având în vedere faptul că acest grad de îndatorare este mai mic decât 1, se deduc integral, pentru primul trimestru, cheltuielile cu dobânzile şi cu pierderea netă de curs valutar.

Capital împrumutat1 ianuarie + Capital împrumutat30 iunie Gradul de îndatoraresemestrul I = ----------------------------------------------------------- Capital propriu1 ianuarie + Capital propriu30 iunie

120.000 + 130.000 Gradul de îndatoraresemestrul I = ---------------------------- = 1,13 100.000 + 120.000

Deoarece gradul de îndatorare aferent primului semestru este mai mare decât 1, se deduc cheltuielile cu dobânzile şi cu pierderea netă de curs valutar numai în limita prevăzută la art. 10 alin. (2) din lege.

Se prezintă următoarea situaţie:

a) cheltuieli cu dobânzile 30.000 b) pierdere netă din diferenţe de curs valutar 35.000 c) cheltuieli supuse limitării 65.000 [a) + b)] d) venituri din dobânzi 12.000 e) celelalte venituri ale contribuabilului 100.000 f) cheltuieli deductibile (art. 10 din lege) 22.000 [d) + 10% x e)] g) cheltuieli reportabile 43.000 [c)-f)]

10.9. În sensul prevederilor art. 10 alin. (4) din lege, prin bănci internaţionale de dezvoltare se înţelege:

Prin împrumut garantat de stat se înţelege împrumutul garantat de stat potrivit Legii datoriei publice nr. 81/1999.

Lege:

Art. 11. - (1) Cheltuielile privind amortizarea activelor corporale şi necorporale sunt deductibile în limita prevederilor Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru echipamentele tehnologice, respectiv maşini, utilaje şi instalaţii de lucru, computere şi echipamente periferice ale acestora, puse în funcţiune după data intrării în vigoare a prezentei legi, se poate utiliza regimul de amortizare accelerată fără aprobarea organului fiscal teritorial. Acelaşi regim de amortizare se poate utiliza şi pentru brevetele de invenţie, de la data aplicării acestora de către contribuabil.

(2) Cheltuielile cu exploatarea zăcămintelor naturale, de natura decopertărilor, explorărilor, forărilor, dezvoltărilor, care nu se finalizează în obiective economice ce pot fi exploatate, se recuperează în următorii 5 ani, în rate egale, din veniturile realizate din exploatare.

(3) Contribuabilii autorizaţi să desfăşoare activitate în domeniul exploatării zăcămintelor naturale sunt obligaţi să înregistreze în evidenţa contabilă şi să deducă la calculul profitului impozabil provizioane pentru refacerea terenurilor afectate şi pentru redarea acestora în circuitul economic, silvic sau agricol, în limita unei cote de până la 1% din diferenţa anuală dintre veniturile şi cheltuielile din exploatare, înregistrate potrivit reglementărilor contabile, pe toată durata de funcţionare a exploatării zăcămintelor naturale.

Instrucţiuni:

11.1. Provizioanele prevăzute la art. 11 alin. (3) din lege sunt obligatorii pentru contribuabilii care au ca domeniu de activitate exploatarea de resurse minerale şi care au obligaţia de a prezenta un plan de refacere a mediului, în sensul asigurării reconstrucţiei ecologice a perimetrelor afectate de exploatările miniere, în conformitate cu prevederile Legii minelor nr. 61/1998, cu modificările ulterioare. Sub incidenţa acestor prevederi intră şi titularii acordurilor petroliere, care au obligaţia de a lua măsurile de refacere a suprafeţelor petroliere afectate, potrivit dispoziţiilor Legii petrolului nr. 134/1995, cu modificările ulterioare.

Lege:

(4) Pentru titularii de acorduri petroliere care desfăşoară operaţiuni petroliere în perimetre marine ce includ zone cu adâncime de apă mai mare de 100 m, cota provizionului constituit pentru dezafectarea sondelor, demobilizarea instalaţiilor, a dependinţelor şi a anexelor, precum şi pentru reabilitarea mediului este de 10% din profitul anual de exploatare, pe toată durata de funcţionare a exploatării petroliere.

(5) Contribuabilii care investesc în mijloace fixe şi/sau în brevete de invenţie amortizabile, potrivit legii, destinate activităţilor pentru care aceştia sunt autorizaţi, şi care nu au optat pentru regimul de amortizare accelerată pot deduce cheltuieli suplimentare de amortizare reprezentând 20% din valoarea de intrare a acestora. Valoarea rămasă de recuperat pe durata de viaţă utilă se determină după scăderea din valoarea de intrare a sumei egale cu deducerea de 20%.

Instrucţiuni:

11.2. Pentru aplicarea art. 11 alin. (5) din lege contribuabilul este obligat să ţină o evidenţă extracontabilă de calcul a amortizării deductibile fiscal. Cheltuielile cu amortizarea mijloacelor fixe, înregistrate în contabilitate, pentru care contribuabilul a optat să aplice facilitatea prevăzută la art. 11 alin. (5), nu vor fi luate în calcul la determinarea profitului impozabil.

11.3. Exemplu: un contribuabil care îşi desfăşoară activitatea în domeniul prelucrării metalelor achiziţionează la data de 15 septembrie 2002 un strung pe care îl pune în funcţiune pe data de 20 a aceleiaşi luni. Valoarea de intrare a strungului este de 30.000.000 lei. Durata normală de funcţionare a strungului, conform Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, este de 10 ani. Contribuabilul, din punct de vedere contabil, foloseşte amortizarea liniară. Din punct de vedere fiscal contribuabilul optează pentru aplicarea facilităţii prevăzute la art. 11 alin. (5) din lege.

Ca urmare a aplicării prevederilor art. 11 alin. (5) din lege contribuabilul va înregistra următoarea situaţie:

• cheltuieli suplimentare deductibile de amortizare în luna septembrie: 20% x 30.000.000 lei = 6.000.000 lei;
• cheltuieli deductibile de amortizare de repartizat pe 120 de luni, începând cu luna următoare deducerii de 20%: (30.000.000 lei - 6.000.000 lei)/120 de luni.

- lei - --------------------------------------------------------------------- Luna Cheltuieli de amortizare acceptate fiscal Septembrie 2002 6.000.000 Octombrie 2002 200.000 Noiembrie 2002 200.000 Decembrie 2002 200.000 Ianuarie 2003 200.000 .................................................... August 2012 200.000 Septembrie 2012 200.000 --------------------------------------------------------------------- TOTAL: 30.000.000 ---------------------------------------------------------------------

11.4. În cazul investiţiilor care se realizează pe parcursul mai multor luni sau în ani fiscali consecutivi, inclusiv pentru cele realizate în regie proprie, facilităţile prevăzute la art. 11 alin. (1) şi (5) din lege se acordă la valoarea lucrărilor realizate efectiv, în baza unor situaţii parţiale de lucrări încheiate potrivit Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, cu modificările ulterioare. Investiţiilor puse în funcţiune parţial şi care au beneficiat de alte facilităţi fiscale de natura impozitului pe profit nu li se aplică facilităţile menţionate la art. 11 alin. (1) şi (5) din lege, pentru partea care a beneficiat de alte facilităţi fiscale.

