HOTĂRÂRE nr.1.549 din 18 decembrie 2002
privind stabilirea cerinţelor de eficienţă energetică pentru introducerea pe piaţă a balasturilor pentru sursele de iluminat fluorescent
Textul actului publicat în M.Of. nr. 20/15 ian. 2003

În temeiul art. 107 din Constituţie, al art. 9 alin. (1) din Legea nr. 199/2000 privind utilizarea eficientă a energiei, republicată, al art. 5 din Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor, precum şi al art. 69, 70 şi 79 din Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, ratificat prin Legea nr. 20/1993,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - (1) Prezenta hotărâre stabileşte cerinţele de eficienţă energetică pentru introducerea pe piaţă a balasturilor pentru sursele de iluminat fluorescent.

(2) Sunt supuse prevederilor prezentei hotărâri balasturile pentru sursele de iluminat fluorescent, alimentate de la reţeaua de distribuţie a energiei electrice de joasă tensiune, definite conform pct. 3.4 din standardul SR EN 50294/2001 "Metoda de măsurare a puterii totale a circuitelor balast/lampă", denumite în continuare balasturi.

(3) Balasturile se clasifică pe categoriile prevăzute în anexa nr. 1.

Art. 2. - Se exceptează de la prevederile prezentei hotărâri următoarele:

a) balasturile integrate în lămpi;
b) balasturile proiectate special pentru corpurile de iluminat montate în mobilier şi care formează o parte neînlocuibilă a corpurilor de iluminat care nu poate fi testată separat de acestea;
c) balasturile pentru export, în afara teritoriului Uniunii Europene, separate sau încorporate în corpuri de iluminat.

Art. 3. - (1) Se admite introducerea pe piaţă numai a balasturilor, separate sau încorporate în corpuri de iluminat, care:

a) au consumul de putere, determinat în conformitate cu prevederile standardului SR EN 50294/2001 "Metoda de măsurare a puterii totale a circuitelor balast/lampă", mai mic sau egal cu puterea maximă absorbită de ansamblul lampă-balast, aşa cum este definită în anexele nr. 1, 2 şi 3, pentru fiecare categorie de balast;
b) au aplicat marcajul naţional de conformitate CS sau marcajul european de conformitate CE aplicat de un producător dintr-un stat membru al Uniunii Europene, care atestă conformitatea balasturilor cu prevederile prezentei hotărâri. Elementele de identificare a marcajelor sunt prezentate în anexele nr. 2 şi 3 la Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor.

(2) Începând cu data de 30 septembrie 2006 se admite introducerea pe piaţă a balasturilor, separate sau încorporate în corpuri de iluminat, numai dacă puterea maximă absorbită de ansamblul lampă-balast este conformă cu prevederile anexei nr. 4.

Art. 4. - (1) Producătorul sau reprezentantul său autorizat, persoană juridică cu sediul în România, este responsabil pentru introducerea pe piaţă a balasturilor, separate sau încorporate în corpuri de iluminat, corespunzător cerinţelor prevăzute la art. 3.

(2) În cazul în care nici producătorul, nici reprezentantul său autorizat nu au sediul în România, responsabilitatea pentru introducerea pe piaţă a balasturilor, separate sau încorporate în corpuri de iluminat, corespunzător cerinţelor prevăzute la art. 3, revine importatorului.

Art. 5. - Producătorul sau reprezentantul său autorizat, persoană juridică cu sediul în România, aplică marcajul CS atunci când sunt respectate cerinţele prevăzute la art. 3, evaluate conform procedurii de evaluare a conformităţii, Modulul A, prevăzută în Hotărârea Guvernului nr.71/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea procedurilor ce se utilizează în procesul de evaluare a conformităţii produselor din domeniile reglementate, prevăzute în Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor, şi a regulilor de aplicare şi utilizare a marcajului naţional de conformitate CS.

Art. 6. - Aplicarea marcajului CS sau CE pe balasturi şi pe ambalajele acestora se face în mod vizibil, lizibil şi durabil. Când balasturile sunt introduse pe piaţă în corpuri de iluminat, marcajul CS sau CE se aplică pe acestea şi pe ambalajele acestora.

Art. 7. - (1) Pentru balasturile introduse pe piaţă cu marcaj CS sau CE producătorul sau reprezentantul său autorizat, persoană juridică cu sediul în România, are obligaţia să întocmească şi să deţină timp de 3 ani de la data ultimei fabricaţii a acestora documentaţia tehnică ce atestă conformitatea cu cerinţele prezentei hotărâri, care este prezentată, la cerere, organelor de control.

