LEGE nr.637 din 7 decembrie 2002
cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat în domeniul insolvenţei
Textul actului publicat în M.Of. nr. 931/19 dec. 2002

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

TITLUL I
Raporturile cu state străine, în general

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Domeniul de reglementare

Art. 1. - (1) Prezenta lege cuprinde:

a) norme pentru determinarea legii aplicabile unui raport de drept internaţional privat în materia insolvenţei;
b) norme de procedură în litigii privind raporturile de drept internaţional privat în materia insolvenţei;
c) norme privind condiţiile în care autorităţile române competente solicită şi, respectiv, acordă asistenţă cu privire la procedurile de insolvenţă deschise pe teritoriul României sau al unui stat străin.

(2) În sensul prezentei legi, raporturile de drept internaţional privat în materia insolvenţei reprezintă acele raporturi de drept privat cu element de extraneitate, care sunt supuse soluţionării ca urmare a deschiderii unei proceduri de insolvenţă şi în condiţiile stabilite de aceasta.

Sfera de aplicare

Art. 2. - (1) Prezenta lege se aplică în următoarele situaţii:

a) în cazul în care este solicitată asistenţă în România de către o instanţă străină sau de către un reprezentant străin, în legătură cu o procedură străină de insolvenţă;
b) în cazul în care este solicitată asistenţă într-un stat străin în legătură cu o procedură care se desfăşoară potrivit Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare procedură română de insolvenţă;
c) în cazul desfăşurării concomitente a unei proceduri române de insolvenţă şi a unei proceduri străine de insolvenţă referitoare la acelaşi debitor;
d) în cazul în care creditorii sau alte persoane interesate dintr-un stat străin sunt interesate să solicite deschiderea în România a procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau să participe în cadrul unei proceduri deschise.

(2) Prezenta lege nu se aplică în cazul unei proceduri de insolvenţă care are ca obiect:

a) bănci, cooperative sau alte instituţii de credit;
b) societăţi şi agenţi de asigurare;
c) societăţi de servicii de investiţii financiare, organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, societăţi de administrare a investiţiilor;
d) societăţi de bursă, membri ai burselor de mărfuri, case de compensaţie, membri compensatori ai burselor de mărfuri, societăţi de brokeraj, traderi.

Definiţii

Art. 3. - În sensul prezentei legi, termenii de mai jos se definesc astfel:

a) procedura străină este procedura colectivă, judiciară sau administrativă, care se desfăşoară în conformitate cu legislaţia în materie de insolvenţă a unui stat străin, inclusiv procedura provizorie, în care bunurile şi activitatea debitorului sunt supuse controlului sau supravegherii unei instanţe străine, în scopul reorganizării sau lichidării activităţii acelui debitor;
b) procedura străină principală este procedura străină de insolvenţă care se desfăşoară în statul în care se situează centrul principalelor interese ale debitorului;
c) procedura străină secundară este procedura străină de insolvenţă, alta decât cea principală, care se desfăşoară în statul în care debitorul îşi are stabilit un sediu, în sensul prevăzut la lit. p);
d) centrul principalelor interese ale debitorului este, până la proba contrarie, după caz:
- sediul principal al persoanei juridice;
- domiciliul profesional al persoanei fizice care exercită o activitate economică sau o profesiune independentă;
- domiciliul persoanei fizice care nu exercită o activitate economică sau o profesiune independentă;
e) reprezentant străin este persoana fizică sau juridică, incluzând persoanele desemnate cu titlu provizoriu, autorizate, în cadrul unei proceduri străine, să administreze reorganizarea sau lichidarea bunurilor şi a activităţii debitorului sau să acţioneze ca reprezentant al unei proceduri străine;
f) lichidator european este reprezentantul străin al unei proceduri străine de insolvenţă care este deschisă într-un stat membru al Uniunii Europene; lista denumirilor lichidatorilor europeni este prevăzută în anexa nr. 3;
g) procedura europeană de insolvenţă este procedura colectivă determinată de insolvenţa debitorului, care se deschide într-un stat membru al Uniunii Europene, antrenând desistarea parţială sau totală a debitorului de conducerea activităţii sale, precum şi desemnarea unui lichidator european; lista denumirilor acestor proceduri europene de insolvenţă este prevăzută în anexa nr. 1;
h) procedura de lichidare este acea procedură de insolvenţă europeană în care se realizează lichidarea bunurilor debitorului, inclusiv atunci când procedura respectivă se finalizează printr-un concordat, plan de reorganizare sau o altă măsură ce pune capăt stării de insolvenţă ori în cazul în care procedura se închide din cauza lipsei bunurilor; lista denumirilor acestor proceduri este prevăzută în anexa nr. 2;
i) creditor străin este creditorul al cărui domiciliu sau, după caz, sediu este stabilit într-un stat străin;
j) reprezentant român este persoana fizică sau juridică desemnată ca administrator sau lichidator judiciar, în cadrul unei proceduri române de insolvenţă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
k) instanţa străină este autoritatea judecătorească sau de altă natură, abilitată să deschidă şi să controleze sau să supravegheze o procedură străină ori să adopte hotărâri în cursul derulării unei asemenea proceduri;
l) hotărâre - atunci când este vorba de deschiderea unei proceduri de insolvenţă sau de desemnarea unui reprezentant - este hotărârea oricărei instanţe competente prin care se deschide o asemenea procedură sau se desemnează un reprezentant;
m) momentul deschiderii procedurii este momentul la care hotărârea de deschidere a procedurii produce efecte, chiar dacă aceasta nu are caracter definitiv;
n) sediul principal este locul în care se află centrul principal de conducere şi de gestiune a activităţii statutare a persoanei juridice, chiar dacă hotărârile organului de conducere respectiv sunt adoptate potrivit directivelor transmise de membri, acţionari sau asociaţi din alte state;
o) sediul profesional este locul în care funcţionează conducerea activităţii economice ori a exercitării profesiei independente a persoanei fizice;
p) sediul este orice punct de lucru în care debitorul exercită, cu mijloace umane şi materiale şi cu caracter netranzitoriu, o activitate economică sau o profesie independentă;
q) statul în care se găseşte un bun este:
- pentru bunurile corporale - statul pe teritoriul căruia este situat bunul;
- pentru bunurile şi drepturile pe care proprietarul sau titularul trebuie să le înscrie într-un registru public - statul sub a cărui autoritate este păstrat registrul;
- pentru creanţe - statul pe teritoriul căruia se află centrul principalelor interese ale debitorului creanţei, astfel cum este determinat la lit. d).

Obligaţii internaţionale ale României

Art. 4. - În măsura în care există neconcordanţă între dispoziţiile prezentei legi şi obligaţiile României izvorând din tratate, convenţii sau orice altă formă de acord internaţional, bi- sau multilateral, la care România este parte, prevederile tratatului, ale convenţiei sau ale acordului internaţional se vor aplica cu prioritate.

Instanţa sau autoritatea competentă

Art. 5. - Atribuţiile stabilite de prezenta lege, referitoare la recunoaşterea procedurilor străine şi cooperarea cu instanţele străine, sunt de competenţa tribunalului, prin judecătorul-sindic, precum şi a reprezentantului român, după cum urmează: A. tribunalul în circumscripţia căruia se află sediul debitorului. În sensul prezentei legi, se consideră că persoana juridică străină are sediul în România şi în cazul în care are pe teritoriul ţării o sucursală, agenţie, reprezentanţă sau orice altă entitate fără personalitate juridică. În cazul în care debitorul are mai multe sedii în România, competenţa revine oricăruia dintre tribunalele în circumscripţia cărora se află sediile respective; B. în cazul în care debitorul nu are nici un sediu în România, competent este:

a) tribunalul sau oricare dintre tribunalele în circumscripţia cărora se află bunuri imobile aparţinând debitorului, atunci când în obiectul cererii se regăsesc bunuri imobile în mod exclusiv sau alături de alte bunuri;
b) tribunalul în circumscripţia căruia se păstrează registrul în care este înscrisă nava sau aeronava care face obiectul cererii;
c) tribunalul în circumscripţia căruia se află sediul societăţii comerciale române la care debitorul deţine valorile mobiliare care fac obiectul cererii;
d) Tribunalul Bucureşti, în cazul în care obiectul cererii îl constituie drepturi de proprietate intelectuală protejate în România, titluri de stat, bonuri de tezaur, obligaţiuni de stat şi municipale aparţinând debitorului;
e) în cazul în care obiectul cererii îl constituie drepturi de creanţă ale debitorului asupra unei persoane sau autorităţi publice, tribunalul în circumscripţia căruia se află domiciliul sau reşedinţa, respectiv sediul persoanei sau al autorităţii publice respective.

