DECIZIE nr.213 din 11 iulie 2002
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001
Textul actului publicat în M.Of. nr. 721/3 oct. 2002

Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ioan Vida - judecător
Gabriela Ghiţă - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, excepţie invocată de Dan Anghel în Dosarul nr. 4.817/2001 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
La apelul nominal se prezintă Dan Anghel, personal şi asistat de avocaţii Marin Popa şi Andrei Dumitru, cu împuterniciri depuse în şedinţă, lipsind celelalte părţi faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Avocaţii autorului excepţiei de neconstituţionalitate solicită admiterea excepţiei, arătând că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 41 alin. (1) şi ale art. 135 alin. (1) şi (6), susţineri care au fost consemnate şi în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale. Pe lângă aceste argumente, se invocă direct în faţa Curţii şi încălcarea principiului neretroactivităţii legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, pe motiv că legiuitorul sancţionează chiriaşii printr-o dispoziţie legală adoptată în anul 1999, pentru acte încheiate înainte de intrarea în vigoare a acesteia. Se susţine că ridicarea direct în faţa Curţii a unui nou motiv de neconstituţionalitate se bazează pe dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora „Dezbaterea are loc în plenul Curţii Constituţionale, cu participarea judecătorilor Curţii, pe baza sesizării, a documentelor şi a punctelor de vedere primite, atât asupra prevederilor menţionate în sesizare cât şi asupra celor de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate”. Se arată că, dacă nu se au în vedere aceste dispoziţii, părţile pot reitera aceeaşi excepţie în aceeaşi cauză, într-o altă fază procesuală. Se mai arată că în acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr.70/1999. În susţinerea celor arătate sunt depuse note scrise.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind inadmisibilă, apreciind că invocarea, direct în faţa Curţii, şi a altor motive de neconstituţionalitate decât cele ridicate în faţa instanţei de judecată şi consemnate în încheierea acesteia contravine dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 12 alin. (2) şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată. În ceea ce priveşte argumentarea apărătorilor autorului excepţiei, referitoare la invocarea direct în faţa Curţii a unui nou motiv de neconstituţionalitate, bazată pe dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, reprezentantul Ministerului Public arată că aceste dispoziţii trebuie coroborate cu cele ale art. 25 alin. (2) din aceeaşi lege.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 8 octombrie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 4.817/2001, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, excepţie ridicată de Dan Anghel într-o cauză civilă având ca obiect o acţiune în evacuare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 41 alin. (1) privind protecţia proprietăţii private şi ale art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţia României, susţineri care sunt consemnate şi în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Instanţa de judecată apreciază că dispoziţiile criticate nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 41 alin. (1) şi ale art. 135 alin. (1) şi (6), deoarece „legiuitorul a înţeles să excepteze de la protecţia instituită prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.40/1999 o categorie de chiriaşi, şi anume pe cei care sunt totodată şi proprietari ai unei locuinţe corespunzătoare sau care au înstrăinat o locuinţă corespunzătoare după 1 ianuarie 1990”. Totodată instanţa consideră că prin această exceptare nu se încalcă dreptul de proprietate al chiriaşului, ci doar se limitează dreptul la prelungirea contractului de închiriere pentru o anumită categorie de chiriaşi.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile constituţionale invocate se referă la garantarea dreptului de proprietate şi nu la garantarea drepturilor locative ale chiriaşilor. Totodată consideră că doar legiuitorul este cel care, în cazuri justificate, poate să aprecieze exceptarea unor categorii de chiriaşi de la măsurile de protecţie instituite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.40/1999.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 13 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.148 din 8 aprilie 1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241 din 16 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.265 din 23 mai 2001.
Ca urmare a acestor modificări, dispoziţiile criticate de autor ca fiind neconstituţionale au următorul conţinut:
- Art. 13 lit. b): „Prelungirea contractelor de închiriere nu se aplică: [...]
b) în cazul contractelor de închiriere pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe proprietate particulară, prevăzute la art. 1-7, ai căror titulari de contract sau membri de familie menţionaţi în contract sunt proprietari ai unei locuinţe corespunzătoare ori au înstrăinat o locuinţă corespunzătoare, după data de 1 ianuarie 1990, în aceeaşi localitate. Fac excepţie contractele de închiriere ai căror titulari sau membri de familie menţionaţi în contract au redobândit, ca foşti proprietari sau moştenitori ai acestora, locuinţe care sunt efectiv ocupate de chiriaşi persoane fizice, de una dintre persoanele juridice prevăzute la art. 1 sau de o instituţie publică;” În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia apreciază că prin dispoziţiile criticate sunt încălcate următoarele prevederi constituţionale:
- Art. 41 alin. (1): „Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.”;
- Art. 135 alin. (1) şi (6): „(1) Statul ocroteşte proprietatea. [...] (6) Proprietatea privată este, în condiţiile legii, inviolabilă.”
Cu privire la excepţia ridicată Curtea reţine următoarele:
I. În ceea ce priveşte invocarea, direct în faţa Curţii, cu ocazia dezbaterilor în şedinţă publică, a motivului de neconstituţionalitate referitor la retroactivitatea dispoziţiilor legale criticate, Curtea constată că nu este legal sesizată, deoarece nici în cererea prin care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate în faţa instanţei şi nici în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale nu a fost invocată încălcarea acestor dispoziţii, iar potrivit art. 144 lit. c) din Legea fundamentală, Curtea se pronunţă numai „asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor”. Totodată, conform art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, „Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi [...]”.
În consecinţă, Curtea va examina excepţia controlând conformitatea dispoziţiilor art. 13 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.40/1999 cu prevederile art. 41 alin. (1) şi ale art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie.
II. În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 41 alin. (1) şi ale art. 135 alin. (1) şi (6), Curtea reţine următoarele:
Finalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.40/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 214/2001, este aceea de a reglementa raporturile dintre chiriaşi şi proprietari, de a oferi soluţii juridice situaţiilor litigioase ivite în procesul aplicării Legii nr. 112/1995, prin utilizarea unor mijloace juridice, asigurându-se totodată posibilitatea pentru proprietar de valorificare a atributelor dreptului său de proprietate şi, în acelaşi timp, protecţia chiriaşilor împotriva unor eventuale abuzuri.
Totodată Curtea observă că dispoziţiile criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autor, care se referă la protecţia proprietăţii private, deoarece neprelungirea contractelor de închiriere pentru o anumită categorie de chiriaşi nu afectează dreptul de proprietate al acestora.
De altfel, Curtea s-a mai pronunţat prin numeroase decizii cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.40/1999, statuând că acestea nu contravin prevederilor Legii fundamentale (de exemplu Decizia nr.88 din 4 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.389 din 21 august 2000; Decizia nr.266 din 19 decembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.176 din 6 aprilie 2001; Decizia nr.89 din 27 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.296 din 6 iunie 2001).
Considerentele acestor decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neexistând elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
Faţă de cele mai sus arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.40/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, excepţie ridicată de Dan Anghel în Dosarul nr. 4.817/2001 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 iulie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Maria Bratu

Joi, 24 septembrie 2026, 03:03

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.