(2) Documentaţia tehnică prevăzută la alin. (1) conţine:

a) denumirea şi sediul producătorului;
b) o descriere generală a modelului, care să asigure identificarea acestuia fără ambiguităţi;
c) informaţii, inclusiv desene relevante, asupra principalelor caracteristici proiectate ale modelului şi, în special, asupra componentelor care afectează considerabil consumul de electricitate;
d) instrucţiuni de utilizare;
e) rezultatele măsurătorilor consumului de putere efectuate în conformitate cu prevedereile standardului SR EN 50294/2001 "Metoda de măsurare a puterii totale a circuitelor balast/lampă" şi cu prevederile art. 3, pentru balasturile introduse pe piaţă cu marcajul CS;
f) rezultatele măsurătorilor consumului de putere efectuate în conformitate cu prevederile standardului EN 50294/2001 "Metoda de măsurare a puterii totale a circuitelor balast/lampă" şi cu prevederile art. 3, pentru balasturile introduse pe piaţă de un producător dintr-un stat membru al Uniunii Europene cu marcajul CE;
g) detalii ale conformităţii acestor măsurători comparativ cu cerinţele privind consumul de energie, aşa cum este prevăzut în anexele nr. 3 şi 4.

(3) În cazul în care nici producătorul, nici reprezentantul său autorizat nu au sediul în România, responsabilitatea deţinerii documentaţiei tehnice prevăzute la alin. (1), în vederea prezentării acesteia, la cerere, organelor de control, revine importatorului.

Art. 8. - Introducerea pe piaţă a balasturilor, separate sau încorporate în corpuri de iluminat, care au aplicat marcajul naţional de conformitate CS sau marcajul european de conformitate CE, care atestă conformitatea balasturilor cu prevederile prezentei hotărâri, nu poate fi interzisă, restricţionată sau împiedicată.

Art. 9. - (1) Constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează după cum urmează:

a) nerespectarea prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) şi ale art. 3 alin. (2) se sancţionează potrivit art. 21 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 199/2000 privind utilizarea eficientă a energiei, republicată;
b) nerespectarea prevederilor art. 5 şi 7 se sancţionează potrivit art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 608/2001;
c) nerespectarea prevederilor art. 3 alin. (1) lit. b) şi ale art. 6 se sancţionează potrivit art. 31 lit. c) din Legea nr. 608/2001.

(2) Constatarea contravenţiilor prevăzute la alin. (1) şi aplicarea sancţiunilor se fac de către personalul împuternicit de către Agenţia Română pentru Conservarea Energiei (ARCE).

Art. 10. - Dispoziţiile privind contravenţiile prevăzute la art. 9 se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare.

Art. 11. - (1) Orice decizie luată în baza prezentei hotărâri de ARCE, din care rezultă interzicerea introducerii pe piaţă sau a comercializării balasturilor, separate sau încorporate în corpuri de iluminat, trebuie justificată şi adusă imediat la cunoştinţă producătorului, reprezentantului său autorizat, persoană juridică cu sediul în România, sau importatorului.

(2) Decizia poate fi atacată la instanţa de judecată competentă, în condiţiile legii.

Art. 12. - Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 13. - Prezenta hotărâre intră în vigoare la 18 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE Contrasemenează: Ministrul industriei şi resurselor,
Dan Ioan Popescu

Bucureşti, 18 decembrie 2002.
Nr. 1.549.


ANEXA Nr. 1

CATEGORII DE BALASTURI

Pentru a calcula puterea maximă absorbită a ansamblului lampă-balast, pentru un tip de balast dat, balastul trebuie să fie mai întâi încadrat într-o categorie corespunzătoare conform următorului tabel:

--------------------------------------------------------
Categoria              Descriere
--------------------------------------------------------
   1            Balast pentru lămpi tubulare
   2            Balast pentru 2 lămpi tubulare compacte
   3            Balast pentru 4 lămpi plate compacte
   4            Balast pentru 4 lămpi tubulare compacte
   5            Balast pentru 6 lămpi tubulare compacte
   6            Balast pentru lămpi compacte tip 2D
--------------------------------------------------------


ANEXA Nr. 2

METODE DE CALCUL
al puterii maxime absorbite ale ansamblului lampă-balast pentru un tip de balast dat

Eficienţa energetică a ansamblului lampă-balast este determinată de puterea maximă absorbită de circuit. Aceasta este în funcţie de puterea lămpii şi de tipul balastului, pentru care puterea maximă absorbită de ansamblul lampă-balast, pentru un tip de balast dat, este definită ca puterea maximă a ansamblului lampă-balast, cu diferite valori pentru fiecare putere de lampă şi tip de balast.

