HOTĂRÂRE nr.1.474 din 12 decembrie 2002
privind aplicarea în luna ianuarie 2003 a celei de-a treia etape de recorelare a pensiilor din sistemul public
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 943/23 dec. 2002 |
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. - În luna ianuarie 2003 se efectuează cea de-a treia etapă de recorelare a pensiilor, prevăzută de Hotărârea Guvernului nr.1.315/2001 privind măsuri suplimentare de recorelare a pensiilor din sistemul public de pensii.
Art. 2. - (1) De măsurile suplimentare de recorelare a pensiilor acordate potrivit prevederilor prezentei hotărâri beneficiază pensionarii pentru limită de vârstă cu vechime integrală şi pensionarii urmaşi ale căror drepturi de pensie s-au deschis până la data de 1 ianuarie 1999 şi al căror punctaj mediu anual, corectat conform prevederilor art. 2 din Hotărârea Guvernului nr.1.315/2001, este mai mic de 3 puncte.
(2) La data de 1 ianuarie 2003, în vederea aplicării celei de-a treia etape de recorelare a pensiilor, punctajul mediu anual cuvenit la data de 31 decembrie 2002 pensionarilor din sistemul public, ale căror drepturi s-au deschis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, se corectează prin raportarea cuantumului pensiei aflate în plată sau cuvenite la data de 31 decembrie 2002, din care s-a dedus contribuţia datorată pentru asigurările sociale de sănătate, la valoarea punctului de pensie valabilă în luna decembrie 2002.
(3) Recorelarea pensiilor în această etapă se efectuează prin adăugarea unui număr suplimentar de puncte la punctajul mediu anual corectat conform prevederilor alin. (2).
(4) Numărul suplimentar de puncte care se adaugă în această etapă de recorelare, conform prevederilor art. 4 alin. (2) şi (3) din Hotărârea Guvernului nr.1.315/2001, este cel prevăzut în anexele nr. 1 şi 2.
(5) Începând cu această etapă de recorelare pensionarii pentru limită de vârstă cu vechime integrală şi pensionarii urmaşi proveniţi din sistemul asigurărilor sociale de stat, ale căror drepturi de pensie s-au deschis la data de 1 ianuarie 1998, beneficiază de acelaşi număr suplimentar de puncte acordat prin măsura de recorelare a pensiilor, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1.315/2001, ca şi pensionarii ale căror drepturi s-au deschis în cursul anului 1997.
(6) Pentru pensionarii prevăzuţi la alin. (5), ale căror drepturi s-au deschis la data de 1 ianuarie 1998, numărul suplimentar de puncte aferente anului 2002, acordate potrivit prevederilor anexelor nr. 1 şi 2 la Hotărârea Guvernului nr.1.315/2001, se acordă, în condiţiile alin. (5), în luna ianuarie 2003.
Art. 3. - (1) De măsurile suplimentare de recorelare a pensiilor acordate potrivit prevederilor prezentei hotărâri beneficiază şi pensionarii proveniţi din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor, ale căror drepturi de pensie au fost stabilite anterior datei de 29 iulie 1992.
(2) Pentru pensionarii prevăzuţi la alin. (1) procedura de recorelare este cea stabilită de art. 7 lit. a)-g) din Hotărârea Guvernului nr.1.315/2001.
(3) Din punctajul suplimentar stabilit conform procedurii de recorelare prevăzute la alin. (2), în această etapă se acordă un procent de 19%.
Art. 4. - La stabilirea numărului suplimentar de puncte acordat în această etapă de recorelare se utilizează 5 zecimale.
Art. 5. - (1) În luna ianuarie 2003 cuantumul pensiilor din sistemul public se determină în condiţiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, prin înmulţirea valorii unui punct de pensie cu punctajul mediu anual cuvenit la data de 31 decembrie 2002 corectat, după caz, conform prevederilor prezentei hotărâri.
(2) Pentru pensionarii prevăzuţi la art. 180 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, punctajul mediu anual prevăzut la alin. (1) este punctajul mediu estimat prevăzut la art. 2 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr.523/2001 privind indexarea pensiilor din sistemul public de pensii şi a unor venituri ale populaţiei pentru trimestrul II al anului 2001.
(3) De la prevederile alin. (2) se exceptează pensionarii prevăzuţi la art. 180 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, ale căror drepturi de pensie pentru limită de vârstă cu vechime integrală şi de urmaşi s-au deschis în perioada 1 ianuarie 199831 decembrie 1998, pentru care punctajul mediu anual prevăzut la alin. (1) este cel obţinut conform prevederilor art. 2.
(4) La data de 1 ianuarie 2003 valoarea unui punct de pensie stabilită în condiţiile art. 80 şi 81 din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, este de 2.265.701 lei.
(5) La determinarea cuantumului pensiei conform prevederilor alin. (1), (2) şi (3) fracţiunile de leu se întregesc la un leu în favoarea pensionarului.
Art. 6. - În situaţia în care din aplicarea prevederilor prezentei hotărâri rezultă un cuantum al pensiei recorelate mai mic decât cel cuvenit sau aflat în plată, se păstrează în plată cuantumul avantajos.
Art. 7. - Sumele rezultate în urma aplicării măsurilor suplimentare de recorelare prevăzute de prezenta hotărâre se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Art. 8. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul muncii şi solidarităţii sociale,
Marian Sârbu
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
Bucureşti, 12 decembrie 2002.
Nr. 1.474.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.