ORDIN nr.706/262 din 2002
al ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate privind acordarea asistenţei medicale pentru persoanele încadrate într-un grad de handicap şi aprobarea modalităţilor de decontare a cheltuielilor aferente
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 839/21 noi. 2002 |
Art. 1. - Persoanele încadrate într-un grad de handicap sunt asigurate, fără plata contribuţiei, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate în conformitate cu prevederile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 2. - Persoanele încadrate într-un grad de handicap, atestat prin certificat emis de organele abilitate în condiţiile legii, beneficiază de asistenţă medicală - servicii medicale, medicamente, dispozitive medicale şi materiale sanitare - în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind asigurările sociale de sănătate.
Art. 3. - În conformitate cu prevederile Legii nr. 519/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, cu modificările ulterioare, persoanele încadrate într-un grad de handicap beneficiază şi de următoarele drepturi:
Prin preţ etalon se înţelege preţul de referinţă stabilit şi definit prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
În situaţia în care pentru un dispozitiv medical există preţuri de vânzare cu amănuntul mai mici sau egale cu preţul de referinţă, casele de asigurări de sănătate vor deconta dispozitivele medicale la preţul cu amănuntul, respectiv la preţul de referinţă, după caz. În situaţia în care pentru un dispozitiv medical preţurile de vânzare cu amănuntul ale furnizorilor de dispozitive medicale acreditaţi şi cuprinşi în Lista furnizorilor de dispozitive medicale, aprobată prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, sunt mai mari decât preţul de referinţă, casele de asigurări de sănătate decontează dispozitivele medicale la preţul de vânzare cu amănuntul cel mai mic, comunicat de furnizorii de dispozitive medicale, care a stat la baza calculului preţului de referinţă;
Art. 4. - (1) Sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor aferente serviciilor acordate, prevăzute la art. 2, se suportă din Fondul de asigurări sociale de sănătate, gestionat de casele de asigurări de sănătate, în condiţiile legii.
(2) Persoanele încadrate într-un grad de handicap, instituţionalizate într-un centru de asistenţă specială, aflat în coordonarea Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap, se consideră asigurate la casa de asigurări de sănătate în a cărei rază de competenţă îşi are sediul centrul respectiv.
(3) Decontarea sumelor aferente acordării serviciilor de asistenţă medicală prevăzute la art. 2 se face în conformitate cu prevederile Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale şi a celorlalte prevederi legale care reglementează modalitatea de decontare a serviciilor din sistemul asigurărilor sociale de sănătate.
Art. 5. - (1) Sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor aferente serviciilor conferite de drepturile prevăzute la art. 3 lit. a)-c) se suportă din Fondul de asigurări sociale de sănătate, gestionat de casele de asigurări de sănătate, în condiţiile legii.
(2) Decontarea sumelor prevăzute la alin. (1) se face în conformitate cu prevederile Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale şi a celorlalte prevederi legale care reglementează modalitatea de decontare a serviciilor din sistemul asigurărilor sociale de sănătate.
Art. 6. - Sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor aferente plăţii contravalorii biletelor de tratament gratuite în staţiuni balneoclimaterice, prevăzute la art. 3 lit. d), se suportă din Fondul de asigurări sociale de sănătate, gestionat de casele de asigurări de sănătate de care asiguratul aparţine.
Art. 7. - Asistenţa medicală de specialitate pentru specialităţile clinice, paraclinice şi stomatologice în cadrul sistemului de asistenţă medicală ambulatorie de specialitate se acordă în baza biletelor de trimitere eliberate de medicii din instituţiile aflate în coordonarea Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap, în situaţia în care persoanele instituţionalizate nu sunt în evidenţa unui medic de familie.
Art. 8. - Decontarea cheltuielilor privind serviciile medicale de urgenţă, prespitaliceşti şi alte tipuri de transport medical, prevăzute în actele normative în vigoare, aferente asigurărilor sociale de sănătate, efectuate de către serviciile de ambulanţă judeţene şi ale municipiului Bucureşti pentru persoanele încadrate într-un grad de handicap, se face de către casele de asigurări de sănătate, în conformitate cu actele normative mai sus menţionate.
Art. 9. - Serviciile medicale stomatologice prevăzute în Lista serviciilor medicale stomatologice din actele normative în vigoare privind asigurările sociale de sănătate se suportă din Fondul de asigurări sociale de sănătate la tarifele prevăzute în lista mai sus menţionată.
Art. 10. - În vederea elaborării Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale vor fi consultaţi reprezentanţii Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap.
Art. 11. - Direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Familiei, Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin casele de asigurări de sănătate, vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 12. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătăţii şi familiei,
Daniela Bartoş
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,
prof. univ. dr. Eugeniu Ţurlea
AVIZAT,
Ministerul Finanţelor Publice
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.