DECIZIE nr.216 din 11 iulie 2002
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) şi ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările ulterioare
Textul actului publicat în M.Of. nr. 710/30 sep. 2002

Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Gabriela Ghiţă - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) şi ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 133/1999, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercial㠄Ceram Material Construct” - S.R.L. din Ţăndărei în Dosarul nr. 2.417/2001 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, întrucât apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă prevederile art. 16 şi ale art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 19 martie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 2.417/2001, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) şi ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 133/1999, cu modificările ulterioare. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Comercial㠄Ceram Material Construct” - S.R.L. din Ţăndărei într-o cauză având ca obiect cererea formulată de aceasta pentru obligarea Societăţii Comerciale „Soceram” - S.A., în temeiul Legii nr. 133/1999, la transformarea unui contract de închiriere de mijloace fixe şi teren aferent în contract de leasing, cu clauză irevocabilă de vânzare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 133/1999, potrivit cărora „în înţelesul prezentei legi se consideră active disponibile activele care nu sunt utilizate”, încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, „în măsura în care, prin noţiunea - active care nu sunt utilizate - se înţelege numai activele care nu sunt utilizate de societăţile comerciale sau companiile naţionale cu capital majoritar de stat, în mod direct şi efectiv”. Încălcarea constă în aceea că se „creează o inegalitate între cetăţeni în faţa legii, întrucât locatarul bunului închiriat, căruia legea îi conferă facilităţi economice, este defavorizat faţă de oricare alt solicitant care ar intenţiona să cumpere un pachet de acţiuni, inclusiv bunul respectiv”. Art. 14 alin. (1) din lege, stabilind că autorităţile publice centrale şi locale dau mandat reprezentanţilor lor în adunările generale ale societăţilor comerciale la care statul este acţionar majoritar să determine vânzarea activelor aflate în situaţia prevăzută la art. 12 alin. (1), este neconstituţional, întrucât „prin expresia - dau mandat - se înţelege o posibilitate opţională”, ceea ce încalcă, de asemenea, art. 16 alin. (1) din Constituţie. Se mai arată că textele de lege criticate sunt contrare prevederilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, „deoarece prin astfel de exprimări echivoce se îngrădeşte libertatea comerţului, se blochează procedurile de privatizare şi nu se valorifică factorii de producţie”.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială apreciază că prevederile art. 13 alin. (1) şi ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 133/1999 nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de către autorul excepţiei.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât prin reglementarea condiţiilor şi măsurilor în care se pot aplica dispoziţiile de acordare a unor facilităţi întreprinderilor mici şi mijlocii asupra activelor societăţilor comerciale la care statul este acţionar majoritar nu se încalcă prevederile art. 16 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie. În acest sens, se arată că în cauză nu se pune problema egalităţii de tratament între o persoană titulară a unui contract de locaţie a unui activ şi vocaţia acesteia de a cumpăra activul respectiv şi o persoană care prin cumpărarea acţiunilor unei societăţi, devenind acţionar al acesteia, nu dobândeşte proprietatea cu privire la activele cuprinse în patrimoniul societăţii. De asemenea, se apreciază că nu sunt încălcate nici prevederile art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie. Se mai arată că, de altfel, din argumentele formulate reiese că aspectele criticate privesc probleme de interpretare şi de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 133/1999, situaţie în care excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 13 alin. (1) şi ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările ulterioare, dispoziţii care prevăd:
- Art. 13 alin. (1): „În înţelesul prezentei legi, se consideră active disponibile activele care nu sunt utilizate.
Societăţile comerciale şi companiile naţionale cu capital majoritar de stat, precum şi regiile autonome sunt obligate să stabilească şi să întocmească listele cuprinzând activele disponibile, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Listele vor fi transmise la birourile de asistenţă pentru constituirea şi dezvoltarea societăţilor comerciale, organizate în cadrul camerelor de comerţ şi industrie judeţene şi a municipiului Bucureşti. Listele vor fi actualizate lunar. [...]”;
