ORDIN nr.31 din 6 noiembrie 2002
al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei pentru aprobarea Procedurii de soluţionare a neînţelegerilor apărute la încheierea contractelor în sectorul energiei electrice şi termice
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 845/22 noi. 2002 |
Art. 1. - Se aprobă Procedura de soluţionare a neînţelegerilor apărute la încheierea contractelor în sectorul energiei electrice şi termice, cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 3. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr.22/2000 pentru aprobarea Procedurii de soluţionare a neînţelegerilor apărute la încheierea contractelor în sectorul energiei electrice şi termice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.390 din 22 august 2000.
Art. 4. - Agenţii economici furnizori, distribuitori/transportatori şi producători de energie electrică şi termică, precum şi consumatorii de energie termică vor respecta prevederile prezentului ordin.
Art. 5. - Agenţii economici furnizori, distribuitori/transportatori şi producători de energie electrică şi termică, deţinători de filiale/sucursale, vor elabora propria procedură de mediere a neînţelegilor apărute la încheierea contractelor în sectorul energiei electrice şi termice, în termen de 30 de zile de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 6. - Departamentul dezvoltarea pieţei de energie şi Serviciul juridic din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.
p. Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,
Horia Bogdan,
Bucureşti, 6 noiembrie 2002.
Nr. 31.
ANEXĂ
PROCEDURĂ
de soluţionare a neînţelegerilor apărute la încheierea contractelor în sectorul energiei electrice şi termice
CAPITOLUL I
Scop
Art. 1. - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, denumită în continuare ANRE, analizează şi soluţionează prin procedură necontencioasă neînţelegerile care pot interveni la încheierea contractelor în sectorul energiei electrice şi termice, în conformitate cu prevederile art. 69 alin. (2) lit. e) şi ale art. 70 lit. g) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.63/1998 privind energia electrică şi termică, cu modificările ulterioare, precum şi cu prevederile art. 5 pct. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.29/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei - ANRE, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 99/2000, cu modificările ulterioare.
Art. 2. - Prezenta procedură este elaborată în scopul creării unui mecanism de soluţionare operativă, eficientă şi echidistantă a neînţelegerilor apărute la încheierea contractelor.
CAPITOLUL II
Domeniu de aplicare
Art. 3. - Prezenta procedură stabileşte tipurile neînţelegerilor apărute la încheierea contractelor în sectorul energiei electrice şi termice, care sunt supuse ANRE spre analiză, precum şi modalităţile şi etapele de soluţionare a acestora.
Art. 4. - Neînţelegerile apărute la încheierea contractelor în sectorul energiei electrice şi termice pot avea ca obiect:
Art. 5. - (1) Sunt supuse prevederilor prezentei proceduri numai neînţelegerile apărute la încheierea noilor contracte.
(2) Nu intră sub incidenţa prevederilor prezentei proceduri:
CAPITOLUL III
Definiţii şi abrevieri
Art. 6. - Termenii utilizaţi sunt definiţi în anexa nr. 1 la prezenta procedură.
CAPITOLUL IV
Documente de referinţă
Art. 7. - Dispoziţiile prezentei proceduri se completează cu prevederile următoarelor acte normative:
CAPITOLUL V
Analiza şi soluţionarea neînţelegerilor apărute la încheierea contractelor
SECŢIUNEA 1
Aspecte generale
Art. 8. - (1) Analiza şi soluţionarea neînţelegerilor apărute la încheierea contractelor se fac de către ANRE, pe baza unui document unilateral sau comun înaintat de părţi, care prezintă neînţelegerile apărute în cursul negocierilor pentru încheierea contractului. În urma analizării situaţiei şi audierii părţilor ANRE va emite o decizie cu caracter obligatoriu.
(2) În cazul divergenţelor cu o sucursală sau filială a unui agent economic furnizor, distribuitor/transportator sau producător de energie electrică ori termică, declanşarea procedurii de soluţionare a neînţelegerii se va face numai după parcurgerea procedurii de mediere la nivelul agentului economic respectiv.
(3) Pentru un contract dat se pot depune cel mult două cereri succesive de soluţionare a neînţelegerilor apărute la încheierea contractelor, cereri care vor fi analizate şi soluţionate separat.
