ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr.112 din 10 septembrie 2002
pentru modificarea alin. (1) al art. 5 din Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 704/26 sep. 2002 |
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Articol unic. - Alineatul (1) al articolului 5 din Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.529 din 19 iulie 2002, se modifică şi va avea următorul cuprins:
Art. 5. - (1) Agenţii economici - comercianţi, persoane juridice care nu îşi îndeplinesc în mod intenţionat obligaţiile asumate prin contract, vor sista, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, orice plată reprezentând sporuri, cu excepţia celui de vechime, indemnizaţii şi premii pentru membrii consiliilor de administraţie, directorii generali, directorii generali adjuncţi, directorii şi directorii adjuncţi, precum şi achiziţii de bunuri mobile sau imobile care nu sunt necesare direct procesului de producţie.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul industriei şi resurselor,
Dan Ioan Popescu
Ministrul dezvoltării şi prognozei,
Gheorghe Romeo Leonard Cazan
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
Bucureşti, 10 septembrie 2002.
Nr. 112.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.