Autorizarea reprezentantului român în scopul acţionării într-un stat străin

Art. 6. - Reprezentantul român este abilitat să acţioneze într-un stat străin, ca reprezentant al procedurii deschise în România, în condiţiile stabilite de legea străină aplicabilă.

Excepţii de ordine publică

Art. 7. - Instanţele româneşti vor putea refuza recunoaşterea unei proceduri străine, executarea unei hotărâri judecătoreşti străine adoptate în cadrul unei asemenea proceduri, a hotărârilor care decurg în mod direct din procedura de insolvenţă şi care prezintă o strânsă legătură cu aceasta ori încuviinţarea oricărei alte măsuri prevăzute de prezenta lege, doar în situaţia în care:

a) hotărârea este rezultatul unei fraude comise în procedura urmată în străinătate;
b) hotărârea încalcă dispoziţiile de ordine publică de drept internaţional privat român; constituie un asemenea temei de refuz al recunoaşterii încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la competenţa exclusivă de judecată a instanţelor româneşti.

Aplicabilitatea Legii nr. 105/1992

Art. 8. - Prevederile prezentei legi se completează, în măsura compatibilităţii lor, cu dispoziţiile Legii nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.

Interpretarea

Art. 9. - În interpretarea prezentei legi se va ţine seama de originea sa internaţională, precum şi de necesitatea promovării uniformităţii în aplicarea sa şi a respectării bunei-credinţe.

CAPITOLUL II
Accesul reprezentanţilor şi al creditorilor străini la instanţele româneşti

Dreptul de acces direct

Art. 10. - Reprezentantul străin are dreptul de a se adresa direct instanţelor româneşti.

Cererea reprezentantului străin de deschidere a procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995

Art. 11. - Reprezentantul străin are calitate procesuală activă pentru a introduce o cerere de deschidere a procedurii, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care toate celelalte condiţii necesare deschiderii unei asemenea proceduri sunt îndeplinite potrivit legii române.

Participarea reprezentantului străin în cadrul procedurii deschise potrivit Legii nr. 64/1995

Art. 12. - Reprezentantul străin are calitate procesuală de a participa în cadrul unei proceduri deja deschise împotriva debitorului, potrivit Legii nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, numai din momentul recunoaşterii procedurii străine pe care o reprezintă.

Limitarea competenţei

Art. 13. - Acţiunea formulată de reprezentantul străin în faţa instanţelor româneşti, în conformitate cu prezenta lege, nu va conduce la extinderea competenţei instanţelor româneşti asupra acestui reprezentant, a bunurilor şi a activităţii externe ale debitorului decât pentru soluţionarea capetelor acţiunii formulate, fără a viza alte scopuri.

Participarea creditorilor străini în cadrul procedurii deschise potrivit Legii nr. 64/1995

Art. 14. - (1) Creditorii străini se bucură de aceleaşi drepturi referitoare la deschiderea şi participarea în cadrul procedurii deschise, potrivit Legii nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca şi creditorii români.

(2) Prevederile alin. (1) nu modifică ordinea de plată a creanţelor în procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul falimentului. În privinţa creanţelor creditorilor străini, acestea nu vor fi plasate pe un loc inferior categoriei creanţelor chirografare, cu excepţia acelor creanţe care se încadrează în categoria creanţelor subordonate creanţelor chirografare.

(3) Creanţelor nescadente şi celor sub condiţie li se vor aplica, în mod corespunzător, prevederile Legii nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(4) Creanţelor negarantate şi părţilor negarantate ale creanţelor garantate, care nu sunt scadente la data înregistrării cererii de admitere a acestora, li se vor aplica în mod corespunzător prevederile Legii nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Citarea, comunicarea şi notişi notificarea oricărui act de procedură, prevăzute de Legea nr. 64/1995, către creditorii străini

Art. 15. - (1) Citarea creditorilor străini cunoscuţi, precum şi comunicarea ficarea oricărui act de procedură către aceştia se vor realiza în condiţiile Legii nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Instanţele vor dispune luarea măsurilor corespunzătoare pentru îndeplinirea actelor respective de procedură şi faţă de creditorii străini cu adresă necunoscută.

(2) Îndeplinirea actelor de procedură menţionate la alin. (1) se va face în mod individual, cu excepţia cazului în care instanţa consideră că, potrivit circumstanţelor de fapt, folosirea unei alte modalităţi ar fi mai potrivită. Instanţele nu sunt ţinute să apeleze, în mod obligatoriu, la comisii rogatorii sau la alte formalităţi similare.

(3) Notificările transmise creditorilor străini prin care se comunică deschiderea procedurii vor indica elementele prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv conţinutul minim obligatoriu al cererii de admitere a creanţei asupra averii debitorului.

CAPITOLUL III
Recunoaşterea procedurii străine şi măsuri cu executare vremelnică

Cererea de recunoaştere a procedurii străine

Art. 16. - (1) Reprezentantul străin are calitate procesuală activă pentru a formula în faţa instanţei româneşti competente o cerere de recunoaştere a procedurii străine în care acesta a fost desemnat.

(2) Cererea de recunoaştere va fi însoţită de unul dintre următoarele documente:

a) o copie certificată a hotărârii de deschidere a procedurii străine şi de desemnare a reprezentantului străin;
b) o adeverinţă emisă de instanţa străină, prin care se certifică existenţa unei proceduri străine şi desemnarea reprezentantului străin;
c) în lipsa mijloacelor de probă menţionate la lit. a) şi b), orice altă dovadă de deschidere a procedurii străine şi de desemnare a reprezentantului străin, admisibilă în condiţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr.66/1999 pentru aderarea României la Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, aprobată prin Legea nr. 52/2000, ori de alte tratate, convenţii sau orice altă formă de acord internaţional, bi- sau multilateral, la care România este parte.

(3) Cererea de recunoaştere va fi însoţită de o declaraţie prin care se vor preciza toate procedurile străine cu privire la debitor, despre care reprezentantul străin are cunoştinţă.

(4) Dacă consideră necesar, instanţa va putea solicita traducerea în limba română a documentelor furnizate în scopul susţinerii cererii de recunoaştere.

Prezumţiile referitoare la recunoaştere

Art. 17. - (1) Instanţa va putea considera că procedura străină care face obiectul cererii de recunoaştere este o procedură în sensul celei prevăzute la art. 3 lit. a) şi că reprezentantul străin este acea persoană sau autoritate prevăzută la art. 3 lit. e), dacă hotărârea sau adeverinţa prevăzută la art. 16 alin. (2) indică aceasta.

(2) Instanţa va putea considera că documentele furnizate în scopul sprijinirii cererii de recunoaştere sunt veridice, chiar dacă nu sunt legalizate.

Hotărârea de recunoaştere a procedurii străine

Art. 18. - (1) Sub rezerva dispoziţiilor art. 7, procedura străină va fi recunoscută în măsura în care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) procedura străină reprezintă acea procedură prevăzută la art. 3 lit. a);
b) reprezentantul străin care solicită recunoaşterea este acea persoană sau autoritate prevăzută la art. 3 lit. e);
c) cererea de recunoaştere îndeplineşte condiţiile stabilite la art. 16 alin. (2);
d) cererea de recunoaştere a fost formulată în faţa instanţei competente prevăzute la art. 5;
e) există reciprocitate în ceea ce priveşte efectele hotărârilor străine între România şi statul instanţei care a pronunţat hotărârea.

