ORDIN nr.630 din 19 decembrie 2002
pentru aprobarea Normei sanitare veterinare referitoare la certificarea veterinară pentru punerea pe piaţă în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a câinilor şi pisicilor ce nu sunt originari din această ţară
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 18/14 ian. 2003 |
Art. 1. - Se aprobă Norma sanitară veterinară referitoare la certificarea veterinară pentru punerea pe piaţă în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a câinilor şi pisicilor ce nu sunt originari din această ţară, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. - Direcţiile sanitare veterinare judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi inspectoratele de poliţie sanitară veterinară de frontieră vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 3. - Agenţia Naţională Sanitară Veterinară va controla modul de îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.
Art. 4. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va intra în vigoare la 30 de zile de la data publicării acestuia.
Ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor,
Ilie Sârbu
Bucureşti, 19 decembrie 2002.
Nr. 630.
ANEXĂ
NORMĂ SANITARĂ VETERINARĂ
referitoare la certificarea veterinară pentru punerea pe piaţă în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a câinilor şi pisicilor ce nu sunt originari din această ţară
Art. 1. - Modelul de certificat prevăzut la art. 10 alin. (3) lit. a) pct. 6 din Norma sanitară veterinară privind stabilirea condiţiilor de sănătate a animalelor, ce reglementează comerţul României cu statele membre ale Uniunii Europene şi importul din ţările terţe de animale, material seminal, ovule şi embrioni de la specii ce nu sunt prevăzute de legislaţia specifică, aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr.159/2002, este stabilit în anexa la prezenta normă sanitară veterinară.
Art. 2. - (1) Autoritatea veterinară centrală a României, prin Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, poate adopta acte normative sau prevederi administrative suplimentare, necesare prezentei norme sanitare veterinare, pentru a se asigura implementarea şi conformitatea cu prevederile acesteia.
(2) Autoritatea veterinară centrală a României va lua măsurile necesare şi va sancţiona, potrivit legii, orice încălcare a prevederilor prezentei norme sanitare veterinare.
(3) Atunci când autoritatea veterinară centrală a României adoptă măsurile menţionate mai sus, trebuie să se facă o referire expresă la prezenta normă sanitară veterinară.
ANEXĂ
la norma sanitară veterinară
- Model -
CERTIFICAT DE SĂNĂTATE
pentru punerea pe piaţă în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a câinilor şi pisicilor ce nu sunt originari din această ţară
........................................................
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.