DECIZIE nr.183 din 20 iunie 2002
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 131 alin. 3 şi 4 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 750/15 oct. 2002

Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ioan Vida - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 131 alin. 3 şi 4 din Codul penal, excepţie ridicată de Maria Răceanu şi Ionela-Claudia Răceanu în Dosarul nr. 6.135/2001 al Judecătoriei Târgovişte.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că prin textul de lege criticat nu se instituie privilegii sau discriminări, care să contravină principiului egalităţii în drepturi prevăzut de art. 16 din Constituţie. Se mai arată că legiuitorul este singurul competent să reglementeze modul de tragere la răspundere a făptuitorilor care au săvârşit infracţiuni, partea vătămată având un rol strict determinat în cadrul procedurii plângerii prealabile.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 26 februarie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 6.135/2001, Judecătoria Târgovişte a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 131 alin. 3 şi 4 din Codul penal, excepţie ridicată de Maria Răceanu şi Ionela-Claudia Răceanu în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor, întrucât creează un avantaj pentru partea vătămată şi posibilitatea înfăptuirii unui abuz de drept din partea acesteia. Se consideră că dispoziţiile legale criticate dau posibilitatea persoanei vătămate să îşi extindă plângerea şi împotriva altor persoane, chiar dacă iniţial formulase plângerea numai cu privire la una sau unele persoane, în condiţiile în care cunoştea făptuitorul. Se arată, de asemenea, că aceleaşi dispoziţii contravin şi prevederilor art. 284 din Codul de procedură penală, care obligă partea vătămată să introducă plângerea prealabilă în termen de două luni de la data când a luat cunoştinţă de persoana făptuitorului. În cazul în care nu a înaintat plângerea autorităţii competente, aceasta echivalează cu lipsa acestei plângeri, cauză care înlătură răspunderea penală.
Judecătoria Târgovişte arată că textul art. 131 alin. 4 din Codul penal se interpretează în raport cu dispoziţiile art. 279 alin. 2 lit. a) teza finală din Codul de procedură penală, care prevăd că atunci când făptuitorul este necunoscut, persoana vătămată se poate adresa organului de cercetare penală pentru identificarea lui. Prin urmare, se apreciază că, dacă în plângerea sa persoana vătămată a precizat că au existat mai mulţi făptuitori, însă unii îi erau necunoscuţi, îi revine organului de cercetare penală sarcina să îi identifice pe aceşti făptuitori, astfel că nu se poate susţine că persoana vătămată şi-a extins ulterior plângerea în faţa instanţei judecătoreşti. În schimb, dacă persoana vătămată a precizat în plângere că au existat unul sau mai mulţi făptuitori, iar în faţa instanţei a indicat şi alte persoane, după expirarea termenului de două luni, instanţa apreciază că dispoziţiile art. 131 alin. 4 din Codul penal sunt neconstituţionale.
În aplicarea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a instanţei a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a ransmite punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în cauză.
Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că dispoziţiile art. 131 alin. 3 şi 4 din Codul penal sunt constituţionale, considerând excepţia ca fiind neîntemeiată.
Guvernul arată că dispoziţiile art. 131 alin. 3 din Codul penal consacră principiul indivizibilităţii active a răspunderii penale, potrivit căruia, în cazul unei pluralităţi de persoane vătămate, nu se poate vorbi de lipsa plângerii prealabile decât dacă nici una dintre acestea nu a introdus plângere în termenul legal. Dacă însă una dintre ele s-a plâns, este suficient pentru tragerea la răspundere penală a infractorului. Acesta nu are nici o legătură cu principiul egalităţii în drepturi, aşa cum pretind autoarele excepţiei, nefiind vorba despre privilegii sau discriminări.
Articolul 131 alin. 4 din Codul penal consacră principiul indivizibilităţii pasive a răspunderii penale, care funcţionează în cazul în speţă. Dacă persoana vătămată se plânge împotriva unuia dintre participanţi, este firesc să fie traşi la răspundere toţi participanţii, plângerea prealabilă fiind considerată ca fiind făcută împotriva tuturor. Dacă în cursul judecăţii apar date sau indicii că la săvârşirea faptei au participat şi alte persoane, procesul penal poate fi extins cu privire la aceste persoane, deoarece, prin lege, se consideră că plângerea prealabilă a fost făcută faţă de toţi participanţii. Dispoziţiile art. 131 alin. 4 din Codul penal nu numai că nu contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, dar chiar constituie o reflectare a acestor dispoziţii, deoarece asigură tragerea la răspundere penală a tuturor făptuitorilor. Dacă persoana vătămată doreşte ca unii dintre făptuitori să fie iertaţi, ea se poate împăca cu aceştia.
