DECIZIE nr.316 din 19 noiembrie 2002
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 166/2001 pentru modificarea Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, precum şi a dispoziţiilor art. 79 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 164/2001 şi ale art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată
Textul actului publicat în M.Of. nr. 901/12 dec. 2002

Costică Bulai - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Laurenţiu Cristescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.166/2001, precum şi a dispoziţiilor art. 79 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 164/2001 şi ale art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţie ridicată de Ion Dobre în Dosarul nr. 7.266/2001 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi contencios administrativ, într-un litigiu având ca obiect reactualizarea pensiei militare.
La apelul nominal răspunde Ministerul Apărării Naţionale, prin consilier juridic Dan Cimpoeru, lipsind autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Apărării Naţionale arată că situaţia excepţională ce a determinat adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.166/2001 a constituit-o faptul că după adoptarea bugetului de stat pe anul 2002 s-a constatat că resursele financiare nu sunt suficiente pentru plata imediată a diferenţelor rezultate din recalcularea pensiilor militare. Consideră că această critică este netemeinică.
Modificarea art. 79 din Legea nr. 164/2001 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.166/2001 nu a vizat conţinutul drepturilor de pensie, ci eşalonarea plăţilor, procedură prin care nu se aduce atingere dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Constituţie. Solicită respingerea acestei excepţii ca nefondată.
În ceea ce priveşte critica dispoziţiilor art. 23 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, consideră că aceste norme sunt neconstituţionale atâta vreme cât acestea permit „instanţei de judecată să respingă o excepţie de neconstituţionalitate ca inadmisibilă pe motiv că dispoziţia legală criticată nu mai este în vigoare”. Solicită admiterea acestei excepţii de neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public arată că delegarea legislativă a Guvernului se exercită în urma abilitării de către Parlament şi în cazul situaţiilor excepţionale.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.166/2001 a fost emisă ca urmare a constatării, în urma adoptării Legii bugetului de stat pe anul 2002, că resursele financiare nu sunt suficiente pentru reactualizarea pensiilor militare în acel an. Critica dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, nu este întemeiată, deoarece acestea nu dau dreptul instanţei de sesizare în faţa căreia s-a ridicat excepţia să se pronunţe asupra constituţionalităţii legilor sau ordonanţelor, ci numai de a se pronunţa asupra inadmisibilităţii acestora. În fine, dispoziţiile art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, nu conţin prevederi contrare Legii fundamentale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 21 mai 2002, pronunţată în Dosarul nr. 7.266/2001, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.166/2001, precum şi a dispoziţiilor art. 79 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 164/2001 şi ale art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţie ridicată de Ion Dobre.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine următoarele:
1. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.166/2001 a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 114 alin. (1) şi (4), ale art. 58 alin. (1) şi ale art. 43 alin. (1) din Constituţie, întrucât: nu a existat un caz excepţional; actul normativ putea fi adoptat numai de către Parlament, ca unica autoritate legiuitoare în România; ordonanţa criticată este în contradicţie cu obligaţia statului de a lua măsuri de protecţie socială care să asigure un nivel de trai decent; ordonanţa reglementează într-un domeniu rezervat legilor organice, deşi această interdicţie constituţională este general valabilă pentru toate tipurile de ordonanţe emise de Guvern; 2. dispoziţiile art. 79 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 164/2001, după modificarea lor prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.166/2001, nu permit plata pensiei reactualizate conform prevederilor textului iniţial; 3. dispoziţiile art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, sunt contrare prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie, întrucât permit instanţelor judecătoreşti să se substituie autorităţii de jurisdicţie constituţională şi să respingă o excepţie de neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilă pentru faptul că dispoziţiile legale criticate nu mai sunt în vigoare. Totodată se susţine că prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, sunt contrare şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi contencios administrativ apreciază că excepţia ridicată nu este întemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate nu încalcă nici una dintre prevederile constituţionale invocate, având în vedere că: pentru ordonanţa de urgenţă nu există interdicţia ca Guvernul să reglementeze în domenii rezervate legilor organice; cazul excepţional ce a determinat emiterea ordonanţei de urgenţă a fost dat de lipsa fondurilor financiare necesare pentru plata pensiilor reactualizate de la data iniţial prevăzută; ordonanţa criticată nu încalcă nici prevederile art. 43 alin. (1) din Constituţie şi „nu a creat un climat de insecuritate socială”; sunt constituţionale şi dispoziţiile art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, deoarece, în temeiul lor, „Instanţele judecătoreşti nu se pronunţă sub nici o formă asupra unor excepţii de neconstituţionalitate”, iar „o lege sau o ordonanţă, care nu mai este în vigoare, nu poate produce efecte juridice, dat fiind principiul activităţii legii”.
