HOTĂRÂRE nr.1.273 din 13 noiembrie 2002
privind stabilirea condiţiilor de salarizare şi a altor categorii de cheltuieli pentru încadrarea unui diplomat român în conducerea Iniţiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei (SECI)
Textul actului publicat în M.Of. nr. 850/25 noi. 2002

În temeiul art. 107 din Constituţie,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Începând cu data de 16 noiembrie 2002 domnul Mihai Răzvan Ungureanu, diplomat în Ministerul Afacerilor Externe al României, se numeşte în biroul de conducere al Iniţiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei (SECI), cu sediul la Viena.

Art. 2. - Pe perioada misiunii în străinătate salariul în valută pentru reprezentantul român pe lângă SECI se stabileşte prin aplicarea unui coeficient de ierarhizare de 8,00, calculat asupra nivelului salariului în valută stabilit pentru funcţia de portar, conform Hotărârii Guvernului nr.837/1995 cu privire la criteriile de salarizare în valută şi celelalte drepturi în valută şi în lei ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 3. - Pe perioada deplasărilor în străinătate reprezentantul român pe lângă SECI beneficiază de categoria a II-a de diurnă (coeficient 1,60) şi de plafonul B de cazare (coeficient 2,00), prevăzute în Hotărârea Guvernului nr.518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 4. - Cu postul aferent reprezentantului român pe lângă SECI se suplimentează în mod corespunzător numărul de posturi din serviciul exterior aferent Ministerului Afacerilor Externe, cu încadrarea în numărul total de posturi aprobat potrivit legii.

Art. 5. - Cheltuielile necesare desfăşurării activităţii se vor asigura din bugetul Ministerului Afacerilor Externe, în conformitate cu prevederile financiare în vigoare aplicabile diplomaţilor din Ministerul Afacerilor Externe.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor externe,
Mircea Geoană

Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu

p. Ministrul muncii şi solidarităţii sociale,
Ion Giurescu,
secretar de stat

Bucureşti, 13 noiembrie 2002.
Nr. 1.273


Joi, 24 septembrie 2026, 21:11

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.