HOTĂRÂRE nr.1.187 din 24 octombrie 2002
privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor mijloace fixe aflate în administrarea Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A., Sucursala de Transport Craiova
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 827/18 noi. 2002 |
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. - Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor mijloace fixe aflate în administrarea Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica - S.A., Sucursala de Transport Craiova, amplasate în staţiile de sistem Porţile de Fier, Urecheşti şi Ţânţăreni, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. - Trecerea în domeniul privat al statului se face în vederea scoaterii din funcţiune şi a valorificării sau, după caz, a casării mijloacelor fixe prevăzute la art. 1, în condiţiile legii.
Art. 3. - După scoaterea din funcţiune şi valorificarea/casarea, după caz, a acestora, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica - S.A., Sucursala de Transport Craiova îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul industriei şi resurselor,
Dan Ioan Popescu
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
Bucureşti, 24 octombrie 2002.
Nr. 1.187.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.