ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr.141 din 17 octombrie 2002
privind reglementarea depozitării seminţelor de consum, regimul certificatelor de depozit pentru acestea şi constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 828/18 noi. 2002 |
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează modul de acordare a licenţei de depozit, regimul certificatelor de depozit pentru seminţele de consum şi constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit.
Art. 2. - Pentru garantarea integrităţii seminţelor de consum depozitate se instituie un sistem pentru acordarea licenţelor de depozit şi de gradare a seminţelor de consum şi se constituie Fondul de garantare pentru certificatele de depozit, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 3. - (1) Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, denumit în continuare ministerul de resort, reprezintă autoritatea publică responsabilă cu acordarea licenţelor de depozit şi autorizarea gradatorilor pentru seminţele de consum, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.
(2) Agenţii economici care au în proprietate sau în administrare unul sau mai multe depozite pot solicita în scris acordarea licenţei de depozit.
(3) În vederea acordării licenţei de depozit pentru seminţele de consum se înfiinţează Comisia pentru acordarea licenţelor de depozit, ca organism deliberativ, fără personalitate juridică.
(4) Atribuţiile şi modul de funcţionare ale comisiei prevăzute la alin. (3) se stabilesc prin norme metodologice, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(5) Membrii Comisiei pentru acordarea licenţelor de depozit sunt numiţi prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, la propunerea direcţiei generale de specialitate din cadrul ministerului de resort.
(6) Comisia pentru acordarea licenţelor de depozit este compusă din 15 membri care reprezintă ministerul de resort, asociaţiile patronale şi/sau agenţi economici cu activitate în domeniul depozitării seminţelor de consum.
(7) Ministerul de resort va disponibiliza din fondurile proprii sumele necesare pentru tipărirea licenţelor de depozit şi a certificatelor de depozit.
Art. 4. - În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile menţionate mai jos sunt definite astfel:
CAPITOLUL II
Licenţa de depozit
SECŢIUNEA 1
Acordarea licenţei de depozit
Art. 5. - (1) Licenţa de depozit se acordă, de Comisia pentru acordarea licenţelor de depozit, agentului economic constituit în condiţiile legii, pentru fiecare depozit aflat în proprietate sau în administrare, dacă sunt îndeplinite condiţiile financiare şi de performanţă tehnică pentru gradare şi depozitare, conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale normelor metodologice pentru aplicarea acesteia.
(2) Verificarea şi certificarea condiţiilor financiare şi tehnice se realizează de persoane fizice sau juridice specializate, abilitate în acest scop de ministerul de resort.
Art. 6. - (1) Licenţa de depozit se eliberează contra unei taxe pentru acordarea licenţei, care se face venit la bugetul de stat.
(2) Cuantumul taxei pentru acordarea licenţei de depozit şi actualizarea acestuia în funcţie de rata inflaţiei se stabilesc anual, prin ordin comun al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor şi ministrului finanţelor publice, şi cuprind costurile necesare emiterii licenţei de depozit.
Art. 7. - Licenţa de depozit are o perioadă de valabilitate de 5 ani de la data emiterii sale pentru fiecare depozit, cu posibilitatea prelungirii, în condiţiile respectării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 8. - Licenţa de depozit se prelungeşte, la cererea scrisă a depozitarului, fără a depăşi perioada de 3 ani, cu perceperea unei taxe de prelungire, reprezentând 60% din valoarea taxei pentru acordarea licenţei de depozit, la data solicitării prelungirii.
Art. 9. - Licenţa de depozit poate fi suspendată, anulată sau retrasă pentru situaţiile şi în condiţiile menţionate în normele metodologice pentru aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 10. - (1) În cazul propunerii de suspendare sau anulare a licenţei de depozit, depozitarul licenţiat, conform prezentei ordonanţe de urgenţă, are posibilitatea să fie audiat de către Comisia pentru acordarea licenţelor de depozit.
(2) Reprezentanţi ai Comisiei pentru acordarea licenţelor de depozit vor controla depozitul la care s-a constatat încălcarea prevederilor legale, iar depozitarul va presta activitatea de depozitare până la stingerea obligaţiilor din contractele de prestări de servicii încheiate cu deponenţii.
