DECIZIE nr.223 din 11 iulie 2002
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă
Textul actului publicat în M.Of. nr. 750/15 oct. 2002

Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Gabriela Ghiţă - procuror
Laurenţiu Cristescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 din Decretul nr.92/1976 privind carnetul de muncă, excepţie ridicată, din oficiu, de Judecătoria Slobozia în Dosarul nr. 1.396/2002 având ca obiect reconstituirea vechimii în muncă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public arată că dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Decretul nr.92/1976 creează discriminări între persoanele aflate în activitate, care pot să îşi reconstituie vechimea în muncă, şi cele pensionate care nu mai au această posibilitate. Sunt încălcate astfel dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie şi, prin urmare, solicită admiterea excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 23 aprilie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 1.396/2002, Judecătoria Slobozia, judeţul Ialomiţa, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 din Decretul nr.92/1976 privind carnetul de muncă, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţa judecătorească.
Judecătoria Slobozia, autorul excepţiei de neconstituţionalitate, arată în încheiere că dispoziţiile art. 14 din Decretul nr.92/1976 sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 16 alin. (1), ale art. 43 alin. (2) şi ale art. 21 alin. (1) din Constituţie. În motivarea excepţiei instanţa arată că, în cadrul atribuţiilor de conducere şi coordonare a administraţiei publice, sarcina „de a asigura păstrarea şi arhivarea în bune condiţii a actelor ce prezintă interes” revine statului, iar nu celui care urmăreşte reconstituirea vechimii în muncă, or, „dreptul acestuia la stabilirea vechimii în muncă şi a dreptului la pensie este limitat prin obligaţia ce-i revine de a face dovada cu acte că arhiva a fost distrusă, în condiţiile în care instituţiile publice nu-i pot elibera astfel de acte, iar arhiva, se pare că, a dispărut în alte condiţii decât distrugerea”. Mai arată că prevederea potrivit căreia numai persoana aflată în raporturi de muncă poate cere reconstituirea vechimii în munc㠄contravine art. 21 din Constituţie prin aceea că îngrădeşte dreptul persoanei de a-şi stabili vechimea în muncă şi de a beneficia de pensie sau de alte drepturi”.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 181 din Legea nr. 35/1997, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul apreciază că excepţia ridicată nu este întemeiată, întrucât prevederile art. 14 din Decretul nr.92/1976 „nu contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, ce instituie egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări, precum şi dispoziţiilor art. 43 alin. (2) din Constituţie, ce prevăd dreptul cetăţenilor la pensie şi alte forme de asistenţă socială”. De asemenea, aceste texte de lege nu contravin nici dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, referitor la accesul liber la justiţie, deoarece nu conţin reglementări de natură să îngrădească exerciţiul acestui drept constituţional.
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi (2) din Decretul nr.92/1976 privind carnetul de muncă contravin prevederilor art. 16 alin. (1), ale art. 43 alin. (2) şi ale art. 21 alin. (1) din Constituţie, deoarece:
a) art. 14 alin. (1) interpretat în sens limitativ, condiţionând reconstituirea vechimii în muncă de dovedirea cu acte a distrugerii arhivelor, „contravine dreptului la pensie consfinţit de art. 43 alin. (2) din Constituţie”, iar lit. b) alin. (2) al aceluiaşi articol instituie „o discriminare între cetăţeni, în sensul că cei care sunt încadraţi în muncă pot solicita reconstituirea vechimii în muncă, iar cei care nu sunt încadraţi în muncă, nu pot face acest lucru, deşi şi ei au avut o activitate pe baza căreia trebuie să beneficieze de pensie sau alte drepturi”.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul judecătoruluiraportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 14 din Decretul nr.92/1976 privind carnetul de muncă, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 37 din 26 aprilie 1976, dispoziţii care au următorul conţinut: „(1) În cazul în care se dovedeşte cu acte că arhivele au fost distruse, se va putea reconstitui, în condiţiile prezentului decret, activitatea care s-a depus pe baza unui contract de muncă, funcţia, meseria sau specialitatea.
(2) Pot cere reconstituirea situaţiilor prevăzute la alin. (1) numai persoanele care depun activitatea pe baza unui contract de muncă, cadrele permanente ale Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne şi membrii cooperativelor meşteşugăreşti.”
În opinia instanţei judecătoreşti, autorul excepţiei, dispoziţiile legale criticate sunt contrare următoarelor prevederi constituţionale:
- Art. 16 alin. (1): „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”;
- Art. 21 alin. (1): „Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.”;
- Art. 43 alin. (2): „Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asistenţă socială prevăzute de lege.”
