ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr.156 din 7 noiembrie 2002
privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării comercianţilor
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 850/25 noi. 2002 |
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Articol unic. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.129/2002 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării comercianţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.746 din 11 octombrie 2002, se modifică după cum urmează:
1. Articolul V va avea următorul cuprins:
Art. V. - (1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă bazele de date, aplicaţiile de întreţinere şi utilizare a acestora, necesare în vederea ţinerii şi administrării registrelor comerţului de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, respectiv oficiile registrului comerţului de pe lângă camerele de comerţ şi industrie teritoriale, şi funcţionării birourilor unice din cadrul camerelor de comerţ şi industrie teritoriale, precum şi documentele care privesc activitatea acestora se preiau de către Ministerul Justiţiei Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi de către oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale, pe bază de protocol de predare-preluare încheiat între reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi cei ai camerelor de comerţ şi industrie teritoriale.
(2) Modul de utilizare de către Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti şi de către camerele de comerţ şi industrie teritoriale a informaţiilor cuprinse în bazele de date se stabileşte pe bază contractuală sau prin protocol.
2. Articolul VI va avea următorul cuprins:
Art. VI. - (1) Bunurile aflate în dotarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, a oficiilor registrului comerţului şi a birourilor unice constituie, în limita aportului acestora la dobândirea bunurilor respective, patrimoniul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi vor fi folosite potrivit destinaţiei stabilite.
(2) Determinarea aportului prevăzut la alin. (1) se va realiza pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.
(3) Predarea-preluarea bunurilor prevăzute la alin. (1) se efectuează prin protocol încheiat între reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi cei ai Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti şi, respectiv, ai camerelor de comerţ şi industrie teritoriale.
3. Articolul VII va avea următorul cuprins:
Art. VII. - (1) În cazul spaţiilor care nu fac parte din patrimoniul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, constituit potrivit art. VI alin. (1), Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, oficiile registrului comerţului şi birourile unice vor folosi sediile existente pe bază de contract de închiriere sau protocol, încheiat între reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi cei ai camerelor de comerţ şi industrie ori, după caz, cu persoanele care au dreptul de proprietate asupra imobilelor, până la identificarea unor sedii corespunzătoare pentru funcţionarea registrului comerţului.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care spaţiile care fac parte din patrimoniul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului sunt insuficiente pentru desfăşurarea în condiţii corespunzătoare a activităţii.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul justiţiei,
Rodica Mihaela Stănoiu
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
Bucureşti, 7 noiembrie 2002.
Nr. 156.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.