Lege:

(6) Deducerea suplimentară de amortizare se acordă la data punerii în funcţiune a mijlocului fix, conform prevederilor Legii nr. 15/1994. Sunt exceptate de la această prevedere achiziţiile de animale şi plantaţii, pentru care deducerea se acordă astfel:

Instrucţiuni:

11.5. La aplicarea prevederilor art. 11 alin. (1) sau (5) din lege se ia în calcul valoarea de achiziţie a mijloacelor fixe înregistrată în evidenţa contabilă.

11.6. În cazul în care nu sunt respectate prevederile art. 11 alin. (8) şi (9) din lege, impozitul trebuie recalculat pentru anii precedenţi fără a se ţine seama de termenul de prescripţie al creanţei bugetare. Recalcularea trebuie făcută pentru perioada în care au fost aplicate prevederile art. 11 alin. (1) şi (5) din lege. Penalităţile şi majorările de întârziere sunt calculate de la data la care trebuia plătit impozitul aferent anilor fiscali pentru care se face recalcularea.

Lege:

Art. 12. - În cazul leasingului financiar utilizatorul este tratat din punct de vedere fiscal ca proprietar, în timp ce în cazul leasingului operaţional locatorul/finanţatorul are această calitate. Amortizarea bunului care face obiectul unui contract de leasing se face de către utilizator, în cazul leasingului financiar, şi de către locator, în cazul leasingului operaţional, cheltuielile fiind deductibile. În cazul leasingului financiar utilizatorul deduce dobânda, iar în cazul leasingului operaţional utilizatorul deduce chiria.

Instrucţiuni:

12.1. Încadrarea operaţiunilor de leasing se realizează avându-se în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr.51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, republicată, şi prevederile contractului de leasing. Operaţiunile de leasing imobiliar, efectuate conform contractelor cu clauză irevocabilă de vânzare, care au ca obiect utilizarea activelor ce aparţin societăţilor comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar, se supun regimului fiscal valabil pentru contractele de leasing financiar.

Lege:

Art. 13. - (1) Pierderea anuală, stabilită prin declaraţia de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obţinute în următorii 5 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora.

(2) Nu se recuperează pierderea fiscală înregistrată de persoana juridică ce îşi încetează existenţa, în cazul în care are loc divizarea, dizolvarea, lichidarea sau fuziunea.

(3) În cazul persoanelor juridice străine prevederile alin. (1) se aplică luându-se în considerare numai activităţile economice, cotele de participare, profiturile şi pierderile atribuite sediului permanent din România.

(4) Contribuabilii care au fost obligaţi la plata unui impozit pe venit şi care anterior au realizat pierdere fiscală intră sub incidenţa prevederilor alin. (1) de la data la care au revenit la sistemul de impozitare reglementat de prezenta lege. Această pierdere se recuperează de la data înregistrării.

Instrucţiuni:

13.1. Recuperarea pierderilor anuale se face în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora.

Pierderea fiscală reprezintă suma înregistrată în declaraţia de impunere a anului precedent.

13.2. În cazul în care recuperarea pierderii fiscale se face din rezervele legale, constituite din profit înainte de impozitare, reconstituirea ulterioară a rezervei legale nu va mai fi o sumă deductibilă la calculul profitului impozabil.

13.3. Nu recuperează pierderea fiscală societăţile comerciale care îşi încetează existenţa în urma unor operaţiuni de divizare sau fuziune, precum şi cele care se înfiinţează în urma efectuării acestor operaţiuni, conform dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

13.4. Societatea comercială din al cărei patrimoniu se desprinde o parte în urma unei operaţiuni de divizare şi care îşi continuă existenţa ca persoană juridică recuperează partea din pierderea fiscală înregistrată înainte de momentul în care operaţiunea de divizare produce efecte, proporţional cu drepturile şi obligaţiile menţinute de societatea comercială respectivă.

13.5. În cazul fuziunii prin absorbţie pierderea fiscală rezultată din declaraţia de impunere a persoanei juridice absorbante, declarată până la data înscrierii la registrul comerţului a menţiunii privind majorarea capitalului social, se recuperează potrivit prevederilor din lege.

Lege:

Art. 14. - (1) În situaţia lichidării/dizolvării unui contribuabil, pentru determinarea profitului impozabil se ia în calcul şi profitul rezultat din lichidarea patrimoniului acestuia.

(2) În cazul fuziunii sau al divizării unui contribuabil care îşi încetează existenţa sumele rezultate din evaluările generate de aceste operaţiuni se vor reflecta în conturile de rezerve ale entităţilor rezultate, fără a fi utilizate la majorarea capitalului social. În caz contrar aceste sume se supun impozitării cu cota prevăzută la art. 2 alin. (1).

CAPITOLUL III
Impozitarea persoanelor juridice străine şi a veniturilordin surse externe

Art. 15. - Contribuabilii definiţi la art. 1 alin. (1) lit. b) şi c) datorează impozit pe profitul atribuibil sediului permanent din România. Cota de impozitare este cea stabilită la art. 2 alin. (1), (3) sau (4), după caz.

Art. 16. - (1) Persoanele juridice străine care realizează următoarele venituri se impozitează pentru profitul corespunzător acestora, potrivit prevederilor prezentei legi, cu cota prevăzută la art. 2 alin. (1):

Instrucţiuni:

16.1. În cazul persoanelor juridice nerezidente care obţin veniturile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) şi la alin. (2) din lege, obligaţia completării şi depunerii declaraţiei de impunere potrivit art. 21 din lege, precum şi a calculării, reţinerii de la beneficiarul de venit şi plăţii impozitului revine persoanei rezidente, o dată cu primul termen stabilit la art. 20 din lege.

În cazul persoanelor juridice nerezidente care obţin veniturile prevăzute la art. 16 alin. (1) din lege din vânzarea sau cesionarea drepturilor de proprietate asupra unei persoane juridice rezidente, obligaţia completării şi depunerii declaraţiei potrivit art. 21 din lege, precum şi a plăţii impozitului pe profit o dată cu primul termen stabilit la art. 20 din lege îi revine persoanei juridice rezidente ale cărei valori se tranzacţionează, în cazul în care nu sunt societăţi deţinute public în sensul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate.

În cazul persoanelor juridice nerezidente care obţin veniturile prevăzute la art. 16 alin. (1) din lege şi care tranzacţionează drepturile de proprietate deţinute asupra persoanelor juridice române prin intermediul societăţilor de servicii de investiţii financiare, obligaţia completării şi depunerii declaraţiei potrivit art. 21 din lege, precum şi a calculării, reţinerii şi plăţii impozitului pe profit revine acestor societăţi de intermediere, o dată cu primul termen stabilit la art. 20 din lege.

Reglementările convenţiilor de evitare a dublei impuneri prevalează faţă de prevederile art. 16 din lege.

16.2. Veniturile obţinute din înstrăinarea unui drept de proprietate deţinut la o persoană juridică română sunt altele decât cele menţionate la art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) din lege.