În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este nefondată sub toate aspectele. În acest sens, arată că actul normativ criticat a fost emis în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 114 alin. (4) din Constituţie, fiind o ordonanţă de urgenţă, situaţie în care nu opereaz㠄interdicţia de a se interveni în domeniul legilor organice”. Caracterul excepţional al situaţiei „a fost determinat de necesitatea de a se corecta inechităţile generate de aplicarea Legii nr. 164/2001”. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, Guvernul susţine că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti şi, prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a acestor texte de lege este inadmisibilă.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate: Autorul excepţiei a criticat iniţial, ca fiind neconstituţională, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.85/2001 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 79 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, ordonanţă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.325 din 18 iunie 2001, prin care s-a dispus suspendarea aplicării prevederilor art. 79 din Legea nr. 164/2001 până la data de 31 decembrie 2001.
După ce această ordonanţă şi-a încetat aplicabilitatea, Ion Dobre a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.187 din 7 august 1997, dispoziţii care, în opinia autorului excepţiei, contrar prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie, permit instanţelor judecătoreşti, altele decât unica autoritate de jurisdicţie constituţională, să respingă, ca fiind inadmisibilă, o excepţie de neconstituţionalitate pe motivul că dispoziţiile legale criticate nu mai sunt în vigoare, cu toate că soluţionarea obiectului cererii supuse judecăţii depinde de acele dispoziţii legale.
Totodată, a criticat prin excepţia de neconstituţionalitate şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.166/2001 pentru modificarea Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.815 din 18 decembrie 2001, susţinând că acest act normativ a fost emis cu încălcarea prevederilor constituţionale referitoare la delegarea legislativă. În realitate, autorul excepţiei este nemulţumit de modificarea art. 79 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.183 din 10 aprilie 2001, modificare din cauza căreia nu a putut beneficia de pensia reactualizată conform dispoziţiilor iniţiale ale textului de lege vizat.
Art. 79 lit. a) din Legea nr. 164/2001 prevede că: „Pensiile militare stabilite în baza legislaţiei anterioare datei intrării în vigoare a prezentei legi se recalculează astfel:
a) cuantumul pensiei în plată se actualizează, având ca bază de calcul solda lunară brută în vigoare la data aplicării prezentei legi, corespunzătoare funcţiei maxime a ultimului grad avut în activitate, pe baza unei metodologii aprobate prin hotărâre a Guvernului, emisă în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, la propunerea instituţiilor prevăzute la art. 5 alin. (1).”
Această reglementare nu a fost modificată în conţinut, ci doar în redactare, utilizându-se formula „corespunzătoare funcţiei maxime a gradului militar avut la data trecerii în rezervă”.
Faptul că pensionarii militari, din categoria cărora face parte şi autorul excepţiei, nu beneficiază de pensia actualizată începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2001 a fost determinat de suspendarea aplicării prevederilor art. 79, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.85/2001, până la data de 31 decembrie 2001, iar apoi de completarea, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.166/2001, a art. 79 cu alin. (2), care prevede: „(2) Sumele rezultate ca diferenţă între pensiile în plată şi pensiile recalculate prin aplicarea prevederilor alin. (1) lit. a) se acordă eşalonat începând cu anul 2002, până la încheierea procesului de recalculare a pensiilor din sistemul public de pensii, după cum urmează:
a) pentru anul 2002, 10% din cuantumul diferenţei, începând cu 1 ianuarie 2002, şi 10% începând cu 1 iulie 2002;
b) pentru anul 2003, 20% din cuantumul diferenţei, începând cu 1 ianuarie 2003, şi 20% începând cu 1 iulie 2003;
c) pentru anul 2004, 20% din cuantumul diferenţei, începând cu 1 ianuarie 2004, şi 20% începând cu 1 iulie 2004.”
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate sunt contrare următoarelor prevederi constituţionale:
- Art. 43 alin. (1): „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.”;
- Art. 58 alin. (1): „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.”;
- Art. 114 alin. (1) şi (4): „(1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. [...] (4) În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu.”;
- Art. 144 lit. c): „Curtea Constituţională are următoarele atribuţii: [...]
c) hotărăşte asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor.”
Autorul a mai susţinut că prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 sunt contrare dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, făcând referire la dreptul la un proces echitabil prevăzut de alin. (1) al acestui articol, dispoziţii care au următorul conţinut: „1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.”