(4) Soluţionarea neînţelegerilor apărute la încheierea contractelor cuprinde şi o procedură prealabilă, prin care ANRE, în urma analizării situaţiei, va formula recomandări cu privire la modul de soluţionare a acestora.
SECŢIUNEA a 2-a
Medierea la nivelul agentului economic
Art. 9. - (1) Declanşarea procedurii de mediere are loc în momentul primirii de către agentul economic a cererii de mediere prin care una sau ambele părţi implicate solicită punctul de vedere al filialei/sucursalei agentului economic furnizor, distribuitor/transportator sau producător de energie electrică/termică cu privire la modul de soluţionare a neînţelegerii apărute la încheierea contractelor pe care părţile doresc să le încheie.
(2) Cererea de declanşare a procedurii de mediere va fi însoţită de documentele pe care partea/părţile îşi întemeiază susţinerile.
(3) Procedura de mediere la nivelul agentului economic se va desfăşura după cum urmează:
(4) Agentul economic va analiza divergenţele în baza propriei proceduri de mediere a neînţelegerilor apărute la încheierea contractelor în sectorul energiei electrice şi termice şi va formula soluţii de rezolvare a acestora în termen de 15 zile calendaristice de la înregistrarea cererii de mediere.
(5) Agentul economic este obligat să asigure imparţialitatea şi transparenţa pe parcursul procedurii de mediere.
Art. 10. - După formularea soluţiei de mediere la nivelul agentului economic părţile au următoarele opţiuni:
SECŢIUNEA a 3-a
Procedura prealabilă
Art. 11. - (1) Declanşarea procedurii prealabile are loc în momentul primirii de către ANRE a cererii prin care una sau ambele părţi implicate solicită punctul de vedere al ANRE cu privire la modul de soluţionare a neînţelegerii apărute la încheierea contractelor pe care părţile doresc să le încheie.
(2) Cererea de declanşare a procedurii prealabile va fi însoţită de documentele pe care partea/părţile îşi întemeiază susţinerile.
(3) Documentele ce însoţesc cererea de declanşare a procedurii prealabile constau în:
(4) Cererea de declanşare a procedurii prealabile este acceptată de ANRE numai dacă este transmisă cu cel puţin 3 luni înainte de data intrării în vigoare a contractului/contractelor la care au apărut neînţelegeri.
Art. 12. - Etapele procedurii prealabile sunt:
Art. 13. - (1) Răspunsul va fi comunicat ambelor părţi implicate.
(2) Comunicarea se va face prin fax şi, la cererea scrisă a solicitantului, prin scrisoare recomandată.
Art. 14. - După primirea recomandărilor făcute de ANRE, părţile au următoarele posibilităţi:
SECŢIUNEA a 4-a
Procedura propriu-zisă
Art. 15. - Declanşarea procedurii propriu-zise are loc în momentul primirii de către ANRE a cererii prin care una sau ambele părţi solicită analiza şi soluţionarea neînţelegerii apărute la încheierea contractelor.
Art. 16. - (1) Modelul cererii prin care părţile solicită analiza şi soluţionarea neînţelegerii precontractuale de către ANRE este cuprins în anexa nr. 2 la prezenta procedură, iar etapele procedurii propriu-zise de analiză şi soluţionare sunt prevăzute în anexa nr. 3.
(2) Cererea de soluţionare a neînţelegerii apărute la încheierea contractelor va fi însoţită de procesul-verbal redactat de părţi în conformitate cu dispoziţiile art. 14 lit. b).
(3) În cazul în care analiza şi soluţionarea neînţelegerii apărute la încheierea contractelor sunt solicitate doar de una dintre părţi, aceasta va comunica celeilalte părţi un exemplar al cererii şi va indica în cerere motivul pentru care nu a fost redactat procesul-verbal menţionat mai sus. Dovada comunicării cererii către cealaltă parte va fi transmisă la ANRE.
(4) La cerere vor fi anexate documente justificative, suplimentare celor depuse la dosar în cadrul procedurii prealabile conform art. 11 alin. (3), dar care trebuie să aibă legătură cu neînţelegerea şi să fie de natură să clarifice situaţia.
