HOTĂRÂRE nr.1.272 din 13 noiembrie 2002
privind reorganizarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologie
Textul actului publicat în M.Of. nr. 852/26 noi. 2002

În temeiul art. 107 din Constituţie, al art. 11 alin. (1) şi al art. 37 din Ordonanţa Guvernului nr.57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologie pierde statutul de institut naţional de cercetare-dezoltare, prin neacreditare.

Art. 2. - Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologie se reorganizează în Departamentul de bioresurse vegetale, unitate fără personalitate juridică, cu sediul în municipiul Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 296, sectorul 6, în structura Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Ştiinţe Biologice Bucureşti.

Art. 3. - Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Ştiinţe Biologice Bucureşti dobândeşte drepturile şi este ţinut de obligaţiile fostului Institut Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologie.

Art. 4. - (1) Patrimoniul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologie, cu întregul activ şi pasiv, se transmite Institutului Naţional de CercetareDezvoltare pentru Ştiinţe Biologice Bucureşti, pe bază de protocol de predare-preluare încheiat în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, conform bilanţului contabil încheiat la data de 30 iunie 2002, actualizat potrivit legii.

(2) Valoarea patrimoniului Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Ştiinţe Biologice Bucureşti se majorează cu valoarea patrimoniului preluat potrivit alin. (1).

Art. 5. - Personalul Institutului Naţional de CercetareDezvoltare pentru Biotehnologie, existent la data reorganizării, este preluat prin transfer de către Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Ştiinţe Biologice Bucureşti şi îşi păstrează salariile avute la data transferului, până la negocierea noului contract colectiv de muncă.

Art. 6. - Anexa nr. 1 „Structura organizatoric㔠la Hotărârea Guvernului nr.1.317/1996 privind înfiinţarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Ştiinţe Biologice Bucureşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.335 din 11 decembrie 1996, se completează cu Departamentul de bioresurse vegetale, potrivit prevederilor art. 2.

Art. 7. - Prezenta hotărâre intră în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 8. - Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr.1.306/1996 privind înfiinţarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.329 din 9 decembrie 1996, cu modificările ulterioare, precum şi poziţia 5 din anexa nr. 6 „Instituţiile şi unităţile de cercetare ştiinţifică care funcţionează sub coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării” la Hotărârea Guvernului nr.23/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.18 din 11 ianuarie 2001, cu modificările şi completările ulterioare.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

Ministrul delegat la Ministerul Educaţiei şi Cercetării
pentru activitatea de cercetare,
Şerban Constantin Valeca

p. Ministrul muncii şi solidarităţii sociale,
Ion Giurescu,
secretar de stat

Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu

Bucureşti, 13 noiembrie 2002.
Nr. 1.272.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 05:23

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.