(2) Procedura străină va fi recunoscută ca:

a) procedură străină principală, dacă aceasta se desfăşoară într-un stat străin în care debitorul îşi are stabilit centrul principalelor sale interese;
b) procedură străină secundară, dacă aceasta se desfăşoară într-un stat străin în care debitorul îşi are stabilit un sediu, în înţelesul prevăzut de art. 3 lit. p).

(3) Cererea de recunoaştere a procedurii străine va fi soluţionată cu precădere şi celeritate. Când procedura de citare este legal îndeplinită, judecata poate continua în ziua următoare sau la termene scurte, succesive, date în cunoştinţa părţilor.

(4) Instanţa se pronunţă asupra cererii de recunoaştere, după citarea părţilor, prin pronunţarea unei hotărâri definitive, care poate fi atacată cu recurs.

(5) Hotărârea de recunoaştere a procedurii străine se bucură de autoritate relativă a lucrului judecat; instanţa o va putea retracta sau modifica, în măsura în care se dovedeşte, ulterior pronunţării sale, că temeiurile şi condiţiile recunoaşterii lipseau, în tot sau în parte, ori că au încetat să existe.

Informarea ulterioară

Art. 19. - Ulterior sesizării instanţei române cu cererea de recunoaştere, reprezentantul străin va aduce de îndată la cunoştinţa acesteia următoarele informaţii:

a) orice modificare importantă survenită în derularea procedurii străine supuse recunoaşterii ori recunoscută sau în statutul său de reprezentant al acelei proceduri;
b) deschiderea oricăror alte proceduri străine referitoare la acelaşi debitor, de care reprezentantul a luat cunoştinţă.

Măsuri cu executare vremelnică, încuviinţate pe durata soluţionării cererii

Art. 20. - (1) La solicitarea reprezentantului străin instanţa va putea încuviinţa, la data formulării cererii de recunoaştere a procedurii străine sau în cursul soluţionării acesteia, următoarele măsuri cu executare vremelnică, în măsura în care acestea de recunoaştere sunt de extremă necesitate pentru protejarea bunurilor debitorului sau a intereselor creditorilor:

a) suspendarea actelor, a operaţiunilor şi a oricăror alte măsuri de executare individuală asupra bunurilor debitorului;
b) însărcinarea reprezentantului străin sau a altei persoane desemnate de instanţă cu administrarea, conservarea ori valorificarea tuturor sau a unora dintre bunurile debitorului situate în România, care, prin natura acestora sau din alte cauze, sunt perisabile, supuse deteriorării sau devalorizării ori periclitate în orice alt mod;
c) orice altă măsură dintre cele prevăzute la art. 22 alin. (1) lit. c), d) şi g).

(2) Judecarea cererii prevăzute la alin. (1) se face cu citarea părţilor interesate.

(3) Măsurile încuviinţate în condiţiile prevăzute de alin. (1) încetează la momentul pronunţării de către instanţă a hotărârii asupra cererii de recunoaştere a procedurii străine, cu excepţia cazului în care durata acestor măsuri este prelungită în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) lit. f).

(4) Instanţa va putea refuza încuviinţarea măsurilor prevăzute la alin. (1) în măsura în care aceasta ar împiedica desfăşurarea în bune condiţii a unei proceduri străine principale.

Efectele recunoaşterii unei proceduri străine principale

Art. 21. - (1) De la data recunoaşterii procedurii străine principale este împiedicată pornirea următoarelor cereri şi acţiuni, judiciare sau extrajudiciare, iar dacă acestea sunt deja pornite, ele se suspendă de drept:

a) cererile sau acţiunile cu caracter individual, vizând bunuri, drepturi şi obligaţii ale debitorului;
b) actele, operaţiunile şi orice alte măsuri de executare individuală asupra bunurilor debitorului.

(2) La solicitarea unui creditor titular al unei creanţe garantate cu ipotecă, gaj sau cu altă garanţie reală mobiliară ori drept de retenţie, de orice fel, instanţa va putea ridica suspendarea prevăzută la alin. (1), în condiţiile prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Începând cu data prevăzută la alin. (1) exerciţiul dreptului de a înstrăina, greva sau dispune în orice alt mod de bunurile debitorului este suspendat. Actele efectuate cu încălcarea acestor prevederi sunt nule de drept.

(4) Face excepţie de la aplicarea alin. (3) exercitarea dreptului unui comerciant de a efectua acte, operaţiuni şi plăţi care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente, pentru care instanţa va putea decide suspendarea în condiţiile prevăzute la art. 22.

(5) Recunoaşterea procedurii străine principale împiedică începerea curgerii termenului de prescripţie a cererilor şi acţiunilor prevăzute la alin. (1), iar dacă acestea sunt deja pornite, recunoaşterea procedurii străine principale reprezintă cauză de întrerupere a termenului de prescripţie a cererilor şi a acţiunilor respective.

(6) Prevederile alin. (1) nu împiedică formularea unei acţiuni de deschidere a procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ori înregistrarea cererii de admitere a creanţelor în cadrul acestei proceduri.

Adoptarea măsurilor cu executare vremelnică ulterior recunoaşterii procedurii străine

Art. 22. - (1) La solicitarea reprezentantului străin instanţa poate încuviinţa, ulterior recunoaşterii procedurii străine principale sau secundare, orice măsură cu executare vremelnică necesară pentru protejarea bunurilor debitorului sau a intereselor creditorilor acestuia, precum:

a) suspendarea acţiunilor ori a cererilor cu caracter individual referitoare la bunurile, drepturile şi obligaţiile debitorului, în măsura în care acestea nu au fost oprite sau suspendate în condiţiile prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. a);
b) suspendarea măsurilor de executare purtând asupra bunurilor debitorului, în măsura în care oprirea sau suspendarea nu a intervenit ca urmare a aplicării art. 20 alin. (1) lit. a);
c) suspendarea exerciţiului dreptului de a înstrăina, greva sau dispune în orice alt mod de bunurile debitorului, în măsura în care suspendarea nu a intervenit în condiţiile prevăzute la art. 21 alin. (2);
d) administrarea de probe referitoare la bunurile, actele juridice, drepturile sau obligaţiile debitorului, precum şi asigurarea dovezilor şi constatarea unei stări de fapt prin executor judecătoresc;
e) însărcinarea reprezentantului străin sau a altei persoane desemnate de instanţă cu administrarea sau valorificarea tuturor sau a unora dintre bunurile debitorului, situate în România;
f) prelungirea duratei măsurilor încuviinţate în condiţiile prevăzute la art. 20 alin. (1);
g) aprobarea oricărei alte măsuri care poate fi îndeplinită de reprezentantul român, în condiţiile stabilite de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) La solicitarea reprezentantului străin instanţa va putea împuternici, ulterior recunoaşterii procedurii străine principale sau secundare, pe reprezentantul străin sau pe o altă persoană desemnată de instanţă cu administrarea şi realizarea tuturor sau a unora dintre bunurile debitorului, situate în România, în măsura în care instanţa va considera că interesele creditorilor români sunt protejate în mod corespunzător.

(3) În vederea încuviinţării măsurilor prevăzute în prezentul articol în favoarea reprezentantului unei proceduri străine secundare, instanţa se va asigura că, potrivit legii române, aceste măsuri poartă numai asupra bunurilor susceptibile a fi administrate în cadrul procedurii secundare ori au ca obiect numai informaţii necesare în acea procedură.

Protecţia creditorilor şi a altor persoane interesate

Art. 23. - (1) În vederea aprobării sau a respingerii cererilor de încuviinţare a măsurilor menţionate la art. 20 sau 22 ori a modificării sau încetării măsurilor menţionate la alin. (3), instanţa se va asigura că interesele creditorilor, ale debitorului şi ale altor persoane interesate sunt protejate în mod corespunzător.

