DECIZIE nr.262 din 15 octombrie 2002
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244 din Codul de procedură civilă şi a "ordinului Parchetului dat organelor de cercetare ale poliţiei de a cere încuviinţarea începerii urmăririi penale parchetului de care aparţine"
Textul actului publicat în M.Of. nr. 807/6 noi. 2002

Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Gabriela Ghiţă - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244 din Codul de procedură civilă şi a „ordinului Parchetului dat organelor de cercetare ale poliţiei de a cere încuviinţarea începerii urmăririi penale parchetului de care aparţine”, excepţie ridicată de Verona Tiriba în Dosarul nr. 9/2002 al Curţii de Apel Braşov Secţia civilă.
La apelul nominal răspunde autorul excepţiei şi avocat Marilena Minjina, pentru partea Virgil Iacob, lipsă fiind Societatea Comercial㠄Rial” - S.R.L. din Braşov, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepţiei solicită admiterea acesteia, susţinând că dispoziţiile art. 244 din Codul de procedură civilă, precum şi „ordinul Parchetului dat organelor de cercetare ale poliţiei de a cere încuviinţarea începerii urmăririi penale parchetului de care aparţine” contravin prevederilor constituţionale invocate în motivarea excepţiei.
Virgil Iacob, prin reprezentant, solicită respingerea excepţiei, apreciind că prevederile art. 244 din Codul de procedură civilă nu contravin dispoziţiilor constituţionale.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca fiind inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la „ordinul Parchetului dat organelor de cercetare ale poliţiei de a cere încuviinţarea începerii urmăririi penale parchetului de care aparţine”, arătând că, potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională decide numai asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, de care depinde soluţionarea cauzei. În ceea ce priveşte prevederile art. 244 din Codul de procedură civilă, solicită respingerea, ca nefondată, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât acestea nu contravin dispoziţiilor constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 12 februarie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 9/2002, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244 din Codul de procedură civilă şi a „ordinului Parchetului dat organelor de cercetare ale poliţiei de a cere încuviinţarea începerii urmăririi penale parchetului de care aparţine”, excepţie ridicată de Verona Tiriba.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile art. 244 din Codul de procedură civilă încalcă prevederile art. 4, 11, art. 24 alin. (1), art. 41 şi 54 din Constituţie „prin aceea că stabilesc facultatea şi nu obligaţia instanţei de a suspenda judecata în cazul în care soluţionarea procesului depinde de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul altei judecăţi, precum şi în cazul în care una dintre părţi se înscrie în fals împotriva unui act care face obiectul judecăţii, indiferent dacă s-a început sau nu urmărirea penală”. De asemenea, se consideră a fi neconstituţional şi ordinul parchetului, dat organelor de cercetare ale poliţiei, de a cere încuviinţarea începerii urmăririi penale parchetului de care aparţine. Se apreciază c㠄ambele prevederi sunt neconstituţionale şi conduc la ilegalităţi şi arbitrarii, care tind să modifice legea penală şi civilă, încălcându-se şi principiul ierarhiei actelor normative”.
Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă consideră neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate. Se arată în acest sens că art. 244 din Codul de procedură civilă nu încalcă drepturile constituţionale, ci dă posibilitatea instanţei să aprecieze dacă motivele invocate sunt de natură a impune suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea cauzei care face obiectul unei alte judecăţi şi a cărei dezlegare atârnă în tot sau în parte de existenţa sau inexistenţa unui drept ce face obiectul unei alte judecăţi.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile art. 244 din Codul de procedură civil㠄asigură părţilor exercitarea neîngrădită a drepturilor procesuale atât în ceea ce priveşte luarea măsurii suspendării procesului, cât şi controlul jurisdicţional al soluţiei pronunţate”.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, pe de o parte, dispoziţiile art. 244 din Codul de procedură civilă şi, pe de altă parte, „ordinul Parchetului dat organelor de cercetare ale poliţiei de a cere încuviinţarea începerii urmăririi penale parchetului de care aparţine”.
I. Dispoziţiile art. 244 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.59/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.217 din 27 aprilie 2001, au următorul conţinut: „Instanţa poate suspenda judecata:

1. când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi;

2. când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.

Suspendarea va dăinui până când hotărârea pronunţată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă.”
Autorul excepţiei susţine că aceste prevederi legale încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 4, privind unitatea poporului român şi egalitatea între cetăţeni, ale art. 11, referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 24 alin. (1), privind garantarea dreptului la apărare, ale art. 41 alin. (2) teza întâi, privind ocrotirea în mod egal, indiferent de proprietar, a proprietăţii private, şi ale art. 54, privind exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor constituţionale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Suspendarea judecăţii reprezintă un incident în cursul desfăşurării acesteia, constând în oprirea vremelnică a procedurii de judecată din cauza unor împrejurări voite de părţi sau independente de voinţa lor. Prevederile art. 244 pct. 2 din Codul de procedură civilă reglementează un caz de suspendare facultativă a judecăţii, şi anume când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea. Textul evocă ipoteza când acţiunea civilă este sau devine dependentă de soluţia ce s-ar da în acţiunea penală.
Temporizarea rezolvării acţiunii civile până la soluţionarea irevocabilă a celei penale este justificată şi consacrată ca atare şi de prevederile art. 19 alin. 2 din Codul de procedură penală, din moment ce, cum precizează art. 244 pct. 2 teza finală, constatarea infracţiunii „ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea”. În acelaşi sens, nu trebuie ignorate nici prevederile art. 22 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat, în faţa instanţei civile, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia. Asupra oportunităţii suspendării, în ipoteza prevăzută la art. 244 pct. 2 din Codul de procedură civilă, apreciază instanţa, norma în discuţie are un caracter permisiv.
Totodată, Curtea constată că invocarea, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, a dispoziţiilor constituţionale ale art. 4, 11, art. 24 alin. (1) şi ale art. 41 alin. (2) teza întâi nu este relevantă, neavând nici o concludenţă pentru soluţionarea cauzei.
În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 54 din Legea fundamentală, este de observat că, prin caracterul lor permisiv, dispoziţiile art. 244 din Codul de procedură civilă, departe de a nesocoti textul constituţional, în realitate, îi dau expresie, judecătorul având posibilitatea să cenzureze în fiecare caz utilitatea suspendării, evitând prelungirea artificială şi nejustificată a procesului şi asigurând astfel părţilor exercitarea drepturilor procesuale cu bună-credinţă, fără a aduce atingere drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi.
II. Referitor la cea de-a doua critică de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile art. 144 lit. c) din Constituţie prevăd în mod expres şi limitativ competenţa Curţii Constituţionale, în sensul că aceasta „hotărăşte asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor”. Art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, reluând această dispoziţie constituţională, precizează competenţa Curţii de a „decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei”. De asemenea, dispoziţiile alin. (6) al art. 23 din Legea nr. 47/1992 prevăd că, „Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa o respinge printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională”. Deoarece în cauză instanţa sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a „ordinului Parchetului dat organelor de cercetare ale poliţiei de a cere încuviinţarea începerii urmăririi penale parchetului de care aparţine” nu a aplicat dispoziţiile art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, revine Curţii Constituţionale să constate că, întrucât acesta nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate, excepţia având un astfel de obiect urmează să fie respinsă ca fiind inadmisibilă.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Verona Tiriba în Dosarul nr. 9/2002 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă.
2. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a „ordinului Parchetului dat organelor de cercetare ale poliţiei de a cere încuviinţarea începerii urmăririi penale parchetului de care aparţine”, excepţie invocată de acelaşi autor în aceeaşi cauză.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 octombrie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Florentina Geangu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 07:36

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.