DECIZIE nr.231 din 10 septembrie 2002
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din Ordonanţa Guvernului nr. 55/1999 privind executarea silită a creanţelor bancare neperformante preluate la datoria publică internă şi ale art. 25 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001
Textul actului publicat în M.Of. nr. 847/25 noi. 2002

Nicolae Popa - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Gabriela Ghiţă - procuror
Laurenţiu Cristescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din Ordonanţa Guvernului nr.55/1999 şi ale art. 25 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.51/1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001, excepţie ridicată de Societatea Comercial㠄ITIA” - S.A. Bucureşti în Dosarul nr. 2.222/2001 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială.
La apelul nominal răspunde Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, prin avocat Luciana Căpuşan, lipsind autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare arată că excepţia este inadmisibilă în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 40 din Ordonanţa Guvernului nr.55/1999, întrucât acestea au fost abrogate prin Legea nr. 409/2001, şi nefondată în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.51/1998, deoarece aceste dispoziţii nu sunt relevante în soluţionarea cauzei. Consideră că principiul constituţional al accesului liber la justiţie nu este încălcat, iar autorul excepţiei, susţinând aceasta, face, de fapt, confuzie „între stabilirea condiţiilor în care se poate exercita un drept (în aşa fel încât să împiedice abuzul de drept) şi însuşi accesul la justiţie”.
Raportarea la dispoziţiile art. 48 alin. (1) din Constituţie, pe care o face autorul excepţiei, este nefondată, deoarece prevederile criticate se referă la posibilitatea contestării măsurilor dispuse de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, în timp ce dispoziţiile Legii fundamentale se referă la recunoaşterea dreptului pretins.
Cât priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 134 alin. (1) şi (2) din Constituţie, arată că libertatea comerţului nu înseamnă exonerarea agenţilor economici de plata datoriilor, iar „economia de piaţă nu înseamnă păstrarea dezechilibrului dintre veniturile publice şi datoria publică în dauna colectivităţii şi în beneficiul debitorilor rău-platnici”.
Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din Constituţie, arată că scopul cauţiunii este acelaşi din dreptul comun în materia executării silite, adică acela de a garanta creditorului de buna-credinţă a debitorului contestator şi de a-l asigura pe cel dintâi că eventualele prejudicii rezultate din întârzierea în executare pot fi acoperite.
Reprezentantul Ministerului Public arată că dispoziţiile criticate nu încalcă nici una dintre dispoziţiile constituţionale invocate de autor. Ele instituie o procedură specială de recuperare a creditelor neperformante. Cauţiunea instituită prin dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.51/1998 nu încalcă principiul accesului liber la justiţie, ci, din contră, este o măsură de protecţie a creditorului faţă de reaua-credinţă a debitorului. Solicită respingerea excepţiei, ca inadmisibilă, pentru dispoziţiile art. 40 din Ordonanţa Guvernului nr.55/1999, arătând că această ordonanţă a fost abrogată prin Legea nr. 409/2001, şi ca neîntemeiată pentru dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.51/1998.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 16 noiembrie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 2.222/2001, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 din Ordonanţa Guvernului nr.55/1999 şi ale art. 25 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.51/1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001, excepţie ridicată de Societatea Comercial㠄ITIA” - S.A.
într-un litigiu având ca obiect recuperarea unei creanţe bancare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că prevederile legale atacate contravin dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, deoarece stabilirea unei cauţiuni de 20% din valoarea creanţei, pentru contestarea în justiţie a măsurilor luate de AVAB, împiedică accesul efectiv la justiţie, debitorul neavând posibilitatea să plătească o cauţiune atât de mare. Astfel, măsurile abuzive luate de AVAB nu pot fi atacate în contenciosul administrativ, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 48 din Legea fundamentală.
Prin dispoziţiile legale criticate se încalcă dispoziţiile constituţionale privind obligaţia statului de a ocroti libertatea comerţului, de a proteja concurenţa loială şi de a crea cadrul favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, asa cum s-a statuat prin art. 134 din Legea fundamentală. În fine continuarea executării silite de către AVAB, în condiţiile arătate, încalcă dreptul de proprietate al societăţii debitoare consacrat de art. 135 din Constituţie.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială arată că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată din următoarele considerente: Dispoziţiile legale invocate sunt constituţionale deoarece accesul liber la justiţie nu este îngrădit prin faptul că s-au stabilit condiţii pentru soluţionarea anumitor cauze deduse judecăţii. Stabilirea cauţiunii potrivit dispoziţiilor Legii nr. 409/2001 nu împiedică accesul liber la justiţie.
