ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr.196 din 18 decembrie 2002
privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2003 personalului din învăţământ, salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, referitor la stabilirea salariului de bază al personalului din învăţământ, şi pentru abrogarea unor dispoziţii din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică
Textul actului publicat în M.Of. nr. 954/24 dec. 2002

În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţie,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. 1. - În anul 2003 salariile personalului din învăţământ, stabilite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.8/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, referitor la stabilirea salariului de bază al personalului din învăţământ, şi pentru abrogarea unor dispoziţii din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.83 din 23 februarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se majorează în două etape, astfel:

a) cu 6% începând cu data de 1 ianuarie 2003;
b) cu 9% începând cu data de 1 octombrie 2003 faţă de nivelul din luna septembrie 2003.

Art. 2. - Valorile coeficienţilor de multiplicare 1,000 prevăzuţi la art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.8/2000, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 662/2001, astfel cum au fost majorate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.42/2001 şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.187/2001, se majorează cu 6% începând cu data de 1 ianuarie 2003 şi cu 9% începând cu data de 1 octombrie 2003 faţă de luna septembrie.

Art. 3. - (1) Coeficienţii de multiplicare şi valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, utilizaţi pentru determinarea salariilor de bază stabilite potrivit art. 2, sunt prevăzuţi în anexele Ia-IVa pentru perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2003 şi în anexele Ib-IVb pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2003.

(2) Indemnizaţiile pentru persoanele care ocupă funcţii de conducere specifice sunt prevăzute în anexa Va pentru perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2003 şi în anexa Vb pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2003.

(3) În valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, care începând cu această dată este unică pentru toate anexele la prezenta ordonanţă de urgenţă, este inclusă şi majorarea de până la 8,29% acordată potrivit Hotărârii Guvernului nr.403/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 183 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

Art. 4. - Personalul didactic auxiliar din unităţile de învăţământ preuniversitar şi din cadrul unităţilor conexe, respectiv centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică, centre logopedice, cabinete şcolare, casa corpului didactic, cluburile sportive şcolare, cluburile şi palatele copiilor şi elevilor, precum şi personalul din învăţământ, altul decât cel prevăzut în anexele la prezenta ordonanţă de urgenţă, beneficiază în continuare de o creştere a salariilor de bază cu 5%, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.33/2002 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.66/2002.

Art. 5. - (1) Salariile de bază individuale avute în luna decembrie 2002, situate între limitele prevăzute în anexele la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.8/2000, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi majorate începând cu data de 1 ianuarie 2003 cu 6% şi începând cu data de 1 octombrie 2003 cu 9% faţă de nivelul din luna septembrie.

(2) În cazul în care salariul de bază individual majorat cu 6% de la data de 1 ianuarie 2003 se situează sub limita minimă stabilită pe baza coeficientului minim şi a valorii coeficientului de multiplicare 1,000, prevăzute în anexele la prezenta ordonanţă de urgenţă, se acordă nivelul prevăzut la limita minimă.

Art. 6. - (1) În anul 2003 personalul salarizat între limitele prevăzute în anexele la prezenta ordonanţă de urgenţă poate beneficia, pe lângă creşterile salariale acordate potrivit art. 1, şi de o creştere salarială prin evaluarea performanţelor profesionale individuale realizate în anul 2002, cu încadrarea în nivelul alocaţiilor bugetare aprobate pentru cheltuielile cu salariile prevăzute de lege pentru anul 2003.

(2) Evaluarea performanţelor profesionale individuale se efectuează până la data de 31 mai 2003.

Art. 7. - Salariile de bază calculate potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă vor fi rotunjite din 1.000 în 1.000 lei în favoarea salariatului.

Art. 8. - (1) Promovarea personalului în anul 2003 se poate face numai pe un post vacant de natura celui pe care urmează să fie promovată persoana, cu excepţia cazurilor menţionate în legi speciale şi cu încadrarea în nivelul alocaţiilor bugetare aprobate pentru cheltuielile de personal.

(2) Promovarea în condiţiile legii a persoanelor încadrate pe funcţia de debutant, precum şi a celor care au absolvit studii de nivel superior în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea se face prin transformarea postului pe care acestea sunt încadrate într-un post de nivel superior.

Art. 9. - Absolvenţii învăţământului superior de lungă sau de scurtă durată, care la data trecerii pe funcţia corespunzătoare studiilor absolvite erau încadraţi pe funcţii cu nivel de studii inferior, specifice domeniului în care au absolvit studiile universitare, se încadrează la gradul profesional corespunzător studiilor absolvite, la care se asigură o creştere de până la 20% a salariului de bază avut.

Art. 10. - În vederea stabilirii salariului de bază, în termen de 15 zile de la reluarea activităţii, persoanele angajate în învăţământ aflate în concediu plătit pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, potrivit legii, persoanele angajate care nu au prestat activitate în ultimele 12 luni, fiind în concediu medical sau în concediu fără plată, potrivit legii, precum şi persoanele angajate din instituţiile de învăţământ, ale căror contracte individuale de muncă sunt suspendate, şi persoanele care revin în funcţia din care au fost suspendate, în condiţiile legii, vor fi evaluate prin examenul de testare a cunoştinţelor profesionale, organizat în acest scop de angajator:

a) cu persoanele care promovează acest examen se va proceda în acelaşi mod ca şi în cazul persoanelor angajate prin concurs;
b) persoanelor care nu promovează acest examen li se atribuie salariul avut anterior sau, după caz, salariul minim al funcţiei avute anterior.

Art. 11. - (1) Ordonatorii principali de credite pot aproba în anul 2003, o dată pe trimestru, în limita numărului maxim de posturi prevăzut în anexele la Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 şi cu încadrarea în nivelul alocaţiilor bugetare aprobate pentru cheltuielile cu salariile, numai pentru posturile vacante, utilizarea unui număr mai mare de posturi de nivel inferior, prin reducerea corespunzătoare a unui număr de posturi de nivel superior.

(2) Pentru ordonatorii principali de credite finanţaţi integral de la bugetul de stat aplicarea prevederilor alin. (1) se face cu avizul Ministerului Finanţelor Publice.

Art. 12. - Anexele*) la prezenta ordonanţă de urgenţă modifică şi înlocuiesc, începând cu data de 1 ianuarie 2003, anexele nr. 1, 2 şi 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.8/2000, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 662/2001.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

Ministrul educaţiei şi cercetării,
Ecaterina Andronescu

Ministrul muncii şi solidarităţii sociale,
Marian Sârbu

Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu

Bucureşti, 18 decembrie 2002.
Nr. 196.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 06:20

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.