DECIZIE nr.334 din 3 decembrie 2002
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/1999 privind înfiinţarea şi utilizarea Fondului naţional de solidaritate
Textul actului publicat în M.Of. nr. 946/23 dec. 2002

Costică Bulai - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Florentina Baltă - procuror
Mădălina Ştefania Diaconu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.118/1999 privind înfiinţarea şi utilizarea Fondului naţional de solidaritate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 366/2001, cu modificările ulterioare, ridicată de Societatea Comercial㠄JOMED” S.R.L. Târgu Mureş în Dosarul nr. 2.716/2002 al Tribunalului Mureş - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, apreciind că executarea silită, conform legii, a unei obligaţii neîndeplinite nu este contrară prevederilor constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 10 iunie 2002, Tribunalul Mureş Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.118/1999 privind înfiinţarea şi utilizarea Fondului naţional de solidaritate, excepţie ridicată de Societatea Comercial㠄JOMED”- S.R.L. Târgu Mureş în Dosarul nr. 2.716/2002 al acelei instanţe.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia a arătat că textul criticat încalcă dispoziţiile art. 41 alin. (1) şi (3) şi ale art. 135 alin. (6) din Constituţie, privind protecţia proprietăţii private şi, respectiv, proprietatea, întrucât reţinerea, potrivit dispoziţiei atacate, a taxei de timbru social din veniturile persoanei juridice, când aceasta refuză să colecteze această taxă, echivalează cu o confiscare.
Tribunalul Mureş - Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că dispoziţiile atacate sunt constituţionale, întrucât prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.118/1999 „s-a înfiinţat Fondul naţional de solidaritate pentru reducerea sărăciei în familiile aflate în situaţii de extremă dificultate şi care se constituie, printre altele, din taxele de timbru social asupra jocurilor de noroc, care se colectează de persoanele fizice sau juridice care desfăşoară asemenea activităţi. Garantarea constituţională a proprietăţii nu presupune interzicerea instituirii unor taxe pentru desfăşurarea unor activităţi de lux, după cum această obligaţie nu coincide cu o confiscare mascată”, ci reprezintă o măsură pentru crearea unor fonduri destinate unor utilităţi publice.
În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituţii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În esenţă, Guvernul apreciază c㠄principiul protecţiei proprietăţii private nu presupune în nici un fel interzicerea perceperii, în interes public, de taxe asupra desfăşurării unor activităţi de lux”. Pe de altă parte, se arată că înfiinţarea Fondului naţional de solidaritate, menit să contribuie la reducerea sărăciei, are un caracter profund social, venind în întâmpinarea cerinţelor art. 43 din Constituţie, cu privire la obligaţiile statului de a lua măsuri pentru asigurarea unui nivel de trai decent.
Avocatul Poporului apreciază că textele legale criticate sunt constituţionale, deoarece „nici o persoană fizică sau juridică nu se poate prevala de propria-i greşeală, constând într-o conduită ilicită, pentru a invoca o atingere a dreptului de proprietate, prin reţinerea taxei prevăzute de lege”.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.118/1999 privind înfiinţarea şi utilizarea Fondului naţional de solidaritate, articol introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.5/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.118/1999 privind înfiinţarea şi utilizarea Fondului naţional de solidaritate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.74 din 21 februarie 2000; în urma respingerii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.5/2000, textul criticat a fost reintrodus prin Legea nr. 366/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.385 din 13 iulie 2001.
Textul criticat are următorul cuprins: „(3) Refuzul de colectare, constituire şi virare a taxei de timbru social conduce la reţinerea taxei de timbru social din veniturile persoanelor fizice şi juridice prevăzute la alin. (1).”
În opinia autorului excepţiei, acest text contravine următoarelor prevederi constituţionale:
- Art. 41 alin. (1) şi (3): „(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.[...] (3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.”;
- Art. 135 alin. (6): „Proprietatea privată este, în condiţiile legii, inviolabilă.”
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.118/1999 se înfiinţează Fondul naţional de solidaritate, ca fond special, administrat şi gestionat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Art. 1 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă prevede că: „Scopul Fondului naţional de solidaritate este acela de a contribui, pe baza principiului solidarităţii naţionale, la reducerea sărăciei în familiile aflate în situaţii de extremă dificultate, la cofinanţarea unor programe de servicii socio-medicale, la acordarea de ajutoare materiale persoanelor cu afecţiuni de sănătate deosebit de grave pentru tratament medical şi intervenţii chirurgicale în străinătate, la întreţinerea, construcţia, reparaţia, amenajarea şi modernizarea unor instituţii de asistenţă socială şi la alte acţiuni similare.”
Potrivit art. 4 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Sumele datorate, reprezentând valoarea timbrului social, se vor constitui şi se vor vira lunar, până la data de 5 a lunii următoare lunii expirate, de către persoanele juridice sau fizice care le încasează, în contul Fondului naţional de solidaritate”; în cazul neexecutării obligaţiei legale de colectare, constituire şi virare a taxei de timbru social, instituită asupra jocurilor de noroc, art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.118/1999 prevede măsura executării silite a acestei creanţe bugetare.
Curtea constată că taxa de timbru social este instituită în temeiul art. 53 alin. (1) din Constituţie, potrivită căruia „Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice”.
De asemenea, art. 43 alin. (1) al Legii fundamentale prevede că statul este obligat să ia măsuri „de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”, iar art. 134 alin. (2) lit. f) reglementează obligaţia statului de a asigura „crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii”.
Aceste preocupări trebuie să îşi găsească corespondenţa în măsuri concrete privitoare la categoria populaţiei cu venituri modeste, care reprezintă principalul beneficiar al Fondului naţional de solidaritate. O asemenea măsură o constituie instituirea taxei de timbru social asupra jocurilor de noroc, care se întemeiază pe principiul solidarităţii sociale.
Curtea s-a mai pronunţat asupra unor acte normative care prevedeau instituirea unor taxe în scop social, constatând că acestea sunt constituţionale. Spre exemplu, în Decizia nr.64 din 20 iunie 1995 cu privire la constituţionalitatea Legii privind ajutorul social, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.131 din 29 iunie 1995, s-a statuat c㠄statul este obligat să asigure întocmirea unui buget care să se întemeieze pe satisfacerea nevoilor economice şi sociale ale ţării, pornind de la resursele ce pot fi utilizate în scopul alimentării lui pe căile cele mai potrivite.
Or, o asemenea exigenţă este în funcţie de posibilităţile reale ale societăţii, cât şi de existenţa unor priorităţi care se învederează cu necesitate într-un context economic şi social anumit”.
Plata unei asemenea taxe asupra jocurilor de noroc nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate şi nici nu echivalează cu o expropriere sau cu o violare a proprietăţii private. Legiuitorul poate, în derularea politicilor sale sociale, să instituie impozite şi taxe destinate constituirii unor fonduri care să contribuie la reducerea sărăciei în familiile aflate în situaţii de extremă dificultate.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.118/1999 privind înfiinţarea şi utilizarea Fondului naţional de solidaritate, excepţie ridicată de Societatea Comercial㠄JOMED” - S.R.L. Târgu Mureş în Dosarul nr. 2.716/2002 al Tribunalului Mureş - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 decembrie 2002.

PREŞEDINTE
prof. univ. dr. Costică Bulai

Magistrat-asistent,
Mădălina Ştefania Diaconu


Miercuri, 23 septembrie 2026, 20:30

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.