HOTĂRÂRE nr.1.281 din 13 noiembrie 2002
privind suplimentarea bugetului Ministerului de Interne pe anul 2002, pentru Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 853/26 noi. 2002 |
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. - (1) Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului de Interne pe anul 2002, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, cu suma de 10 miliarde lei, pentru dotarea Centrului de Studii, Experimentări şi Specializare pentru Prevenirea şi Stingerea Incendiilor din cadrul Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari, cu aparatele de încercare necesare, conform standardelor prevăzute în Decizia Comisiei Europene nr. 2000/147/CE din 8 februarie 2000 referitoare la clasificarea performanţelor de reacţie la foc a produselor pentru construcţii.
(2) Cu suma prevăzută la alin. (1) se suplimentează bugetul Ministerului de Interne pe anul 2002 la capitolul Ordine publică şi siguranţă naţională, titlul VII Cheltuieli de capital.
Art. 2. - Nominalizarea aparatelor ce se achiziţionează se efectuează de către Ministerul de Interne prin Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari.
Art. 3. - Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă modificările ce decurg din aplicarea prezentei hotărâri în structura bugetului de stat şi în bugetul Ministerului de Interne pe anul 2002.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministru de interne,
Ioan Rus
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
Bucureşti, 13 noiembrie 2002.
Nr. 1.281.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.