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:
Alin. (1) al art. 14 din Decretul nr.92/1976 condiţionează folosirea procedurii speciale pentru reconstituirea vechimii în muncă, respectiv activitatea care s-a depus pe baza unui contract de muncă, funcţia, meseria sau specialitatea, de dovedirea „cu acte” a faptului că arhivele în care se păstrau documentele din care rezultă aceste situaţii „au fost distruse”. Această condiţionare limitează în mod nejustificat posibilitatea cetăţenilor de a cere reconstituirea vechimii în muncă. Imposibilitatea obţinerii unor acte doveditoare a activităţii depuse pe baza unui contract de muncă nu este determinată, în cele mai frecvente cazuri, de distrugerea completă a unor arhive. Arhivele respective s-ar putea să fi dispărut, fără să fie distruse, s-ar putea să fi dispărut ori să fi fost distruse doar o parte din documente sau, datorită altor situaţii similare, să nu se mai găsească actele doveditoare a activităţii depuse de anumite persoane. Chiar şi în cazul distrugerii unor arhive, rareori există posibilitatea dovedirii cu acte a acestui fapt. Prin urmare, categoriile de cetăţeni care nu pot obţine acte oficiale pentru dovedirea activităţii depuse pe baza unui contract de muncă şi nici nu pot dovedi cu acte că arhivele au fost distruse nu îşi pot exercita drepturile în condiţii egale cu celelalte categorii de cetăţeni, textul de lege examinat instituind o discriminare contrară prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.
În ceea ce priveşte dispoziţiile alin. (2) al art. 14 din Decretul nr.92/1976, acestea instituie, de asemenea, o discriminare între cetăţeni, contrară principiului egalităţii în faţa legii, statuat la art. 16 alin. (1) din Constituţie, permiţând să ceară reconstituirea vechimii în muncă, printr-o procedură specială, doar „persoanele care depun activitate pe baza unui contract de muncă, cadrele permanente ale Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne şi membrii cooperativelor meşteşugăreşti”, excluzând de la acest drept persoanele care, indiferent din ce motive, au încetat raporturile de muncă sau de serviciu.
Cele două categorii de cetăţeni se află strict formal în situaţii diferite, unii în activitate şi alţii nu, dar aceasta nu justifică tratamentul juridic diferenţiat, întrucât, în ceea ce priveşte substanţa dreptului pretins, situaţia lor este identică: fiecare a desfăşurat activitate în baza unor raporturi de muncă ori de serviciu într-o perioadă pe care nu o pot dovedi, fără culpa lor, prin acte originale.
Cetăţenii care nu mai sunt în activitate, precum şi cei care nu pot dovedi cu acte faptul că arhivele au fost distruse nu pot obţine confirmarea perioadei în care au depus activitate pe bază de contract de muncă, confirmare care le-ar fi necesară pentru a putea beneficia de pensie sau de alte drepturi de asigurări sociale. Curtea constată, aşadar, că dispoziţiile art. 14 din Decretul nr.92/1976 sunt contrare şi prevederilor art. 43 alin. (2) din Constituţie.
Curtea reţine, de asemenea, şi încălcarea prevederilor art. 21 din Constituţie prin îngrădirea liberului acces la justiţie, deoarece condiţionarea strictă de textul de lege examinat a posibilităţii cetăţenilor de a cere reconstituirea activităţii depuse pe bază de contract de muncă îngrădeşte exerciţiul dreptului unor categorii de cetăţeni de a solicita şi de a obţine realizarea unor interese legitime prin intermediul justiţiei.
Curtea Constituţională, având a se pronunţa într-o situaţie analoagă cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 2 alin. 1 din Decretul-lege nr.68/1990 pentru înlăturarea unor inechităţi în salarizarea personalului, prin care se acorda beneficiul încadrării în grupele I şi II de muncă pentru perioadele anterioare doar celor aflaţi în activitate la data intrării în vigoare a decretului-lege, prin Decizia nr.87 din 1 iunie 1999 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.352 din 26 iulie 1999) a statuat c㠄apare discriminatorie recunoaşterea beneficiului drepturilor respective doar în favoarea persoanelor care sunt încă în activitate la locuri de muncă sau în activităţi caracterizate prin condiţii deosebite, nu şi în favoarea celor care anterior au lucrat în aceleaşi condiţii, dar înainte de intrarea în vigoare a Decretului-lege nr.68/1990, au încetat raporturile de muncă”. În consecinţă, Curtea a admis excepţia şi a constatat neconstituţionalitatea textului de lege examinat.
Deşi Decretul nr.92/1976, la fel ca şi Decretul-lege nr.68/1990, a fost adoptat anterior Constituţiei din 1991, Curtea nu poate reţine abrogarea sa implicită, în sensul prevederilor art. 150 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii”. Curtea reţine şi în cazul dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi (2) din Decretul nr.92/1976, ca şi în cazul dispoziţiilor art. 2 alin. 1 din Decretul-lege nr.68/1990, că acestea „nu sunt neconstituţionale pentru că au recunoscut beneficiul acestor drepturi, ci pentru faptul că îl recunosc doar în favoarea unor categorii de cetăţeni, nu şi în favoarea altora care, realmente, se află în aceeaşi situaţie” (Decizia Curţii Constituţionale nr. 87/1999).
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precun şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de Judecătoria Slobozia în Dosarul nr. 1.396/2002 şi constată că dispoziţiile art. 14 din Decretul nr.92/1976 privind carnetul de muncă sunt neconstituţionale în măsura în care anumite categorii de persoane sunt excluse de la posibilitatea reconstituirii vechimii în muncă, în condiţiile reglementate prin acest decret.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 iulie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Laurenţiu Cristescu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 12:47

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.