DECIZIE nr.235 din 10 septembrie 2002
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală
Textul actului publicat în M.Of. nr. 750/15 oct. 2002

Nicolae Popa - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ioan Vida - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dumitru Puzdrea în Dosarul nr. 13.392/2001 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, personal şi asistat de avocat, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală contravin prevederilor constituţionale ale art. 69. Se apreciază că se creează o confuzie între instituţia „imunităţii parlamentare” şi cea a calităţii persoanei care determină competenţa organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti. Astfel, se consideră că efectele imunităţii parlamentare: lipsa responsabilităţii penale, inviolabilitatea persoanei şi imunitatea de jurisdicţie, exercitate în limitele constituţionale, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, sunt pe deplin aplicabile tuturor persoanelor care au calitatea de deputat sau senator, indiferent de momentul săvârşirii infracţiunii, anterior obţinerii mandatului sau în timpul exercitării acestuia.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că susţinerile autorului excepţiei sunt neîntemeiate şi invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 96/2002 prin care Curtea s-a pronunţat în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală. Se arată că persoanele care au calitatea de deputat sau de senator sunt protejate în virtutea imunităţii parlamentare numai pentru faptele săvârşite în legătură directă cu conţinutul şi cu exercitarea mandatului de parlamentar.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 29 noiembrie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 13.392/2001, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dumitru Puzdrea în dosarul mai sus menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că aceste dispoziţii încalcă prevederile constituţionale ale art. 69 alin. (1). Arată că, deşi textul prevăzut de Constituţie se referă la trimiterea în judecată potrivit principiului oficialităţii, el trebuie interpretat în sensul că şi în cazul infracţiunilor care se judecă la plângerea prealabilă a persoanei vătămate este necesară încuviinţarea Camerei, iar competenţa de judecată aparţine Curţii Supreme de Justiţie, chiar dacă la momentul introducerii plângerii prealabile făptuitorul nu avea calitatea de deputat sau senator, aceasta fiind dobândită ulterior.
În opinia Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti dispoziţia art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală este neconstituţională în raport cu prevederile art. 69 alin. (1) teza a doua din Constituţie. Instanţa consideră că aceste prevederi constituţionale sunt incidente atât în cazul în care fapta penală este săvârşită în timpul exercitării mandatului de parlamentar, cât şi în cazul în care fapta este săvârşită anterior dobândirii acestei calităţi. De aceea, chiar dacă în speţă inculpatul a dobândit calitatea de deputat în cursul judecăţii şi deşi trimiterea în judecată s-a făcut la plângerea prealabilă, aşa cum prevede legea, este necesară efectuarea urmăririi penale de către un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a transmite punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în cauză.
Guvernul consideră excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiei art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală, în raport cu prevederile art. 69 alin. (1) din Constituţie, ca fiind neîntemeiată. În susţinerea acestui punct de vedere Guvernul arată că imunitatea parlamentară, aşa cum este reglementată în Constituţie, este o măsură de protecţie a deputaţilor şi senatorilor faţă de situaţia în care aceştia ar fi expuşi unor presiuni în urma exercitării unor proceduri judiciare împotriva lor. Scopul a fost acela de a asigura independenţa şi exercitarea liberă a mandatului.
Pe de altă parte, imunitatea parlamentară nu funcţionează şi nu trebuie să funcţioneze în situaţiile în care, anterior dobândirii calităţii de parlamentar, persoanele aveau calitatea de inculpaţi în proceduri în curs de desfăşurare în faţa instanţei de judecată. Dacă legiuitorul constituant ar fi dorit să extindă imunitatea parlamentară şi după momentul trimiterii în judecată, ar fi prevăzut aceasta în mod expres, textele referitoare la imunitatea parlamentară cuprinzând enumerări limitative şi, prin urmare, de strictă interpretare şi aplicare. Se mai arată că prin Decizia nr.96 din 21 martie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.308 din 9 mai 2002, Curtea Constituţională s-a pronunţat în acest sens, arătând că imunitatea parlamentară trebuie să opereze doar ca o măsură de protecţie a deputatului sau senatorului, iar nu ca un privilegiu al persoanelor ce deţin această funcţie electivă.
În ceea ce priveşte neconcordanţa dintre textul legal criticat şi dispoziţiile art. 174 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Guvernul arată că aceasta nu priveşte contenciosul constituţional.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală, care prevede că: „Dobândirea calităţii după săvârşirea infracţiunii nu determină schimbarea competenţei.”
În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia apreciază că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 69 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora: „Deputatul sau senatorul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat sau trimis în judecată, penală sau contravenţională, fără încuviinţarea Camerei din care face parte, după ascultarea sa. Competenţa de judecată aparţine Curţii Supreme de Justiţie.”
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate reglementează competenţa ratione personae, în cazul schimbării calităţii inculpatului, stabilind că dobândirea unei noi calităţi după săvârşirea infracţiunii nu determină schimbarea competenţei.
Autorul excepţiei susţine că dispoziţia legală criticată este contrară prevederilor art. 69 alin. (1) din Constituţie, care dispun că deputatul sau senatorul nu poate fi reţinut, arestat sau trimis în judecată penală sau contravenţională fără încuviinţarea Camerei din care face parte, iar competenţa de judecată aparţine Curţii Supreme de Justiţie.
Curtea Constituţională s-a pronunţat recent asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală, prin Decizia nr.96 din 21 martie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.308 din 9 mai 2002. Curtea a respins excepţia ca fiind neîntemeiată, reţinând cu acel prilej c㠄imunitatea parlamentară fiind o excepţie de la dreptul comun, trebuie să opereze doar ca o măsură de protecţie a deputatului sau senatorului, iar nu ca un privilegiu al persoanelor ce deţin o funcţie electivă. De aceea prevederile constituţionale ale art. 69 alin. (1) teza întâi nu pot fi interpretate extensiv, în sensul că ar fi necesară ridicarea imunităţii parlamentare şi pentru alte activităţi decât cele prevăzute în mod expres”. Ceea ce se protejează prin intermediul art. 69 din Constituţie nu este persoana fizică, întrucât aceasta ar contraveni principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, ci mandatul pe care această persoană îl deţine. În virtutea imunităţii instituite de Constituţie, deputatul sau senatorul este protejat pentru faptele care au legătură directă cu exercitarea şi conţinutul mandatului şi pentru aceste motive Curtea nu poate reţine argumentele autorului excepţiei, în sensul că procedura ridicării imunităţii parlamentare ar fi necesară şi pentru continuarea unei judecăţi începute anterior dobândirii mandatului. De altfel, însuşi autorul excepţiei arată c㠄instituirea imunităţii parlamentare prin normele constituţionale acoperă întreaga activitate a parlamentarului în exercitarea mandatului său, ca urmare a importanţei pe care o are funcţia parlamentară de reprezentare a poporului în forul legiuitor suprem”.
Curtea constată că, în cazul în care calitatea de parlamentar se dobândeşte după trimiterea în judecată a persoanei, instanţa învestită cu soluţionarea cauzei rămâne competentă să judece, întrucât, procedându-se altfel, s-ar crea un privilegiu nejustificat şi o perturbare a procesului de înfăptuire a justiţiei, ceea ce este străin scopului urmărit de prevederile art. 69 din Constituţie.
Faţă de cele mai sus arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dumitru Puzdrea în Dosarul nr. 13.392/2001 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 septembrie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 08:28

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.