16.3. Veniturile obţinute din sau în legătură cu proprietăţi imobiliare amplasate în România includ profiturile sau câştigurile din transferul de părţi sociale în cadrul unei societăţi sau din transferul unor titluri de participare în orice tip de entitate, dacă 50% sau mai mult din valoarea activelor respectivei societăţi, asocieri sau entităţi reprezintă, direct sau indirect, proprietăţi imobiliare amplasate în România. În acest sens activele unei societăţi, asocieri sau entităţi sunt în mod indirect proprietăţi imobiliare amplasate în România atunci când respectiva societate, asociere sau entitate deţine părţi sociale sau alte titluri de participare într-o altă societate, asociere sau entitate care satisface condiţia de 50% menţionată la alineatul anterior.

16.4. Profiturile sau câştigurile corespunzătoare veniturilor prevăzute la art. 16 din lege, care se impozitează, se determină ca diferenţă între veniturile realizate şi cheltuielile aferente. În cazul câştigurilor de capital profitul se determină ca diferenţă între valoarea realizată la vânzare şi valoarea de achiziţie majorată cu cheltuielile privind comisioanele, tarifele şi taxele aferente tranzacţiilor, rezultate din documente.

16.5. În cazul în care persoana juridică nerezidentă efectuează operaţiuni pe piaţa de capital prin intermediul unei societăţi de servicii de investiţii financiare, în urma cărora se obţin pierderi, acestea se pot compensa cu profiturile obţinute pe piaţa de capital prin intermediul aceleiaşi societăţi de servicii de investiţii financiare şi numai pentru aceeaşi societate ale cărei valori mobiliare sunt tranzacţionate.

Lege:

Art. 17. - (1) În sensul prezentei legi, sediu permanent înseamnă locul prin intermediul căruia orice activitate a unei persoane fizice sau juridice străine este, în întregime sau în parte, condusă direct ori prin intermediul unui agent dependent. În cazul în care o asociere sau o altă entitate care nu are personalitate juridică desfăşoară activităţi printr-un sediu permanent în România, părţile sau beneficiarii se consideră că desfăşoară activitate în România printr-un sediu permanent.

(2) Sediul permanent include: un loc de conducere, o sucursală, un birou, un sediu secundar, o fabrică, un magazin, un atelier, o mină, un puţ petrolier sau de gaze, o carieră sau orice alt loc de extracţie a resurselor naturale.

(3) Un şantier de construcţii sau un loc unde au fost aduse echipamente pentru construcţii, un proiect de montaj sau de instalare, activităţile de supraveghere, consultanţă şi furnizarea de servicii pentru acelaşi proiect sau proiecte conexe devine sediu permanent dacă are o durată mai mare de 6 luni.

Instrucţiuni:

17.1. Persoanele juridice străine care desfăşoară activităţi în România de natura celor menţionate la art. 17 alin. (3) din lege datorează impozit pe profit de la începutul activităţii, imediat ce se poate determina că a fost sau va fi depăşită durata legală, respectiv de 6 luni sau conform perioadelor din convenţia de evitare a dublei impuneri, după caz, pentru îndeplinirea condiţiilor de sediu permanent. În cazul în care nu se cunoaşte înainte de sfârşitul anului dacă prezenţa în România va fi de o durată suficientă pentru a deveni un sediu permanent, veniturile acelui an fiscal vor fi luate în considerare în următorul an fiscal, în situaţia în care durata specificată este depăşită.

17.2. Reglementările din convenţiile de evitare a dublei impuneri privind definirea sediului permanent prevalează faţă de prevederile legii numai în cazul în care contribuabilul prezintă certificatul de rezidenţă fiscală. De exemplu, în cazul în care contribuabilul este rezident într-o ţară cu care România are un tratat potrivit căruia un loc de construcţie devine sediu permanent dacă are o durată mai mare de 12 luni, această regulă se aplică pentru acest contribuabil, şi nu regula de 6 luni prevăzută la art. 17 alin. (3) din lege, cu condiţia prezentării certificatului de rezidenţă fiscală.

Lege:

(4) Un sediu permanent nu include: folosirea de instalaţii în scopul depozitării, al expunerii de produse sau de mărfuri; menţinerea unui stoc de produse sau de mărfuri în scopul depozitării sau al expunerii; menţinerea unui stoc de produse sau de mărfuri numai în scopul prelucrării de către o altă persoană juridică; menţinerea unui stoc de produse sau de mărfuri pentru expunerea în cadrul unui târg comercial sau al unei expoziţii şi care pot fi şi vândute la încheierea târgului sau a expoziţiei.

(5) Sediul permanent nu include nici un loc fix de afaceri destinat cumpărării de produse, de mărfuri sau colectării de informaţii, menţinerea unui loc fix de afaceri în scopul desfăşurării de activităţi cu caracter pregătitor sau auxiliar, pentru orice combinare a activităţilor menţionate, cu condiţia ca întreaga activitate a locului fix de afaceri ce rezultă din această combinare să aibă un caracter pregătitor sau auxiliar.

(6) Când o persoană fizică sau juridică, alta decât un agent cu statut independent, acţionează în numele unei întreprinderi şi are şi exercită împuternicirea de a încheia contracte în numele întreprinderii, această întreprindere se consideră că are un sediu permanent în privinţa oricăror activităţi pe care persoana le exercită pentru întreprindere, în afară de cazul în care activităţile acestei persoane sunt limitate la cele menţionate la alin. (5).

(7) O întreprindere nu se consideră că are un sediu permanent numai prin faptul că aceasta îşi exercită activitatea de afaceri printr-un broker, agent comisionar general sau orice alt agent cu statut independent, cu condiţia ca această persoană să acţioneze în cadrul activităţii ei obişnuite, înscrisă în documentele de constituire.

(8) Prin agent dependent se înţelege o persoană fizică, juridică sau altă entitate care îşi desfăşoară activitatea în România, în numele, pe contul şi sub controlul unei persoane fizice sau juridice străine, în baza unui înscris între aceştia, şi încheie contracte în numele acesteia, cu excepţia reprezentanţelor autorizate să funcţioneze pe teritoriul României.

(9) Reprezentantul legal al sediului permanent este obligat ca înainte de începerea activităţii să îl înregistreze la organul fiscal teritorial în a cărui rază urmează să activeze.

(10) Pentru reflectarea reală a profitului impozabil al sediului permanent se scad numai cheltuielile aferente realizării veniturilor acestuia, avându-se în vedere prevederile cap. II. La determinarea profitului impozabil al sediilor permanente vor fi avute în vedere următoarele reguli:

Instrucţiuni:

18.1. Această prevedere are drept scop evitarea dublei impuneri a profitului, în sensul că impozitul pe profitul realizat în străinătate sau impozitele reţinute în străinătate prin reţinere la sursă, confirmate de autorităţile fiscale din ţările unde au fost realizate veniturile şi au fost reţinute impozitele aferente, se deduc din impozitul pe profitul datorat în România.

18.2. În conformitate cu reglementările contabile în vigoare, operaţiunile efectuate de subunităţile din străinătate ale persoanelor juridice române pot fi înregistrate în cursul perioadei de gestiune numai în devize, urmând ca la sfârşitul exerciţiului financiar rulajele şi soldurile exprimate în valută, din balanţele de verificare a conturilor sintetice transmise de acestea, să fie evaluate la cursul valutar din data de 31 decembrie şi să fie centralizate în balanţa de verificare a societăţii din România, căreia îi aparţin.