(3) Pe perioada suspendării licenţei de depozit, activitatea de control se poate exercita şi pentru seminţele de consum transferate şi depozitate în altă parte, indiferent dacă aceste produse sunt proprietatea deponentului sau a depozitarului.
Art. 11. - Depozitarul poate solicita retragerea propriei licenţe de depozit printr-o cerere scrisă, înaintată Comisiei pentru acordarea licenţelor de depozit, în condiţiile stabilite de normele metodologice pentru aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 12. - În situaţiile de suspendare, anulare sau expirare a licenţei de depozit, depozitarul este obligat să transmită ministerului de resort certificatele de depozit anulate ca urmare a restituirii seminţelor de consum deponentului, certificatele de depozit greşit completate şi anulate, precum şi certificatele necompletate.
SECŢIUNEA a 2-a
Tariful de depozitare
Art. 13. - (1) Depozitarul va afişa permanent, la loc vizibil, în spaţii destinate relaţiilor cu publicul, tariful pentru serviciile prestate în cadrul operaţiunilor de depozitare definite la art. 4 lit. d).
(2) Plata serviciilor prestate se face în bani sau în natură; pentru plata în natură contravaloarea se calculează la preţul pieţei din momentul încheierii contractului de depozit.
Art. 14. - (1) Pentru serviciile de depozitare cu plata în avans perioada negociată nu va depăşi 12 luni.
(2) În situaţia în care termenul de depozitare depăşeşte termenul negociat, deponentul va plăti tariful practicat de depozitar, la data restituirii seminţelor de consum, pentru perioada care excede contractului de prestare de servicii.
SECŢIUNEA a 3-a
Asigurarea depozitarului
Art. 15. - (1) Fiecare depozitar este obligat să încheie un contract de asigurare a spaţiilor de depozitare aflate în proprietatea sau în administrarea sa, precum şi a seminţelor de consum depozitate în aceste spaţii.
(2) Contractele de asigurare se încheie separat, pentru spaţiile de depozitare şi seminţele de consum depozitate aferente certificatelor de depozit eliberate, pentru următoarele riscuri: explozii, incendii, inundaţii şi cutremure.
(3) Depozitarul este obligat să plătească primele de asigurare pentru întreaga perioadă a depozitării seminţelor de consum.
(4) Dreptul la despăgubiri rezultate din contractul de asigurare a seminţelor de consum pentru care s-au eliberat certificate de depozit, în baza unui contract de cesiune, va fi transmis integral Fondului de garantare pentru certificatele de depozit.
Art. 16. - (1) Depozitarul va păstra seminţele de consum separat, în funcţie de gradul înregistrat în fiecare certificat de depozit emis, astfel încât restituirea să se facă în limitele de calitate corespunzătoare gradului atribuit la recepţie.
(2) Pe perioada depozitării seminţelor de consum scăzămintele şi perisabilităţile se determină conform prevederilor legale.
Art. 17. - Agenţii economici care prestează servicii de depozitare sunt obligaţi să accepte, în mod nediscriminatoriu, seminţele de consum aduse spre depozitare, până la capacitatea maximă pentru care s-a acordat licenţa de depozit.
CAPITOLUL III
Activitatea de gradare a seminţelor de consum
SECŢIUNEA 1
Sistemul naţional de gradare
Art. 18. - (1) Activitatea de gradare a seminţelor de consum se organizează în cadrul Sistemului naţional de gradare a seminţelor de consum, instituit prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului de resort, după consultarea organizaţiilor reprezentative în domeniu, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(2) Se înfiinţează Comisia Naţională de Gradare a Seminţelor de Consum, cu personalitate juridică, fără scop lucrativ, de interes general şi de utilitate publică, cu finanţare din surse proprii.
(3) Comisia Naţională de Gradare a Seminţelor de Consum este condusă de un consiliu format din reprezentanţi ai ministerului de resort, ai patronatelor şi ai organizaţiilor profesionale pe produs sau grupe de produse în domeniul producţiei, depozitării, procesării, comercializării şi standardizării seminţelor de consum.