Pentru aceste motive se consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 131 alin. 3 şi 4 din Codul penal este neîntemeiată.
Preşedintele Senatului nu a transmis punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 131 alin. 3 şi 4 din Codul penal, care au următorul cuprins: „Fapta care a adus vătămare mai multor persoane atrage răspunderea penală, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se menţine numai de către una dintre ele.
Fapta atrage răspunderea penală a tuturor participanţilor la săvârşirea ei, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se menţine cu privire numai la unul dintre ei.”
Textul constituţional invocat de autorul excepţiei ca fiind încălcat este art. 16 alin. (1) care are următoarea redactare: „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”
Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 131 alin. 3 şi 4 din Codul penal, Curtea constată că susţinerea conform căreia aceste dispoziţii creează o situaţie privilegiată persoanei vătămate, prin regula instituită de alin. 4, deoarece, în cazul pluralităţii de infractori, este suficient ca persoana vătămată să formuleze plângere împotriva unuia dintre aceştia pentru ca toţi ceilalţi să fie traşi la răspundere penală, este neîntemeiată.
Prin dispoziţiile art. 131 alin. 3 şi 4 din Codul penal au fost instituite principiile indivizibilităţii active a răspunderii penale, în cazul pluralităţii de victime, şi indivizibilităţii pasive a răspunderii penale, în cazul pluralităţii de infractori, pentru a asigura tragerea la răspundere a tuturor infractorilor în cadrul procedurii plângerii prealabile.
În cazul pluralităţii de făptuitori, ca în speţă, legea prevede că, dacă plângerea s-a realizat sau se menţine numai cu privire la unul dintre ei, toţi făptuitorii vor fi traşi la răspundere penală, ca participanţi la infracţiune, chiar dacă persoana vătămată nu ar dori acest lucru.
Infracţiunea fiind unică şi fiind rezultatul contribuţiei tuturor făptuitorilor, indiferent de forma de participaţie: coautorat, instigare, complicitate, ea constituite temeiul răspunderii penale pentru toţi. Pluralitatea de infractori presupune contribuţii efective ce ţin de latura obiectivă a infracţiunii şi voinţa comună de a coopera la săvârşirea unei infracţiuni.
De aceea legea prevede că pentru tragerea la răspundere penală a tuturor făptuitorilor este suficient ca persoana vătămată să facă plângere numai cu privire la unul dintre aceştia, indiferent dacă îi cunoştea sau nu pe ceilalţi ori nu a dorit să depună plângere împotriva lor. Datorită indivizibilităţii răspunderii penale, care decurge din unitatea infracţiunii, plângerea prealabilă atrage răspunderea tuturor, indiferent de voinţa persoanei vătămate, astfel încât, fiind formulată cu privire la unul sau la unii dintre făptuitori, ea atrage, prin voinţa legii, răspunderea penală a tuturor.
Dacă persoana vătămată nu doreşte să fie traşi la răspundere unii dintre participanţi, ea se poate împăca cu aceştia, fapt ce determină numai înlăturarea răspunderii lor penale, împăcarea având un caracter personal.
Dispoziţia art. 279 alin. 2 lit. a) partea finală din Codul de procedură penală, care prevede că, dacă făptuitorul este necunoscut, persoana vătămată se poate adresa organului de cercetare penală pentru identificarea lui, nu înseamnă, în caz de pluralitate de infractori, că este necesar să fie identificaţi toţi făptuitorii în momentul introducerii plângerii prealabile, fiind suficientă stabilirea identităţii numai a unuia dintre aceştia. Dacă în cursul judecăţii sunt identificaţi şi ceilalţi participanţi, este firesc să fie traşi la răspundere şi ei, în temeiul aceleiaşi plângeri.
Prin urmare, Curtea reţine că dispoziţiile art. 131 alin. 3 şi 4 din Codul penal nu instituie privilegii sau discriminări, ele se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţii similare, astfel încât nu poate fi pusă în discuţie încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Curtea Constituţională mai constată că nu pot fi primite susţinerile autoarelor excepţiei privind contrarietatea dintre dispoziţiile legale criticate şi prevederile Codului de procedură penală, întrucât în atribuţiile sale intră doar examinarea dispoziţiilor legale în raport cu prevederile şi principiile constituţionale. În acest sens este jurisprudenţa constantă a Curţii, concretizată, de exemplu, prin Decizia nr.67 din 27 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.307 din 30 iunie 1999, sau Decizia nr.151 din 12 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.3 din 7 ianuarie 2000. Aşa fiind, aceste susţineri urmează să fie respinse.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 131 alin. 3 şi 4 din Codul penal, excepţie ridicată de Maria Răceanu şi Ionela-Claudia Răceanu în Dosarul nr. 6.135/2001 al Judecătoriei Târgovişte.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 iunie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu

Vineri, 25 septembrie 2026, 05:02

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.