HOTĂRÂRE nr.899 din 22 august 2002
privind organizarea învăţământului postuniversitar medical şi farmaceutic uman
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 660/5 sep. 2002 |
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. - Învăţământul postuniversitar medical şi farmaceutic uman asigură specializarea şi perfecţionarea personalului cu studii superioare în domeniu.
Art. 2. - Formele de învăţământ postuniversitar medical şi farmaceutic uman sunt:
Art. 3. - Învăţământul postuniversitar medical şi farmaceutic uman este coordonat de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, împreună cu Ministerul Sănătăţii şi Familiei, în condiţiile legii, pe baza cerinţelor de perfecţionare determinate de strategiile programelor naţionale de sănătate.
Art. 4. - (1) Învăţământul postuniversitar medical şi farmaceutic uman se desfăşoară în instituţii de învăţământ superior cu profil medico-farmaceutic uman acreditate, în unităţi sanitare acreditate şi în alte instituţii prevăzute de lege.
(2) Unităţile sanitare sunt acreditate în acest scop de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, la propunerea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, pe baza criteriilor de competenţă profesională şi a nivelului de dotare tehnico-materială. Procedura şi criteriile de acreditare a unităţilor sanitare în care se desfăşoară rezidenţiatul se stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi familiei şi al ministrului educaţiei şi cercetării, la propunerea instituţiilor de învăţământ superior medical.
(3) Învăţământul postuniversitar medical şi farmaceutic uman se desfăşoară conform programelor de învăţământ elaborate de instituţiile de învăţământ superior cu profil medico-farmaceutic uman acreditate, cu avizele Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi Ministerului Sănătăţii şi Familiei.
Art. 5. - (1) Rezidenţiatul este forma de învăţământ postuniversitar specifică în medicină, stomatologie şi farmacie, prin care se asigură pregătirea ce permite obţinerea specializării medicale şi farmaceutice, cu o durată cuprinsă între 3 şi 7 ani, în funcţie de specialitate.
(2) Medicii, medicii stomatologi şi farmaciştii care sunt admişi în rezidenţiat şi desfăşoară activităţile specifice acestei forme de pregătire sunt numiţi rezidenţi.
(3) Conţinutul şi durata rezidenţiatului se propun de către instituţiile de învăţământ superior cu profil medicofarmaceutic uman acreditate, în acord cu Directivele sectoriale ale Uniunii Europene, şi se aprobă prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii şi familiei.
(4) În vederea stabilirii numărului de locuri instituţiile de învăţământ superior cu profil medico-farmaceutic uman acreditate vor comunica în prealabil Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu minimum un an înainte de data începerii fiecărui an de pregătire în rezidenţiat, numărul de rezidenţi care pot fi pregătiţi în instituţia respectivă, pe fiecare specialitate, pentru anul de rezidenţiat respectiv.
(5) Numărul de locuri pentru pregătirea în rezidenţiat este stabilit în fiecare an de rezidenţiat, pe baza propunerilor formulate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, cu consultarea ministerelor cu reţele sanitare proprii, prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii şi familiei. Numărul de locuri din teritoriu se stabileşte pe baza numărului de posturi din teritoriu, ţinându-se seama de numărul specialiştilor existent în reţeaua de asistenţă medicală de specialitate, dinamica acestuia, evoluţia demografică, mobilitatea globală şi regională şi de strategia de dezvoltare a sistemului de sănătate.
(6) Rezidentul participă la activităţi specifice în clinicile sau secţiile unde îşi desfăşoară pregătirea de specialitate, sub îndrumarea şi supravegherea directă a coordonatorilor săi din instituţiile şi unităţile acreditate conform art. 4.
Art. 6. - (1) Admiterea la rezidenţiat se face prin concurs naţional organizat în ultimul trimestru al fiecărui an de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei, pe baza metodologiei de concurs aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei.
(2) Condiţiile de înscriere la concursul naţional pentru rezidenţiat sunt:
(3) Rezultatele concursului naţional pentru rezidenţiat sunt confirmate prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei.
Art. 7. - (1) Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării înfiinţează o comisie comună de organizare a concursului pentru rezidenţiat, sub autoritatea şi responsabilitatea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, abilitată să asigure organizarea concursului.
(2) Comisia comună de organizare a concursului pentru rezidenţiat este formată din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
(3) Componenţa şi numărul membrilor comisiei comune se aprobă anual prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii şi familiei.