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:
Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a statuat în mod constant că prin alin. (1) şi (4) ale art. 114 din Constituţie s-au reglementat două instituţii distincte ale delegării legislative. Cea prevăzută la alin. (4) nu are la bază o lege specială de abilitare a Guvernului, ci situaţia excepţională, în care Guvernul trebuie să acţioneze urgent şi din proprie iniţiativă. În acest caz nu operează interdicţia înscrisă în alin. (1) de a nu reglementa în domenii care fac obiectul legilor organice.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.166/2001 a fost emisă cu respectarea normelor constituţionale. Delegarea legislativă a Guvernului este o prerogativă acordată de dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Constituţie, prin care nu se contrazice principiul potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare.
Situaţia excepţională care a determinat emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.166/2001 a constituit-o constatarea făcută de executiv, după adoptarea bugetului de stat pe anul 2002, că resursele financiare bugetare sunt insuficiente pentru plata imediată a diferenţelor rezultate din recalcularea pensiilor militare şi se impune eşalonarea plăţii acestor diferenţe.
Referitor la dispoziţiile art. 79 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 164/2001, Curtea constată că modificarea acestora prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.166/2001 nu a dus la schimbarea conţinutului lor. Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede eşalonarea plăţii diferenţelor rezultate din recalcularea pensiilor militare pe o perioadă de 3 ani şi o punere de acord a acestei operaţiuni cu reglementările generale aplicabile în sistemul public de pensii. Aceste dispoziţii nu aduc atingere dreptului la pensie prevăzut de art. 43 alin. (2) din Constituţie. Statul este îndreptăţit să dispună un nou mod de calcul al drepturilor de pensie, începând de la data intrării în vigoare a noilor reglementări legale, cu condiţia ca prin aceasta să nu se aducă atingere drepturilor anterior câştigate. De asemenea, poate dispune recalcularea pensiilor anterior stabilite, în vederea majorării lor, ca o măsură de protecţie socială. Data de la care operează asemenea majorări, precum şi cuantumul lor sunt determinate în mod obiectiv de resursele financiare existente care pot fi alocate acestui scop.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, critica autorului excepţiei se îndreaptă împotriva soluţiei instanţei de sesizare care a respins, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.85/2001, respingere ce a avut ca temei de drept tocmai prevederile art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Partea a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii legale cu scopul de a preîntâmpina respingerea de către instanţă, fără sesizarea Curţii Constituţionale, a unei alte excepţii de neconstituţionalitate.
Respingerea, ca fiind inadmisibilă, a unei excepţii de neconstituţionalitate, chiar de către instanţa judecătorească în faţa căreia s-a ridicat aceasta, este justificată în situaţiile în care dispoziţiile legale vizate nu sunt incidente în cauză sau când există vreunul dintre celelalte motive de inadmisibilitate prevăzute la alin. (1), (2) şi (3) ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată.
Instituirea prin alin. (1) al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, a inadmisibilităţii unei excepţii de neconstituţionalitate pe motivul că dispoziţiile legale criticate nu mai sunt în vigoare nu contravine nici unei dispoziţii constituţionale şi nu este de natură să conducă la ideea că prin aceasta instanţa care judecă fondul se substituie, sub acoperirea unei dispoziţii legale, Curţii Constituţionale.
Dispoziţiile alin. (1), (2) şi (3) ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, sunt norme de procedură pe care instanţa care a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepţii care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, unica autoritate de jurisdicţie constituţională.
Această procedură nu face posibilă respingerea sau admiterea excepţiei de neconstituţionalitate de către instanţa judecătorească, ci doar pronunţarea, în situaţiile date, asupra oportunităţii sesizării Curţii Constituţionale.
Alin. (6) al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, nu conţine nici o dispoziţie contrară prevederilor constituţionale. Acest text de lege stabileşte doar procedura de urmat în cazul constatării existenţei vreunui caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.
Referitor la susţinerea că prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, sunt contrare dispoziţiilor art. 6 - privind dreptul la un proces echitabil - din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată că, deşi autorul nu arată în ce constă această încălcare, afirmaţia sa este contrazisă chiar de existenţa procesului în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.166/2001 pentru modificarea Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, precum şi a dispoziţiilor art. 79 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 164/2001 şi ale art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, excepţie ridicată de Ion Dobre în Dosarul nr. 7.266/2001 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi contencios administrativ.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2002.