(5) Părţile vor prezenta documentele în copie certificată de partea căreia îi aparţin, documentele respective rămânând în arhiva ANRE.
(6) Documentele vor fi depuse într-un exemplar şi se vor transmite, prin grija părţii care deţine documentul original, celeilalte părţi.
(7) Dacă cererea sau documentele sunt formulate într-o limbă străină, ANRE va solicita şi prezentarea unei traduceri legalizate.
Art. 17. - (1) Directorul departamentului de specialitate constituie Comitetul de analiză şi soluţionare a neînţelegerilor apărute la încheierea contractelor, denumit în continuare Comitet, sau îl deleagă în acest scop pe şeful Serviciului analiză şi soluţionare divergenţe.
(2) Comitetul este alcătuit dintr-un număr impar de membri, dar nu mai puţin de 3. În toate cazurile Comitetul va avea un număr impar de membri cu drept de vot.
(3) Comitetul va fi compus din angajaţi ai departamentului de specialitate şi un reprezentant al Serviciului juridic din cadrul ANRE şi, după caz, din terţe persoane specializate în diverse domenii - juridic, tehnic, financiar şi altele.
(4) Membrii Comitetului care nu fac parte din ANRE trebuie să fie persoane fizice de cetăţenie română, care au capacitate deplină de exerciţiu, nu au antecedente penale şi care nu sunt în conflict de interese cu părţile.
(5) Directorul departamentului de specialitate desemnează conducătorul Comitetului şi secretarul fără drept de vot al acestuia.
(6) Pentru soluţionarea neînţelegerii apărute la încheierea contractelor ANRE poate apela şi la consultanţi persoane fizice/juridice. Consultanţii nu vor face parte din Comitet.
Art. 18. - Atribuţiile secretarului sunt următoarele:
Art. 19. - (1) În vederea pregătirii audierii, la solicitarea membrilor Comitetului, secretarul poate cere părţilor completarea cererii sau a documentaţiei depuse şi, după caz, precizări scrise, în termen de cel mult 5 zile de la primirea cererii de soluţionare a neînţelegerii apărute la încheierea contractelor.
(2) În situaţia în care soluţionarea a fost solicitată doar de una dintre părţi, aceasta va transmite secretarului Comitetului, în termen de cel mult 5 zile de la depunerea cererii sau, după caz, de la completarea ei, confirmarea în scris/telefonică a comunicării către cealaltă parte, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (3) şi (6), precum şi eventualele obiecţii ale acesteia privind desfăşurarea procedurii.
(3) Termenul pentru audiere va fi fixat de către secretar, în urma consultării membrilor Comitetului.
(4) Secretarul va convoca părţile în vederea audierii, cu cel puţin două zile lucrătoare înainte de termenul fixat.
(5) Comunicarea convocării se va face prin fax sau, dacă este cazul, prin scrisoare recomandată, telegramă, telex sau orice alt mijloc ce permite stabilirea probei comunicării. În cazul comunicării telefonice secretarul va face menţiune în dosar, precizând data, locul convorbirii şi numele persoanei căreia i s-a transmis anunţul de convocare.
(6) Comunicările se fac la adresele indicate de părţi în cerere. Schimbările de adresă nu vor fi luate în considerare decât dacă ANRE este înştiinţată.
Art. 20. - Audierea are loc, de regulă, la sediul ANRE, în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii sau, după caz, de la completarea ei.
Art. 21. - (1) Părţile pot participa la audiere personal/prin reprezentanţii legali şi, eventual, asistate de interpreţi pentru persoanele de altă cetăţenie.
(2) Oricare dintre părţi poate cere ca audierea să se facă în lipsa ei, pe baza cererii şi actelor depuse. Se admite ca această solicitare să se facă telefonic.
(3) Lipsa uneia dintre părţi la dezbateri nu determină oprirea derulării procedurii sau luarea unei hotărâri în defavoarea ei.
(4) Dacă ambele părţi, deşi înştiinţate, nu se prezintă la dezbateri, Comitetul va soluţiona cererea, în afară de cazul în care s-a cerut amânarea pentru motive temeinice.