O persoană juridică română care desfăşoară activităţi printr-un sediu permanent într-un alt stat calculează profitul impozabil la nivelul întregii societăţi, potrivit dispoziţiilor cap. II din lege. În scopul acordării creditului fiscal aferent unui sediu permanent contribuabilul calculează profitul impozabil şi impozitul pe profit aferente acelui sediu permanent, potrivit reglementărilor fiscale din România. Documentul pe baza căruia se calculează deducerea din impozitul pe profit datorat în România, potrivit dispoziţiilor acestui articol, este cel care atestă plata, confirmat de autoritatea fiscală străină.

18.3. Limitarea prevăzută în alin. (2) din lege va fi calculată separat pentru fiecare sursă de venit. În scopul aplicării acestei reguli toate veniturile a căror sursă se află în aceeaşi ţară străină vor fi considerate ca având aceeaşi sursă.

18.4. Exemplu: un contribuabil desfăşoară activităţi atât în România, cât şi în ţara X printr-un sediu permanent.

Pentru activitatea desfăşurată în ţara X situaţia este următoarea:

- Pentru sediul permanent:

- Pentru alte venituri din ţara X:

Pentru activitatea desfăşurată atât în România, cât şi în ţara X situaţia este următoarea:

Potrivit situaţiei prezentate mai sus, suma maximă reprezentând creditul fiscal extern ce i se poate acorda contribuabilului este de 30 milioane lei, respectiv 20 milioane lei impozit pe profit plus 10 milioane lei impozit cu reţinere la sursă (dobânzi).

Impozitul plătit în ţara X trebuie evaluat la cursul de schimb valutar de la data plăţii. Impozitul pe profitul aferent anului 2003 din ţara X este plătit în mai multe tranşe, iar valoarea cumulată a acestora, la cursul de schimb valutar de la data fiecărei plăţi, este echivalentul a 21 milioane lei (există o depreciere a leului comparativ cu valuta ţării X în timpul anului). În această situaţie suma recunoscută de organele fiscale române ca fiind plătită în ţara X este de 31 milioane lei:

Deoarece această sumă este mai mare decât limita maximă de 30 milioane lei care poate fi acordată sub forma creditului fiscal extern, contribuabilul va putea scădea din impozitul pe profitul întregii activităţi (250 milioane lei) doar suma de 30 milioane lei.

Lege:

Art. 19. - Pierderile legate de veniturile din surse externe se deduc numai din aceste venituri, separat pe fiecare sursă de venit. Pierderile neacoperite se reportează şi se recuperează în anii următori, potrivit art. 13.

Instrucţiuni:

19.1. Potrivit acestor dispoziţii pierderile realizate din activitatea desfăşurată în străinătate se recuperează numai din veniturile impozabile realizate în străinătate pe fiecare sursă de venit. În scopul aplicării acestei reguli, prin sursă de venit se înţelege ţara din care s-au realizat veniturile. Recuperarea pierderii se va realiza conform instrucţiunilor prevăzute pentru aplicarea art. 13 din lege.

Lege:

CAPITOLUL IV
Plata şi controlul impozitului pe profit

Art. 20. - (1) Plata impozitului pe profit se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul următor, cu excepţia Băncii Naţionale a României, a băncilor române şi a sucursalelor din România ale băncilor, persoane juridice străine, care efectuează plăţi lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se calculează impozit. În acest scop profitul şi impozitul pe profit se calculează şi se evidenţiază trimestrial, cumulat de la începutul anului sau lunar, în cazul băncilor.

(2) Banca Naţională a României, băncile şi sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine, au obligaţia să plătească în contul impozitului pe profit, pentru luna decembrie a fiecărui an fiscal, o sumă egală cu impozitul datorat pe luna noiembrie a aceluiaşi an, până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor, urmând ca regularizarea pe baza datelor din bilanţul contabil să se efectueze până la termenul prevăzut pentru depunerea situaţiilor financiare.

(3) Contribuabilii, alţii decât cei prevăzuţi la alin. (2), au obligaţia să plătească în contul impozitului pe profit pentru trimestrul IV, până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor, o sumă egală cu impozitul calculat şi evidenţiat pe trimestrul III, urmând ca regularizarea pe baza datelor din bilanţul contabil să se efectueze până la termenul prevăzut pentru depunerea situaţiilor financiare.

(4) Persoanele juridice care încetează să existe au obligaţia de a depune declaraţia de impunere şi de a plăti impozitul pe profit cu 10 zile înainte de data înregistrării încetării existenţei persoanei juridice la registrul comerţului.

(5) Persoanele juridice fără scop patrimonial calculează şi plătesc impozitul pe profit anual, până la data de 25 ianuarie a anului următor.

(6) Contribuabilii care obţin venituri din cultura cerealelor şi a plantelor tehnice, pomicultură şi viticultură plătesc impozit pe profit anual, până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor, pentru partea din profitul impozabil care corespunde ponderii acestor venituri în volumul total al veniturilor.

Art. 21. - (1) În cursul anului fiscal contribuabilii au obligaţia de a depune declaraţia de impunere până la termenul de plată a impozitului inclusiv, urmând ca, după definitivarea impozitului pe profit pe baza datelor din bilanţul contabil anual, să depună declaraţia de impunere pentru anul fiscal expirat, până la termenul prevăzut pentru depunerea situaţiilor financiare.

(2) Contribuabilii sunt obligaţi să depună o dată cu declaraţia de impunere anuală şi o declaraţie privind plăţile sau angajamentele de plată către persoanele fizice şi/sau juridice străine, care să cuprindă sumele, scopul plăţii şi beneficiarul. Nu se cuprind în această declaraţie sumele angajate sau plătite pentru operaţiunile în exclusivitate de import de bunuri şi transport internaţional.

(3) Contribuabilii sunt răspunzători pentru calculul impozitelor declarate şi pentru depunerea în termen a declaraţiei de impunere.

(4) Declaraţia de impunere se semnează de către administrator sau de orice altă persoană autorizată, potrivit legii, să îl reprezinte pe contribuabil.

Instrucţiuni:

21.1. Completarea şi depunerea de către contribuabili a declaraţiei de impunere au rolul de a stabili impozitul pe profit datorat sau de recuperat, constituind totodată şi cerere de plată a impozitului.

Plătitorii care se găsesc în situaţia de fuziune prin absorţie, divizare sau lichidare, conform legii, şi care îşi încheie perioada impozabilă au obligaţia să depună, în termen de 15 zile de la data apariţiei acestei situaţii, declaraţia privind impozitul pe profit. Declaraţia privind impozitul pe profit întocmită de plătitor reprezintă titlu de creanţă prin care se constată şi se individualizează obligaţia de plată privind impozitul pe profit. În situaţia contribuabilului care încetează să existe ca persoană juridică în urma efectuării unei operaţiuni de fuziune prin absorbţie, divizare sau lichidare, termenul de depunere a declaraţiei privind impozitul pe profit reprezintă şi termen de plată a obligaţiei faţă de bugetul de stat, potrivit prevederilor legale în vigoare.