- Art. 14 alin. (1): „Fondul Proprietăţii de Stat, ministerele sau autorităţile publice locale dau mandat reprezentanţilor lor în adunările generale şi în consiliile de administraţie ale societăţilor comerciale, companiilor naţionale la care statul este acţionar majoritar, precum şi regiilor autonome să determine vânzarea activelor aflate în situaţia prevăzută la art. 12 alin. (1).”
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste texte de lege contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (2) lit. a), potrivit cărora:
- Art. 16 alin. (1): „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”;
- Art. 134 alin. (2) lit. a): „Statul trebuie să asigure:
a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;” Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:
art. 13 alin. (1) şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 133/1999, criticate ca fiind neconstituţionale, stabilesc măsurile şi condiţiile pentru aplicarea dispoziţiilor art. 12 din aceeaşi lege, referitoare la căile de sprijin şi accesul întreprinderilor mici şi mijlocii la activele disponibile ale societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat şi regiilor autonome. Astfel, potrivit art. 12 din lege, activele disponibile utilizate de întreprinderile mici şi mijlocii în baza contractului de închiriere, a contractului de locaţie de gestiune sau a contractului de asociere în participaţiune pot fi vândute, iar contractul în cauză va înceta sau se va transforma, la cererea deţinătorului, în contract de leasing, cu clauză irevocabilă de vânzare. În acest sens art. 13 alin. (1) precizează ce se consideră active disponibile în înţelesul legii, iar art. 14 alin. (1) reglementează obligaţia autorităţilor competente de a da mandat reprezentanţilor statului în adunările generale şi în consiliile de administraţie „să determine vânzarea activelor aflate în situaţia prevăzută de art. 12 alin. (1)”. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 12 sunt inaplicabile, în măsura în care, în sensul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 133/1999, prin „active disponibile care nu se utilizeaz㔠se „înţeleg numai activele care nu sunt utilizate de societăţile comerciale sau companiile naţionale cu capital majoritar de stat, în mod direct şi efectiv”. Se consideră că astfel este încălcat art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece „creează o inegalitate între cetăţeni în faţa legii, întrucât locatarul bunului închiriat căruia legea îi conferă facilităţi economice este defavorizat faţă de oricare alt solicitant care ar intenţiona să cumpere un pachet de acţiuni, inclusiv bunul închiriat”.
Analizând aceste susţineri, Curtea urmează să le respingă, întrucât titularul contractului de locaţie de gestiune a unui activ, cu vocaţie legală de a cumpăra activul respectiv, nu se află într-o situaţie de egalitate cu persoana care prin cumpărarea de acţiuni la o societate comercială devine acţionar al acesteia, astfel că la situaţii diferite şi tratamentul juridic este diferit. Acesta este şi sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, aşa cum rezultă, de exemplu, din Decizia nr.20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.72 din 18 februarie 2000. De altfel, Curtea constată că, în realitate, critica formulată nici nu priveşte constituţionalitatea art. 13 alin. (1) din Legea nr. 133/1999, ci interpretarea dispoziţiilor acestuia. Sub acest aspect, Curtea nu este competentă să se pronunţe, întrucât art. 2 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, stabileşte că aceasta „nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului său contrar Constituţiei”.
Pentru acelaşi considerent, Curtea nu poate reţine nici critica potrivit căreia art. 14 alin. (1) din Legea nr. 133/1999 este neconstituţional „în sensul în care prin expresia „dau mandat” se înţelege o posibilitate opţională, textul făcând loc unor inegalităţi între cetăţeni, în sensul art. 16 alin. (1) din Constituţie”.
În sfârşit, şi susţinerea referitoare la încălcarea prin prevederile art. 13 alin. (1) şi ale art. 14 alin. (1) din lege a dispoziţiilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie urmează a fi respinsă, deoarece chiar în sensul acestor dispoziţii constituţionale, prin stimularea vânzării activelor sale disponibile, statul ia măsuri pentru a realiza privatizarea, formarea economiei de piaţă, ca premise ale asigurării libertăţii comerţului, protecţiei concurenţei loiale şi creării cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) şi ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercial㠄Ceram Material Construct” - S.R.L. din Ţăndărei în Dosarul nr. 2.417/2001 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 iulie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu


Joi, 24 septembrie 2026, 00:48

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.