Art. 8. - (1) Admiterea în rezidenţiat a personalului didactic încadrat pe funcţii de preparator la disciplinele clinice şi preclinice cu sau fără corespondent în Nomenclatorul specialităţilor medicale şi farmaceutice, competenţe şi supraspecializări pentru reţeaua de asistenţă medicală se face în situaţia îndeplinirii condiţiilor de admitere la grupa sau subgrupa de specialităţi respectivă.
(2) Doctoranzii cu frecvenţă pot fi admişi în rezidenţiat numai dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1).
Art. 9. - Pregătirea în rezidenţiat se organizează în două etape:
Art. 10. - (1) Candidaţii admişi la concursul naţional de rezidenţiat sunt repartizaţi de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei, pe baza propriilor opţiuni, în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut la concurs, pentru efectuarea stagiilor de pregătire în centre universitare sau în unităţi sanitare acreditate, în conformitate cu art. 4, în funcţie de propunerile instituţiilor de învăţământ superior de stat cu profil medico-farmaceutic uman acreditate şi de capacităţile de pregătire ale unităţilor sanitare.
(2) Schimbarea specialităţii în care a fost admis rezidentul este posibilă printr-un nou concurs de rezidenţiat. În cazuri justificate schimbarea se poate face numai prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei, dacă solicitantul îndeplineşte condiţiile minime la specializarea cerută.
(3) Lista candidaţilor repartizaţi în universităţi, pe specialităţi, se comunică Ministerului Educaţiei şi Cercetării de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei la finalizarea concursului.
Art. 11. - (1) Numărul de rezidenţi pentru normarea activităţii de predare este de cel puţin 5 pe specializare. În mod excepţional, el poate coborî sub această cifră la propunerea senatului universităţii şi cu aprobarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
(2) Finanţarea activităţii de pregătire teoretică a rezidenţilor admişi pe numărul de locuri stabilit potrivit art. 5 alin. (4), organizată de instituţiile de învăţământ superior de stat cu profil medico-farmaceutic uman, se face din sume alocate de la bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, pe bază de contract, în condiţiile prevăzute la art. 171 din Legea nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Activitatea de predare aferentă învăţământului de rezidenţiat se cuprinde distinct în statele de funcţiuni ale catedrelor.
(4) Instituţiile de învăţământ superior de stat cu profil medico-farmaceutic uman acreditate, care derulează programe de pregătire prin rezidenţiat, au obligaţia să organizeze un departament specializat sau o structură care să răspundă de organizarea şi calitatea activităţilor didactice pentru aceste programe.
Art. 12. - (1) Rezidenţiatul se finalizează printr-un examen care cuprinde probe teoretice şi practice, susţinute în faţa unei comisii de specialişti propuse de către instituţiile de învăţământ superior, societăţile profesionale, Colegiul Medicilor din România şi Colegiul Farmaciştilor din România şi numite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi familiei şi al ministrului educaţiei şi cercetării.
(2) Absolvenţii stagiilor de rezidenţiat se pot prezenta la examenul de finalizare în primii 2 ani de la absolvire.
(3) Stagiul de rezidenţiat poate fi întrerupt la solicitarea rezidentului şi cu aprobarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, în condiţiile respectării contractului individual de muncă.
(4) După promovarea examenului prevăzut la alin. (1) rezidenţilor li se eliberează certificatul de medic specialist, medic stomatolog specialist şi, respectiv, de farmacist specialist, de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei.
(5) Calitatea de medic specialist sau de farmacist specialist este dovedită de certificatul eliberat conform alin. (4).
Art. 13. - (1) Diplomele, certificatele şi alte documente emise de autorităţile şi organismele competente ale unui stat membru al Uniunii Europene sau din ţările din Spaţiul Economic European (S.E.E.), care atestă specializarea medicilor şi stomatologilor cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene şi ai Spaţiului Economic European (S.E.E.) în una dintre specialităţile recunoscute de către statele membre ale Uniunii Europene, specialitate existentă în Nomenclatorul specialităţilor medicale şi farmaceutice, competenţe şi supraspecializări pentru reţeaua de asistenţă medicală, sunt recunoscute de Ministerul Sănătăţii şi Familiei ca certificat de medic specialist, respectiv de stomatolog specialist.
