DECIZIE nr.310 din 19 noiembrie 2002
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6, precum şi ale art. 51 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) liniuţa a treia din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2000 privind regimul produselor supuse accizelor, cu modificările şi completările ulterioare
Textul actului publicat în M.Of. nr. 956/27 dec. 2002

Costică Bulai - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ioan Vida - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi (4), precum şi ale art. 51 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) liniuţa a treia din Ordonanţa Guvernului nr.27/2000 privind regimul produselor supuse accizelor, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercial㠄Gastro-Orizont” - S.R.L. din Drobeta-Turnu Severin în Dosarul nr. 8.165/2001 al Tribunalului Mehedinţi - Secţia civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei ca inadmisibilă,
având în vedere că dispoziţiile legale criticate nu mai sunt în vigoare.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 10 decembrie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 8.165/2001, Tribunalul Mehedinţi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6, precum şi ale art. 51 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) liniuţa a treia din Ordonanţa Guvernului nr.27/2000 privind regimul produselor supuse accizelor, cu modificările şi completările ulterioare.
Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercial㠄Gastro-Orizont” - S.R.L. din Drobeta-Turnu Severin într-o cauză ce are ca obiect plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor încheiat de comisarii Gărzii Financiare Mehedinţi.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr.27/2000 contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât „se aplică şi produselor existente în stoc la producător, şi comercianţi, cu toate că aceste mărfuri au fost achitate, aprovizionate, evidenţiate şi supuse impozitării în regimul juridic anterior”. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 51 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) liniuţa a treia din ordonanţa criticată, autorul excepţiei susţine că acestea contravin prevederilor constituţionale ale art. 41, întrucât „în speţă marfa vândută la un preţ mai mic decât cel stabilit de asociaţia unor producători, nu se poate confisca”.
Instanţa de judecată consideră că excepţia este nefondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
În punctul de vedere al Guvernului se arată că dispoziţiile art. 6 din ordonanţa criticată au fost abrogate, potrivit art. 62 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.158/2001, începând cu data de 1 ianuarie 2002. Referitor la celelalte dispoziţii legale criticate, se apreciază că acestea nu contravin prevederilor constituţionale invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6, precum şi ale art. 51 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) liniuţa a treia din Ordonanţa Guvernului nr.27/2000 privind regimul produselor supuse accizelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.42 din 31 ianuarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:
I. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr.27/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se constată că la data sesizării Curţii (prin Încheierea din 10 decembrie 2001) aceste dispoziţii erau abrogate începând cu data de 1 ianuarie 2002, potrivit art. 62 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.158 din 27 noiembrie 2001 privind regimul accizelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.767 din 30 noiembrie 2001.
De asemenea, se constată că aceste dispoziţii legale nu au fost preluate în actul normativ abrogator. În aceste condiţii rezultă că au devenit incidente dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, potrivit cărora Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra excepţiilor de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţii legale în vigoare, astfel că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din această ordonanţă a devenit inadmisibilă.
II. Referitor la dispoziţiile art. 51 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) liniuţa a treia din Ordonanţa Guvernului nr.27/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se constată că, ulterior datei sesizării Curţii, a fost adoptată Legea nr. 521 din 17 iulie 2002 privind regimul de supraveghere şi autorizare a producţiei, importului şi circulaţiei unor produse supuse accizelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.571 din 2 august 2002.
Prin dispoziţiile art. 64 din acest act normativ se abrogă prevederile art. 28-42, art. 50 alin. (2) şi ale art. 51-59 din Ordonanţa Guvernului nr.27/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, se constată că aceste dispoziţii legale nu au fost preluate în actul normativ abrogator. În aceste condiţii rezultă că au devenit incidente şi în acest caz dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, potrivit cărora Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra excepţiilor de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţii legale în vigoare, astfel că şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) liniuţa a treia din Ordonanţa Guvernului nr.27/2000, cu modificările şi completările ulterioare, a devenit inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi (4), precum şi ale art. 51 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) liniuţa a treia din Ordonanţa Guvernului nr.27/2000 privind regimul produselor supuse accizelor, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercial㠄Gastro-Orizont” S.R.L. din Drobeta-Turnu Severin în Dosarul nr. 8.165/2001 al Tribunalului Mehedinţi - Secţia civilă.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2002.

PREŞEDINTE
prof. univ. dr. Costică Bulai

Magistrat-asistent,
Maria Bratu


Miercuri, 23 septembrie 2026, 11:11

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.