(2) Instanţa poate condiţiona încuviinţarea oricărei măsuri, în temeiul art. 20 sau 22, de îndeplinirea oricăror cerinţe pe care le consideră necesare.

(3) La solicitarea reprezentantului străin sau a altei persoane interesate ori din oficiu, instanţa va putea dispune modificarea sau încetarea măsurii încuviinţate în condiţiile art. 20 sau 22.

Acţiunile de anulare a actelor juridice încheiate în dauna drepturilor creditorilor

Art. 24. - (1) De la data recunoaşterii procedurii străine reprezentantul străin are calitate procesuală pentru a formula acele acţiuni de anulare a actelor juridice încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor săi, cu care este împuternicit administratorul sau, după caz, lichidatorul judiciar, în condiţiile stabilite de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) În cazul cererilor de anulare formulate de reprezentantul unei proceduri străine secundare instanţa se va asigura că acestea au ca obiect numai bunuri care, potrivit legii române, sunt susceptibile a fi administrate în procedura străină secundară.

Intervenţia reprezentantului străin în cadrul cererilor şi acţiunilor cu caracter individual desfăşurate în România

Art. 25. - De la data recunoaşterii procedurii străine reprezentantul străin are calitate procesuală pentru a interveni în cadrul oricărei cereri sau acţiuni cu caracter individual, judiciare sau extrajudiciare, în care debitorul are calitatea de parte, în măsura în care sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de legea română.

CAPITOLUL IV
Cooperarea cu instanţele şi reprezentanţii străini

Cooperarea şi comunicarea directă dintre instanţele româneşti, pe de o parte, şi instanţele şi reprezentanţii străini, pe de altă parte

Art. 26. - (1) Instanţele româneşti vor coopera cu instanţele şi reprezentanţii străini într-o măsură cât mai extinsă, în privinţa aspectelor prevăzute la art. 2; cooperarea se va putea realiza direct sau prin intermediul reprezentantului român.

(2) Instanţele sunt abilitate să comunice sau să solicite informaţii ori asistenţă în mod direct de la instanţele sau reprezentanţii străini.

Cooperarea şi comunicarea directă dintre reprezentantul român şi instanţele sau reprezentanţii străini

Art. 27. - (1) În exercitarea atribuţiilor sale şi sub supravegherea instanţei reprezentantul român va coopera cu instanţele şi reprezentanţii străini într-o măsură cât mai extinsă, în privinţa aspectelor prevăzute la art. 2.

(2) În exercitarea atribuţiilor sale şi sub supravegherea instanţei reprezentantul român este abilitat să comunice în mod direct cu instanţele şi reprezentanţii străini.

Forme de cooperare

Art. 28. - Cooperarea prevăzută la art. 26 şi 27 va putea fi pusă în aplicare prin orice mijloace adecvate, precum:

a) desemnarea unei persoane sau a unui organ care să acţioneze potrivit indicaţiilor instanţei;
b) comunicarea de informaţii prin orice mijloace pe care instanţa le consideră adecvate;
c) coordonarea administrării şi supravegherii bunurilor şi a activităţii debitorului;
d) aprobarea sau punerea în aplicare de către instanţe a acordurilor de coordonare a procedurilor;
e) coordonarea procedurilor concomitente, referitoare la acelaşi debitor.

CAPITOLUL V
Proceduri concomitente

Deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 ulterior recunoaşterii unei proceduri străine principale

Art. 29. - Ulterior recunoaşterii unei proceduri străine principale, deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva aceluiaşi debitor se poate realiza în condiţiile prevăzute de această lege şi numai în măsura în care debitorul are stabilit un sediu în România. Efectele procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se vor limita numai la bunurile situate pe teritoriul statului român şi, în măsura necesară aplicării cooperării şi coordonării prevăzute la art. 26-28, la alte bunuri ale debitorului, care, potrivit legii române, trebuie să fie administrate în această procedură.

Coordonarea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 şi a procedurii străine

Art. 30. - În cazul în care o procedură străină şi procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se desfăşoară concomitent cu privire la acelaşi debitor, instanţa va întreprinde măsurile vizând cooperarea şi coordonarea, prevăzute la art. 26-28, şi va proceda în felul următor: A. atunci când cererea de recunoaştere a procedurii străine este formulată ulterior deschiderii procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

a) orice măsură cu executare vremelnică încuviinţată în temeiul art. 20 sau 22 va trebui să fie compatibilă cu prevederile procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b) art. 21 nu se aplică în măsura în care procedura străină este recunoscută ca procedură străină principală; B. atunci când cererea de recunoaştere a procedurii străine este admisă ori numai formulată anterior deschiderii procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:
a) orice măsură cu executare vremelnică, încuviinţată în temeiul art. 20 sau 22, va fi reexaminată de instanţă, care va dispune modificarea sau încetarea acesteia, dacă este incompatibilă cu dispoziţiile procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b) în măsura în care procedura străină este recunoscută ca procedură străină principală, se va dispune, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (2), modificarea sau încetarea măsurilor de suspendare ori de oprire, prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (3), dacă aceste măsuri sunt incompatibile cu derularea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; C. atunci când va decide asupra încuviinţării, respectiv a modificării sau prelungirii duratei măsurilor cu executare vremelnică, încuviinţate reprezentantului unei proceduri străine secundare, instanţa se va asigura că, potrivit legii române, aceste măsuri poartă numai asupra bunurilor susceptibile a fi administrate în cadrul procedurii secundare ori au ca obiect numai informaţii necesare în acea procedură.

Coordonarea mai multor proceduri străine

Art. 31. - În măsura existenţei mai multor proceduri străine vizând acelaşi debitor, instanţa va întreprinde măsurile vizând cooperarea şi coordonarea, prevăzute la art. 26-28, în ceea ce priveşte aspectele menţionate la art. 2, şi va proceda în felul următor:

a) orice măsură cu executare vremelnică încuviinţată în temeiul art. 20 sau 22 reprezentantului unei proceduri străine secundare ulterior recunoaşterii unei proceduri străine principale trebuie să fie compatibilă cu derularea procedurii străine principale;
b) atunci când cererea de recunoaştere a procedurii străine secundare este admisă ori numai formulată anterior recunoaşterii procedurii străine principale, orice măsură cu executare vremelnică încuviinţată în temeiul art. 20 sau 22 va fi reexaminată de instanţă, care va dispune modificarea sau încetarea acesteia, în măsura în care este incompatibilă cu derularea procedurii străine principale;
c) în măsura în care mai multe proceduri străine secundare sunt recunoscute succesiv, instanţa va încuviinţa, va modifica ori va dispune încetarea măsurilor cu executare vremelnică într-o manieră care să înlesnească coordonarea procedurilor respective.

Prezumţia de insolvenţă întemeiată pe recunoaşterea procedurii străine principale

Art. 32. - (1) Recunoaşterea unei proceduri străine principale constituie, până la proba contrarie, o prezumţie a stării de insolvenţă a debitorului, în temeiul căreia se poate deschide procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul în care procedura străină recunoscută este secundară.

Ordinea de plată în procedurile concomitente

Art. 33. - (1) Creditorul care a primit o plată parţială pentru creanţa sa, în cadrul unei proceduri de insolvenţă desfăşurate în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei unei stat străin, nu va mai putea primi plăţi suplimentare în contul aceleiaşi creanţe, în cadrul procedurii deschise potrivit Legii nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la acelaşi debitor, în măsura în care partea proporţională pe care ar primi-o în această procedură creditorii din aceeaşi clasă cu creditorul respectiv este mai mică decât plata creditorului primită în procedura străină.

(2) Prevederile alin. (1) nu afectează drepturile creditorilor titulari de creanţe garantate cu ipotecă, gaj sau cu altă garanţie reală mobiliară ori drept de retenţie, de orice fel.