(2) Farmaciştii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene sau ai Spaţiului Economic European (S.E.E.) îşi pot desfăşura activitatea în România pe baza diplomei de farmacist eliberate de autorităţile şi organismele competente ale unui stat membru al Uniunii Europene sau din ţările din Spaţiul Economic European (S.E.E.), echivalată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi recunoscută de Ministerul Sănătăţii şi Familiei din România, conform legii.
(3) Stagiile de specializare efectuate în afara României, cu excepţia statelor membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European (S.E.E.), se echivalează de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei cu stagiul de rezidenţiat prevăzut de legislaţia din România, dacă pentru specializarea respectivă durata şi programele de studiu sunt echivalente. Certificatele de medic, de stomatolog şi, respectiv, de farmacist specialist se obţin în acest caz după promovarea examenului de specialitate în România.
Art. 14. - (1) Pregătirea prin rezidenţiat se poate face şi cu taxă, atât de către cetăţenii români, cât şi de către cetăţenii străini, în afara locurilor care se susţin de la bugetul de stat, stabilite conform art. 5 alin. (4).
(2) Numărul locurilor cu taxă se stabileşte anual, pe specialităţi, la propunerea senatelor universitare, şi se aprobă prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi familiei şi al ministrului educaţiei şi cercetării.
Art. 15. - Masteratul şi doctoratul se desfăşoară conform legii.
Art. 16. - (1) A doua specialitate se poate obţine, numai în regim cu taxă:
(2) Lista specialităţilor înrudite se stabileşte de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin ordin comun, pe baza Nomenclatorului specialităţilor medicale şi farmaceutice, competenţe şi supraspecializări pentru reţeaua de asistenţă medicală.
Art. 17. - (1) Competenţa reprezintă o formă de pregătire postuniversitară în domenii tehnice, diagnostice sau terapeutice, complementare unor specialităţi medico-farmaceutice.
(2) Supraspecializarea reprezintă o formă de instruire postuniversitară suplimentară, aprofundată, în domenii conexe specialităţii de bază, şi se obţine numai de către medicii specialişti sau primari după efectuarea unui program de pregătire aprobat de Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi după promovarea examenului final.
(3) Competenţele sau supraspecializările aferente fiecărei specialităţi medico-farmaceutice sunt stabilite de Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi sunt cuprinse în Nomenclatorul specialităţilor medicale şi farmaceutice, competenţe şi supraspecializări pentru reţeaua de asistenţă medicală. Durata şi conţinutul programelor de pregătire pentru obţinerea de competenţe sau supraspecializări sunt aprobate de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei la propunerea instituţiilor de învăţământ superior de stat cu profil medico-farmaceutic uman acreditate.
Art. 18. - Programele de pregătire în vederea dobândirii de competenţe şi supraspecializări se organizează de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei, prin instituţiile de învăţământ superior cu profil medico-farmaceutic uman acreditate, care organizează şi examenele de obţinere a competenţelor sau supraspecializărilor şi eliberează certificatele de absolvire.
Art. 19. - Competenţele şi supraspecializările obţinute în străinătate pot fi recunoscute de Ministerul Sănătăţii şi Familiei.
Art. 20. - (1) Educaţia medicală continuă cuprinde totalitatea activităţilor de pregătire teoretică şi/sau practică destinate personalului care lucrează în domeniul medical şi farmaceutic uman, în vederea dobândirii/îmbunătăţirii nivelului de cunoştinţe, abilităţi şi aptitudini necesare creşterii calităţii asistenţei medicale şi nivelului de performanţă în domeniul respectiv.
(2) Educaţia medicală continuă este organizată de către Colegiul Medicilor din România, Colegiul Farmaciştilor din România, Academia de Ştiinţe Medicale în colaborare cu instituţii de învăţământ superior acreditate şi este coordonată de Ministerul Sănătăţii şi Familiei.
(3) Programele naţionale de educaţie medicală continuă sunt avizate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei.
Art. 21. - (1) Învăţământul superior universitar şi postuniversitar medico-farmaceutic uman se desfăşoară în spitale, institute, centre de diagnostic şi tratament, în secţii cu paturi, în laboratoare şi în cabinete. Clinicile universitare sunt secţii clinice de spital în care sunt organizate catedre sau discipline universitare.
(2) Învăţământul farmaceutic se desfăşoară în clinici, laboratoare, farmacii publice sau de spital şi în unităţi de cercetare şi/sau producţie de medicamente, agreate de instituţiile de învăţământ superior.