Lege:

Art. 22. - Fac excepţie de la prevederile art. 20 alin. (3) contribuabilii care au definitivat până la data de 25 ianuarie închiderea exerciţiului financiar anterior. Aceştia depun declaraţia de impunere definitivă şi plătesc impozitul pe profit aferent anului fiscal încheiat, până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor.

Art. 23. - Plata impozitelor reglementate de prezenta lege se face în lei.

Art. 24. - Pentru neplata la termen a impozitului pe profit se datorează majorări şi penalităţi de întârziere, potrivit reglementărilor legale în vigoare.

Art. 25. - Constatarea, controlul, urmărirea, încasarea şi executarea silită a impozitelor reglementate de prezenta lege, precum şi a penalităţilor, a majorărilor de întârziere şi a penalităţilor de întârziere se efectuează, conform reglementărilor legale în vigoare, de către organele fiscale ale Ministerului Finanţelor Publice.

Art. 26. - Un inspector fiscal sau un alt angajat al unei unităţi fiscale, autorizat în acest sens, are dreptul de a intra în orice incintă de afaceri a contribuabilului sau în alte incinte deschise publicului, conform Ordonanţei Guvernului nr.70/1997 privind controlul fiscal, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 64/1999, cu modificările ulterioare, în scopul determinării obligaţiilor fiscale ale acestuia. Accesul este permis în cursul orelor normale de serviciu, iar în afara acestora, numai cu autorizarea scrisă a conducerii unităţii fiscale, justificată de necesitatea controlului.

Art. 27. - (1) În vederea determinării obligaţiilor fiscale, potrivit prevederilor prezentei legi, organele fiscale au dreptul de a controla şi de a recalcula adecvat profitul impozabil şi impozitul de plată pentru:

Instrucţiuni:

27.1. Două întreprinderi sunt considerate asociate (societăţi-mamă şi filiale sau societăţi controlate în comun) dacă o întreprindere este rezidentă a statului român, iar cealaltă este rezidentă a altui stat şi:

Întreprinderile asociate sunt legate în relaţiile lor comerciale sau financiare prin condiţii acceptate ori impuse, care diferă de cele care ar fi fost stabilite între întreprinderi independente.

Autorităţile fiscale din România pot, în scopul calculării obligaţiilor fiscale ale întreprinderilor asociate, să reconsidere evidenţele întreprinderii din România, în scopul examinării fiscale, dacă în urma relaţiilor speciale dintre întreprinderea asociată română şi cea străină aceste evidenţe nu reflectă profiturile reale impozabile ce provin din România. Reconsiderarea evidenţelor întreprinderilor asociate nu se efectuează atunci când tranzacţiile dintre asemenea întreprinderi au loc în termenii comerciali de piaţă liberă, respectiv ca tranzacţii între întreprinderi independente.

În cazul în care România a încheiat convenţie de evitare a dublei impuneri cu statul al cărui rezident este întreprinderea asociată străină, această reconsiderare a evidenţelor în scopul examinării fiscale se efectuează de către autorităţile române prin coroborare cu „Procedura amiabil㔠prevăzută în respectiva convenţie.

În acest sens, atunci când România include în profiturile unei întreprinderi înregistrate în România şi impune în consecinţă profiturile asupra cărora o întreprindere rezidentă în alt stat a fost supusă impunerii în statul său de rezidenţă, iar profiturile astfel incluse sunt profituri care ar fi revenit întreprinderii din România dacă condiţiile stabilite între cele două întreprinderi ar fi fost cele convenite între întreprinderi independente, statul de rezidenţă al întreprinderii asociate străine poate proceda la modificarea corespunzătoare a sumei impozitului stabilit asupra acelor profituri.

Reconsiderarea evidenţelor care privesc profiturile incluse ca urmare a aplicării principiilor pieţei libere între întreprinderi asociate presupune ca aceasta să se facă şi în statul în care aceste profituri au fost impuse iniţial, evitându-se în acest fel o dublă impunere.

Ajustarea profiturilor trebuie făcută astfel încât să poată fi agreată şi de statul care a făcut impunerea iniţială în funcţie de situaţia existentă la momentul stabilirii impunerii. În asemenea situaţii autoritatea competentă din România se poate consulta şi cu autoritatea competentă a celuilalt stat, în scopul stabilirii unei metodologii de ajustare a profiturilor, agreată de ambele state.

În condiţiile în care sunt încheiate convenţii de evitare a dublei impuneri între România şi alte state, aplicarea acestor prevederi se face pe baza prezentării certificatului de rezidenţă fiscală de către întreprinderea asociată, nerezidentă în România.

La ajustarea profiturilor între întreprinderile asociate se are în vedere perioada de prescripţie prevăzută de legislaţia internă a statelor în care întreprinderile asociate în cauză sunt rezidente, în cazul în care prin convenţia de evitare a dublei impuneri nu s-a prevăzut o altă perioadă de prescripţie.

Ajustarea profiturilor întreprinderilor asociate nu conduce la modificarea situaţiilor financiare ale întreprinderilor asociate.

Lege:

(2) În cazul tranzacţiilor dintre persoane asociate valoarea recunoscută de autoritatea fiscală este valoarea de piaţă a tranzacţiilor.

(3) În mod particular, sunt persoane asociate:

(4) La estimarea valorii de piaţă a tranzacţiilor vor fi utilizate următoarele metode:

Instrucţiuni:

27.2. În termeni generali valoarea de piaţă este determinată prin raportarea la tranzacţii comparabile necontrolate. O tranzacţie este necontrolată dacă se desfăşoară între întreprinderi independente. O tranzacţie necontrolată este comparabilă cu o tranzacţie controlată dacă:

Lege:

Instrucţiuni:

27.3. Pentru transferul de bunuri, produse, mărfuri sau servicii între entităţi aparţinând aceluiaşi grup valoarea de piaţă este acel preţ pe care l-ar fi convenit entităţile care nu aparţin aceluiaşi grup, în condiţiile existente pe pieţe comparabile din punct de vedere comercial pentru transferul de bunuri sau de mărfuri identice ori similare, în cantităţi comparabile, în acelaşi punct din lantul de producţie şi de distribuţie şi în condiţii comparabile de livrare şi de plată. În acest sens, pentru stabilirea valorii de piaţă se poate recurge la compararea preţului dintr-o tranzacţie controlată cu:

Pentru aplicarea metodei comparării preţurilor valoarea de piaţă a tranzacţiei va fi determinată prin compararea preţului de vânzare al mărfurilor şi serviciilor identice sau similare, vândute în cantităţi apropiate, cu preţul de vânzare al mărfurilor şi al serviciilor de evaluat. În cazul în care cantităţile nu sunt comparabile se utilizează preţul de vânzare pentru mărfurile şi serviciile identice sau similare, vândute în cantităţi diferite. Pentru aceasta preţul de vânzare se va corecta cu diferenţele în plus sau în minus care ar putea fi determinate de diferenţa de cantitate, cu condiţia ca aceste diferenţe să se bazeze pe elemente de probă care să stabilească faptul că acestea sunt rezonabile sau exacte.

