ORDIN nr.837 din 30 octombrie 2002
al ministrului sănătăţii şi familiei pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei nr. 619/2002 pentru aprobarea funcţionării ocupaţiei de mediator sanitar şi a Normelor tehnice privind organizarea, funcţionarea şi finanţarea activităţii mediatorilor sanitari în anul 2002
Textul actului publicat în M.Of. nr. 819/13 noi. 2002

Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr.430/2001 privind aprobarea Strategiei Guvernului României de îmbunătăţire a situaţiei romilor,
văzând Referatul de aprobare nr. DB/11.816 din 25 octombrie 2002,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr.22/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul sănătăţii şi familiei
emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă modificarea şi completarea listei localităţilor prioritare şi a numărului de locuri aprobate pe localitate pentru funcţionarea mediatorilor sanitari în anul 2002, prevăzută în anexa nr. 2 la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei nr. 619/2002 pentru aprobarea funcţionării ocupaţiei de mediator sanitar şi a Normelor tehnice privind organizarea, funcţionarea şi finanţarea activităţii mediatorilor sanitari în anul 2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.655 din 3 septembrie 2002, în conformitate cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Direcţiile generale şi direcţiile din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Familiei, direcţiile de sănătate publică judeţene, precum şi unităţile sanitare vor aduce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul sănătăţii şi familiei,
Daniela Bartoş

Bucureşti, 30 octombrie 2002.
Nr. 837.


ANEXĂ

LISTA
localităţilor prioritare şi a numărului de locuri aprobate pe localitate pentru funcţionarea mediatorilor sanitari în anul 2002, pentru judeţele Călăraşi, Dolj, Harghita, Vâlcea şi Vrancea

--------------------------------------------------------------------------------------------------
Nr.                               Numărul de                                     Numărul de locuri
crt. Judeţul                    locuri pe judeţ            Localitatea             pe localitate
--------------------------------------------------------------------------------------------------
 1. Călăraşi                           8                    Călăraşi                      1
                                                            Chirnogi                      1
                                                            Dor Mărunt                    1
                                                            Olteniţa                      2
                                                            Răzvani                       1
                                                            Roseţi                        1
                                                            Ulmeni                        1
 2. Dolj                              4                     Craiova                       1
                                                            Lipovu                        1
                                                            Urzicuţa                      1
                                                            Vârtop                        1
 3. Harghita                          2                     Miercurea-Ciuc                1
                                                            Secuieni                      1
 4. Vâlcea                            1                     Laloşu                        1
 5. Vrancea                           3                     Boloteşti                     1
                                                            Panciu                        1
                                                            Sihlea                        1
--------------------------------------------------------------------------------------------------


Miercuri, 23 septembrie 2026, 15:02

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.