ORDIN nr.1.187 din 22 august 2002
al ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de autorizare şi efectuare a transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 1.842/2001
Textul actului publicat în M.Of. nr. 690/19 sep. 2002

Ministrul lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei,
în temeiul prevederilor art. 12 lit. i) din Ordonanţa Guvernului nr.19/1997 privind transporturile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 4 alin. (3) lit. m), o) şi p) din Ordonanţa Guvernului nr.44/1997 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2000, precum şi ale art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr.3/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei,
emite următorul ordin:

Art. I. - Normele metodologice de autorizare şi efectuare a transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr.1.842/2001, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.58 din 28 ianuarie 2002, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 4 se completează cu alineatul (5) cu următorul cuprins:

„(5) În cazul în care autorizarea cuprinde două sau mai multe activităţi conexe, se eliberează o singură licenţă de execuţie în care vor fi menţionate activităţile pentru care a fost eliberată. În contractele încheiate între beneficiarii de transport şi societăţile (casele) de expediţii pot fi prevăzute şi alte servicii în legătură cu transportul, cum ar fi: depozitarea, manipularea mărfurilor, obligaţii vamale, controlul mărfurilor etc., care nu sunt supuse licenţierii.”

2. La articolul 7, liniuţa a treia de la litera f) a alineatului (2) va avea următorul cuprins:

„- recomandarea din partea unei organizaţii profesionale, aflată în evidenţa Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.”

3. La articolul 17, litera e) a alineatului (1) va avea următorul cuprins:

„e) în cazul activităţii de intermediere în transporturile rutiere de mărfuri sau de persoane, operatorul pentru activităţi conexe transporturilor rutiere, în scopul evaluării situaţiei financiare adecvate realizării activităţii/activităţilor respective, este obligat să prezinte o poliţă de asigurare pentru răspundere civilă pentru activităţi conexe, în valoare de minimum 30.000 euro, în cazul efectuării transporturilor rutiere internaţionale, sau în valoare de 50 milioane lei, în cazul efectuării transporturilor rutiere naţionale;”

4. Alineatul (1) al articolului 17 se completează cu litera f) cu următorul cuprins:

„f) recomandarea din partea unei organizaţii profesionale, aflată în evidenţa Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.”

5. Alineatul (1) al articolului 18 se completează cu litera c) cu următorul cuprins:

„c) înregistrarea din partea beneficiarilor de transport sau a operatorilor de transport rutier a unor reclamaţii privind săvârşirea unor abateri repetate de către operatorii pentru activităţi conexe transportului rutier, în derularea obligaţiilor ce le revin din activităţile pentru care au fost licenţiaţi, între data autorizării şi următoarea vizare anuală sau între două vizări anuale, constatate de organele de control ale Autorităţii Rutiere Române - A.R.R., recunoscute de către parte sau stabilite de instanţele judecătoreşti printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, după caz. Suspendarea în acest caz se poate aplica pentru o perioadă de 1-3 luni.”

6. Alineatul (2) al articolului 18 va avea următorul cuprins:

„(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) licenţa de execuţie pentru activităţi conexe transportului rutier se reacordă după ce deţinătorul acesteia face dovada că au fost înlăturate cauzele care au condus la suspendarea licenţei, cu plata tarifelor aferente.”

7. Articolul 19 va avea următorul cuprins:

„Art. 19. - (1) Anularea licenţei de execuţie pentru activităţile conexe transportului rutier se aplică în următoarele cazuri:

a) după a doua suspendare a licenţei de execuţie;
b) în cazul săvârşirii de către operatorul pentru activităţi conexe transportului rutier a unor abateri grave şi repetate de la prevederile caietului de sarcini specific, constatate de organele de control ale Autorităţii Rutiere Române A.R.R., recunoscute de către parte sau stabilite de instanţele judecătoreşti printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, după caz.

(2) Măsura suspendării sau anulării se aplică de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. la propunerea agenţiei teritoriale a acesteia care a emis licenţa de execuţie pentru activităţi conexe transportului rutier.

(3) În toate cazurile titularul licenţei va fi ascultat cu privire la faptele ce i se impută, iar apărările sale vor fi analizate.”

8. Alineatul (2) al articolului 64 va avea următorul cuprins:

„(2) În cazul în care măsura aplicată este reconfirmată de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., persoana interesată se poate adresa cu plângere instanţelor de contencios administrativ, conform Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.”

9. Anexa nr. 7 „Caiet de sarcini al licenţei de execuţie pentru activitatea de colectare, expediere şi distribuţie a mărfurilor” se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

10. Anexa nr. 9 „Caiet de sarcini al licenţei de execuţie pentru activitatea de intermediere în transporturile rutiere de mărfuri şi de persoane” se abrogă.

Art. II. - Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare după 60 de zile de la data publicării lui.

Ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor,
Miron Tudor Mitrea

Bucureşti, 22 august 2002.
Nr. 1.187.

ANEXĂ
(ANEXA Nr. 7
la normele metodologice)

CAIET DE SARCINI
al licenţei de execuţie pentru activităţi de intermediere în transporturile rutiere de mărfuri şi de persoane şi pentru activitatea de colectare, expediere şi distribuire a mărfurilor

1. Intermedierea în transporturile rutiere este operaţiunea prin care un operator, din ordinul şi pe seama unui comitent (client, beneficiar), face să se transporte, adică să se organizeze un transport de mărfuri sau de persoane, fără să fie el însuşi transportatorul.

2. În executarea activităţii de intermediere operatorul poate să încheie contracte de transport în nume propriu sau în numele clientului, dar întotdeauna pe seama acestuia din urmă.

3. Transportul poate fi realizat prin unul sau mai mulţi operatori de transport rutier ori prin asociere cu alţi intermediari sau operatori din alte moduri de transport.

4. Organizarea transportului sau a activităţilor de colectare, expediere şi distribuţie se face pe baza şi în condiţiile contractului încheiat între client/beneficiar şi intermediar, precum şi ale celui încheiat între intermediar şi transportator.

5. Se consideră drept contract încheiat şi comanda acceptată. Comanda şi acceptarea ei pot fi transmise prin poştă, telex, fax sau pe cale electronică.

6. Comanda trebuie să conţină elemente necesare care să permită organizarea şi efectuarea transportului. Clientul este obligat să transmită prin comandă instrucţiuni precise, dacă solicită condiţii speciale de depozitare, transport sau de livrare a mărfii.

7. Condiţii pentru obţinerea licenţei de execuţie pentru activitatea de intermediere/organizare a transporturilor:

a) existenţa unui spaţiu corespunzător pentru desfăşurarea activităţii;
b) posibilitatea de păstrare, în condiţiile legii, a imprimatelor cu regim special.

8. Condiţii specifice pentru activitatea de colectare, expediere şi distribuţie a mărfurilor:

a) existenţa depozitului/depozitelor pentru colectarea mărfii de minimum 100 m2;
b) existenţa spaţiilor pentru staţionarea autovehiculelor în timpul operaţiunilor de încărcare/descărcare a mărfurilor.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 23:46

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.