(4) Atribuţiile şi modul de organizare şi funcţionare ale Comisiei Naţionale de Gradare a Seminţelor de Consum se stabilesc prin hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (1).
SECŢIUNEA a 2-a
Emiterea licenţei de gradator
Art. 19. - (1) Gradarea seminţelor de consum se efectuează de către gradatori, autorizaţi prin acordarea unei licenţe de gradator, în conformitate cu prevederile Sistemului naţional de gradare a seminţelor de consum.
(2) Gradatorii pot avea şi calitatea de angajaţi ai societăţilor comerciale care se ocupă cu activitatea de depozitare, comercializare sau procesare a seminţelor de consum.
(3) Gradarea seminţelor de consum proprietate a depozitarului licenţiat, se face de către un gradator care nu are calitatea de salariat al acestuia.
Art. 20. - (1) Gradarea se efectuează la punctele de recepţie a seminţelor de consum.
(2) Manualul de gradare a seminţelor de consum se aprobă la propunerea Comisiei Naţionale de Gradare a Seminţelor de Consum, prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(3) Manualul de gradare a seminţelor de consum poate fi modificat sau completat prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor.
CAPITOLUL IV
Certificatul de depozit
SECŢIUNEA 1
Cerinţe privind tipărirea, emisiunea şi conţinutul certificatului de depozit
Art. 21. - (1) Certificatul de depozit este emis sub forma unui document cu regim special, înseriat de ministerul de resort şi pus la dispoziţia depozitarilor.
(2) Ministerul de resort comandă tipărirea certificatelor de depozit şi ţine evidenţa acestora.
(3) Tipărirea certificatelor de depozit se finanţează de la bugetul de stat prin bugetul ministerului de resort.
Art. 22. - Depozitarii eliberează deponenţilor certificate de depozit, pentru seminţele de consum predate de aceştia şi depozitate, conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 23. - (1) Certificatul de depozit este transmisibil, fără limite sau restricţii.
(2) Certificatul de depozit reprezintă titlu executoriu pentru cantitatea seminţelor de consum înscrisă în acesta.
(3) Certificatul de depozit este valabil până la data restituirii mărfii de către depozitar, dar nu mai mult de 12 luni de la data emiterii sale.
(4) Pentru depozitarea seminţelor de consum peste termenul prevăzut la art. 14 alin. (1) depozitarul eliberează un nou certificat de depozit.
Art. 24. - Certificatul de depozit poate servi la constituirea unei garanţii reale mobiliare asupra seminţelor de consum depozitate, în condiţiile prevăzute de lege.
Art. 25. - (1) Formularul-tip al certificatelor de depozit este prevăzut în normele metodologice pentru aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.
(2) Certificatul de depozit emis în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă trebuie să conţină, sub sancţiunea nulităţii, următoarele menţiuni:
SECŢIUNEA a 2-a
Înregistrarea certificatelor de depozit
Art. 26. - (1) Depozitarul este obligat să efectueze în registrul special al certificatelor de depozit înregistrări complete referitoare la certificatele de depozit eliberate, anulate sau necompletate, precum şi la cantităţile de seminţe de consum depozitate.
(2) Registrul şi certificatele de depozit vor fi păstrate în condiţii de maximă siguranţă.
Art. 27. - Ministerul de resort va ţine evidenţa certificatelor de depozit tipărite şi distribuite depozitarilor, într-un registru special al certificatelor de depozit.
SECŢIUNEA a 3-a
Restituirea şi expedierea seminţelor de consum
Art. 28. - La cererea deţinătorului certificatului de depozit şi în schimbul acestuia depozitarul este obligat să predea, în termen de 14 zile, seminţele de consum depozitate, în condiţiile de cantitate şi calitate specificate în certificatul de depozit, după îndeplinirea obligaţiilor scadente de plată a contravalorii serviciilor de depozitare, calculate până la data restituirii. Costurile expedierii se suportă de către deţinătorul certificatului de depozit.