„Faptul că dispoziţiile legale au stabilit plata unei cauţiuni demonstrează că, în condiţiile unei economii de piaţă, statul asigură valorificarea creanţelor şi recuperarea acestora de către creditori.
În ce priveşte respectarea dispoziţiilor art. 48 din Constituţia României, acestea nu au fost încălcate prin stabilirea unei cauţiuni în condiţiile Legii nr. 409/2001, deoarece reclamanta are posibilitatea recunoaşterii dreptului pretins, anularea acţiunii şi repararea pagubei, dacă sunt îndeplinite condiţiile legale.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 135 din Constituţia României, şi anume faptul că statul ocroteşte proprietatea, aceste dispoziţii sunt respectate, deoarece plata cauţiunii s-a stabilit tocmai pentru a se acoperi prejudiciul ce ar putea fi suferit de către o persoană fizică sau juridică prin neexecutarea drepturilor sale legitime.
În speţă, reclamanta are obligaţia să achite creditul datorat, potrivit titlului executoriu existent în cauză.”
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând c㠄ordonanţa instituie o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, în vederea realizării creanţelor bancare neperformante preluate de AVAB şi a asigurării principiului celerităţii în soluţionarea litigiilor şi a oricăror cereri în legătură cu activele bancare supuse valorificării potrivit acestui act normativ”.
Autorul excepţiei face confuzie între stabilirea unor condiţii legale privitoare la exercitarea unor drepturi, precum plata unei cauţiuni, care nu contravin accesului liber la justiţie şi care urmăresc să împiedice abuzul de drept şi să asigure celeritatea procedurii judecătoreşti, şi încălcarea accesului la justiţie (reglementat prin art. 21 din Legea fundamentală). Faptul că în speţă cauţiunea are o valoare de aproximativ 26 miliarde lei, iar societatea nu dispune de resursele financiare necesare nu constituie o problemă de constituţionalitate.
Faţă de susţinerea că dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.51/1998 ar încălca prevederile art. 48 din Legea fundamentală, se apreciază că aceasta nu poate fi susţinută,
având în vedere că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei dispoziţii constituţionale. De altfel, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, persoana vătămată într-un drept al său se poate adresa instanţei de judecată, în vederea recunoaşterii dreptului pretins, a anulării actului administrativ contestat şi reparării pagubei.
Din analiza dispoziţiilor legale criticate rezultă că acestea nu încalcă prevederile art. 134 şi nici ale art. 135 din Constituţie. Unul dintre scopurile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.51/1998 este de a asigura recuperarea de la debitori a creanţelor bancare, corespunzător obligaţiei constituţionale a statului de a proteja, în cadrul economiei de piaţă, interesele naţionale în activitatea economico-financiară, în condiţiile ocrotirii egale şi nediscriminatorii a proprietăţii, indiferent de titular. Dispoziţia înscrisă în art. 134 trebuie interpretată în strânsă legătură cu prevederea art. 101 alin. (1) din Legea fundamentală, conform căreia Guvernul asigură realizarea politicii interne a ţării.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că reglementarea „privind plata unei cauţiuni, pentru evitarea relei-credinţe în exercitarea drepturilor este prevăzută şi de unele dispoziţii din Codul de procedură civilă, de exemplu art. 279, 280, 384, 392, 403 şi 420, şi nu contravine art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie şi nici art. 48 din Constituţie cu privire la recunoaşterea dreptului pretins, întrucât orice drept poate fi recunoscut şi exercitat numai în condiţiile şi cu respectarea condiţiilor legale.
În ce priveşte criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 134 şi 135 din Constituţie, apar inadmisibile, întrucât aceste dispoziţii nu sunt incidente în cauză.”
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 40 din Ordonanţa Guvernului nr.55/1999 privind executarea silită a creanţelor bancare neperformante preluate la datoria publică internă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.411 din 27 august 1999, şi ale art. 25 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.51/1998 privind valorificarea unor active bancare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.482 din 15 decembrie 1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.398 din 19 iulie 2001, dispoziţii legale ce au următorul cuprins: Art. 40 din Ordonanţa Guvernului nr.55/1999: „Debitorii pot contesta în justiţie măsurile dispuse de Agenţia de Valorificare a Activelor Bancare potrivit prezentei ordonanţe şi pot face contestaţie la executare, numai cu depunerea unei cauţiuni egale cu jumătate din valoarea activului bancar supus valorificării.”
