HOTĂRÂRE nr.1.014 din 10 septembrie 2002
privind reorganizarea unor unităţi sanitare
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 700/25 sep. 2002 |
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. - (1) Se înfiinţează Spitalul Clinic Judeţean Ilfov, unitate sanitară cu personalitate juridică, în subordinea Direcţiei de sănătate publică a judeţului Ilfov, cu sediul în municipiul Bucureşti, bd. Basarabia nr. 49-51, sectorul 2, prin reorganizarea Spitalului Titan Bucureşti, cu sediul în municipiul Bucureşti, bd. Basarabia nr. 49-51, sectorul 2, şi a Spitalului Clinic Prof. Dr. Ovidiu Marina Bucureşti, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Măndineşti nr. 2, sectorul 3, care se desfiinţează.
(2) Medicii preluaţi de Spitalul Clinic Judeţean Ilfov de la Spitalul Titan Bucureşti şi Spitalul Clinic Prof. Dr. Ovidiu Marina Bucureşti se consideră transferaţi şi îşi menţin drepturile pe care le aveau la acel moment.
Art. 2. - (1) Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie Bucureşti, unitate sanitară cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, se reorganizează şi va avea sediul în municipiul Bucureşti, str. Măndineşti nr. 2, sectorul 3.
(2) Secţiile medicale din structura Institutului de Fiziologie Normală şi Patologică D. Danielopolu Bucureşti se organizează ca secţii de recuperare şi trec în structura Institutului Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie Bucureşti, păstrându-şi sediul în municipiul Bucureşti, bd. Ion Mihalache nr. 11A, sectorul 1.
(3) Laboratoarele de cercetare din structura Institutului de Fiziologie Normală şi Patologică D. Danielopolu Bucureşti se organizează şi devin secţie exterioară în structura Institutului Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie Bucureşti, păstrându-şi sediul în municipiul Bucureşti, bd. Ion Mihalache nr. 11A, sectorul 1.
(4) Institutul de Fiziologie Normală şi Patologică D. Danielopolu Bucureşti, unitate sanitară cu personalitate juridică, cu sediul în municipiul Bucureşti, bd. Ion Mihalache nr. 11A, sectorul 1, aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, se desfiinţează.
Art. 3. - (1) Spitalul Sf. Ciprian Bucureşti, unitate sanitară cu personalitate juridică, în subordinea Direcţiei de sănătate publică a municipiului Bucureşti, cu sediul în municipiul Bucureşti, şos. Pantelimon nr. 27, sectorul 2, se desfiinţează ca unitate spitalicească şi se reorganizează ca secţie exterioară în structura Spitalului de Urgenţă Sf. Pantelimon Bucureşti.
(2) Secţia exterioară prevăzută la alin. (1) va avea acelaşi profil şi va asigura asistenţă medicală pentru cazurile cronice şi medico-sociale, cu preponderenţă din municipiul Bucureşti.
Art. 4. - Structurile organizatorice ale unităţilor sanitare înfiinţate prin reorganizare se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei.
Art. 5. - Patrimoniul unităţilor sanitare reorganizate, stabilit pe baza bilanţului contabil, se preia, cu întreg activul şi pasivul, pe bază de protocol de predare-preluare, de către unităţile nou-înfiinţate de la unităţile reorganizate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Art. 6. - (1) Personalul unităţilor sanitare reorganizate va fi preluat prin transfer de către unităţile nou-înfiinţate sau, după caz, de unităţile care preiau structurile medicale.
(2) Personalul devenit excedentar prin aplicarea normativelor de personal aprobate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei va fi redistribuit de Direcţia de sănătate publică a municipiului Bucureşti şi de Direcţia de sănătate publică a judeţului Ilfov, în funcţie de necesităţi.
Art. 7. - Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
p. Ministrul sănătăţii şi familiei,
Radu Deac,
secretar de stat
p. Ministrul administraţiei publice,
Ionel Fleşariu,
secretar de stat
p. Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
Bucureşti, 10 septembrie 2002.
Nr. 1.014.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.