TITLUL II
Raporturi cu statele membre ale Uniunii Europene

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Sfera de aplicare

Art. 34. - Prezentul titlu se aplică în următoarele situaţii:

a) în cazul în care este solicitată asistenţă în România de către o instanţă a unui stat membru al Uniunii Europene sau de către un lichidator european, în legătură cu o procedură de insolvenţă deschisă într-un stat membru al Uniunii Europene;
b) în cazul în care este solicitată asistenţă într-un stat membru al Uniunii Europene în legătură cu o procedură care se desfăşoară potrivit Legii nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
c) în cazul desfăşurării concomitente a unei proceduri de insolvenţă româneşti şi a unei proceduri de insolvenţă deschise într-un stat membru al Uniunii Europene, referitoare la acelaşi debitor.

Competenţa internaţională

Art. 35. - (1) Instanţele statului pe teritoriul căruia este situat centrul principalelor interese ale debitorului sunt competente să hotărască deschiderea procedurii de insolvenţă.

(2) În cazul în care centrul principalelor interese ale debitorului este situat pe teritoriul unui stat, instanţele altui stat nu sunt competente să hotărască deschiderea procedurii teritoriale de insolvenţă cu privire la debitorul respectiv, cu excepţia cazului în care acesta are un sediu şi pe teritoriul statului în cauză. Efectele acestei proceduri se limitează la bunurile debitorului, care se situează pe teritoriul ultimului stat.

(3) Atunci când se deschide o procedură potrivit alin. (1), orice altă procedură deschisă ulterior, în conformitate cu alin. (2), reprezintă o procedură secundară. Procedura străină secundară trebuie să fie o procedură de lichidare.

(4) Procedura prevăzută la alin. (2) nu poate fi deschisă înainte de deschiderea unei proceduri străine principale, potrivit alin. (1), cu excepţia cazului în care:

a) o procedură principală nu poate fi deschisă, în conformitate cu alin. (1), din cauza condiţiilor stabilite de legea statului pe teritoriul căruia se află centrul principalelor interese ale debitorului;
b) deschiderea procedurii teritoriale este solicitată de un creditor al cărui domiciliu, reşedinţă sau sediu se găseşte pe teritoriul aceluiaşi stat în care este stabilit sediul respectiv ori a cărui creanţă izvorăşte din actele încheiate la locul acelui sediu.

Legea aplicabilă

Art. 36. - (1) Cu excepţia dispoziţiilor contrare cuprinse în prezentul titlu, legea aplicabilă procedurii şi efectelor acesteia este legea statului pe teritoriul căruia procedura este deschisă, denumit în continuare stat de deschidere.

(2) Legea statului de deschidere va prevedea condiţiile în care procedura trebuie deschisă, desfăşurată şi închisă, în special:

a) debitorii care fac obiectul procedurii, în raport cu calitatea acestora;
b) bunurile care alcătuiesc averea debitorului şi regimul juridic al bunurilor dobândite de debitor ulterior deschiderii procedurii;
c) atribuţiile debitorului şi ale reprezentantului român, respectiv ale lichidatorului european;
d) condiţiile în care se poate face compensarea obligaţiilor;
e) efectele procedurii în ceea ce priveşte contractele la care debitorul este parte, aflate în curs de desfăşurare;
f) efectele procedurii asupra acţiunilor individuale, cu excepţia proceselor aflate în curs de soluţionare;
g) creanţele ce urmează să fie înregistrate la pasivul debitorului şi regimul juridic al creanţelor născute după deschiderea procedurii;
h) regulile vizând înregistrarea, verificarea şi admiterea creanţelor;
i) regulile care stabilesc distribuţia sumelor rezultate din valorificarea bunurilor, rangul creanţelor şi drepturile creditorilor care au fost parţial dezinteresaţi după deschiderea procedurii prin compensaţiune sau ca urmare a valorificării unui drept real;
j) condiţiile şi efectele închiderii procedurii, în special în cazul unui concordat sau plan de reorganizare;
k) drepturile creditorilor ulterior închiderii procedurii;
l) sarcina achitării taxelor şi a cheltuielilor de judecată;
m) regulile referitoare la constatarea nulităţii, anularea sau constatarea inopozabilităţii actelor juridice care prejudiciază drepturile creditorilor din adunarea creditorilor.

Drepturi reale ale terţilor

Art. 37. - (1) Deschiderea procedurii nu afectează drepturile reale constituite în favoarea terţilor sau a creditorilor, anterior deschiderii procedurii, asupra bunurilor corporale sau necorporale, mobile ori imobile, individual determinate sau constituite în universalităţi, aparţinând debitorului şi care se găsesc pe teritoriul unui alt stat la momentul deschiderii procedurii.

(2) Drepturile prevăzute la alin. (1) vizează, printre altele:

a) dreptul de a executa sau de a solicita executarea bunurilor care fac obiectul unui contract de garanţie mobiliară sau imobiliară, precum şi dreptul de a fi îndestulat din sumele de bani obţinute printr-o asemenea executare ori din fructele bunurilor respective, în temeiul unei ipoteci, gaj sau al altei garanţii reale mobiliare ori drept de retenţie, de orice fel;
b) dreptul exclusiv de realizare a unei creanţe, ca urmare a gajării sau cesionării acestei creanţe cu titlu de garanţie;
c) dreptul de revendicare a bunului şi/sau de urmărire a acestuia în mâinile oricui îl deţine ori îl foloseşte împotriva voinţei părţii îndreptăţite;
d) dreptul real de a culege fructele unui bun.

(3) Este asimilat dreptului real dreptul înscris într-un registru public şi opozabil terţilor, care dă posibilitatea dobândirii unui drept real, în sensul prevăzut la alin. (1).

(4) Prevederile alin. (1) nu împiedică formularea acţiunilor de constatare a nulităţii, în anulabilitate sau în constatarea inopozabilităţii, menţionate la art. 36 alin. (2) lit. m).

Compensarea

Art. 38. - (1) Deschiderea procedurii de insolvenţă nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când această operaţiune este permisă de legea aplicabilă creanţei debitorului insolvent.

(2) Prevederile alin. (1) nu împiedică formularea acţiunilor de constatare a nulităţii, în anulabilitate sau în constatarea inopozabilităţii, menţionate la art. 36 alin. (2) lit. m).

Rezerva dreptului de proprietate

Art. 39. - (1) Deschiderea procedurii împotriva cumpărătorului unui bun nu afectează drepturile vânzătorului acelui bun, întemeiate pe rezerva dreptului de proprietate, dacă bunul se găseşte la momentul deschiderii procedurii pe teritoriul unui alt stat decât statul de deschidere.

(2) Deschiderea procedurii împotriva vânzătorului unui bun, ulterior predării acestuia, nu constituie o cauză de rezoluţiune sau de denunţare a vânzării şi nu împiedică dobândirea dreptului de proprietate asupra bunului de către cumpărător, dacă bunul respectiv se găseşte la momentul deschiderii procedurii pe teritoriul unui alt stat decât statul de deschidere.

(3) Prevederile alin. (1) şi (2) nu împiedică formularea acţiunilor de constatare a nulităţii, în anulare sau în inopozabilitate, menţionate la art. 36 alin. (2) lit. m).

Contracte având drept obiect bunuri imobile

Art. 40. - Efectele procedurii asupra unui contract prin care se dobândeşte un drept de proprietate sau de folosinţă asupra unui bun imobil sunt determinate în mod exclusiv de legea statului pe teritoriul căruia se găseşte acel bun imobil.

Sisteme de plată şi pieţe financiare

Art. 41. - (1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 37, efectele procedurii de insolvenţă în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile participanţilor la un sistem de plată sau decontare ori la o piaţă financiară sunt guvernate în mod exclusiv de legea statului în care există acel sistem sau acea piaţă financiară.

(2) Prevederile alin. (1) nu împiedică formularea acţiunilor de constatare a nulităţii, anulare sau în inopozabilitate a plăţilor ori a tranzacţiilor financiare, în condiţiile legii aplicabile sistemului de plată sau decontare ori pieţei financiare respective.

Raporturi de muncă

Art. 42. - Efectele procedurii de insolvenţă asupra unui contract de muncă sau a altor raporturi de muncă sunt guvernate în mod exclusiv de legea aplicabilă contractului sau raportului de muncă respectiv.

