DECIZIE nr.324 din 26 noiembrie 2002
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2441 din Codul de procedură civilă
Textul actului publicat în M.Of. nr. 938/20 dec. 2002

Costică Bulai - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Aurelia Popa - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2441 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mircea Duse, Alexandru Comşa, Gabriel Ştefănoiu, Radu Culuri, Dumitru Tudorică şi Emil Florian în Dosarul nr. 14.639/2001 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
La apelul nominal răspunde Ştefan Lungu, prin avocat Flavius Baias, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul părţii prezente solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deşi face precizarea că în instanţă a cerut respingerea ca inadmisibilă a excepţiei, întrucât soluţionarea cauzei în fond nu depinde de textul criticat. Se arată că dispoziţiile art. 2441 din Codul de procedură civilă nu îngrădesc accesul liber la justiţie, în acest sens fiind invocată şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorii excepţiei, arătându-se că, în realitate, aceştia critică o omisiune a legii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 17 aprilie 2002, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2441 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de pârâţii Mircea Duse, Alexandru Comşa, Gabriel Ştefănoiu, Radu Culuri, Dumitru Tudorică şi Emil Florian în Dosarul nr. 14.639/2001.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 2441 din Codul de procedură civil㠄creează o discriminare care lezează liberul acces la justiţie”, întrucât „împart încheierile ce se pronunţă asupra cererilor de suspendare a judecăţii în două categorii, unele ce pot fi atacate cu recurs, altele pentru care nu există nici o cale de atac”. În opinia autorilor excepţiei, prevederile legale criticate îngrădesc astfel accesul liber la justiţie, fiind contrare dispoziţiilor art. 21 din Constituţie.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia ridicată în cauză este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile art. 2441 din Codul de procedură civil㠄nu îngrădesc accesul liber la justiţie, deoarece astfel se dă posibilitatea unui control judiciar rapid în cazul în care cursul judecării este întrerupt, iar împotriva încheierii prin care se respinge cererea de suspendare există posibilitatea exercitării unei căi de atac, o dată cu fondul, tocmai pentru a se asigura o judecată fluentă şi în condiţii de celeritate”.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 181 din Legea nr. 35/1997, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată deoarece prevederea cuprinsă la art. 2441 din Codul de procedură civil㠄trebuie privită în contextul general al reglementării privitoare la căile de atac ce pot fi exercitate împotriva încheierilor premergătoare, reglementare bazată pe regimul acestor încheieri, care este dat de conţinutul şi efectele acestora”. În consecinţă, apreciază Guvernul, „dacă încheierile preparatorii sunt acelea prin care instanţa adoptă unele măsuri în vederea soluţionării cauzei, fără ca prin aceasta să anticipeze asupra soluţiei finale, pregătind doar această decizie, încheierile interlocutorii sunt acelea prin care se adoptă măsuri decisive pentru soarta procesului, fapt ce le conferă şi calitatea de a anticipa decizia finală”. Totodată, potrivit acestui punct de vedere, legiuitorul a recurs la soluţia atacării încheierilor premergătoare cu recurs, în mod diferit, în cazul în care s-a dispus suspendarea şi în cazul în care s-a respins cererea de suspendare a judecării cauzei. În nici un caz însă această reglementare nu îngrădeşte liberul acces la justiţie. În acest sens, se face trimitere şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, prin care s-a decis c㠄accesul liber la justiţie nu presupune în toate cazurile accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege”.
De asemenea, Guvernul invocă, în argumentarea punctului său de vedere, şi prevederile art. 125 alin. (3) din Constituţie potrivit cărora „Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege”, precum şi ale art. 128 din Constituţie, conform cărora împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate „pot exercita căi de atac, în condiţiile legii”.
Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În esenţă, potrivit motivării acestui punct de vedere, se susţine c㠄împrejurarea că legiuitorul a prevăzut căi de atac distincte pentru încheierile premergătoare faţă de încheierile prin care se dispune suspendarea procesului nu constituie o îngrădire a liberului acces la justiţie, ci o procedură de judecată ce oferă un control judiciar rapid, în cazul în care cursul judecăţii este întrerupt”. Se invocă, de asemenea, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit c㠄liberul acces la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, întrucât competenţa de judecată şi procedura sunt stabilite de legiuitor, care poate prevedea reguli deosebite, asigurând părţii posibilitatea de a ajunge în faţa organelor judecătoreşti”. Totodată, Avocatul Poporului arată în punctul său de vedere că, în speţă, autorii excepţiei critică o omisiune a legii, şi anume aceea că, pentru încheierile prin care se respinge cererea de suspendare a judecăţii, legiuitorul a omis să prevadă o altă cale de atac specială. Or, „controlul de constituţionalitate nu poate privi omisiuni, deoarece, dintr-un legislator negativ, ce este de natura rolului şi funcţiei Curţii Constituţionale în asigurarea supremaţiei Constituţiei, aceasta s-ar transforma într-un legislator pozitiv, ce este de natura şi rolul funcţiei exclusive a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare a ţării, potrivit art. 58 alin. (1) din Constituţie”.