HOTĂRÂRE nr.1.115 din 10 octombrie 2002
privind accesul liber la informaţia privind mediul
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 781/28 oct. 2002 |
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - Prezenta hotărâre stabileşte condiţiile în care informaţiile privind mediul, deţinute de către autorităţile publice, se pun la dispoziţia publicului cu scopul de a asigura liberul acces şi diseminarea acestor informaţii.
Art. 2. - În înţelesul prezentei hotărâri, termenii şi noţiunile sunt definite după cum urmează:
1. informaţia privind mediul - orice informaţie scrisă, vizuală, audio, electronică sau sub orice formă materială privind:
2. autorităţii publice - Guvernul sau orice alt organ al administraţiei publice, orice instituţie publică de interes naţional şi local, precum şi orice regie autonomă care utilizează resurse financiare publice şi îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României şi care au responsabilităţi sau deţin informaţii privind mediul;
3. solicitant - orice persoană fizică sau juridică care solicită informaţii privind mediul.
CAPITOLUL II
Accesul la informaţia de mediu
Art. 3. - (1) Solicitarea şi furnizarea informaţiei privind mediul se fac cu respectarea prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.
(2) Primirea cererilor de informaţii privind mediul şi furnizarea răspunsurilor se realizează de către compartimentele specializate de informare şi relaţii publice organizate în cadrul autorităţilor publice.
(3) Autorităţile publice pun la dispoziţie informaţiile privind mediul pe care le deţin, din oficiu sau la cererea solicitantului, fără justificarea scopului în care au fost cerute.
(4) Toate autorităţile publice întocmesc registre publice cu tipurile de informaţii privind mediul pe care le deţin. Lista autorităţilor publice, tipul şi domeniul informaţiilor privind mediul, precum şi datele de identificare a compartimentelor specializate de informaţii şi relaţii publice cărora li se poate solicita informaţia se centralizează de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului şi se distribuie, la cerere şi periodic, prin mijloacele de informare în masă.
Art. 4. - (1) Autorităţile publice pot refuza accesul publicului la informaţia privind mediul, în cazul în care furnizarea acesteia afectează:
(2) Autorităţile publice nu pot refuza o cerere de informaţii care se referă la emisii, descărcări sau alte evacuări de poluanţi, invocând clauza de confidenţialitate prevăzută de alin. (1) lit. e).
(3) Informaţiile privind mediul, deţinute de autorităţile publice, pot fi furnizate parţial, când este posibilă separarea acestora de cele prevăzute la alin. (1).
(4) O solicitare de informaţii privind mediul poate fi respinsă motivat, dacă aceasta implică furnizarea unor materiale neterminate sau dacă cererea este evident nerezolvabilă în forma ori formatul solicitat, este neclară sau nu permite identificarea informaţiei solicitate.
Art. 5. - (1) Autoritatea publică are obligaţia de a răspunde în scris în termen de 10 zile de la înregistrarea cererii de furnizare a informaţiei privind mediul.
(2) În cazul în care volumul şi complexitatea informaţiei necesită o perioadă mai îndelungată de pregătire, răspunsul la o cerere de informaţii privind mediul poate fi dat în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia. În astfel de cazuri solicitantul este informat înaintea expirării perioadei de 10 zile despre prelungirea termenului de răspuns.
(3) Respingerea cererii de furnizare a informaţiilor privind mediul se motivează şi se comunică solicitantului în termen de 5 zile de la înregistrarea cererii.
Art. 6. - (1) Orice solicitant care consideră că cererea sa pentru furnizarea unor informaţii privind mediul a fost respinsă nejustificat, nerezolvată sau rezolvată cu un răspuns necorespunzător din partea unei autorităţi publice, se poate adresa cu reclamaţie administrativă conducătorului respectivei autorităţi publice, potrivit prevederilor art. 32-34 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.123/2002.
(2) Solicitantul care, ca urmare a aplicării prevederilor alin. (1), se consideră lezat în drepturile sale prevăzute de lege sau care nu a primit răspuns în termenul legal stabilit poate depune o plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului, conform prevederilor art. 36 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.123/2002.
Art. 7. - (1) Pentru a facilita accesul oricărei persoane la informaţia privind mediul, autorităţile publice asigură informarea publicului despre: tipul şi domeniul informaţiei de mediu deţinute, termenii de bază şi condiţiile în care o asemenea informaţie este disponibilă şi accesibilă şi cum poate fi obţinută.