Termenii utilizaţi în această anexă corespund cu definiţiile din standardul SR EN 50294/2001 "Metoda de măsurare a puterii totale a circuitelor balast/lampă" care adoptă standardul european EN 50294/1998, emis de Comitetul European pentru Standardizare Electronică.


ANEXA Nr. 3

Faza I

Puterea maximă absorbită de ansamblul lampă-balast, exprimată în W, este definită în următorul tabel:

---------------------------------------------------------------------------------
Categoria          Puterea lămpii                           Puterea maximă
balastului        50Hz     HF (Înaltă                   absorbită de ansamblul
                           frecvenţă)                        lampă-balast
---------------------------------------------------------------------------------
     1             15 W      13,5 W                               25 W
                   18 W      16 W                                 28 W
                   30 W      24 W                                 40 W
                   36 W      32 W                                 45 W
                   38 W      32 W                                 47 W
                   58 W      50 W                                 70 W
                   70 W      60 W                                 83 W
---------------------------------------------------------------------------------
     2             18 W      16 W                                 28 W
                   24 W      22 W                                 34 W
                   36 W      32 W                                 45 W
---------------------------------------------------------------------------------
     3             18 W      16 W                                 28 W
                   24 W      22 W                                 34 W
                   36 W      32 W                                 45 W
---------------------------------------------------------------------------------
     4             10 W       9,5 W                               18 W
                   13 W      12,5 W                               21 W
                   18 W      16,5 W                               28 W
                   26 W      24 W                                 36 W
---------------------------------------------------------------------------------
     5             18 W      16 W                                 28 W
                   26 W      24 W                                 36 W
---------------------------------------------------------------------------------
     6             10 W       9 W                                 18 W
                   16 W      14 W                                 25 W
                   21 W      19 W                                 31 W
                   28 W      25 W                                 38 W
                   38 W      34 W                                 47 W
---------------------------------------------------------------------------------
Ori de câte ori balastul este proiectat pentru o lampă cuprinsă între două valori indicate în tabelul de mai sus, puterea maximă absorbită a ansamblului lampă-balast este calculată prin interpolare liniară între cele două valori ale puterii maxime absorbite pentru cele mai apropiate două puteri de lămpi indicate în tabel.

Exemplu: dacă un balast din categoria 1 este destinat pentru o lampă de 48 W la 50 Hz, puterea maxim absorbită de ansamblul lampă-balast este calculată după cum urmează:

47+(48-38)x(70-47):(58-38) = 58,5 W


ANEXA Nr. 4

Faza a II-a

Puterea maximă absorbită de ansamblul lampă-balast, exprimată în W, este definită în următorul tabel:

---------------------------------------------------------------------------
Categoria              Puterea lămpii                   Puterea maximă
balastului          50Hz      HF (Înaltă             absorbită de ansamblul
                              frecvenţă)                 lampă-balast
---------------------------------------------------------------------------
    1               15 W         13,5 W                      23 W
                    18 W         16 W                        26 W
                    30 W         24 W                        38 W
                    36 W         32 W                        43 W
                    38 W         32 W                        45 W
                    58 W         50 W                        67 W
                    70 W         60 W                        80 W
---------------------------------------------------------------------------
    2               18 W         16 W                        26 W
                    24 W         22 W                        32 W
                    36 W         32 W                        43 W
---------------------------------------------------------------------------
    3               18 W         16 W                        26 W
                    24 W         22 W                        32 W
                    36 W         32 W                        43 W
---------------------------------------------------------------------------
    4               10 W          9,5 W                      16 W
                    13 W         12,5 W                      19 W
                    18 W         16,5 W                      26 W
                    26 W         24 W                        34 W
---------------------------------------------------------------------------
    5               18 W         16 W                        26 W
                    26 W         24 W                        34 W
---------------------------------------------------------------------------
    6               10 W          9 W                        16 W
                    16 W         14 W                        23 W
                    21 W         19 W                        29 W
                    28 W         25 W                        36 W
                    38 W         34 W                        45 W
---------------------------------------------------------------------------

Ori de câte ori balastul este proiectat pentru o lampă cuprinsă între două valori indicate în tabelul de mai sus, puterea maximă absorbită a ansamblului lampă-balast este calculată prin interpolare liniară între cele două valori ale puterii maxime absorbite pentru cele mai apropiate două puteri de lămpi indicate în tabel.

Exemplu: dacă un balast din categoria 1 este destinat pentru o lampă de 48 W la 50 Hz, puterea maximă absorbită de ansamblul lampă-balast este calculată după cum urmează:

45+(48-38)x(67-45):(58-38) = 56 W


Miercuri, 23 septembrie 2026, 12:40

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.