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2441 din Codul de procedură civilă, introduse prin art. I pct. 77 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.138 din 14 septembrie 2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.479 din 2 octombrie 2000, dispoziţii care au următorul cuprins: „Asupra suspendării judecării procesului instanţa, în toate cazurile, se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat.
Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.”
Textul constituţional invocat în susţinerea excepţiei îl constituie art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie, care are următorul cuprins: „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.”
Deşi critica de neconstituţionalitate vizează încălcarea art. 21 din Constituţie, din analiza concluziilor scrise ale autorului excepţiei rezultă că acesta face referire şi la dispoziţiile constituţionale ale art. 16, potrivit cărora: „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege. [...]” În esenţă, se susţine că, prin reglementarea diferită a posibilităţii atacării cu recurs a încheierilor de respingere a cererii de suspendare a judecării procesului, faţă de cele de admitere a cererii de suspendare, legiuitorul introduce „o discriminare în modalitatea de exercitare a drepturilor procesuale”, fiind încălcat principiul constituţional al accesului liber la justiţie.
Analizând prevederile legale criticate, Curtea constată că încheierile de respingere şi, respectiv, cele de admitere a cererii de suspendare a cursului judecării procesului, reglementate de alin. 2 al art. 2441 din Codul de procedură civilă, au efecte diferite. Astfel, în cazul respingerii cererii de suspendare a judecării procesului, cursul judecăţii nu se întrerupe, în timp ce în cazul admiterii cererii cauza se suspendă, prin ipoteză, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii care a motivat suspendarea, fapt ce poate lăsa un timp mai mult sau mai puţin îndelungat sub semnul incertitudinii judecarea procesului suspendat.
Această reglementare nu contravine însă principiului constituţional al liberului acces la justiţie şi nici nu instituie vreo discriminare.
Pe de o parte, şi într-un caz şi în celălalt părţile interesate au posibilitatea de a exercita calea de atac a recursului sau, după caz, a apelului, fapt ce rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. 2441 şi ale art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Ceea ce diferă este numai momentul la care se poate exercita calea de atac. În acest sens art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.59/2001, prevede c㠄Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât o dată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii”.
Pe de altă parte, diferenţierea soluţiilor legale pentru cele două cazuri are o premisă raţională şi obiectivă, şi anume cea a efectelor diferite produse de încheierea de admitere a suspendării judecării şi, respectiv, de cea de respingere a suspendării judecării cauzei. Caracterul raţional şi obiectiv al diferenţei de tratament juridic în cele două cazuri rezidă în împrejurarea că, dacă se pronunţă suspendarea, aceasta are ca efect imediat întreruperea cursului judecării cauzei, până la soluţionarea, prin hotărâre irevocabilă, a unei alte cauze civile sau a unei cauze penale (situaţii prevăzute de art. 244 alin. 1 pct. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, la care se referă textul criticat pentru neconstituţionalitate), ceea ce poate întârzia foarte mult judecarea procesului care a fost suspendat. În celălalt caz, când s-a respins suspendarea judecăţii, aceasta continuă. În această situaţie este evidentă grija legiuitorului de a nu se întârzia judecarea cauzei, prin judecarea căii de atac împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de suspendare.
Curtea reţine, potrivit practicii sale constante, în strânsă corelare cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că principiul egalităţii şi al nediscriminării nu are semnificaţia introducerii unei uniformizări a soluţiilor legislative, fiind posibilă aplicarea unor tratamente juridice diferite, în cazurile în care aceasta se justifică în mod obiectiv şi raţional.
Totodată Curtea reţine că reglementarea procedurii de judecată, inclusiv a căilor de atac, se stabileşte prin lege, conform dispoziţiilor art. 125 alin. (3) şi ale art. 128 din Constituţie.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2441 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mircea Duse, Alexandru Comşa, Gabriel Ştefănoiu, Radu Culuri, Dumitru Tudorică şi Emil Florian în Dosarul nr. 14.639/2001 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2002.

PREŞEDINTE
prof. univ. dr. Costică Bulai

Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta

Miercuri, 23 septembrie 2026, 17:24

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.