(3) Unităţile clinice universitare se înfiinţează, la propunerea instituţiei de învăţământ superior, prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii şi familiei. Într-o unitate clinică universitară activitatea de învăţământ este susţinută de o singură instituţie de învăţământ superior sau, după caz, de o singură facultate cu profil medico-farmaceutic uman.
(4) Desfiinţarea unei unităţi clinice universitare se poate face numai prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi familiei şi al ministrului educaţiei şi cercetării, la propunerea instituţiei de învăţământ superior.
(5) Într-o unitate clinică universitară întreaga activitate de învăţământ, asistenţă medicală şi cercetare ştiinţifică este condusă de şeful clinicii.
(6) Poziţia de şef de clinică se ocupă de cadrele didactice universitare cu cel mai înalt grad universitar, pe baza hotărârii senatului universităţii. Şeful de clinică poate fi numit şef de secţie/şef de laborator, la propunerea senatului universităţii, prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei.
Art. 22. - Medicii şi farmaciştii cu funcţie didactică din unităţile clinice universitare, salariaţi ai instituţiei de învăţământ superior cu profil medico-farmaceutic uman, pot primi din partea unităţii sanitare în care îşi desfăşoară activitatea integrată clinic o indemnizaţie de activitate clinică reprezentând cel puţin echivalentul unei jumătăţi de normă corespunzătoare gradului profesional în care sunt confirmaţi prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei, pentru activitatea de asistenţă medicală, respectiv farmaceutică, cu excepţia rezidenţilor.
Art. 23. - Instituţiile de învăţământ superior cu profil medico-farmaceutic uman vor dimensiona formaţiile de studiu astfel încât numărul de studenţi şi rezidenţi care activează concomitent într-o unitate clinică universitară să fie corelat cu capacitatea de acordare a asistenţei medicale.
Art. 24. - (1) Spaţiile din spitale vor fi folosite pentru învăţământ universitar şi postuniversitar acreditat de stat, fără plată. Instituţiile de învăţământ superior particular care au specializări cu profil medico-farmaceutic uman pot încheia contracte de închiriere, cu aprobarea ministrului sănătăţii şi familiei, conform legislaţiei în vigoare.
(2) Dotările din spitale, indiferent de provenienţă, sunt folosite fără plată şi pentru procesul de învăţământ de stat acreditat, cu profil medico-farmaceutic uman.
Art. 25. - (1) Cursurile postuniversitare de perfecţionare sunt organizate de instituţiile de învăţământ superior cu profil medico-farmaceutic uman acreditate, cu consultarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, a Colegiului Medicilor din România, respectiv a Colegiului Farmaciştilor din România.
(2) Pregătirea, durata şi conţinutul programelor se stabilesc de către instituţiile de învăţământ superior cu profil medico-farmaceutic uman acreditate, în cadrul unui program naţional coordonat de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, cu avizul Colegiului Medicilor din România, respectiv al Colegiului Farmaciştilor din România.
Art. 26. - (1) Taxele de instruire pentru formele de pregătire profesională - rezidenţiat cu taxă, competenţe, supraspecializări, cursuri postuniversitare, educaţie medicală continuă - sunt suportate de către beneficiari sau angajatorii acestora.
(2) Taxele de instruire prevăzute la alin. (1) se constituie ca venituri proprii extrabugetare, se propun şi se aprobă de către instituţiile organizatoare.
(3) Coordonarea activităţii de pregătire postuniversitară se face de către Centrul Naţional de Perfecţionare Postuniversitară a Medicilor, Farmaciştilor, Altui Personal cu Studii Superioare şi Asistenţilor Medicali, înfiinţat prin Hotărârea Guvernului nr.537/2002 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.22/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi pentru înfiinţarea Centrului Naţional de Perfecţionare Postuniversitară a Medicilor, Farmaciştilor, Altui Personal cu Studii Superioare şi Asistenţilor Medicali.
Art. 27. - În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii şi Familiei vor elabora şi vor aproba prin ordin comun metodologia de aplicare a prezentei hotărâri.
Art. 28. - Prevederile prezentei hotărâri se aplică tuturor unităţilor medico-sanitare cu activitate structurată de învăţământ universitar şi postuniversitar medical şi farmaceutic uman.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul educaţiei şi cercetării,
Ecaterina Andronescu
Ministrul sănătăţii şi familiei,
Daniela Bartoş
Ministrul muncii şi solidarităţii sociale,
Marian Sârbu
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
Bucureşti, 22 august 2002.
Nr. 899.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.