În scopul metodei comparării preţurilor o tranzacţie necontrolată este comparabilă cu o tranzacţie controlată dacă:

Lege:

Instrucţiuni:

27.4. Punctul de plecare pentru această metodă, în cazul transferului de mărfuri sau de servicii între persoane aparţinând aceluiaşi grup, este reprezentat de costurile producătorului sau ale furnizorului de servicii. Aceste costuri sunt stabilite folosindu-se aceeaşi metodă de calcul pe care persoana care face transferul îşi bazează şi politica de stabilire a preţurilor faţă de entităţi care nu aparţin aceluiaşi grup. Suma care se adaugă la costul astfel stabilit va avea în vedere o rată de profit care este normală pentru domeniul de activitate al contribuabilului. Rezultatul adăugării profitului la costurile de mai sus poate fi considerat preţul de piaţă al tranzacţiei controlate.

Acolo unde mărfurile sau serviciile sunt transferate printr-un număr de entităţi aparţinând aceluiaşi grup, această metodă urmează să fie aplicată separat pentru fiecare stadiu, luându-se în considerare rolul şi activităţile concrete ale fiecărei entităţi aparţinând aceluiaşi grup.

Costul plus profitul furnizorului într-o tranzacţie controlată va fi rezonabil stabilit prin referinţă la costul plus profitul aceluiaşi furnizor în comparaţie cu tranzacţiile necontrolate. În completare, metoda care poate fi folosită este costul plus profitul care a fost câştigat în tranzacţii comparabile de către o întreprindere independentă.

Lege:

Instrucţiuni:

27.5. Această metodă se aplică pornindu-se de la preţul la care un produs cumpărat de la o persoană aparţinând aceluiaşi grup este revândut unei entităţi care nu aparţine grupului. Acest preţ (preţul de revânzare) este apoi redus cu o marjă brută corespunzătoare (marja preţului de revânzare), reprezentând valoarea din care ultimul vânzător din cadrul grupului va încerca să îşi acopere cheltuielile de vânzare şi alte cheltuieli de operare în funcţie de operaţiunile efectuate (

O tranzacţie necontrolată este comparabilă cu o tranzacţie controlată, în sensul metodei preţului de revânzare, dacă:

În cele mai multe cazuri metoda preţului de revânzare va fi utilizabilă acolo unde cel care revânzare nu majorează substanţial valoarea produsului. Cu toate acestea ea poate fi utilizată atunci când, înainte de revânzare, bunurile mai sunt prelucrate şi, în aceste circumstanţe, se poate stabili marja adecvată.

Lege:

(5) Dintre metodele prevăzute la alin. (4) se va utiliza cea mai adecvată metodă, de la caz la caz.

Instrucţiuni:

27.6. În aplicarea metodelor prevăzute la alin. (4) al art. 27 din lege nu există o succesiune unică de metode standard pentru examinarea valorii de piaţă, care să se aplice tuturor cazurilor. Examinarea se bazează pe preţurile stabilite de contribuabil. La verificarea oportunităţii aplicării unei metode punctul de plecare este luarea în considerare:

Condiţiile pieţei impun adesea folosirea unei combinaţii de mai multe metode pentru stabilirea valorii de piaţă. Metodele standard sunt ajustate în funcţie de circumstanţele cazului particular, combinate sau completate cu alte proceduri, pentru a se ţine seama de condiţiile specifice pieţei. La stabilirea valorii de piaţă pot fi utilizate mai multe metode standard.

La baza aplicării acestor metode se vor avea în vedere următoarele:

Circumstanţele cazului individual care urmează să fie luat în considerare în examinarea valorii de piaţă sunt:

Factorii determinanţi în aplicarea metodelor standard sunt împrejurările previzibile în momentul în care a fost încheiat contractul.

În cazul contractelor pe termen lung este necesar să se aibă în vedere dacă terţe părţi independente ţin seama de riscurile asociate, încheind contractele corespunzătoare (de exemplu, clauze de actualizare a preţului).

În situaţia în care în legătură cu transferul bunurilor şi al serviciilor sunt convenite aranjamente financiare speciale (condiţii de plată sau facilităţi de credit pentru client, diferite de practica comercială obişnuită), în cazul furnizării parţiale de materiale de către client sau servicii auxiliare, la determinarea valorii de piaţă trebuie să se ia în considerare şi aceşti factori.

La aplicarea metodelor standard este necesar să nu se ţină seama de datele şi de preţurile care au fost influenţate de situaţii competitive speciale, cum ar fi:

În cazul furnizorilor de servicii, datorită diversităţii acestora este necesar să se ia în considerare tarifele obişnuite pentru fiecare tip de activitate sau tarifele standard existente în anumite domenii (transport, asigurare). Dacă nu există tarife comparabile, urmează să fie folosită metoda „cost-plus”.

Dacă sunt prestate servicii legate de transferul de bunuri care necesită perioade de garanţie, cheltuielile aferente se deduc ca un cost separat, cu condiţia ca în tranzacţiile dintre terţe părţi serviciile care necesită perioade de garanţie să fie incluse în preţul bunurilor (de exemplu, garanţia sau serviciile de întreţinere ori servicii oferite pentru menţinerea loialităţii clienţilor).

În cazul costurilor de publicitate, acestea se deduc de către acele entităţi aparţinând aceluiaşi grup care urmează să beneficieze de pe urma publicităţii făcute sau, dacă este necesar, sunt alocate proporţional cu beneficiul.

În situaţia în care costurile de publicitate sunt asumate de societatea-mamă în numele grupului ca un tot unitar, acestea sunt nedeductibile la entitatea controlată. Dacă un contribuabil face publicitate în numele altei entităţi aparţinând aceluiaşi grup, cheltuielile de această natură sunt deductibile la calculul profitului impozabil, în condiţiile în care serviciile prestate pot fi încadrate ca servicii comerciale de aceeaşi natură şi cu acelaşi efect ca şi serviciile prestate de întreprinderi de publicitate independente.

În măsura în care publicitatea făcută este legată de activităţile (rolul) exercitate de ambele entităţi, este necesar să se analizeze dacă cheltuielile de publicitate au fost repartizate în mod corespunzător între părţile implicate şi dacă sunt aferente veniturilor.

Principiul de mai sus se aplică, de asemenea, contribuabililor aparţinând aceluiaşi grup de producţie şi de vânzări.

În cazul costurilor ocazionate de pătrunderea pe piaţă a produselor noi societăţile comerciale de producţie şi filialele lor de vânzări suportă adesea costuri sporite şi/sau reduceri ale încasărilor în perioada de promovare a produselor noi. Într-o situaţie de liberă concurenţă pe piaţă aceste costuri sunt deductibile la societatea de distribuţie, cu condiţia ca deficitul să fie recuperat din profitul realizat prin preţul de livrare practicat ulterior perioadei de promovare.

