ORDIN nr.179 din 24 octombrie 2002
al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale privind tarifele de transport al ţiţeiului prin Sistemul naţional de transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 819/13 noi. 2002 |
Art. 1. - Tarifele pentru transportul ţiţeiului prin Sistemul naţional de transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului se ajustează ca urmare a influenţelor din costurile de operare datorate asigurării pazei conductelor cu efective de jandarmi, conform Hotărârii Guvernului nr.151/2002, şi asigurării sumei necesare pentru plata redevenţei, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.47/2002 şi Hotărârii Guvernului nr.792/2002, şi vor avea valorile prevăzute în anexele nr. 1-5.
Art. 2. - Tarifele prevăzute în anexele nr. 1-5 se pot ajusta numai cu avizul Oficiului Concurenţei.
Art. 3. - Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 4. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi tarifele se aplică începând cu data de 15 octombrie 2002.
p. Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale,
Mihai Claudiu Radu
Bucureşti, 24 octombrie 2002.
Nr. 179.
ANEXA Nr. 1
SITUAŢIA
tarifelor de aplicat în activitatea de transport al ţiţeiului din import la Societatea Comercială Petromidia - S.A. Constanţa
-------------------------------------------------------------------------------- Intervalul de cantităţi de transportat Tariful în cursul unei luni - lei/tonă - -------------------------------------------------------------------------------- - Până la 100.000 tone 46.040 - Pentru cantităţi ce depăşesc 100.000 tone până la 150.000 tone 42.140 - Pentru cantităţi ce depăşesc 150.000 tone până la 200.000 tone 38.380 - Pentru cantităţi ce depăşesc 200.000 tone 26.840 -------------------------------------------------------------------------------- |
ANEXA Nr. 2
SITUAŢIA
tarifelor de aplicat în activitatea de transport al ţiţeiului din import la Arpechim Piteşti
-------------------------------------------------------------------------------- Intervalul de cantităţi de transportat Tariful în cursul unei luni - lei/tonă - -------------------------------------------------------------------------------- - Până la 150.000 tone 160.990 - Pentru cantităţi ce depăşesc 150.000 tone până la 160.000 tone 157.180 - Pentru cantităţi ce depăşesc 160.000 tone 153.310 -------------------------------------------------------------------------------- |
ANEXA Nr. 3
SITUAŢIA
tarifelor de aplicat în activitatea de transport al ţiţeiului din import la rafinăriile din bazinul Ploieşti
-------------------------------------------------------------------------------- Intervalul de cantităţi de transportat Tariful în cursul unei luni - lei/tonă - -------------------------------------------------------------------------------- - Până la 60.000 tone 168.630 - Pentru cantităţi ce depăşesc 60.000 tone până la 70.000 tone 160.990 - Pentru cantităţi ce depăşesc 70.000 tone 153.310 -------------------------------------------------------------------------------- |
ANEXA Nr. 4
SITUAŢIA
tarifelor de aplicat în activitatea de transport al ţiţeiului din import la Societatea Comercială Rafo - S.A. Oneşti
-------------------------------------------------------------------------------- Intervalul de cantităţi de transportat Tariful în cursul unei luni - lei/tonă - -------------------------------------------------------------------------------- - Până la 60.000 tone 168.880 - Pentru cantităţi ce depăşesc 60.000 tone până la 90.000 tone 149.700 - Pentru cantităţi ce depăşesc 90.000 tone până la 140.000 tone 126.680 - Pentru cantităţi ce depăşesc 140.000 tone până la 220.000 tone 107.490 - Pentru cantităţi ce depăşesc 220.000 tone până la 270.000 tone 95.950 -------------------------------------------------------------------------------- |
ANEXA Nr. 5
SITUAŢIA
tarifelor de aplicat în activitatea de transport al ţiţeiului, gazolinei, etanului lichid şi al condensatului din ţară
-------------------------------------------------------------------------------- Intervalul de cantităţi de transportat Tariful - lei/tonă - -------------------------------------------------------------------------------- - <> 440.000 tone pe lună 227.271 -------------------------------------------------------------------------------- |
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.