DECIZIE nr.253 din 24 septembrie 2002
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 31/2000 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice
Textul actului publicat în M.Of. nr. 774/24 oct. 2002

Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 31/2000 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Alba Iulia în Dosarul nr. 4.604/2001.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public, apreciind că în cauză nu este vorba de o problemă de constituţionalitate, ci de una de aplicare şi interpretare a legii în timp, a cărei rezolvare revine instanţei de judecată, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 29 ianuarie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 4.604/2001, Judecătoria Alba Iulia, din oficiu, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 31/2000 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. Excepţia a fost ridicată într-o cauză civilă privind plângerea formulată de Morcan Roman împotriva unui proces-verbal de constatare a contravenţiei silvice emis de Direcţia silvică Alba.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), corelate şi interpretate, potrivit art. 20 din Constituţie, în raport cu art. 26 din Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice. În acest sens se arată că se creează o vădită discriminare a persoanelor ce săvârşesc contravenţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 31/2000, faţă de cele care săvârşesc contravenţiile prevăzute de art. 2-5 din aceeaşi lege. De asemenea, se consideră că se aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 21 care consacră accesul liber la justiţie, precum şi celor ale art. 24 privind dreptul la apărare, în măsura în care prin textul de lege criticat „se creează o diferenţă de tratament juridic prin împiedicarea unei categorii de persoane, respectiv cele care săvârşesc contravenţiile prevăzute la art. 1 din Legea nr. 31/2000, de a uza de aceleaşi instrumente juridice ca şi cele care săvârşesc contravenţiile prevăzute de art. 2-5 din aceeaşi lege”. Se apreciază c㠄diferenţa între aceste persoane trebuie făcută la pedeapsa aplicată şi nicidecum la mijloacele conferite de legiuitor pentru apărare”. În final se arată c㠄este de neconceput ca un proces-verbal încheiat cu nerespectarea condiţiilor de formă prevăzute de art. 17 din Legea nr. 32/1968 să poată fi declarat nul absolut, în urma controlului judecătoresc, în măsura în care se referă la contravenţii mai uşoare (art. 2-5 din Legea nr. 31/2000), dar să rămână valabil dacă prin el se consacră contravenţii mai grave (art. 1 din Legea nr. 31/2000)”.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că excepţia este neîntemeiată, deoarece, „reglementând diferite categorii de contravenţii silvice, este firesc ca legea să prevadă un regim juridic diferit”. De asemenea, se apreciază că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale ale art. 21 şi nici celor ale art. 24, deoarece nu prevede nici o interdicţie în acest sens. Se mai arată că Legea nr. 31/2000 este o lege cu caracter special, care are ca obiect de reglementare stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, materie derogatorie de la regimul general al contravenţiilor. În aceste condiţii legiuitorul este cel care stabileşte şi limitele derogării.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate şi nici celor ale art. 26 din Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 31/2000 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.144 din 6 aprilie 2000, dispoziţii care prevăd: „Contravenţiilor prevăzute la art. 2-5 le sunt aplicabile şi prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor.”
Instanţa de judecată susţine că acest text de lege încalcă următoarele prevederi constituţionale:
- Art. 16 alin. (1): „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”;
- Art. 21: „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.”;
- Art. 24: „(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.”
De asemenea, se apreciază că sunt înfrânte şi prevederile art. 26 din Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice, potrivit cărora „Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au, fără discriminare, dreptul la o ocrotire egală din partea legii. [...].”
Analizând excepţia, Curtea reţine că Legea nr. 32/1968, la care face trimitere art. 19 din Legea nr. 31/2000, a fost abrogată potrivit dispoziţiilor art. 51 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.410 din 25 iulie 2001), ordonanţă aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.268 din 22 aprilie 2002). De asemenea, Curtea constată că, potrivit art. 48 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001, „Ori de câte ori într-o lege specială sau alt act normativ anterior se face trimitere la Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, trimiterea se va socoti făcută la dispoziţiile corespunzătoare din prezenta ordonanţă”.
Examinând excepţia, Curtea constată că art. 19 din Legea nr. 31/2000 nu contravine prevederilor constituţionale invocate. Astfel, Curtea reţine că textul de lege criticat, reglementând categoriile de contravenţii silvice prevăzute la art. 2-5 din lege, altele decât contravenţiile prevăzute la art. 1, este firesc să stabilească un regim juridic diferit.
Aceasta nu înseamnă însă că prin articolul de lege criticat se instituie privilegii sau discriminări ori că se îngrădeşte dreptul părţilor de a fi asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu, în tot cursul procesului. Curtea nu poate reţine nici critica referitoare la încălcarea accesului liber la justiţie, deoarece, în temeiul art. 14 din Legea nr. 31/2000, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii contravenientul poate face plângere în termen de 15 zile de la data comunicării, plângere a cărei soluţionare aparţine judecătoriei competente.
Curtea reţine că, în realitate, instanţa de judecată ridică aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii, nu de constituţionalitatea acesteia.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6) şi al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 31/2000 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Alba Iulia în Dosarul nr. 4.604/2001.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 septembrie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Doina Suliman

Joi, 24 septembrie 2026, 10:04

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.