CAPITOLUL V
Fondul de garantare pentru certificatele de depozit
Art. 29. - (1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se înfiinţează Fondul de garantare pentru certificatele de depozit, denumit în continuare Fondul.
(2) Fondul este persoană juridică de drept public, cu finanţare extrabugetară.
(3) Organizarea şi funcţionarea Fondului se stabilesc prin statut propriu, aprobat prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului de resort.
(4) Sediul Fondului este în municipiul Bucureşti.
(5) Depozitarii cărora li s-a acordat licenţa de depozit au obligaţia să depună în contul Fondului o cotă reprezentând 0,5% din valoarea de piaţă a seminţelor de consum pentru care s-au emis certificate de depozit.
Art. 30. - (1) Scopul Fondului este de a garanta rambursarea valorii seminţelor de consum înscrise în certificatele de depozit emise de depozitarii cărora li s-a acordat licenţa de depozit.
(2) Fondul va compensa plata depozitelor, reprezentând contravaloarea seminţelor de consum depozitate, atunci când acestea devin indisponibile.
(3) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, depozitele sunt considerate indisponibile de la data prevăzută în hotărârea judecătorească definitivă şi executorie de începere a procedurii falimentului depozitarului.
(4) Deţinătorii certificatului de depozit indisponibil vor primi de la Fond contravaloarea seminţelor de consum specificate în certificatul de depozit, calculată la preţul pieţei, la data solicitării restituirii seminţelor de consum.
(5) Ministerul de resort va proceda la stabilirea pierderilor financiare rezultate din certificatul de depozit indisponibil, în termen de maximum 30 de zile de la data sesizării de către deponenţi.
(6) În termen de 30 de zile de la stabilirea pierderilor Fondul va despăgubi deponenţii, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale normelor metodologice pentru aplicarea acesteia.
Art. 31. - (1) Depozitarii sunt obligaţi să participe la constituirea resurselor financiare ale Fondului, pentru asigurarea intereselor financiare ale deponenţilor.
(2) Contribuţiile la bugetul Fondului vor avea ca unică utilizare protejarea intereselor financiare ale deponenţilor, în situaţia în care depozitarii nu îşi îndeplinesc obligaţiile prevăzute în contractele de prestări de servicii de depozitare, precum şi obligaţia de a restitui seminţele de consum la solicitarea deponentului.
(3) Resursele financiare ale bugetului de venituri şi cheltuieli al Fondului se constituie din:
(4) Resursele financiare prevăzute la alin. (3) lit. e) vor fi utilizate pentru acoperirea cheltuielilor directe ale Fondului.
(5) Fondul poate investi resursele financiare disponibile în titluri de stat şi obligaţiuni emise de Banca Naţională a României, băncile comerciale, administraţiile şi băncile centrale din ţările membre ale Uniunii Europene şi ţările membre ale Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare.
(6) Prin normele metodologice pentru aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă se stabileşte plafonul minim şi maxim al resurselor financiare, pentru garantarea contravalorii seminţelor de consum depozitate, ale Fondului.
(7) Sumele reprezentând cote de participare la constituirea Fondului sunt nerambursabile şi vor fi încadrate de către depozitari în grupa cheltuielilor de exploatare.
(8) Cheltuielile curente ale Fondului nu pot depăşi veniturile prevăzute la alin. (3) lit. e).
CAPITOLUL VI
Dispoziţii finale şi tranzitorii
Art. 32. - (1) Faptele ce constituie contravenţii la prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă şi modul de sancţionare a acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(2) Constatarea săvârşirii faptelor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către persoanele împuternicite în acest sens prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor. Sancţiunile contravenţionale pot fi aplicate persoanelor fizice şi persoanelor juridice.
Art. 33. - Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 34. - În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă ministerul de resort va elabora şi va supune aprobării Guvernului normele metodologice pentru aplicarea acesteia.
Art. 35. - Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă:
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor,
Ilie Sârbu
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
Bucureşti, 17 octombrie 2002.
Nr. 141.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.