LEGE nr.679 din 19 decembrie 2002
privind constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor situate în intravilanul localităţilor în Delta Dunării
Textul actului publicat în M.Of. nr. 950/24 dec. 2002

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1. - (1) Se constituie dreptul de proprietate privată asupra terenurilor aferente caselor de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi asupra curţii şi grădinii din jurul acestora, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezenta lege, pentru locuitorii din unităţile administrativ-teritoriale situate în Delta Dunării, care îndeplinesc următoarele condiţii:

a) au domiciliul în localitatea în care este situat terenul pentru care solicită constituirea dreptului de proprietate;
b) fac dovada că posedă terenul în cauză de cel puţin 20 de ani, ei sau autorii lor.

(2) Dovada posesiei se poate face prin orice mijloc de probă admis de lege.

Art. 2. - Constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor situate în intravilanul localităţilor se face numai după delimitarea perimetrului intravilanului fiecărei localităţi de către instituţiile abilitate şi după aprobarea planului de urbanism general al localităţii respective.

Art. 3. - (1) Constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor situate în intravilan se face la cererea persoanei îndreptăţite.

(2) Cererea se înregistrează la primăria în a cărei rază teritorială domiciliază solicitantul, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. 4. - (1) În scopul constituirii dreptului de proprietate privată prevăzut la art. 1, în comunele situate în Delta Dunării şi în oraşul Sulina se instituie, prin ordin al prefectului judeţului Tulcea, comisii locale în fiecare localitate interesată.

(2) Comisiile locale au următoarea componenţă: primarul şi secretarul localităţii, care sunt preşedintele şi secretarul comisiei, 3 consilieri desemnaţi de consiliul local şi reprezentantul oficiului judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie.

(3) La lucrările cu caracter tehnic privind constituirea dreptului de proprietate privată vor participa şi funcţionari publici numiţi prin dispoziţie a primarului.

Art. 5. - (1) Cererea persoanei îndreptăţite se analizează de către comisia locală, iar propunerile se înaintează prefectului judeţului Tulcea în termen de 30 de zile de la depunerea cererii.

(2) Prefectul va emite ordinul de finalizare a procedurilor în termen de 90 de zile de la data depunerii cererii. Ordinul va fi comunicat de îndată persoanei îndreptăţite.

(3) Ordinul prefectului poate fi atacat în termen de 30 de zile de la data comunicării, la Tribunalul Tulcea.

(4) Pe baza ordinului prefectului şi a actelor dosarului cauzei, comisia judeţeană pentru aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, va emite şi va elibera celor îndreptăţiţi titlul de proprietate, conform legii.

Art. 6. - (1) Suprafeţele de teren pe care sunt amplasate lucrări de apărare împotriva inundaţiilor, inclusiv platforme de apărare împotriva inundaţiilor, precum şi zonele de protecţie a acestora, construite conform Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările ulterioare, nu pot face obiectul constituirii dreptului de proprietate privată.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică solicitanţilor care deţin suprafeţe de teren pe care sunt construite case de locuit şi anexe gospodăreşti pe baza deciziilor de atribuire a terenurilor emise de autorităţi până la data de 31 decembrie 1990.

Art. 7. - Cheltuielile necesare stabilirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din intravilanul localităţilor situate în Delta Dunării vor fi suportate din bugetele locale ale fiecărei localităţi.

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 2 decembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
ALEXANDRU ATHANASIU

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 3 decembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU

Bucureşti, 19 decembrie 2002.
Nr. 679.


ANEXĂ

LOCALITĂŢILE
din Delta Dunării în care se va aplica legea

  1. Sulina
  2. Crişan
  3. Caraorman
  4. Mila 23
  5. Sfântu Gheorghe
  6. C.A. Rosetti
  7. Cardon
  8. Periprava
  9. Sfiştofca


Miercuri, 23 septembrie 2026, 05:33

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.