Art. 25 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.51/1998, introdus prin Legea nr. 409/2001: „Debitorii pot contesta în justiţie măsurile dispuse de AVAB potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă şi pot face contestaţie la executare numai după depunerea unei cauţiuni egale cu 20% din valoarea activului bancar supus valorificării.”
Autorul excepţiei susţine că prevederile legale criticate sunt contrare dispoziţiilor art. 21, art. 48, art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi celor ale art. 135 alin. (1) din Constituţia României, al căror conţinut este următorul: Art. 21: „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.”
Art. 48: „(1) Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei.
(2) Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.
(3) Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârşite în procesele penale.”
Art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a): (1) „Economia României este economie de piaţă.
(2) Statul trebuie să asigure:
a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;” Art. 135 alin. (1): „Statul ocroteşte proprietatea.”
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.55/1999, deci şi ale art. 40, au fost abrogate prin art. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.51/1998, dispoziţii introduse prin Legea nr. 409/2001, lege intrată în vigoare la data de 19 iulie 2001, anterior datei de 16 noiembrie 2001, dată la care instanţa a sesizat Curtea cu excepţia de neconstituţionalitate a acestora, situaţie în care instanţa avea datoria ca, printr-o încheiere motivată, să respingă excepţia privind aceste dispoziţii legale.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.51/1998 Curtea constată următoarele:
Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.51/1998, cu modificările şi completările ulterioare, s-a stabilit cadrul juridic pentru valorificarea unor active ale băncilor la care statul este acţionar majoritar, în vederea pregătirii acestora pentru începerea procedurii de privatizare, în scopul creşterii gradului de solvabilitate şi a credibilităţii interne şi externe sau reglementării problemelor de natură financiară ale acestora pentru menţinerea viabilităţii sistemului bancar, precum şi pentru accelerarea procedurilor de recuperare a debitelor restante.
În vederea atingerii acestui obiectiv, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.51/1998 s-a instituit o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, în vederea realizării creanţelor bancare neperformante preluate de AVAB şi a asigurării celerităţii în soluţionarea litigiilor şi a oricăror cereri în legătură cu activele bancare supuse valorificării potrivit acestui act normativ.
Instituirea, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.51/1998, a obligaţiei la plata unei cauţiuni nu contravine prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, dat fiind că debitorului nu i se închide accesul la justiţie pentru apărarea unui drept subiectiv, ci i se limitează posibilitatea abuzului judiciar, asigurându-se celeritatea soluţionării cauzei.
Nu sunt încălcate nici prevederile art. 134 şi nici cele ale art. 135 din Constituţie, deoarece executarea obligaţiei de plată - fie şi pe calea executării silite - corespunde principiilor economiei de piaţă şi, totodată, garantării dreptului de proprietate, indiferent de titular.
Curtea, prin Decizia nr.126 din 4 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.447 din 11 septembrie 2000, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr.55/1999, reţinând, între altele, că, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate, „se face o confuzie între, pe de o parte, stabilirea unor condiţii privind exercitarea unor drepturi prevăzute în ordonanţă, care nu contravin principiului accesului liber la justiţie, condiţii de natură să împiedice abuzul de drept şi, în acelaşi timp, să asigure celeritatea procedurii de realizare a creanţelor prevăzute de ordonanţă, şi, pe de altă parte, îngrădirea accesului la justiţie.
În realitate cele două condiţii prevăzute în textele de lege criticate sunt justificate în contextul măsurilor derogatorii prevăzute de ordonanţă şi nu constituie îngrădiri ale accesului liber la justiţie. De altfel, în ceea ce priveşte obligarea la cauţiune, Curtea constată că art. 401 din Codul de procedură civilă, în materia contestaţiei la executare, prevede o asemenea măsură chiar în cadrul procedurii obişnuite”.
Având în vedere asemănarea dintre cele două texte: art. 40 din Ordonanţa Guvernului nr.55/1999 şi art. 25 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.51/1998, considerentele şi soluţia din acea decizie sunt valabile şi în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din Ordonanţa Guvernului nr.55/1999 privind executarea silită a creanţelor bancare neperformante preluate la datoria publică internă, excepţie ridicată de Societatea Comercial㠄ITIA” - S.A. în Dosarul nr. 2.222/2001 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială.
2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a art. 25 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 septembrie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Laurenţiu Cristescu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 16:20

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.