PREŞEDINTE
prof. univ. dr. COSTICĂ BULAI

Magistrat-asistent,
Laurenţiu Cristescu

OPINIE SEPARATĂ

Contrar soluţiei adoptate cu votul majorităţii membrilor Curţii Constituţionale, apreciem că excepţia de neconstituţionalitate soluţionată prin prezenta decizie este întemeiată în privinţa dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, respectiv a condiţiei impuse de acest text de lege pentru admisibilitatea supunerii controlului de constituţionalitate a posteriori numai a dispoziţiilor legale care sunt „în vigoare”, această sintagmă reprezentând o adăugare la prevederile constituţionale, contrară spiritului acestora.
Potrivit prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie, Curtea Constituţional㠄hotărăşte asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor”, fără alte condiţionări referitoare la natura actelor normative respective.
Dezvoltarea normei constituţionale în art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, în sensul concretizării condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească o lege sau o ordonanţă pentru a putea fi supusă controlului de constituţionalitate pe calea excepţiei, chestiune prejudicială, ridicată în faţa instanţei judecătoreşti, este, în cvasitotalitate, justificată şi corespunde voinţei constituantei.
În sistemul românesc de control de constituţionalitate a legilor neadoptându-se posibilitatea declanşării controlului pe baza sesizării de către orice persoană a Curţii Constituţionale, prin „actio popularis”, se are în vedere declanşarea acestui tip de control doar pe cale incidentală, prin excepţii ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti.
Rezultă, aşadar, că se poate solicita controlul de constituţionalitate numai al acelor dispoziţii legale care, în cazuri concrete, sunt incidente pentru soluţionarea litigiilor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, legi sau ordonanţe în ansamblu ori doar anumite reglementări din cuprinsul acestora. Condiţia ca de dispoziţia legală criticată pentru neconstituţionalitate să depindă soluţionarea cauzei este, evident, necesară, dar şi suficientă, fără cerinţa ca acea dispoziţie legală să fie şi formal în vigoare. Scoaterea sau ieşirea formală din vigoare a unei norme juridice nu înseamnă neapărat şi în toate situaţiile inaplicabilitatea sa.
Conform principiului general, o normă juridică acţionează în timp din momentul intrării ei în vigoare şi până în momentul ieşirii sale din vigoare. Sunt unele excepţii şi de la acest principiu general, cum sunt retroactivitatea şi ultraactivarea legii penale mai favorabile sau ultraactivarea legii penale temporare. Chiar şi legea civilă poate ultraactiva în unele situaţii potrivit principiului „tempus regit actum”.
Astfel, o lege posterioară nu poate atinge dreptul născut sub imperiul legii anterioare, aceasta urmând să guverneze dreptul respectiv, inclusiv soluţionarea litigiului legat de realizarea acelui drept, chiar şi ulterior ieşirii sale din vigoare.
Prin aplicarea rigidă a condiţiei ca legea sau ordonanţa să fie „în vigoare” la data ridicării excepţiei, ca şi la data soluţionării acesteia de Curtea Constituţională, se înlătură de la controlul de constituţionalitate dispoziţiile legale determinante în soluţionarea cauzei. În asemenea situaţii instanţa judecătorească are două posibilităţi: aplică dispoziţiile legale respective, chiar dacă acestea contravin în mod flagrant prevederilor constituţionale sau refuză aplicarea lor pe motiv că sunt neconstituţionale. În prima ipoteză se încalcă însăşi Constituţia, iar în cea de a doua instanţa judecătorească se subrogă în atribuţiile Curţii Constituţionale care, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, „este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România”.

Judecător,
Kozsokár Gábor
Nicolae Cochinescu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 15:07

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.