HOTĂRÂRE nr.878 din 16 august 2002
privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.245/2001 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, paraclinice şi stomatologice
Textul actului publicat în M.Of. nr. 640/29 aug. 2002

În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. I. - Hotărârea Guvernului nr.1.245/2001 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, paraclinice şi stomatologice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.830 din 21 decembrie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Alineatele (1) şi (2) ale articolului 2 vor avea următorul cuprins:

„Art. 2. - (1) Asistenţa medicală ambulatorie de specialitate se asigură de către medicii de specialitate acreditaţi, împreună cu alt personal sanitar acreditat, şi se acordă în:

a) cabinete medicale organizate conform Ordonanţei Guvernului nr.124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, republicată, autorizate şi/sau acreditate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;
b) unităţi sanitare ambulatorii de specialitate, autorizate şi/sau acreditate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, aparţinând ministerelor cu reţele sanitare proprii;
c) ambulatorii de specialitate integrate spitalelor din reţeaua ministerelor şi instituţiilor din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti;
d) laboratoare medicale de radiologie şi imagistică medicală, analize medicale, explorări funcţionale, pentru servicii medicale paraclinice, care îndeplinesc criteriile de selecţie prevăzute în ordinul comun al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al ministrului sănătăţii şi familiei;
e) centre de diagnostic şi tratament şi centre medicale, unităţi cu personalitate juridică, autorizate şi/sau acreditate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, până la reorganizarea acestora conform Ordonanţei Guvernului nr.124/1998, republicată;
f) ambulatorii de specialitate ale spitalelor în care se desfăşoară activitate de învăţământ medical, potrivit legii;
g) ambulatorii de specialitate pentru studenţi;
h) ambulatoriul de specialitate unic în structura spitalului, indiferent de sediu;
i) centre de referinţă pentru servicii medicale de înaltă performanţă;
j) cabinete medicale ambulatorii de specialitate din structura spitalului care nu fac parte din ambulatoriul de specialitate unic al spitalului.

(2) Serviciile medicale efectuate în: dispensare TBC, laboratoare de sănătate mintală - staţionare de zi, structuri aprobate în care se efectuează dializă, structuri de primire urgenţe - unitate de primire urgenţe, compartiment de primire urgenţe, modul de urgenţă, cameră de gardă -, cabinet stomatologic pentru serviciile de urgenţă, care se află în structura spitalelor, ca unităţi sanitare fără personalitate juridică, se decontează potrivit Contractului-cadru în asistenţa medicală spitalicească şi normelor metodologice de aplicare a acestuia, prin bugetul de venituri şi cheltuieli al spitalului, aprobat conform legii.”

2. Alineatul (1) al articolului 3 va avea următorul cuprins:

„Art. 3. - (1) Medicii de specialitate din specialităţile clinice şi stomatologice încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate în baza specialităţii obţinute prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei, cu excepţia medicilor de medicină generală care au obţinut competenţă de acupunctură, fitoterapie, homeopatie şi planificare familială, care sunt certificaţi de Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi lucrează exclusiv în aceste activităţi, pentru care contractele cu casele de asigurări de sănătate se încheie pentru competenţele de mai sus. De asemenea, pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate şi dentiştii acreditaţi de comisiile paritare de acreditare, organizate conform legii.”

Art. II. - Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 septembrie 2002.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

Ministrul sănătăţii şi familiei,
Daniela Bartoş

Ministrul lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei,
Miron Tudor Mitrea

Ministru de interne,
Ioan Rus

p. Ministrul apărării naţionale,
George Maior,
secretar de stat

Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu

Ministrul justiţiei,
Rodica Mihaela Stănoiu

Bucureşti, 16 august 2002.
Nr. 878.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 10:39

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.