ORDIN nr.320 din 19 iulie 2002
al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind condiţiile detaliate de implementare a sistemului de identificare şi înregistrare a bovinelor, referitoare la înregistrarea exploataţiilor, crotalii auriculare, registrele de exploataţie şi paşapoartele bovinelor
Textul actului publicat în M.Of. nr. 774/24 oct. 2002

În temeiul prevederilor art. 31 alin. 1 din Legea sanitară veterinară nr. 60/1974, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
în baza Hotărârii Guvernului nr.362/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor,
văzând Referatul de aprobare nr. 157.415 din 9 iulie 2002, întocmit de Agenţia Naţională Sanitară Veterinară,
ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Norma sanitară veterinară privind condiţiile detaliate de implementare a sistemului de identificare şi înregistrare a bovinelor, referitoare la înregistrarea exploataţiilor, crotalii auriculare, registrele de exploataţie şi paşapoartele bovinelor, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Direcţiile sanitare veterinare judeţene şi a municipiului Bucureşti vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. - Agenţia Naţională Sanitară Veterinară va controla modul de ducere la îndeplinire a prezentului ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va intra în vigoare în termen de 15 zile de la data publicării lui.

p. Ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor,
Petre Daea,
secretar de stat

Bucureşti, 19 iulie 2002.
Nr. 320.


ANEXĂ

NORMĂ SANITARĂ VETERINARĂ
privind condiţiile detaliate de implementare a sistemului de identificare şi înregistrare a bovinelor, referitoare la înregistrarea exploataţiilor, crotalii auriculare, registrele de exploataţie şi paşapoartele bovinelor

CAPITOLUL I
Crotalii auriculare

Art. 1. - (1) Crotaliile auriculare trebuie să conţină următoarele:

  1. numele producătorului inscripţionat în partea de sus a crotaliei, unde este prevăzut sistemul de prindere a celor două părţi;
  2. dedesubt, codul de ţară, reprezentat de două litere majuscule cu înălţimea de 0,8 cm, care semnifică codul ISO al ţării, respectiv RO, conform anexei la prezenta normă sanitară veterinară;
  3. sub codul de ţară se inscripţionează acronimul autorităţii sanitare veterinare centrale a României, cu litere majuscule cu înălţimea de 0,8 cm, respectiv ANSV;
  4. în stânga acronimului se vor inscripţiona de către producător logoul acestuia şi data fabricaţiei crotaliei, iar în dreapta, cu cifre romane, numărul duplicatului crotaliei, dacă este cazul, prima crotalie va purta numărul I;
  5. codul de bare este dispus sub acronim pe un singur rând şi este constituit din maximum 12 poziţii de grosimi diferite, cu înălţimea de 0,8 cm, care corespunde cifrelor ce se înscriu dedesubt;
  6. sub codul de bare se înscriu pe un şir 8 cifre cu înălţimea de 0,5 cm, care reprezintă: primele două, codul judeţului, următoarea cifră este un check-digit folosit pentru control, iar restul de 5 cifre reprezintă primele cifre din numărul de ordine al animalului;
  7. ultimul rând de caractere este format din 4 cifre, cu înălţimea de 2 cm, care reprezintă ultimele 4 din cele 9 cifre ale numărului de ordine al animalului.

(2) Codul de identificare al bovinei va fi format din 14 caractere, două litere urmate de codul numeric format din 12 cifre, cu următoarea semnificaţie:

  1. primele două sunt litere şi reprezintă codul ţării, respectiv RO;
  2. următoarele două sunt cifre şi reprezintă codul judeţului, respectiv de la 01 la 42;
  3. următorul caracter este o cifră şi reprezintă checkdigit pentru control;
  4. următoarele 9 caractere sunt cifre şi reprezintă numărul de ordine al animalului.

(3) Autoritatea veterinară centrală a României trebuie să ţină seama în comerţul cu statele membre ale Uniunii Europene cu bovine de faptul că autoritatea veterinară centrală a Italiei poate utiliza un număr maxim de 3 caractere suplimentare faţă de cele 14 menţionate la alin. (2). Aceste caractere nu fac parte din codul numeric prevăzut la alin. (2).

(4) Deţinătorii de bovine sunt autorizaţi să procure în avans, prin intermediul medicului veterinar concesionar, de la autoritatea veterinară locală, dacă aceştia solicită conform prevederilor legale în vigoare, un număr de crotalii auriculare care să acopere necesarul acestora pentru o perioadă nu mai mare de un an. În cazul exploataţiilor care nu au mai mult de 5 bovine, autoritatea veterinară locală poate asigura în avans pentru acestea maximum 5 perechi de crotalii auriculare.

Art. 2. - Crotaliile auriculare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

  1. să fie confecţionate din material plastic flexibil;
  2. să fie rezistente la temperatură şi uşor de citit pe toată durata vieţii animalului;
  3. să nu fie reutilizabile;
  4. să fie confecţionate într-o formă specifică şi să rămână ataşate la animal fără să fie dăunătoare pentru acesta;
  5. să prezinte numai inscripţiile prevăzute la art. 1, care nu se pot îndepărta.

Art. 3. - Modelul pentru crotalia auriculară este următorul:

  1. fiecare crotalie auriculară va fi formată din două părţi, o parte mascul şi o parte femelă;
  2. fiecare parte a crotaliei va conţine numai informaţiile prevăzute la art. 1;
  3. lungimea crotaliei va fi de cel puţin 45 mm pentru fiecare parte;
  4. lăţimea crotaliei va fi de cel puţin 55 mm pentru fiecare parte;
  5. caracterele vor avea o înălţime minimă de 5 mm.

