HOTĂRÂRE nr.1.185 din 24 octombrie 2002
pentru suplimentarea ajutorului umanitar acordat judeţului Ialomiţa ca urmare a fenomenelor meteorologice nefavorabile din perioada iulie-august 2002
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 797/1 noi. 2002 |
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. - Se aprobă majorarea cu 4.800 m2 plăci din azbociment a ajutorului umanitar acordat judeţului Ialomiţa în baza Hotărârii Guvernului nr.851/2002 privind acordarea unor ajutoare umanitare, constând în alimente şi materiale de construcţii şi reparat case pentru populaţia sinistrată din unele judeţe, ca urmare a fenomenelor meteorologice nefavorabile din perioada iulie-august 2002.
Art. 2. - (1) Se aprobă acumularea cantităţii de 4.800 m2 plăci din azbociment.
(2) Finanţarea se asigură de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat din sumele realizate potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 3. - Achiziţionarea cantităţii de produs prevăzute la art. 2 alin. (1) se va face în condiţiile prevederilor art. 12 lit. h) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.60/2001 privind achiziţiile publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 212/2002.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul administraţiei publice,
Octav Cozmâncă
Preşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat,
Adrian Gurău
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
Bucureşti, 24 octombrie 2002.
Nr. 1.185.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.