Drepturile supuse înscrierii în registre publice

Art. 43. - Efectele procedurii de insolvenţă în ceea ce priveşte drepturile debitorului asupra unui bun imobil, navă sau aeronavă, supuse înscrierii într-un registru public, sunt determinate de legea statului sub autoritatea căruia este păstrat acel registru.

Drepturi de proprietate industrială

Art. 44. - Drepturile de proprietate industrială sau orice alte drepturi similare, constituite şi protejate potrivit legislaţiei Uniunii Europene şi/sau legii române, nu pot fi incluse decât în procedura menţionată la art. 3 lit. b).

Acte prejudiciabile

Art. 45. - Prevederile art. 36 alin. (2) lit. m) nu se aplică în măsura în care persoana care a beneficiat de pe urma unui act prejudiciabil pentru adunarea creditorilor dovedeşte că:

a) acel act este guvernat de legea unui alt stat decât cea a statului de deschidere;
b) legea respectivă nu permite în cazul respectiv, sub nici o formă, atacarea actului.

Protecţia terţilor dobânditori

Art. 46. - Dacă debitorul dispune cu titlu oneros, după deschiderea procedurii de insolvenţă, de:

a) un bun imobil;
b) o navă sau aeronavă supusă înscrierii într-un registru public;
c) valori mobiliare a căror existenţă presupune înscrierea acestora într-un registru prevăzut de lege, validitatea actelor de dispoziţie respective este guvernată de legea statului pe teritoriul căruia se găseşte bunul imobil ori, după caz, sub autoritatea căruia se păstrează registrul.

Efectele procedurii de insolvenţă asupra proceselor în curs de soluţionare

Art. 47. - Efectele procedurii de insolvenţă asupra unui proces în curs de soluţionare, al cărui obiect îl reprezintă un bun sau un drept de care debitorul este desesizat, sunt guvernate în mod exclusiv de legea statului în care acel proces se află în curs de soluţionare.

CAPITOLUL II
Recunoaşterea procedurii europene de insolvenţă

Principiu

Art. 48. - (1) Orice hotărâre de deschidere a unei proceduri de insolvenţă, adoptată de o instanţă a unui stat, competentă în conformitate cu prevederile art. 35, este recunoscută în toate celelalte state de îndată ce aceasta îşi produce efectele în statul de deschidere. Această regulă se aplică şi în cazul în care debitorul, din cauza calităţii sale, nu poate fi supus unei proceduri de insolvenţă în celelalte state.

(2) Recunoaşterea procedurii menţionate la art. 35 alin. (1) nu împiedică deschiderea procedurii prevăzute la art. 35 alin. (2) de către o instanţă a unui alt stat. În acest caz, procedura ulterioară reprezintă o procedură secundară, în sensul cap. III al prezentului titlu.

Efectele recunoaşterii

Art. 49. - (1) Hotărârea de deschidere a procedurii menţionate la art. 35 alin. (1) produce, fără îndeplinirea vreunei formalităţi suplimentare, în orice alt stat efectele prevăzute de legea statului de deschidere, cu excepţia cazului în care prezentul titlu conţine dispoziţii contrare şi, de asemenea, dacă nici o procedură de tipul celei prevăzute la art. 35 alin. (2) nu este deschisă în acel stat.

(2) Efectele procedurii menţionate la art. 35 alin. (2) nu pot fi contestate în celelalte state. Orice limitare a drepturilor creditorilor, precum suspendarea judecării cererilor sau a acţiunilor individuale ori remiterea datoriilor rezultând din această procedură poate fi opusă, în ceea ce priveşte bunurile situate pe teritoriul unui alt stat, numai creditorilor care şi-au exprimat acordul.

Atribuţiile reprezentantului român şi ale lichidatorului european

Art. 50. - (1) Reprezentantul român sau, după caz, lichidatorul european, desemnat de o instanţă competentă potrivit art. 35 alin. (1), poate exercita pe teritoriul altui stat toate atribuţiile conferite de legea statului de deschidere atât timp cât nici o altă procedură de insolvenţă nu a fost deschisă ori nici o măsură de conservare sau protecţie contrară nu a fost adoptată, ca urmare a unei cereri de deschidere a unei proceduri de insolvenţă în acel stat. Reprezentantul român sau, după caz, lichidatorul european poate, printre altele, sub rezerva art. 37 şi 39, să deplaseze bunurile debitorului în afara statului pe teritoriul căruia se găsesc aceste bunuri.

(2) Reprezentantul român sau, după caz, lichidatorul european desemnat de instanţa competentă potrivit art. 35 alin. (2), poate solicita pe cale judiciară sau extrajudiciară, în orice alt stat, constatarea faptului că transferul unui bun mobil de pe teritoriul statului de deschidere pe teritoriul acelui alt stat a avut loc ulterior momentului de deschidere a procedurii teritoriale de insolvenţă în care a fost desemnat. Reprezentantul român sau, după caz, lichidatorul european poate totodată să exercite orice acţiune de constatare a nulităţii, în anulare sau în inopozabilitate necesară pentru protejarea intereselor adunării creditorilor.

(3) În exercitarea atribuţiilor sale reprezentantul român sau, după caz, lichidatorul european este obligat să respecte legea statului pe teritoriul căruia acţionează, în special cu privire la procedurile şi modalităţile de valorificare a bunurilor. Aceste atribuţii nu pot include folosirea de mijloace de constrângere sau dreptul de a soluţiona acţiuni judecătoreşti ori alte tipuri de litigii.

Probarea desemnării reprezentantului român şi a lichidatorului european

Art. 51. - (1) Probarea desemnării reprezentantului român sau, după caz, a lichidatorului european se realizează prin prezentarea unei copii certificate a originalului hotărârii de desemnare sau prin orice alt act emis de instanţa competentă.

(2) Se poate solicita traducerea hotărârii de desemnare în una dintre limbile oficiale ale statului pe teritoriul căruia reprezentantul român sau, după caz, lichidatorul european va acţiona; nici o legalizare sau altă formalitate similară nu este necesară.

Restituirea şi imputaţia

Art. 52. - (1) Sub rezerva art. 37 şi 39, creditorul care, ulterior deschiderii procedurii menţionate la art. 35 alin. (1), obţine prin orice mijloc, mai ales prin executarea bunurilor debitorului situate pe teritoriul unui alt stat contractant, satisfacerea, în tot sau în parte, a creanţei sale trebuie să restituie reprezentantului român sau, după caz, lichidatorului european valoarea obţinută.

(2) Pentru a se asigura un tratament egal creditorilor, creditorul care a obţinut, în cadrul unei proceduri de insolvenţă, satisfacerea parţială a creanţei sale va participa la repartizările realizate în altă procedură numai dacă creditorii de acelaşi rang sau din aceeaşi clasă ar primi în această din urmă procedură o parte echivalentă.

Publicitatea

Art. 53. - (1) Reprezentantul român sau, după caz, lichidatorul european va putea solicita publicarea unei notificări privind hotărârea de deschidere a procedurii de insolvenţă şi, dacă este cazul, pe cea de desemnare a sa, în orice alt stat, în modalităţile stabilite de acel stat. Notificarea va indica persoana reprezentantului român sau, după caz, a lichidatorului european desemnat şi va preciza dacă norma de competenţă aplicată este cea prevăzută la art. 35 alin. (1) sau, după caz, alin. (2).

(2) În măsura în care, în statele pe teritoriul cărora debitorul are un sediu, publicarea notificării prevăzute la alin. (1) este obligatorie, reprezentantul român ori, după caz, lichidatorul european sau orice altă autoritate, împuternicită în acest scop în statul în care procedura menţionată la art. 35 alin. (1) a fost deschisă, este obligată să întreprindă măsurile necesare pentru efectuarea publicităţii.