(2) Pentru ca informaţia privind mediul să fie efectiv accesibilă publicului, autorităţile publice aplică unele măsuri practice, cum ar fi:
(3) Autorităţile publice asigură accesul publicului la informaţiile privind mediul, conţinute în listele, registrele sau dosarele prevăzute la alin. (2) lit. b), şi examinarea acestora pe loc în mod gratuit.
(4) Autorităţile publice sunt obligate să asigure în mod gratuit mediatizarea imediată şi fără întârziere a informaţiei privind mediul, în cazul unor ameninţări iminente asupra sănătăţii populaţiei şi mediului, datorate unor activităţi umane sau unor cauze naturale, astfel încât să permită luarea unor măsuri de prevenire şi/sau ameliorare a daunelor provocate.
Art. 8. - Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului asigură punerea la dispoziţia publicului a informaţiei privind mediul, conform prevederilor art. 7, şi prin intermediul unor baze electronice de date care sunt uşor accesibile prin reţele de telecomunicaţii publice. Informaţia accesibilă în această formă include:
Art. 9. - (1) Cererile pentru furnizarea informaţiilor privind mediul şi modalitatea/termenul de rezolvare a acestora se înscriu într-un registru de evidenţă la nivelul fiecărei autorităţi publice.
(2) Autorităţile publice raportează lunar evidenţa cererilor prevăzute la alin. (1), până la data de 10 a lunii ulterioare celei pentru care se face raportarea, la autoritatea publică centrală în a cărei subordine, coordonare sau autoritate se află, precum şi la autoritatea publică teritorială pentru protecţia mediului în a cărei rază fiinţează.
(3) Autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului centralizează rapoartele prevăzute la alin. (2) şi transmit autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului situaţia centralizată a rapoartelor, până la data de 20 a lunii ulterioare celei pentru care se face raportarea.
(4) Autorităţile publice centrale controlează şi răspund de furnizarea informaţiilor privind mediul, deţinute de unităţile aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea acestora, la termenele şi în condiţiile prevăzute de prezenta hotărâre.
(5) Informaţia privind mediul aflată în posesia autorităţilor publice este furnizată de către autoritatea publică centrală respectivă sau, după caz, de către unităţile sale menţionate la alin. (4).
Art. 10. - Autorităţile publice pentru protecţia mediului furnizează publicului informaţii generale privind starea mediului, prin anunţuri, publicaţii periodice şi rapoarte descriptive. Frecvenţa anunţurilor de maximă importanţă pentru populaţie este zilnică, iar a rapoartelor, anuală.
CAPITOLUL III
Dispoziţii finale
Art. 11. - (1) În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri toate autorităţile publice care deţin şi gestionează informaţii privind mediul întocmesc şi transmit, prin compartimentele proprii de informare şi relaţii publice, lista informaţiilor de mediu deţinute şi datele proprii de identificare prevăzute la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 544/2001. Listele care conţin date privind tipurile, domeniile, modalităţile de acces al publicului şi furnizare a informaţiei privind mediul se transmit autorităţii publice centrale în a cărei subordine, coordonare sau autoritate se află, precum şi autorităţii publice teritoriale pentru protecţia mediului în a cărei rază fiinţează.
(2) În termen de 30 de zile de la primirea listelor autorităţile publice centrale care au în subordine, în coordonare sau sub autoritate alte autorităţi publice, precum şi autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului sunt obligate să centralizeze listele primite şi să transmită autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului listele centralizate.
(3) În termen de 30 de zile de la primirea listelor centralizate prevăzute la alin. (2) autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, prin Direcţia relaţii publice, aduce la cunoştinţă publicului lista autorităţilor publice cu tipurile şi domeniile de informaţii privind mediul, deţinute de acestea.
Art. 12. - În cazul în care solicitarea de informaţii implică realizarea de copii de pe documentele deţinute de autoritatea sau instituţia publică, costul serviciilor de copiere este suportat de solicitant.
Art. 13. - În termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului metodologia de colectare şi punere la dispoziţia publicului a informaţiei privind mediul pentru autorităţile publice aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea sa.
Art. 14. - Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul apelor şi protecţiei mediului,
Petru Lificiu
Ministrul informaţiilor publice,
Vasile Dîncu
Ministrul industriei şi resurselor,
Dan Ioan Popescu
Ministrul integrării europene,
Hildegard Carola Puwak
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
Bucureşti, 10 octombrie 2002.
Nr. 1.115.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.