DECIZIE nr.353 din 10 decembrie 2002
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 din Codul de procedură civilă
Textul actului publicat în M.Of. nr. 12/10 ian. 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 din Codul de procedură civilă Costică Bulai - preşedinte
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ioan Vida - judecător
Aurelia Popa - procuror
Ioana Marilena Chiva - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Georgia Camelia Liliana Petricu şi Andrei Emanuel Popescu în Dosarul nr. 18.876/2001 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, apreciind că dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor constituţionale, invocând în acest sens şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 128/2002.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 28 martie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 18.876/2001, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Georgia Camelia Liliana Petricu şi Andrei Emanuel Popescu într-o cauză civilă având ca obiect constatarea nulităţii absolute a unui certificat de moştenitor.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prin reintroducerea obligativităţii întâmpinării se creează o discriminare, încălcându-se astfel prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii, coroborate cu cele ale art. 128. De asemenea, susţin şi încălcarea prevederilor art. 20, precum şi ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, prin faptul că se creează "o condiţie favorabilă reclamantului şi îl lipseşte de apărare, ceea ce constituie o inegalitate, deoarece aceste dispoziţii ale Codului de procedură civilă devin mai îngăduitoare pentru una din părţi".
Totodată autorii excepţiei susţin că prin dispoziţiile legale criticate se încalcă şi principiul prevăzut de art. 16 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege.
Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti consideră că excepţia este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate vizează "aşezarea părţilor pe poziţii egale în ceea ce priveşte propunerea şi administrarea probelor", iar prin sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe s-a avut în vedere stabilizarea cadrului juridic de soluţionare a unei cauze civile, pentru a da posibilitatea instanţelor de judecată de a soluţiona cauzele mai eficient şi într-un termen rezonabil. Instanţa de judecată apreciază că dispoziţiile criticate trebuie interpretate şi în raport de sancţiunile ce pot fi aplicate reclamantului, în cazul în care nu respectă dispoziţiile art. 112 din Codul de procedură civilă, referitoare la cererea de chemare în judecată.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul apreciază că reintroducerea obligativităţii întâmpinării, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.138/2000, este o soluţie care a existat la noi până în anul 1952, fiind justificată ca o măsură de simetrie, care îl pune şi pe reclamant în situaţia de a cunoaşte apărările pârâtului, evitând surprizele de la dezbaterea orală. De asemenea, consideră că "întâmpinarea prezintă o utilitate practică incontestabilă, [...] destinată să asigure un echilibru în situaţia juridică a părţilor. Prin depunerea întâmpinării i se asigură şi reclamantului posibilitatea de a lua cunoştinţă de apărările pârâtului". Totodată dispoziţiile legale criticate sunt menite să asigure egalitatea de mijloace, dându-se în acelaşi timp satisfacţie şi exigenţelor prevăzute de art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe şi a invoca excepţii s-a instituit "tocmai datorită importanţei întâmpinării şi pentru a realiza obiectivul consacrării caracterului ei obligatoriu", dar pârâtul va putea discuta probele şi temeinicia susţinerilor reclamantului în condiţiile art. 171 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora partea decăzută din dreptul de a mai administra o probă va putea totuşi să se apere discutând în fapt şi în drept temeinicia susţinerilor şi a dovezilor părţii adverse.
Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, Curtea pronunţându-se asupra dispoziţiilor legale criticate prin Decizia nr.128/2002.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 118 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 44 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.138/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.479 din 2 octombrie 2000, dispoziţii care au următorul conţinut:
- Art. 118: "Întâmpinarea este obligatorie, afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel.
Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică.
În cazul în care pârâtul nu este reprezentat sau asistat de avocat, preşedintele îi va pune în vedere, la prima zi de înfăţişare, să arate excepţiile, dovezile şi toate mijloacele sale de apărare despre care se va face vorbire în încheierea de şedinţă; instanţa va acorda, la cerere, un termen pentru pregătirea apărării şi depunerea întâmpinării." În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia apreciază că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate următoarele prevederi constituţionale:
- Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.";
- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";
- Art. 128: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate prevăd obligativitatea depunerii întâmpinării în cadrul procesului civil, precum şi sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe şi a invoca excepţii, în afară de cele de ordine publică.
Alin. 3 al art. 118 din Codul de procedură civilă conţine o dispoziţie menită să atenueze consecinţele grave ale decăderii, pentru ipoteza în care pârâtul nu este reprezentat sau asistat de avocat. În acest caz preşedintele îi va pune în vedere pârâtului, la prima zi de înfăţişare, să arate excepţiile, dovezile şi toate mijloacele sale de apărare, instanţa putând acorda un termen pentru pregătirea apărării şi depunerea întâmpinării.
Curtea reţine că reintroducerea acestor dispoziţii legale nu încalcă principiul conform căruia nimeni nu este mai presus de lege şi nici pe cel al egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prevăzute de art. 16 din Constituţie, aşa cum susţin fără temei autorii excepţiei. Aceste soluţii legislative au fost reintroduse în Codul de procedură civilă pentru a se asigura egalitatea de "arme" dintre reclamant şi pârât, precum şi judecarea cu celeritate a cauzelor, evitându-se tergiversarea judecăţii şi dându-se astfel satisfacţie cerinţelor impuse de art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
De asemenea, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 21, deoarece pârâtul beneficiază de toate garanţiile legale ale accesului liber la justiţie. În acest sens pârâtul poate invoca pe tot parcursul procesului excepţiile de ordine publică, iar în cazul nedepunerii întâmpinării în termenul legal îşi vor găsi aplicare prevederile art. 171 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora partea decăzută din dreptul de a administra o probă va putea totuşi să se apere discutând în fapt şi în drept temeinicia susţinerilor şi a dovezilor părţii adverse. Există, de asemenea, posibilitatea pentru pârât de a cere administrarea dovezilor în sprijinul apărării sale, în condiţiile art. 138 din Codul de procedură civilă. Tot o garanţie legală a accesului liber la justiţie o reprezintă dispoziţiile art. 103 din Codul de procedură civilă, care dau posibilitatea părţii de a solicita repunerea în termen, în cazul în care, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, nu a efectuat un act de procedură în termenul legal.
Referitor la susţinerile autorilor excepţiilor, conform cărora dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 128 din Constituţie, Curtea reţine că acestea din urmă se referă la folosirea căilor de atac şi, ca atare, nu au incidenţă în cauză.
Curtea constată că asupra dispoziţiilor legale criticate s-a mai pronunţat prin Decizia nr.128 din 16 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.370 din 31 mai 2002. Neintervenind elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia acestei decizii rămân valabile şi în prezenta cauză.
Faţă de cele mai sus arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Georgia Camelia Liliana Petricu şi Andrei Emanuel Popescu în Dosarul nr. 18.876/2001 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 decembrie 2002.

PREŞEDINTE
prof. univ. dr. COSTICĂ BULAI

Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiva

Joi, 24 septembrie 2026, 13:45

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.