În cazul în care nu sunt întrunite aceste condiţii, costurile majorate în scopul câştigării segmentului de piaţă sunt nedeductibile la calculul profitului impozabil. În cazul serviciilor de finanţare între entităţi aparţinând aceluiaşi grup, pentru alocarea veniturilor se va analiza:

Încadrarea împrumutului în schema de distribuţie a profitului sau în contribuţia la capitalul social va fi presupusă dacă de la bun început nu se aşteaptă în mod cert la o rambursare a împrumutului sau dacă această formă de finanţare proprie este justificată prin motive juridice ori comerciale ca fiind singura posibilă sau contractul conţine clauze defavorabile pentru plătitor.

Cheltuielile cu dobânda pot fi deduse numai dacă împrumutul a fost dat în interesul desfăşurării activităţii întreprinderii şi a fost utilizat în acest scop.

Atunci când se examinează dobânda trebuie luate în considerare: suma şi durata împrumutului, natura şi scopul împrumutului, garanţia implicată, valuta implicată, riscurile de schimb şi costurile măsurilor de asigurare a ratei de schimb, alte circumstanţe de acordare a împrumutului şi în special situaţia de pe pieţele de capital.

Raportarea condiţiilor de împrumut va avea în vedere ratele dobânzii aplicate în împrejurări comparabile şi în aceeaşi zonă valutară de o entitate care nu aparţine grupului. De asemenea, trebuie să se ţină seama de măsurile pe care entităţile care nu aparţin aceluiaşi grup le-ar fi luat pentru a împărţi riscul de schimb (de exemplu: clauze care menţin valoarea împrumutului în termeni reali, încheierea unui contract de devize pentru plată la termen pe cheltuiala împrumutătorului). Totodată vor fi luate în considerare unele prevederi legale obligatorii în ţara de reşedinţă a entităţii aparţinând aceluiaşi grup sau motive similare distincte de aranjamentul de împrumut în sine, dacă împrumuturile sunt luate fără dobândă sau la rate ale dobânzii mai favorabile, în cazul în care investiţia de capital propriu ar fi fost necesară.

27.7. În cazul dobânzilor aferente furnizărilor de bunuri şi de servicii este necesar să se examineze dacă costul dobânzii reprezintă o practică comercială obişnuită sau dacă părţile care fac tranzacţia cer dobândă acolo unde, în tranzacţii comparabile, bunurile şi serviciile sunt transferate reciproc. Elementele de analiză menţionate mai sus vor fi avute în vedere şi la alte forme de venituri sau costuri asimilate dobânzilor.

27.8 În cazul transferului de drepturi de proprietate intelectuală, cum sunt: drepturile de folosire a brevetelor, licenţelor, know-how şi altele de această natură, costurile folosirii proprietăţii nu sunt deduse separat dacă drepturile sunt transferate în legătură cu furnizarea de bunuri sau de servicii şi dacă sunt incluse în preţul acestora.

În situţia în care dreptul de folosire se facturează separat, preţul acestuia urmează să fie analizat ţinându-se seama de următoarele:

27.9. În cazul serviciilor de administrare şi conducere din interiorul grupului se vor avea în vedere următoarele:

Cheltuielile de această natură pot fi deduse numai dacă astfel de entităţi furnizează în plus servicii întreprinderilor aparţinând aceluiaşi grup sau dacă în preţul bunurilor şi în valoarea tarifelor serviciilor furnizate se iau în considerare şi serviciile sau costurile administrative. Costurile pentru astfel de servicii pot fi plătite numai între entităţile care nu aparţin aceluiaşi grup, dacă serviciile pot fi distinse şi cuantificate în mod clar şi dacă sunt prestate în propriul interes al beneficiarului (dacă oferă un profit aşteptat şi reduc costul pentru beneficiar). Nu pot fi deduse costuri de asemenea natură de către o filială care foloseşte aceste servicii

Exemple de servicii pe care filialele sau sediile permanente nu le pot deduce:

La stabilirea valorii de piaţă a serviciilor administrative se va analiza dacă serviciile dintre entităţi care nu aparţin aceluiaşi grup sunt comparabile, prin natura şi posibilităţile lor, cu serviciile administrative din interiorul grupului respectiv. În măsura în care preţurile comparabile ale pieţei nu sunt disponibile, valoarea de piaţă se stabileşte folosind metoda „cost-plus”.

Lege:

(6) Procedurile de aplicare a acestor metode se vor prezenta în instrucţiunile aprobate prin hotărâre a Guvernului, conform prevederilor art. 34.

Art. 28. - (1) Funcţionarii publici din cadrul unităţilor fiscale, inclusiv persoanele care nu mai deţin această calitate, sunt obligaţi să păstreze secretul asupra informaţiilor pe care le deţin prin exercitarea atribuţiilor de serviciu, referitoare la un contribuabil.

(2) Informaţiile referitoare la un contribuabil pot fi transmise numai:

(3) Nerespectarea prevederilor alin. (1) şi (2) constituie infracţiune pentru administratorul societăţii sau reprezentantul legal, după caz, precum şi pentru emitentul certificatului de menţiuni şi se pedepseşte potrivit legii penale.

Instrucţiuni:

30.1. Prevederile art. 30 din lege se aplică actelor şi faptelor supuse obligaţiei de înregistrare la registrul comerţului pentru societăţile comerciale române şi pentru entităţile aparţinând persoanelor nerezidente, potrivit Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările ulterioare.

30.2. Obligaţiile fiscale de natura impozitului pe profit şi impozitului pe dividende, prevăzute la art. 30 din lege, revin persoanelor juridice ale căror acţiuni sau părţi sociale fac obiectul tranzacţiei, precum şi sucursalei sau sediului permanent al cărui patrimoniu este transferat altei entităţi.

Lege:

CAPITOLUL V
Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 31. - Metodologia de calcul şi de reflectare în profit a operaţiunilor legate de distribuirea activelor, în cazul lichidărilor parţiale sau totale ale contribuabililor, precum şi al reorganizării acestora, va fi prezentată în instrucţiunile prevăzute la art. 34.

Instrucţiuni:

31.1. Aportul asociaţilor sau acţionarilor la capitalul social al unei persoane juridice, precum şi majorarea capitalului social pe seama aportului asociaţilor sau acţionarilor nu sunt supuse impunerii.

Pierderea sau câştigul rezultat din distribuirea activelor, inclusiv din distribuirile făcute în cazul unei lichidări parţiale sau totale de la o persoană juridică către acţionari sau asociaţi, calculat ca diferenţă între valoarea de piaţă a activelor şi valoarea acestora din situaţiile financiare anuale, sunt luate în calcul la determinarea profitului impozabil de către persoana juridică deţinătoare.

Operaţiunile care se efectuează în situaţia lichidării societăţilor comerciale sunt cele prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare. Potrivit reglementărilor legale în vigoare, după valorificarea elementelor patrimoniale de activ şi achitarea datoriilor se stabileşte rezultatul lichidării (profit sau pierdere), se calculează şi se varsă impozitul pe profit.

Lege:

Art. 32. - Pierderea netă înregistrată în perioada de scutire poate fi recuperată din profiturile impozabile viitoare, conform prevederilor prezentei legi. Pierderea netă se calculează ca diferenţă între pierderile şi profiturile impozabile înregistrate în perioada de scutire.

Art. 33. - (1) Obligaţiile fiscale reglementate prin prezenta lege sunt venituri ale bugetului de stat.