Înscrierea într-un registru public

Art. 54. - (1) Reprezentantul român sau, după caz, lichidatorul european va putea solicita înscrierea unei menţiuni cu privire la hotărârea de deschidere a procedurii prevăzute la art. 35 alin. (1) în cartea funciară, registrul comerţului şi în orice alt registru public păstrat în celelalte state.

(2) În statele în care înscrierea menţiunii prevăzute la alin. (1) este obligatorie reprezentantul român ori, după caz, lichidatorul european sau orice autoritate împuternicită în acest scop în statul în care procedura prevăzută la art. 35 alin. (1) a fost deschisă este obligată să întreprindă măsurile necesare pentru înscrierea menţiunii respective.

Speze

Art. 55. - Spezele prilejuite de efectuarea măsurilor de publicitate şi de înscriere menţionate la art. 53 şi 54 sunt considerate cheltuieli de procedură.

Executarea unei obligaţii în favoarea debitorului

Art. 56. - (1) Persoana care execută o obligaţie într-un stat, în beneficiul unui debitor supus unei proceduri de insolvenţă deschise într-un alt stat, în loc să o execute în beneficiul reprezentantului român sau, după caz, al lichidatorului european al acelei proceduri este liberată dacă nu a avut cunoştinţă de deschiderea procedurii.

(2) Persoana care execută obligaţia respectivă anterior îndeplinirii măsurilor de publicitate prevăzute la art. 53 este prezumată, până la proba contrarie, că nu a avut cunoştinţă de deschiderea procedurii de insolvenţă; executarea obligaţiei ulterior îndeplinirii măsurilor de publicitate prezumă, până la proba contrarie, că persoana a avut cunoştinţă de deschiderea procedurii.

Recunoaşterea şi caracterul executoriu al altor hotărâri

Art. 57. - (1) Hotărârile referitoare la desfăşurarea şi închiderea unei proceduri de insolvenţă, pronunţate de o instanţă a cărei hotărâre de deschidere a procedurii este recunoscută potrivit art. 48, precum şi concordatul sau planul de reorganizare confirmat de acea instanţă sunt recunoscute fără îndeplinirea vreunei formalităţi suplimentare. Aceste hotărâri urmează a se executa în conformitate cu dispoziţiile legale în materie.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi hotărârilor care decurg în mod direct din procedura de insolvenţă şi care au o strânsă legătură cu aceasta, chiar dacă sunt adoptate de o altă instanţă.

(3) Prevederile alin. (1) se aplică şi hotărârilor de încuviinţare a unor măsuri cu executare vremelnică, adoptate ulterior formulării cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă.

(4) Instanţele nu sunt ţinute să recunoască sau să execute hotărârile prevăzute la alin. (1)-(3), în măsura în care aceasta ar avea drept efect limitarea libertăţii individuale sau a secretului corespondenţei.

Excepţii de ordine publică

Art. 58. - Recunoaşterea unei proceduri de insolvenţă deschise în alt stat sau executarea unei hotărâri adoptate în cadrul unei astfel de proceduri sau în legătură directă cu aceasta va putea fi refuzată dacă recunoaşterea sau executarea ar contraveni în mod manifest ordinii publice de drept internaţional privat, în special principiilor generale ori drepturilor şi libertăţilor fundamentale prevăzute de Constituţie.

CAPITOLUL III
Proceduri europene secundare de insolvenţă

Deschiderea procedurii secundare

Art. 59. - (1) Ulterior deschiderii procedurii prevăzute la art. 35 alin. (1) de o instanţă a unui stat şi recunoaşterii acesteia într-un alt stat, o procedură secundară de insolvenţă va putea fi deschisă în acel alt stat, în măsura în care instanţele acestuia ar fi competente în conformitate cu prevederile art. 35 alin. (2), fără examinarea stării de insolvenţă a debitorului în acest stat.

(2) Procedura secundară prevăzută la alin. (1) va putea fi doar una dintre procedurile menţionate în anexa nr. 2.

(3) Efectele procedurii secundare prevăzute la alin. (1) se vor limita la bunurile debitorului care se găsesc pe teritoriul celui de-al doilea stat.

Legea aplicabilă

Art. 60. - Cu excepţia dispoziţiilor contrare cuprinse în prezentul titlu, legea aplicabilă procedurii secundare este legea statului pe teritoriul căruia aceasta este deschisă.

Dreptul de a solicita deschiderea procedurii secundare

Art. 61. - Deschiderea unei proceduri secundare va putea fi solicitată de:

a) reprezentantul român sau, după caz, lichidatorul european desemnat în procedura principală;
b) orice altă persoană sau autoritate îndreptăţită să solicite deschiderea unei proceduri de insolvenţă în conformitate cu legea statului pe teritoriul căruia se solicită deschiderea procedurii secundare.

Avansarea de speze

Art. 62. - În măsura în care legea statului contractant în care se solicită deschiderea procedurii secundare impune ca activul debitorului să fie suficient pentru acoperirea, în tot sau în parte, a spezelor procedurii (taxe şi cheltuieli), instanţa sesizată cu o asemenea cerere va putea solicita reclamantului plata unui avans sau o garanţie cu o valoare corespunzătoare.

Obligaţia de cooperare şi informare

Art. 63. - (1) Sub rezerva dispoziţiilor legale care limitează comunicarea de informaţii reprezentanţilor români sau, după caz, lichidatorilor europeni desemnaţi în procedura principală şi în cele secundare le incumbă o obligaţie de informare reciprocă. Aceştia sunt ţinuţi să comunice neîntârziat orice informaţie care poate fi utilizată în cealaltă procedură, mai ales cu privire la stadiul prezentării cererilor de admitere a creanţelor şi al verificării acestora, precum şi la măsurile având drept scop închiderea procedurilor.

(2) Sub rezerva dispoziţiilor legale aplicabile fiecărei proceduri, reprezentanţilor români sau, după caz, lichidatorilor europeni menţionaţi la alin. (1) le incumbă şi o obligaţie de cooperare reciprocă.

(3) Reprezentantul român sau, după caz, lichidatorul european desemnat în procedura secundară este obligat să permită, în timp util, omologului său din procedura principală să îşi prezinte propunerile referitoare la lichidarea sau la utilizarea bunurilor din procedura secundară.

Exercitarea drepturilor creditorilor

Art. 64. - (1) Orice creditor poate să îşi înregistreze cererea de admitere a creanţelor sale în cadrul procedurii principale şi al oricărei proceduri secundare.

(2) Reprezentanţii români sau, după caz, lichidatorii europeni desemnaţi în procedura principală şi în cele secundare vor înregistra, în cadrul altor proceduri, cererile de admitere a creanţelor care fuseseră înregistrate în cadrul procedurii în care au fost desemnaţi să acţioneze, în măsura în care această înregistrare este utilă creditorilor din procedurile în care au fost desemnaţi şi sub rezerva dreptului creditorilor de a se opune sau de a retrage înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor, dacă legea aplicabilă le dă acest drept.

(3) Reprezentantul român sau, după caz, lichidatorul european desemnat într-o procedură principală ori secundară este abilitat să participe cu acelaşi titlu ca orice alt creditor în cadrul altor proceduri şi, în special, să ia parte la adunarea creditorilor.

Suspendarea lichidării

Art. 65. - (1) Instanţa care a deschis procedura secundară va suspenda, în tot sau în parte, operaţiunile de lichidare, la cererea reprezentantului român sau, după caz, a lichidatorului european din procedura principală, sub rezerva facultăţii de a solicita acelui reprezentant român sau, după caz, lichidator european îndeplinirea oricărei măsuri adecvate pentru apărarea intereselor creditorilor şi a categoriilor de creditori din procedura secundară.

(2) Instanţa va putea respinge cererea reprezentantului român sau, după caz, a lichidatorului european din procedura principală menţionată la alin. (1) numai dacă aceasta nu prezintă, în mod evident, interes pentru creditorii din procedura principală.

(3) Suspendarea lichidării va putea fi dispusă pentru o perioadă maximă de 3 luni, care poate fi prelungită sau reînnoită pentru perioade având aceeaşi durată maximă.

