DECIZIE nr.276 din 24 octombrie 2002
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 145 şi 147 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 832/19 noi. 2002

Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Cristina Nicoară - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 şi 147 din Codul penal, excepţie ridicată de Dumitru-Octavian Rădulescu în Dosarul nr. 582/2002 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent informează completul de judecată că la dosarul cauzei s-a depus o cerere din partea apărătorului autorului excepţiei, prin care se solicită amânarea judecării cauzei, deoarece se află în imposibilitate de a se prezenta, fiind bolnav.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune cererii formulate.
Curtea, cu majoritate de voturi, respinge cererea de amânare a judecării cauzei, întrucât la data de 12 septembrie 2002 s-a acordat deja termen pentru pregătirea apărării.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 17 mai 2002, pronunţată în Dosarul nr. 582/2002, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 şi 147 din Codul penal, excepţie ridicată de Dumitru-Octavian Rădulescu, inculpat în dosarul menţionat pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor de fals intelectual şi de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că notarii publici, ca de altfel şi alţi profesionişti (avocaţi, doctori, arhitecţi) nu pot fi calificaţi ca funcţionari publici, întrucât, potrivit art. 3 din Legea nr. 36/1995, notarul exercită o funcţie autonomă şi nu este în serviciul vreunei organizaţii dintre cele menţionate în art. 145 din Codul penal. Autorul excepţiei mai arată că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile Legii fundamentale, care reglementează în titlul III Autorităţile publice (art. 58-133), iar notarii publici nu sunt menţionaţi.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind nefondată. În acest sens se arată că noţiunile de funcţionar public şi funcţionar sunt de domeniul legii. Ele sunt definite în art. 147 din Codul penal şi în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, deosebirile dintre cele două reglementări nu constituie o problemă de contencios constituţional, ci una de aplicare a legii, fiind de competenţa instanţelor judecătoreşti. Numai judecătorul poate stabili condiţiile în care se poate angaja răspunderea penală pentru infracţiunile de serviciu, atât a funcţionarilor publici, cât şi a altor funcţionari. Ca urmare, şi notarul public poate fi subiect al infracţiunilor de serviciu. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 din Codul penal, instanţa arată că legiuitorul nu şi-a propus o explicare a noţiunii de proprietate publică şi a termenului „public” raportat numai la noţiunea de proprietate, ci şi la tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice sau alte persoane juridice de interes public, serviciile de interes „public”. În categoria de persoană juridică, în sensul arătat, se înscrie şi notarul public.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 181 din Legea nr. 35/1997, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că, din conţinutul Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, rezultă că notarul public este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public, iar actul notarial are forţa probantă şi caracterul unui act de autoritate publică.
Termenul „public” definit în art. 145 din Codul penal are o cuprindere mai mare decât acela de „proprietate publică”.
Termenul nu se raportează numai la noţiunea de proprietate, ci şi la alte instituţii şi servicii de interes public, care pot avea la bază proprietatea privată. În sprijinul ideii că activitatea notarială implică exercitarea unei funcţii publice se invocă dispoziţiile art. 5, 12 şi 13 din Legea nr. 36/1995, care prevăd că activitatea notarială este defăşurată şi de alte organe şi instituţii, cum sunt secretarii consiliilor locale, misiunile diplomatice şi oficiile consulare din străinătate, unele instituţii şi agenţi economici. În baza art. 4 din Legea nr. 36/1995, actul îndeplinit de notarul public, purtând sigiliul şi semnătura acestuia, este de autoritate publică şi are forţa probantă prevăzută de lege.
Denumirea de notar public evocă sugestiv conţinutul funcţiei publice pe care o exercită.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 şi 147 din Codul penal este neîntemeiată. Noţiunile de funcţionar public şi funcţionar, aşa cum sunt definite în Codul penal, nu încalcă o prevedere expresă a Constituţiei, întrucât aceste noţiuni nu au primit o definiţie constituţională. Atât Codul penal, cât şi Legea nr. 188/1999 sunt legi organice, iar neconcordanţa dintre art. 147 din Codul penal şi dispoziţiile Legii nr. 188/1999, invocată de autorul excepţiei, nu ridică o problemă de ordin constituţional, ci una de interpretare juridică. De altfel, Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul că dispoziţiile art. 145 şi 147 din Codul penal sunt conforme cu prevederile Constituţiei.
Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 145 şi 147 din Codul penal nu contravin Constituţiei, deoarece, potrivit art. 3 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, „Notarul public este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public şi are statutul unei funcţii autonome.” Totodată, art. 4 din aceeaşi lege prevede c㠄Actul îndeplinit de notarul „public”, purtând sigiliul şi semnătura acestuia, este de autoritate publică şi are forţa probantă prevăzută de lege.”