(5) Comitetul, la cererea oricăreia dintre părţi, poate amâna, pe parcursul desfăşurării procedurii de analiză şi soluţionare a neînţelegerilor apărute la încheierea contractelor, o singură dată audierea programată, pentru motive temeinice care să justifice imposibilitatea părţii în cauză de a se prezenta la dezbateri.
(6) Cea de-a doua audiere va avea loc în termen de cel mult 5 zile de la data fixată pentru prima audiere, cu convocarea părţilor, în conformitate cu prevederile art. 19.
Art. 22. - (1) Pe parcursul soluţionării cererii părţile vor fi tratate în mod egal.
(2) În cadrul audierii părţile îşi pot exprima punctele de vedere, luările de cuvânt fiind acordate, de regulă, în ordinea sosirii delegaţilor.
(3) Prezentarea părţilor va fi clară şi concisă, argumentată cu fapte şi documente relevante.
(4) După ce fiecare parte îşi prezintă poziţia, părţile şi/sau membrii Comitetului pot pune întrebări pentru clarificarea aspectelor divergente.
(5) După epuizarea întrebărilor, în procesul-verbal se vor consemna poziţia finală a părţilor, modul în care se doreşte soluţionarea neînţelegerii şi argumentele fiecăreia.
(6) Procesul-verbal va fi semnat de membrii Comitetului.
Art. 23. - (1) În vederea apărării intereselor legitime ale părţilor, membrii Comitetului şi consultanţii sunt obligaţi să nu publice şi să nu divulge datele şi informaţiile cu caracter confidenţial de care iau cunoştinţă în această calitate, fără a avea acordul părţii implicate.
(2) Dosarul este confidenţial. Nici o altă persoană în afara părţilor şi a Comitetului nu are acces la dosar fără acordul scris al părţilor şi fără încuviinţarea Comitetului.
Art. 24. - (1) Proiectul de decizie va fi elaborat în termen de 5 zile lucrătoare de la data audierii.
(2) Proiectul de decizie se va adopta cu o majoritate simplă de voturi. În caz de balotaj decide votul conducătorului Comitetului.
(3) Proiectul de decizie va cuprinde soluţia la care au ajuns membrii Comitetului şi va reflecta concluziile la care s-a ajuns în urma audierii părţilor, a analizării faptelor, a susţinerilor şi documentelor existente la dosar.
(4) Proiectul de decizie va fi semnat de toţi membrii Comitetului şi de secretar.
(5) Membrul Comitetului care a avut o altă părere îşi va redacta separat opinia, cu menţionarea considerentelor pe care aceasta se sprijină, şi va semna proiectul de decizie cu observaţii.
(6) Proiectul de decizie se va elabora pe baza legislaţiei primare şi secundare. Proiectul de decizie produce efecte numai în urma aprobării acestuia de către preşedintele ANRE.
Art. 25. - (1) Proiectul de decizie va fi redactat de secretarul Comitetului şi va fi aprobat de către preşedintele ANRE.
(2) Proiectul de decizie va cuprinde:
Art. 26. - (1) Comunicarea va fi făcută părţilor în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data emiterii deciziei, prin fax şi, numai dacă o parte nu are fax, prin scrisoare recomandată.
(2) Procedura de soluţionare a neînţelegerii apărute la încheierea contractelor se încheie în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicarea deciziei către ambele părţi, dacă decizia respectivă nu este contestată, sau o dată cu comunicarea răspunsului ANRE la eventualele contestaţii formulate împotriva deciziei.
Art. 27. - (1) Faţă de părţi decizia ANRE prin care se soluţionează neînţelegerea apărută la încheierea contractelor are caracter obligatoriu, în conformitate cu prevederile art. 69 alin. (2) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.63/1998, cu modificările ulterioare.
(2) Decizia poate fi contestată la ANRE de partea care se consideră vătămată, în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicarea acesteia. Răspunsul ANRE la contestaţie va fi comunicat în termen de cel mult 10 zile lucrătoare.