(2) Ca excepţie de la prevederile alin. (1), impozitul pe profit, majorările şi amenzile datorate de regiile autonome din subordinea consiliilor locale şi a consiliilor judeţene sunt venituri ale bugetelor locale respective.

Art. 34. - (1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Guvernul va aproba, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice, instrucţiunile privind metodologia de calcul şi formularistica corespunzătoare referitoare la impozitul pe profit.

(2) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Guvernul va aproba regimul deductibilităţii fiscale a provizioanelor agenţilor economici şi ale băncilor, cooperativelor de credit şi fondurilor de garantare.

(3) Pentru aplicarea unitară a prevederilor prezentei legi se constituie Comisia centrală fiscală a impozitelor directe, coordonată de secretarul de stat care răspunde de activitatea veniturilor statului. Componenţa comisiei şi regulamentul de funcţionare se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(4) Ordinele, modelele de formulare şi normele de completare a acestora, referitoare la impozitul pe profit, precum şi deciziile comisiei prevăzute la alin. (3) se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 35. - (1) Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 iulie 2002.

(2) Anul calendaristic 2002 va fi considerat compus din două exerciţii fiscale. Primul exerciţiu fiscal cuprinde perioada 1 ianuarie-30 iunie 2002, în care se vor aplica prevederile Ordonanţei Guvernului nr.70/1994 privind impozitul pe profit, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi celelalte acte normative în vigoare, incidente. Al doilea exerciţiu fiscal cuprinde perioada 1 iulie-31 decembrie 2002, în care se vor aplica prevederile prezentei legi.

Instrucţiuni:

35.1. Potrivit art. 35 alin. (2) din lege, anul calendaristic 2002 va fi considerat compus din două exerciţii fiscale. Pentru perioada 1 ianuarie-30 iunie 2002 se au în vedere următoarele:

Declaraţia privind impozitul pe profit, cod 14.13.01.04, pentru această perioadă trebuie completată şi depusă până la data limită de depunere a raportărilor contabile pentru perioada 1 ianuarie-30 iunie 2002.

Pentru perioada 1 iulie-31 decembrie 2002 contribuabilii obligaţi la plata impozitului pe profit potrivit Legii nr. 414/2002 vor avea în vedere următoarele:

1. Pentru aplicarea prevederilor art. 10 din lege:

2. Facilităţile fiscale prevăzute la art. 9 alin. (1) şi (5) din lege se aplică pentru achiziţiile înregistrate în evidenţa contabilă după data de 1 iulie 2002.

3. Veniturile aferente ratelor scadente, care nu au fost luate în calcul la determinarea profitului impozabil pentru contractele de vânzare cu plata în rate, precum şi pentru contractele de leasing financiar încheiate înainte de data de 30 iunie 2002, altele decât cele prevăzute la art. 7 alin. (2) din lege, sunt venituri impozabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 414/2002.

4. Închiderea anului fiscal 2002 se face cumulat de la începutul anului, incluzând şi facilităţile fiscale calculate potrivit legilor speciale existente până la data de 30 iunie, respectiv:

Sumele reprezentând facilităţi fiscale de natura scutirilor şi reducerilor de impozit pe profit, diferenţele dintre cota de impozit de 6% pentru export şi cea de 25% se repartizează la data de 31 decembrie a anului respectiv, până la concurenţa profitului net ca sursă proprie de finanţare.

35.2. Diferenţele favorabile de curs valutar, respectiv nefavorabile, rezultate în urma evaluării creanţelor şi datoriilor în valută, înregistrate în contabilitate la data schimbării sistemului contabil în contul „Rezultatul reportat”, ca urmare a retratării sau transpunerii, sunt venituri impozabile, respectiv cheltuieli deductibile la data încasării/plăţii acestora, pentru perioada retratată sau transpusă. Nu sunt deductibile diferenţele nefavorabile de curs valutar pentru care au fost constituite provizioane deductibile fiscal potrivit legii.

35.3. Contribuabilii care desfăşoară activităţi în zona liberă începând cu data de 1 iulie 2002 determină profitul impozabil conform prevederilor cap. II din lege pentru veniturile şi cheltuielile înregistrate în contabilitate de la data intrării în vigoare a legii.

Lege:

(3) În cazul persoanelor juridice care au obţinut înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi certificatul permanent de investitor în zona defavorizată, se va aplica în continuare scutirea de la plata impozitului pe profit pe toată durata de existenţă a zonei defavorizate.

Instrucţiuni:

35.4. În cazul contribuabililor care desfăşoară activităţi în zonele defavorizate, scutirea de la plata impozitului pe profit se acordă pe baza certificatului de investitor în zona defavorizată, eliberat, înainte de data intrării în vigoare a legii, de către agenţia pentru dezvoltare regională în a cărei rază de competenţă teritorială se află sediul agentului economic, conform prevederilor legale în vigoare. Scutirea se acordă numai pentru profitul obţinut din utilizarea investiţiilor nou-create în activitatea pentru care agentul economic a solicitat şi a obţinut eliberarea certificatului de investitor.

Investiţia nou-creată este reprezentată de bunurile amortizabile create sau achiziţionate de la terţe părţi, utilizate efectiv în activitatea proprie, desfăşurată în domeniile de interes economic, clasificate expres în anexa la Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, republicată, cu modificările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.728/2002, care determină angajarea de forţă de muncă. Acestea sunt definite conform Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi sunt înregistrate în evidenţele financiar-contabile ale agentului economic după declararea zonei defavorizate.

Scutirea de la plata impozitului pe profit operează pe toată durata existenţei zonei defavorizate.

Profitul realizat în zonele defavorizate, rezultat din efectuarea operaţiunilor de lichidare a investiţiei, conform legii, profitul obţinut din vânzarea de active corporale şi necorporale, câştigurile realizate din investiţii financiare, profitul obţinut din desfăşurarea de activităţi în afara zonei declarate defavorizată, precum şi cel rezultat din desfăşurarea de activităţi în alte domenii decât cele de interes pentru zonele defavorizate sunt supuse impunerii. Partea din profitul impozabil aferentă fiecărei operaţiuni/activităţi este cea care corespunde ponderii veniturilor obţinute din aceste operaţiuni/activităţi în volumul total al veniturilor.

Lege:

(4) Contribuabilii care au efectuat cheltuieli cu investiţii înainte de data de 30 iunie 2002, potrivit Ordonanţei Guvernului nr.27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”, republicată, beneficiază în continuare de reglementările prevăzute de aceasta.

(5) Contribuabilii care îşi desfăşoară activitatea în zona liberă, pe bază de licenţă, şi care până la data intrării în vigoare a prezentei legi au realizat investiţii în zona liberă, în active corporale amortizabile utilizate în industria prelucrătoare, în valoare de cel puţin 1.000.000 dolari S.U.A., beneficiază, pentru o perioadă de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, de scutirea de la plata impozitului pe profit. Această prevedere nu se mai aplică de la data la care intervin modificări în structura acţionariatului contribuabilului. În cazul societăţilor cotate se consideră modificare a acţionariatului, conform prevederilor prezentului articol, situaţia în care în cursul unui an calendaristic mai mult de 25% din acţionariat se modifică.