Prin art. 145 din Codul penal, legiuitorul şi-a propus să explice înţelesul termenului „public”, raportat atât la noţiunea de proprietate, cât şi la tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public. Din aceste prevederi rezultă că legiuitorul stabileşte înţelesul termenului „public” şi în raport cu serviciile de interes public. Întrucât Constituţia României nu defineşte noţiunile de funcţionar public şi de funcţionar, rămâne în sarcina exclusivă a legiuitorului să le definească. Este ceea ce face Codul penal, ca lege organică [art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituţie]. Tot de competenţa exclusivă a legiuitorului ţine şi stabilirea infracţiunilor săvârşite de funcţionari publici şi funcţionari, aşa cum este cazul infracţiunilor de serviciu.
Înţelesul noţiunilor de funcţionar public şi funcţionar este stabilit, pe de o parte, de art. 147 din Codul penal, iar pe de altă parte, de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Deosebirile dintre cele două reglementări nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci una din interpretare şi de aplicare a legilor, care excede competenţei Curţii Constituţionale, deoarece Curtea nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului său contrar Constituţiei.
Curtea Constituţională a soluţionat numeroase excepţii de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 145 şi 147 din Codul penal. Soluţionarea acestor excepţii se bazează pe teza că noţiunile de funcţionar public şi funcţionar sunt de nivelul legii, astfel încât intră în competenţa exclusivă a legiuitorului atât definirea acestor noţiuni, cât şi stabilirea răspunderii penale pentru infracţiunile săvârşite de persoanele având această calitate.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi prevederile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 145 şi 147 din Codul penal, care au următorul cuprins:
- Art. 145: „Prin termenul „public” se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.”;
- Art. 147: „Prin „funcţionar public” se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145.
Prin „funcţionar” se înţelege persoana menţionată în alin. 1, precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.”
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, fără să indice vreo dispoziţie sau un principiu al Constituţiei care să fie încălcat prin aceste dispoziţii legale. Se afirmă că dispoziţiile criticate contravin prevederilor art. 58-133 din Constituţie, care, referindu-se la autorităţile publice, nu menţionează printre acestea şi notarii publici. Referirea este însă nesemnificativă, pe de o parte, pentru că se are în vedere o omisiune presupusă a Legii fundamentale, iar pe de altă parte, pentru că aceasta înseamnă că noţiunile de funcţionar public, notar public şi altele nu sunt de domeniul Constituţiei, reglementarea lor fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului. În esenţă, autorul excepţiei, care a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi de fals intelectual, săvârşite în calitate de notar public, susţine că notarii publici nu pot fi asimilaţi cu funcţionarii publici sau cu funcţionarii şi că răspunderea penală a liber-profesioniştilor, cum sunt, în opinia sa, şi notarii publici, ar trebui să fie reglementată special, fără să se recurgă la asimilări forţate cu funcţionarii publici.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 145 şi 147 din Codul penal nu aduc atingere nici unei dispoziţii şi nici unui principiu din Constituţie. Potrivit art. 3 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, notarul public este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public şi are statutul unei funcţii autonome, iar art. 4 din aceeaşi lege prevede că actul îndeplinit de notarul public, purtând sigiliul şi semnătura acestuia, este de autoritate publică şi are forţa probantă prevăzută de lege.
Din cuprinsul dispoziţiilor art. 145 din Codul penal rezultă că legiuitorul stabileşte înţelesul termenului „public” şi în raport cu „serviciile de interes public”. Întrucât Constituţia nu defineşte noţiunile de funcţionar public şi de funcţionar, rămâne în sarcina legiuitorului să le definească, ceea ce Codul penal, care este o lege organică, face prin dispoziţiile art. 147. Tot legiuitorul stabileşte şi infracţiunile săvârşite de funcţionari publici şi funcţionari, cum sunt infracţiunile de serviciu sau falsul intelectual, săvârşite de notarul public cu prilejul întocmirii înscrisului oficial.
Asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 şi 147 din Codul penal Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe decizii, dintre care menţionăm, cu privire la art. 145 din Codul penal, Decizia nr.139 din 5 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.540 din 4 noiembrie 1999, iar cu privire la art. 147 din Codul penal, Decizia nr.257 din 20 septembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.842 din 28 decembrie 2001. Prin toate aceste decizii Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 şi 147 din Codul penal, pornind de la teza că noţiunile de funcţionar public şi funcţionar sunt de nivelul legii. În consecinţă, legiuitorul este singurul competent să definească aceste noţiuni şi să stabilească infracţiunile care pot fi săvârşite de funcţionari publici sau funcţionari.
Considerentele şi soluţiile adoptate prin deciziile citate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, neexistând elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 şi 147 din Codul penal, excepţie ridicată de Dumitru-Octavian Rădulescu în Dosarul nr. 582/2002 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 octombrie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Florentina Geangu

Joi, 24 septembrie 2026, 15:42

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.