DECIZIE nr.304 din 12 noiembrie 2002
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 43 alin. (3) şi ale art. 3231 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, modificată prin Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice
Textul actului publicat în M.Of. nr. 915/16 dec. 2002

Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Florentina Baltă - procuror
Claudia Miu - magistrat-asistent şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 43 alin. (3) şi ale art. 3231 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, modificată prin Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, excepţie ridicată de Asociaţia „Texromed” din Mediaş în Dosarul nr. 5.813/2002 al Tribunalului Bucureşti - Secţia comercială.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca nefondată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 13 mai 2002, pronunţată în Dosarul nr. 5.813/2002, Tribunalul Bucureşti - Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (3) şi ale art. 3228 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, modificată prin Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, excepţie ridicată de Asociaţia „Texromed” din Mediaş.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 43 alin. (3) din actul normativ criticat limitează accesul la justiţie, întrucât doar litigiile născute până la finalizarea procesului de privatizare ar fi supuse controlului instanţelor judecătoreşti. Această limitare „constituie o încălcare a Constituţiei, restrângerea dreptului la acţiune neintrând în excepţiile prevăzute de art. 49 din Constituţie, violându-se astfel dispoziţiile art. 51 şi cele ale art. 41 alin. (2) din Legea fundamentală”. Autorul excepţiei consideră, de asemenea, că şi prevederile art. 3228 din acelaşi act normativ sunt contrare dispoziţiilor art. 49 din Constituţie, deoarece, atribuind rolul de primă instanţă curţilor de apel şi eliminând calea de atac a apelului, părţile interesate sunt lipsite de o cale de atac. Astfel, se instituie un tratament discriminatoriu pentru titularii dreptului de proprietate obţinut în procesul de privatizare, contrar prevederilor art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie.
Tribunalul Bucureşti - Secţia comercială, exprimându-şi opinia, apreciază că dispoziţiile criticate nu sunt contrare Constituţiei.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.
Guvernul, în punctul său de vedere, consideră că excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă pentru următoarele motive: În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 43 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.88/1997, astfel cum a fost modificată, se arată că din interpretarea acestora rezultă că intenţia legiuitorului nu este aceea de a limita numărul cazurilor în care părţile au acces la instanţele judecătoreşti, ci de a stabili o normă de competenţă generală imperativă, prin care se prevede că judecarea litigiilor respective se face numai de către instanţele judecătoreşti, părţile neputând alege alte categorii de instanţe, cum ar fi instanţele arbitrale, pentru soluţionarea acestor categorii de litigii. Printr-un raţionament per a contrario, pentru alte categorii de litigii, părţile la contractele de privatizare pot stabili clauze compromisorii. Referitor la prevederile art. 3228 din acelaşi act normativ, consideră că autorul excepţiei invocă în realitate conţinutul dispoziţiilor art. 3231 din acelaşi act normativ, care însă au fost abrogate prin Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării. Dispoziţiile referitoare la competenţa materială a instanţelor judecătoreşti în cazul soluţionării litigiilor vizând acte şi operaţiuni reglementate prin „Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.88/1997 şi Legea nr. 137/2002 au fost, însă, preluate de art. 40 din Legea nr. 137/2002”.
Excepţia de neconstituţionalitate vizând dispoziţiile art. 3231 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.88/1997 este inadmisibilă, fiind abrogată. Relativ la fondul excepţiei, în punctul de vedere al Guvernului se arată că, potrivit prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, procedura de judecată şi competenţa se stabilesc prin lege, iar legiuitorul este suveran „în stabilirea coordonatelor de desfăşurare a procedurii, atât timp cât se respectă principiul egalităţii, consacrat de art. 16 din Constituţie”.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere exprimat de Guvern, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Examinând motivarea excepţiei, Curtea observă că, în realitate, susţinerile autorului acesteia vizează cuprinsul art. 3231, din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.88/1997, introdus prin Legea nr. 99/1999, şi nu al art. 3228, al cărui conţinut este următorul: „Termenul de prescripţie pentru introducerea cererii prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut în prezenta ordonanţă de urgenţă ori se valorifică un drept conferit de aceasta este de 3 luni de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa operaţiunii sau actul atacat ori de la data naşterii dreptului”.
