HOTĂRÂRE nr.1.196 din 24 octombrie 2002
pentru aprobarea Normelor generale privind controlul oficial al alimentelor
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 819/13 noi. 2002 |
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. - (1) Se aprobă Normele generale privind controlul oficial al alimentelor, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Ministerul Sănătăţii şi Familiei, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor vor elabora programe care stabilesc natura şi frecvenţa controalelor ce se efectuează periodic.
Art. 2. - Autorităţile competente ale Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi ale Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, precum şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 3. - Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul sănătăţii şi familiei,
Daniela Bartoş
Ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor,
Ilie Sârbu
Preşedintele Autorităţii Naţionale
pentru Protecţia Consumatorilor,
Rovana Plumb,
secretar de stat
Bucureşti, 24 octombrie 2002.
Nr. 1.196.
ANEXĂ
NORME GENERALE
privind controlul oficial al alimentelor
Art. 1. - (1) Prezentele norme stabilesc principiile generale pentru efectuarea controlului oficial al alimentelor care sunt destinate comercializării pe piaţa internă sau exportului, precum şi alimentelor oferite cu titlu gratuit de către agenţi economici, asociaţii sau fundaţii.
(2) Controlul oficial al alimentelor, denumit în continuare control, reprezintă inspecţia efectuată de autorităţile competente asupra alimentelor, aditivilor alimentari, vitaminelor, sărurilor minerale, oligoelementelor, altor aditivi alimentari destinaţi punerii pe piaţă ca atare, precum şi materialelor şi obiectelor care vin în contact cu alimentele, pentru a se verifica respectarea dispoziţiilor legale în vigoare referitoare la prevenirea riscurilor pentru sănătatea publică, garantarea tranzacţiilor comerciale corecte, protejarea intereselor consumatorului şi informarea acestuia.
(3) Prezentele norme sunt aplicabile şi situaţiilor în care sunt adoptate reglementări de aceeaşi forţă juridică, cu un anumit specific, în măsura în care nu contravin acestora.
(4) Prezentele norme nu se aplică controlului metrologic.
Art. 2. - Autorităţile competente vor lua toate măsurile pentru a asigura efectuarea controlului alimentelor în conformitate cu prezentele norme.
Art. 3. - (1) Controlul va fi efectuat:
(2) Controlul se efectuează prin utilizarea de mijloace adecvate scopului şi poate viza toate etapele de producţie, fabricaţie, import, prelucrare, depozitare, transport, distribuţie şi comercializare.
(3) Controlul va fi efectuat, de regulă, fără avertisment prealabil.
(4) Pentru fiecare control se selectează dintre etapele prevăzute la alin. (2) cele mai potrivite pentru examinare.
Art. 4. - Controlul efectuat potrivit prevederilor art. 5-8 va cuprinde una sau mai multe dintre următoarele operaţiuni:
1. inspecţia;
2. prelevarea de probe, eşantioane, analiza, respectiv examinarea acestora;
3. controlul igienei personalului;
4. examinarea materialelor scrise şi documentare;
5. examinarea tuturor sistemelor de verificare stabilite de agentul economic şi a rezultatelor obţinute.
Art. 5. - (1) În timpul inspecţiei se verifică următoarele:
(2) Inspecţia prevăzută la alin. (1) poate fi suplimentată cu următoarele operaţiuni:
Art. 6. - (1) Pentru efectuarea de analize se vor recolta eşantioane şi se vor preleva probe din produsele şi, respectiv, materiile şi materialele prevăzute în art. 5 alin. (1) lit. b)-f).
(2) Persoanele fizice şi/sau juridice care au fost supuse controlului în condiţiile prezentelor norme pot solicita o eventuală contraexpertiză ce va fi efectuată de persoane sau de instituţii abilitate şi împuternicite în acest sens.
(3) Analizele vor fi efectuate de laboratoare acreditate. Autorităţile competente pot da şi altor laboratoare dreptul de efectuare a acestor analize.
(4) Metodele de analiză care se utilizează vor fi selectate în funcţie de următoarele criterii:
(5) Metodele de analiză care se aplică uniform unor grupe variate de mărfuri vor avea întâietate faţă de metodele care se aplică grupelor individuale de mărfuri.
Art. 7. - (1) Persoanele care, în exercitarea atribuţiilor lor, intră în contact direct sau indirect cu materiile, materialele şi/sau produsele prevăzute în art. 5 alin. (1) lit. b)-f) trebuie să fie supuse unui control igienic în conformitate cu prevederile art. 4 pct. 3.
(2) Controlul prevăzut la alin. (1) are ca obiect verificarea respectării normelor de igienă privind igiena personală şi a echipamentului şi nu are nici o legătură cu examinările medicale obligatorii pentru persoanele care lucrează în sectorul alimentar.
Art. 8. - (1) Inspectorii pot examina în cursul etapelor de verificare prevăzute la art. 3 alin. (2) materialul scris şi documentele cu privire la activitatea controlată deţinute de persoanele fizice şi juridice supuse controlului.
(2) Inspectorii pot face copii sau lua extrase din materialele scrise ori din documentele care le-au fost predate spre examinare.
Art. 9. - În cazul în care inspectorii descoperă sau suspectează o neregulă, ei au obligaţia să aplice măsurile necesare, în condiţiile legii.
Art. 10. - (1) Inspectorii au dreptul, conform legii, de a realiza operaţiunile prevăzute la art. 5-9.
(2) Persoanele fizice sau juridice controlate sunt obligate să se supună inspecţiei şi să asiste inspectorii în exercitarea atribuţiilor lor.
Art. 11. - (1) Persoanele fizice şi juridice supuse controlului au, potrivit legii, dreptul la contestaţie împotriva măsurilor aplicate de autorităţile competente în decursul efectuării controlului.
(2) Autorităţile competente trebuie să stabilească prin lege obligaţia inspectorilor privind păstrarea secretului profesional.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.