Art. 4. - Autoritatea veterinară centrală a României poate permite utilizarea unui alt material sau model pentru cea de-a doua crotalie auriculară şi poate decide să fie adăugate informaţii suplimentare.

CAPITOLUL II
Paşapoarte şi registre

Art. 5. - Paşaportul bovinei va fi tipărit, faţă/verso, pe coli format A4 şi va conţine următoarele informaţii:

  1. date legate de animal:
    1. codul de identificare naţional;
    2. sexul;
    3. rasa;
    4. data naşterii;
    5. codul de identificare naţional al mamei;
    6. data morţii sau tăierii;
    7. codul de bare reprezentând codul de identificare;
    8. rubrica destinată certificării veterinare;
    9. rubrica destinată semnalmentelor;
    10. date privind originea genetică:
      1. montă, însămânţare artificială sau transplant embrionar;
      2. codul de identificare naţional sau de import al mamei şi tatălui;
      3. rasa mamei şi a tatălui;
      4. calificarea genetică;
      5. primele speciale obţinute;
  2. date legate de exploataţie:
    1. numele, prenumele şi adresa deţinătorului;
    2. codul exploataţiei de naştere naţional sau din import;
  3. date legate de emitent:
    1. numărul şi seria paşaportului;
    2. emitentul;
    3. data emiterii;
    4. ştampila emitentului;
    5. ştampila medicului veterinar care completează;
  4. date legate de evidenţa mişcărilor:
    1. rubrici pentru consemnarea mişcărilor;
    2. data mişcării;
    3. noul deţinător şi adresa;
    4. rubrici pentru semnătura şi parafa medicului veterinar de la noua destinaţie.

Art. 6. - (1) Toate exploataţiile de bovine vor fi înregistrate de autoritatea veterinară centrală a României prin acordarea unui cod format din 12 caractere, astfel:

  1. primele două caractere reprezintă codul ISO al României, RO;
  2. următoarele 10 caractere sunt caractere alfanumerice şi reprezintă:
    1. primele 6 caractere reprezintă codul SIRUTA al localităţii;
    2. ultimele 4 caractere reprezintă numărul de ordine al exploataţiei din localitatea respectivă.

În cazul constituirii unei noi exploataţii, deţinătorul este obligat să solicite autorităţii veterinare locale, în termen de 14 zile de la constituire, înregistrarea exploataţiei, furnizând următoarele date:

  1. numele şi prenumele;
  2. adresa completă;
  3. numărul de telefon;
  4. numărul şi categoria de bovine.

(3) Deţinătorul de animale este obligat să anunţe autoritatea veterinară competentă locală, în termen de 7 zile, despre orice modificare survenită ulterior înregistrării exploataţiei.

(4) Autoritatea veterinară centrală a României va întocmi o listă a tuturor exploataţiilor care deţin bovine şi care va fi actualizată periodic. Exploataţiile trebuie să rămână pe lista menţionată timp de 3 ani consecutivi, din momentul în care nu mai există nici un animal în exploataţie.

Art. 7. - Registrul de exploataţie va fi tipărit pe coli autocopiative format A3 şi va conţine următoarele informaţii:

  1. organul emitent, seria şi numărul registrului, numărul de ordine şi data întocmirii;
  2. rubrica pentru viza primăriei, conţinând numărul, data, numele celui care vizează şi ştampila primăriei;
  3. rubrica pentru viza medicului veterinar zonal de stat, conţinând numărul, data vizării, ştampila şi parafa;
  4. rubrica pentru semnătura şi parafa medicului veterinar oficial care completează registrul, conţinând data întocmirii, ştampila şi parafa;
  5. rubrica pentru numele, prenumele şi semnătura deţinătorului, cu data;
  6. numărul de criteriu al înregistrărilor;
  7. numele şi prenumele deţinătorului, denumirea societăţii, instituţiei sau numărul exploataţiei;
  8. codul de identificare naţional al bovinei înregistrate;
  9. numele bovinei;
  10. sexul, rasa, data naşterii;
  11. data şi modul intrării în exploataţie;
  12. codul de identificare al mamei;
  13. codul exploataţiei de provenienţă;
  14. categoria;
  15. data şi modul ieşirii din exploataţie;
  16. numărul documentului de ieşire;
  17. destinaţia bovinei;
  18. rubrica pentru observaţii;
  19. rubrica pentru semnătura celui care completează;
  20. rubrica cu codurile raselor de taurine;
  21. explicaţii ale prescurtărilor.

Art. 8. - Autoritatea veterinară centrală a României poate adopta documente legislative sau prevederi administrative suplimentare prezentei norme sanitare veterinare pentru a asigura aplicarea şi respectarea prevederilor acesteia.

Art. 9. - Autoritatea veterinară centrală a României va lua măsurile administrative sau penale adecvate pentru a pedepsi orice încălcare a prevederilor prezentei norme sanitare veterinare.

Art. 10. - Autoritatea veterinară centrală a României poate modifica, adăuga sau abroga total sau parţial prevederile prezentei norme sanitare veterinare.

Art. 11. - Atunci când autoritatea veterinară centrală a României adoptă cele menţionate la articolele precedente, trebuie să facă o referire expresă la prezenta normă sanitară veterinară.


ANEXĂ
la norma sanitară veterinară

CODURILE ISO
care identifică ţara de origine din Comunitatea Europeană

Austria AT
Belgia BE
Danemarca DK
Finlanda FI
Franţa FR
Germania DE
Grecia EL
Irlanda IE
Italia IT
Luxemburg LU
Olanda NL
Portugalia PT
Spania ES
Suedia SE
Marea Britanie UK


Miercuri, 23 septembrie 2026, 04:18

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.