DECIZIE nr.268 din 17 octombrie 2002
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (4) şi ale art. 23 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 27/1996, cu modificările ulterioare
Textul actului publicat în M.Of. nr. 815/11 noi. 2002

Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Gabriela Ghiţă - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (4) şi ale art. 23 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 27/1996, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Ioan Antonescu în Dosarul nr. 4/P/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 15 octombrie 2002 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 17 octombrie 2002.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 26 februarie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 4/P/2000, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (4) şi ale art. 23 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 27/1996, cu modificările ulterioare.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ioan Antonescu într-un litigiu care are ca obiect reînregistrarea Partidului Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele de lege criticate, care prevăd caracterul definitiv al hotărârii judecătoreşti pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, referitoare la înregistrarea unui partid politic, respectiv la modificarea statutului unui partid politic, încalcă dispoziţiile art. 128, 21, 24, 11 şi 20 din Constituţie, precum şi ale unor tratate internaţionale la care România este parte, fără a se preciza însă în ce constă această încălcare.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este nefondată, deoarece consacrarea prin textele legale criticate a caracterului definitiv al hotărârii Curţii de Apel Bucureşti nu îngrădeşte accesul liber la justiţie, de vreme ce art. 128 din Constituţie prevede c㠄Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”. Se mai arată că, de altfel, art. 19 şi 23 din Legea nr. 27/1996 prevăd că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti rămâne definitivă, în condiţiile în care există două grade de jurisdicţie pentru soluţionarea cererii partidului politic, întrucât împotriva hotărârii Tribunalului Bucureşti se poate face contestaţie în cinci zile de la comunicare.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile de lege criticate permit accesul la justiţie şi parcurgerea a două grade de jurisdicţie, fiind aşadar în deplină concordanţă cu prevederile art. 21, 24 şi ale art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie.
Guvernul apreciază că textele de lege criticate constituie expresia aplicării dispoziţiilor constituţionale ale art. 125 alin. (3) şi ale art. 128, potrivit cărora competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege şi, tot în condiţiile legii, părţile interesate pot exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti. Astfel, se arată că, deşi art. 19 şi 23 din Legea nr. 27/1996 prevăd că decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă, împotriva acesteia se poate promova recurs, potrivit dreptului comun, iar împotriva hotărârii tribunalului se poate formula contestaţie. În legătură cu încălcarea art. 21 din Constituţie, se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care aceasta a statuat cu privire la principiul liberului acces la justiţie. Cu referire la celelalte texte constituţionale a căror încălcare este invocată de autorul excepţiei, se apreciază că nu au legătură cu dispoziţiile de lege criticate.
Preşedintele Senatului nu a transmis punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 19 alin. (4) şi ale art. 23 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 27/1996, cu modificările ulterioare, al căror conţinut este următorul:
- Art. 19 alin. (4): „Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă.”;
- Art. 23 alin. (4): „Curtea de Apel Bucureşti se pronunţă în termen de 15 zile de la înregistrarea contestaţiei, iar hotărârea sa este definitivă şi se publică în Monitorul Oficial al României.”
Textele constituţionale considerate ca fiind încălcate sunt, în ordinea invocării lor, următoarele:
- Art. 128: „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.”;
- Art. 21: „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.”;
- Art. 24: „(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.”;
- Art. 11: „(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.”;
- Art. 20: „(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţă între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.”
De asemenea, autorul excepţiei invocă şi încălcarea „principalelor tratate, pacte şi convenţii internaţionale” ratificate de România, enunţând un număr de 33 de astfel de acte internaţionale, fără a arăta însă în ce constă încălcarea acestui cadru convenţional.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine că aceasta vizează dispoziţiile art. 19 alin. (4) şi ale art. 23 alin. (4) din Legea nr. 27/1996, referitoare la caracterul definitiv al hotărârilor pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în legătură cu cererea de înregistrare a unui partid politic, precum şi cele cu privire la încetarea activităţii partidului şi radierea lui din Registrul partidelor politice.
În opinia autorului excepţiei aceste dispoziţii de lege sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 128 referitoare la folosirea căilor de atac, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 care garantează dreptul la apărare, ale art. 11 ce statuează în legătură cu dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, fără însă, să formuleze o motivare din care să rezulte în ce constă această încălcare.
Din analiza susţinerilor formulate Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 27/1996, cuprins în cap. III „Înregistrarea partidelor politice”, Tribunalul Bucureşti se pronunţă asupra cererii de înregistrare a partidului politic printr-o decizie, împotriva căreia se poate face contestaţie la Curtea de Apel Bucureşti. Conform alin. (4) al textului criticat ca fiind neconstituţional, contestaţia este soluţionată printr-o decizie definitivă a Curţii de Apel Bucureşti. De asemenea, legea stabileşte, tot în competenţa Tribunalului Bucureşti, şi procedura de înregistrare a modificărilor statutului sau a programului partidului politic.
Astfel, art. 23 din lege prevede că Tribunalul Bucureşti se va pronunţa printr-o hotărâre asupra cererii Ministerului Public de încetare a activităţii partidului şi de radiere a acestuia din Registrul partidelor politice, în cazul în care partidul acţionează în baza unui statut a cărui modificare a fost respinsă de instanţa de judecată. Împotriva acestei hotărâri partea interesată poate face contestaţie la Curtea de Apel Bucureşti, care va pronunţa, în temeiul alin. (4) al aceluiaşi articol, o hotărâre definitivă. Rezultă că, sub aspectul criticat, şi anume faptul că decizia Curţii de Apel Bucureşti are caracter definitiv, dispoziţiile art. 19 şi 23 din Legea nr. 27/1996 nu numai că nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 128, referitoare la folosirea căilor de atac, în condiţiile legii, ci sunt în deplină concordanţă cu acestea, în sensul că reglementează contestaţia împotriva hotărârii Tribunalului Bucureşti ca o cale de atac. Or, potrivit dispoziţiilor constituţionale, reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti este atributul exclusiv al legiuitorului, ceea ce se întâmplă în cazul de faţă, întrucât reglementarea este cuprinsă în lege.
Curtea nu poate reţine nici încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, care presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte. Accesul liber la justiţie nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac, deoarece, aşa cum statuează art. 125 alin. (3) din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite în considerarea unor situaţii diferite. În acest sens este şi jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, din care menţionăm, de exemplu, Decizia nr.129 din 6 decembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.105 din 23 mai 1996, şi Decizia nr.156 din 15 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.339 din 26 iunie 2001.
În opinia autorului excepţiei, art. 19 alin. (4) şi art. 23 alin. (4) din Legea nr. 27/1996 contravin şi art. 24 din Constituţie, care garantează dreptul la apărare. Curtea constată că textele criticate nu conţin dispoziţii de natură să îngrădească drepturile procesuale ale părţilor ori dreptul de a fi asistate de un avocat în tot cursul procesului, astfel că, şi sub acest aspect, excepţia este neîntemeiată.
În sfârşit, Curtea observă că nici în legătură cu contrarietatea dintre textele de lege criticate şi „principalele tratate, pacte şi convenţii internaţionale” ratificate de România nu sunt formulate motive de neconstituţionalitate, astfel că prevederile constituţionale ale art. 11 privind „Dreptul internaţional şi dreptul intern” şi cele ale art 20 referitoare la „Tratatele internaţionale privind drepturile omului”, invocate de asemenea ca fiind încălcate, nu sunt incidente în cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (4) şi ale art. 23 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 27/1996, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Ioan Antonescu în Dosarul nr. 4/P/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 octombrie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 10:14

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.