Aşa fiind, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 43 alin. (3) şi cele ale art. 3231 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, introduse prin Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, având următorul cuprins:
- Art. 43 alin. (3): „Litigiile privind contractele, convenţiile, protocoalele şi orice alte acte ori înţelegeri, încheiate de către instituţiile publice implicate în scopul de a pregăti, efectua sau finaliza procesul de privatizare a unor societăţi comerciale sau grupuri de societăţi comerciale, sunt de competenţa secţiilor comerciale ale instanţelor judecătoreşti.”;
- Art. 3231: „(1) Cererile prevăzute la art. 3213 alin. (3), la art. 3228 şi la art. 3229 sunt de competenţa curţii de apel şi se judecă de urgenţă şi cu precădere.
(2) Dacă sunt motive întemeiate pentru care părţile nu sunt în măsură să îşi prezinte apărările în mod complet, instanţa va putea, în mod excepţional, să acorde un termen în cunoştinţă de cel mult 7 zile.
(3) Instanţa este obligată să pronunţe hotărârea în termen de 5 zile de la închiderea dezbaterilor şi să comunice părţilor hotărârea motivată în cel mult 10 zile de la pronunţare.
(4) Hotărârea instanţei poate fi atacată numai cu recurs.”
Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 41 alin. (2), art. 49 şi 51 din Constituţie.
Aceste texte constituţionale au următorul cuprins:
- Art. 41 alin. (2): „(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.”;
- Art. 49: „(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”;
- Art. 51: „Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.”
În esenţă critica de neconstituţionalitate se referă la limitarea accesului la justiţie, pe de o parte, pentru că pot fi supuse controlului instanţelor judecătoreşti doar litigiile născute până la finalizarea procesului de privatizare, iar pe de altă parte, pentru că soluţionarea acestor litigii a fost dată în competenţa curţilor de apel, privând părţile interesate de o cale de atac.
Curtea Constituţională constată, mai întâi, că excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 43 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.88/1997, introduse prin Legea nr. 99/1999, este nefondată, urmând să fie respinsă ca atare. Astfel, aceste dispoziţii au caracterul unei norme imperative, cu caracter general, prin care legiuitorul stabileşte că judecarea litigiilor ce au ca obiect acte şi operaţiuni reglementate de ordonanţa de urgenţă criticată se face de către instanţe judecătoreşti. Părţile interesate nu pot ca, în scopul soluţionării acestor categorii de litigii, să aleagă alt gen de instanţe decât cele din cadrul autorităţii judecătoreşti. Aşa fiind, este lipsită de temei susţinerea potrivit căreia acest text obstaculează accesul la justiţie pentru soluţionarea unor categorii de litigii şi că el este contrar dispoziţiilor art. 41 alin. (2), art. 49 şi 51 din Constituţie.
Curtea constată apoi că dispoziţiile art. 3231 din acelaşi act normativ, criticate pe motiv de neconstituţionalitate, au fost abrogate prin art. 56 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.215 din 28 martie 2002, iar în alin. (1) al art. 40 din aceeaşi lege se prevede: „Cererile prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut în prezenta lege şi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările ulterioare, ori se valorifică un drept conferit de acestea sunt de competenţa secţiilor comerciale ale tribunalelor şi se judecă de urgenţă şi cu precădere.” În practica sa jurisdicţională Curtea Constituţională a statuat în mod constant că atunci când, după ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţia legală a fost modificată, excepţia poate să fie examinată dacă textul legal, în noua sa redactare, conservă reglementarea iniţială. Întrucât însă în cazul în speţă dispoziţia modificatoare nu a preluat soluţia legislativă, Curtea urmează să dea finalitate dispoziţiilor art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, şi să respingă excepţia de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3231 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, introduse prin Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, excepţie ridicată de Asociaţia „Texromed” din Mediaş în Dosarul nr. 5.813/2002 al Tribunalului Bucureşti - Secţia comercială.
2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (3) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent şef,
Claudia Miu

Joi, 24 septembrie 2026, 15:47

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.