(3) Dacă petiţionarul este nemulţumit de soluţia dată contestaţiei sale, acesta se poate adresa Curţii de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ, conform prevederilor legale în vigoare. În acest caz restricţiile prevăzute la art. 23 nu se aplică faţă de instanţele judecătoreşti competente.
CAPITOLUL VI
Dispoziţii finale
Art. 28. - (1) Pe parcursul analizei şi soluţionării, dar nu mai târziu de data emiterii unei decizii ANRE cu privire la neînţelegerea respectivă, părţile pot soluţiona pe cale amiabilă neînţelegerea apărută la încheierea contractului.
(2) Părţile vor comunica ANRE înţelegerea la care au ajuns, înaintea termenului preconizat de emitere a unei decizii de către ANRE.
Art. 29. - (1) Dosarul se păstrează la sediul ANRE o perioadă de un an de la data emiterii deciziei prin care este soluţionată neînţelegerea, iar dacă aceasta este contestată, o perioadă de un an de la data soluţionării definitive în justiţie.
(2) Evidenţa dosarelor şi a deciziilor ANRE se va ţine în registre speciale, prin grija Serviciului analiză şi soluţionare divergenţe.
Art. 30. - Prevederile prezentei proceduri se completează cu dispoziţiile legale în vigoare.
Art. 31. - Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta procedură.
ANEXA Nr. 1
la procedură
Termenii utilizaţi în procedură sunt definiţi astfel:
ANRE - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei
Audiere - Etapă a procedurii de soluţionare a neînţelegerilor apărute la încheierea contractelor, în cadrul căreia părţile îşi expun punctele de vedere şi argumentele pe care le consideră pertinente, depun documente suplimentare, considerate relevante pentru soluţionarea neînţelegerii, cu posibilitatea de a formula întrebări pentru clarificarea neînţelegerii
Decizie - Document cu caracter obligatoriu pentru părţi, emis de ANRE, prin care se soluţionează neînţelegerile apărute la încheierea contractelor
Departament de specialitate - Departamentul dezvoltarea pieţei de energie - DDPE din cadrul ANRE
Mediere - Procesul prin intermediul căruia două sau mai multe părţi se întâlnesc cu o a treia parte, care intermediază negocierea ajutând părţile să îşi identifice interesele şi să soluţioneze conflictul într-un mod acceptabil pentru ambele părţi
Părţi - Persoanele fizice/juridice care încheie un contract în sectorul energiei electrice şi termice
Recomandare - Punctul de vedere al ANRE cu privire la modul de soluţionare a neînţelegerii apărute la încheierea contractelor, care îi este supusă spre soluţionare
Sectorul energiei electrice - Ansamblul agenţilor economici, activităţilor şi instalaţiilor aferente, de producere, transport, şi termice dispecerizare, distribuţie şi furnizare a energiei electrice şi termice
Serviciu de specialitate - Serviciul analiză şi soluţionare divergenţe din cadrul DDPE-ANRE
Zile - Zile lucrătoare
ANEXA Nr. 2
la procedură
CERERE DE SOLUŢIONARE
Semnătura părţii 1 Semnătura părţii 2
................................ ................................
ANEXA Nr. 3
la procedură
ETAPELE
procedurii propriu-zise de analiză şi soluţionare
Declanşarea soluţionării, prin primirea la ANRE a cererii de soluţionare şi a documentaţiei justificative, inclusiv, după caz, soluţia de mediere la nivel de filială/sucursală | | v Constituirea Comitetului de analiză şi soluţionare şi numirea secretarului | | v Pregătirea audierii şi, după caz, solicitarea de completare a documentaţiei, în termen de cel mult 5 zile de la primirea cererii | | v Citarea părţilor pentru audiere, în termen de cel mult 15 zile de la primirea cererii/completărilor | | v Există motive justificate care împiedică participarea DA uneia dintre părţi la audiere? -------------------- Părţile se prezintă la audiere. | | V | Reprogramarea audierii, | în termen de cel mult 5 zile | NU de la data fixată pentru | prima audiere | | |<-----------------------------------------| | v Desfăşurarea audierii Redactarea proiectului de decizie, în termen de cel mult 5 zile de la data desfăşurării audierii | | v Emiterea deciziei şi comunicarea acesteia părţilor |
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.