(4) Instanţa prevăzută la alin. (1) va dispune încetarea suspendării operaţiunilor de lichidare:

a) la solicitarea reprezentantului român sau, după caz, a lichidatorului european din procedura principală;
b) din oficiu, la solicitarea unui creditor ori a reprezentantului român sau, după caz, a lichidatorului european din procedura secundară, dacă consideră că măsura suspendării nu se mai justifică, în special în ceea ce priveşte interesele creditorilor din procedura principală sau ale celor din procedura secundară.

Măsuri de închidere a procedurii secundare de insolvenţă

Art. 66. - (1) Dacă legea aplicabilă procedurii secundare admite posibilitatea de închidere a acestei proceduri fără lichidare, în baza unui plan de reorganizare, concordat sau a unei alte măsuri similare, reprezentantul român ori, după caz, lichidatorul european din procedura principală va putea propune o asemenea măsură.

(2) Închiderea procedurii secundare prin una dintre măsurile prevăzute la alin. (1) nu dobândeşte un caracter definitiv decât în măsura în care se obţine acordul reprezentantului român sau, după caz, al lichidatorului european din procedura principală ori, în lipsa acestui acord, în măsura în care măsura propusă nu afectează interesele financiare ale creditorilor din procedura principală.

(3) Orice limitare a drepturilor creditorilor, precum moratoriul sau descărcarea de obligaţii a debitorului, decurgând din adoptarea uneia dintre măsurile prevăzute la alin. (1) şi (2) şi propuse în cadrul unei proceduri secundare, îşi produce efectele asupra bunurilor debitorului care nu sunt incluse în această procedură numai cu acordul tuturor creditorilor interesaţi.

(4) Pe durata suspendării operaţiunilor de lichidare, dispusă în conformitate cu prevederile art. 65, numai reprezentantul român sau, după caz, lichidatorul european din procedura principală ori debitorul, cu acordul primului, poate propune, în cadrul procedurii secundare, măsurile prevăzute la alin. (1) şi (2). Nici o altă propunere referitoare la asemenea măsuri nu va putea fi supusă votului creditorilor sau confirmării de către instanţă.

Surplusul de bunuri din procedura secundară

Art. 67. - Dacă lichidarea bunurilor din cadrul procedurii secundare permite satisfacerea tuturor creanţelor admise în acea procedură, reprezentantul român sau, după caz, lichidatorul european din procedura secundară va transfera neîntârziat surplusul de bunuri către omologul său din procedura principală.

Deschiderea ulterioară a unei proceduri principale

Art. 68. - Deschiderea procedurii menţionate la art. 35 alin. (1) ulterior deschiderii în alt stat a procedurii prevăzute la art. 35 alin. (2) conduce la aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 63-67 în cadrul procedurii deschise iniţial, în măsura în care stadiul desfăşurării acelei proceduri permite aceasta.

Transformarea procedurii anterioare

Art. 69. - (1) Reprezentantul român sau, după caz, lichidatorul european din procedura principală va putea solicita transformarea procedurilor europene de insolvenţă prevăzute în anexa nr. 1, deschise anterior în alte state, într-o procedură de lichidare, în măsura în care această transformare este utilă pentru satisfacerea intereselor creditorilor din procedura principală.

(2) Instanţa competentă potrivit art. 35 alin. (2) va dispune transformarea în una dintre procedurile menţionate în anexa nr. 2.

Măsuri de conservare şi protecţie

Art. 70. - În cazul desemnării unui lichidator provizoriu de către instanţa competentă potrivit art. 35 alin. (1), în vederea asigurării conservării bunurilor debitorului, acesta este abilitat să solicite încuviinţarea oricărei măsuri de conservare sau de protecţie asupra bunurilor debitorului care se situează pe teritoriul unui alt stat, prevăzută de legea acelui stat, pentru perioada cuprinsă între introducerea cererii de deschidere a procedurii principale şi adoptarea hotărârii de deschidere a acelei proceduri.

CAPITOLUL IV
Informarea creditorilor şi înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor acestora

Dreptul de înregistrare a cererilor de admitere a creanţelor

Art. 71. - Orice creditor care domiciliază, locuieşte statornic sau îşi are stabilit sediul în alte state decât statul de deschidere, inclusiv autorităţile fiscale şi organismele de asigurări sociale ale statelor respective, sunt îndreptăţite să îşi înregistreze în scris cererile de admitere a creanţelor în cadrul procedurii de insolvenţă.

Obligaţia de informare a creditorilor

Art. 72. - (1) Din momentul deschiderii procedurii de insolvenţă într-un stat instanţa competentă din acel stat sau, după caz, lichidatorul european desemnat de instanţă ori reprezentantul român îi va informa neîntârziat pe creditorii cunoscuţi care domiciliază, locuiesc statornic sau îşi au stabilit sediul în celelalte state despre deschiderea procedurii de insolvenţă.

(2) Informarea prevăzută la alin. (1), realizată prin transmiterea unei notificări individuale, va cuprinde, printre altele, referiri la:

a) termenul-limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor;
b) sancţiunile corespunzătoare în caz de nerespectare a termenului-limită;
c) organul sau autoritatea abilitată să înregistreze cererile de admitere a creanţelor;
d) celelalte măsuri prescrise.

(3) Notificarea va indica şi eventuala obligaţie a creditorilor cu creanţe garantate sau privilegiaţi de a înregistra cererea de admitere a propriilor creanţe.

Conţinutul cererii de admitere a creanţei

Art. 73. - Creditorul va trimite în copie documentele justificative, dacă acestea există, şi va indica natura creanţei, data scadenţei şi valoarea sa, precum şi existenţa unui privilegiu, garanţii reale sau rezerve a dreptului de proprietate care poartă asupra acelei creanţe, inclusiv o enumerare a bunurilor asupra cărora poartă garanţiile invocate.

Limba folosită

Art. 74. - (1) Notificarea prevăzută la art. 72 va fi redactată în una dintre limbile oficiale ale statului de deschidere. În acest scop se va utiliza un formular care poartă, în toate limbile oficiale ale instituţiilor Uniunii Europene, titlul: INVITAŢIE DE ÎNREGISTRARE A CERERII DE ADMITERE A CREANŢEI. ATENŢIE MAXIMĂ LA TERMENUL LIMITĂ.

(2) Orice creditor care domiciliază, locuieşte statornic sau îşi are stabilit sediul într-un alt stat decât statul de deschidere va putea să îşi înregistreze cererea de admitere a creanţei sale în una dintre limbile oficiale ale acelui stat. În acest caz este obligatoriu ca cererea de admitere a creanţei sale să poarte titlul: CERERE DE ADMITERE A CREANŢEI, redactat în una dintre limbile oficiale ale statului de deschidere. Creditorului i se va putea solicita şi traducerea cererii de admitere a creanţei sale în această limbă.

Dispoziţii complementare

Art. 75. - Prevederile prezentului titlu se completează, în măsura compatibilităţii, cu dispoziţiile titlului I.

TITLUL III
Dispoziţii tranzitorii şi finale

Intrarea în vigoare

Art. 76. - Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 iulie 2003.

Dispoziţii tranzitorii

Art. 77. - Cererile de recunoaştere şi executare a hotărârilor străine prin care se deschid şi se închid procedurile de insolvenţă, a hotărârilor străine adoptate pe parcursul procedurii de insolvenţă, precum şi a hotărârilor străine care decurg în mod direct din procedura de insolvenţă şi care prezintă o strânsă legătură cu aceasta, formulate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, vor fi soluţionate în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare la data formulării acestora.

Dispoziţii finale

Art. 78. - Anexele nr. 1-3*) fac parte integrantă din prezenta lege.

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 21 noiembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TĂRĂCILĂ

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 26 noiembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
VIOREL HREBENCIUC

Bucureşti, 7 decembrie 2002.
Nr. 637.

ANEXA Nr. 1

Procedurile europene de insolventa prevazute la art. 3 lit. g)

....................................................................................................................

Joi, 24 septembrie 2026, 00:48

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.